CONTRACT DE CERCETARE POSTDOCTORALĂ AVANSATĂ
CONTRACT DE CERCETARE POSTDOCTORALĂ AVANSATĂ
Art. 1. Temeiul juridic
Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările la zi (LEN); Regulamentul privind organizarea și desfășurarea programelor postdoctorale de cercetare avansată în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Hotărârea Senatului nr. 10.220/10.06.2019.
Art. 2. Părțile Contractului
(1) Universitatea de Vest din Timișoara, cu sediul în Timișoara, B-dul Xxxxxx Xxxxxx nr. 4, în calitate de instituție de învățământ superior de stat acreditată, instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare Universitate și reprezentată legal de către rectorul său, prof. univ. xx.
Xxxxxxx Xxxxxxx XXXXXX, numită în continuare UVT și
(2) D-l/D-na , cu domiciliul în localitatea , str.
, nr. , bl. , scara , etaj , apt. , județul , indentificat(ă) cu actul de indentitate , seria , nr. , CNP numită în continuare Cercetător postdoctorand și
(3) D-l/D-na , conducător de doctorat la Școala Doctorală de , în calitate de Mentor
(4) D-l/D-na , conducător de doctorat la Școala Doctorală de , în calitate de Co-Mentor
Art. 3. Obiectul Contractului
Prezentul Contract are ca obiect derularea activităților pe parcursul programului postdoctoral de cercetare avansată, reglementând raporturile dintre Universitate, cercetătorul postdoctoral și mentor, cu precizarea drepturilor și obligațiilor părților semnatare, în concordanță cu legislația în vigoare.
Art. 4. Durata Contractului
Prezentul Contract se încheie pe o perioadă de 24 de luni,
cu începere de la data de: până la date de:
Art. 5. Drepturile și obligațiile părților
(1) Drepturile Universității:
a. stabilește condițiile de desfășurare a activității cercetătorului postdoctoral pe perioada valabilității prezentului Contract.
b. urmărește activitatea științifică a cercetătorului postdoctoral pe durata valabilității prezentului Contract și ia măsurile care se impun legate de aceasta.
(2) Obligațiile Universității:
a. asigură condiții organizatorice și tehnice adecvate de studiu și cercetare, prin punerea la dispoziția cercetătorului postdoctoral a infrastructurii UVT pentru documentare și cercetare, precum și a unui cont gratuit de e-mail destinat corespondenței academice și celei administrative, având caracter de mijloc de comunicare oficial;
b. la solicitarea cercetătorilor postdoctorali, universitatea pune la dispoziție cu prioritate, locuri de cazare pentru aceștia;
c. asigură confidențialitatea datelor cu caracter personal ale cercetătorului postdoctoral, conform legii;
x. xxxxxxxxxx, la cerere, documente care atestă calitatea de participant la un program postdoctoral de cercetare avansată;
e. monitorizează și evaluează activitatea cercetătorului postdoctoral pe durata Contractului;
x. xxxxxxxxxx și sprijină publicarea lucrărilor științifice ale cercetătorului postdoctoral în reviste de specialitate.
g. alocă suma de lei pentru grantul doctoral și oferă suport administrativ pentru executia bugetară conform Anexei 1.
(3) Drepturile cercetătorului postdoctoral:
a. să utilizeze infrastructura de cercetare a UVT, în conformitate cu regulamentele și normele în vigoare;
b. să beneficieze de coordonarea Mentorului său și de interacțiunea cu membrii echipei de cercetare a acestuia pentru implementarea Planului de cercetare avansată;
c. să beneficieze de bursa lunară în valoare de și de suport a activității comform bugetului din Anexa 1.
d. să solicite Consiliului Școlii Doctorale, pe baza unor motive bine întemeiate, schimbarea Mentorului său;
e. să participe la reuniunile sau seminariile departamentului/colectivului de cercetare, din care face parte Mentorul, atunci când sunt în discuție teme relevante;
f. să participe la activitățile organizate de către școlile doctorale sau alte structuri din Universitate în domeniul cercetării științifice, transferului tehnologic și cognitiv, inovării și antreprenoriatului pentru inovare;
g. să beneficieze de logistica, centrele de documentare, bibliotecile și echipamentele Universității
h. să folosească echipament de protecție în timpul executării activităților de cercetare care au loc în mediu toxic, conform normelor de protecție a muncii;
i. să lucreze, cu acordul Mentorului, în echipe de cercetare din cadrul Universității sau din cadrul unor unități de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituționale cu Universitatea;
j. să poată desfășura activități didactice în condițiile convenite cu Universitatea;
k. să folosească serviciile de comunicație ale Universității - poșta electronică și internetul
l. orice alte drepturi stabilite de legislația în vigoare.
(4) Obligațiile cercetătorului postdoctoral:
(a) să aloce un timp semnificativ programului postdoctoral, să se implice în activitatea de cercetare științifică derulată în cadrul școlii doctorale și să contribuie la atingerea obiectivelor acestei activități
(b) să își desfășoară activitatea de cercetare avansată sub coordonarea mentorului și comentorului și prin intermediul interacțiunilor cu membrii echipei de cercetare a acestuia/acestora
(c) să întocmească un raport științific per trimestru care îl înaintează mentorului si co-mentorului. Raportul poate fi echivalat cu o lucrare științifică publicată sau în curs de publicare.
(d) să redacteze și să susțină la mijlocul stadiului postdoctoral și la finalul programului de cercetare avansată un raport de cercetare/o lucrare de sinteză privind cercetarea și rezultatele obținute. Raportul/lucrarea de sinteză va fi susținut(ă) în fața unei comisii de trei membri constituită la propunerea Mentorului și avizată de către Xxxxxxxxx Xxxxxx Doctorale.
(e) să respecte regulamentele și regulile din Universitate, să aibă un comportament adecvat calității de cercetătorului postdoctoral;
(f) să îndeplinească indicatorii de performanță la mijlocul și la finalul stagiului postdoctoral, așa cum sunt prevăzuți în Anexa 2 la acest contract.
(5) Drepturile Mentorului/Co-mentorului:
a. să evalueze activitatea cercetătorului postdoctoral pe toată durata Contractului;
b. să refuze mentorarea cercetătorului postdoctoral în condițiile în care este pus fără voia sa într-un conflict de interese;
c. să solicite Consiliului școlii doctorale, pe baza unor motive bine întemeiate, întreruperea mentoratului;
(6) Obligațiile Mentorului/Co-mentorului:
a. să desfășoare activitatea de mentorat a cercetătorului postdoctoral;
b. să asigure coordonarea științifică a activității cercetătorului postdoctoral și să faciliteze însușirea de către acesta a cunoștințelor și instrumentarului unei cercetări științifice avansate, în conformitate cu standardele și practicile valabile pe plan internațional
c. să aprobe sau respingă rapoartele științifice trimestriale ale cercetătorului postdoctoral;
d. să sesizeze Directorul de Școală doctorală cazul în care indicatorii de performanță nu sunt îndepliniți la mijlocul perioadei de stagiu
e. să depună diligențele necesare pentru implicarea cercetătorului postdoctoral în colectivele de cercetare ale școlii doctorale;
f. să evite apariția unor conflicte de interese în mentorarea cercetătorului postdoctoral.
Art. 6- Clauze specifice
a. În perioade de întrerupere a programului postdoctoral calitatea de cercetător postdoctorand se suspendă.
b. Școala doctorale facilitează accesul cercetătorilor postdoctorali la infrastructura de cercetare și la logistica de care dispune universitatea.
c. În toate articolele/ cărțile și comunicările/posterele la conferințe legate de realizarea Planului de cercetare avansată sub imperiul prezentului Contract, cercetătorul postdoctoral are obligația de a indica, printr-o formulă convenită cu UVT, afilierea UVT și faptul că rezultatele care fac obiectul articolelor/ cărților, comunicărilor/ posterelor/seturilor de date respective au fost obținute prin intermediul infrastructurii de cercetare/ logisticii și cu sprijinul UVT în cadrul programului postdoctoral.
d. La finalizarea programului postdoctoral UVT acordă un atestat de studii postdoctorale.
e. Drepturile de proprietate intelectuală şi industrială asupra rezultatelor vor respecta regimul juridic reglementat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 (republicata) privind brevetele de inventie, Legea nr. 83 din 24 iunie 2014 privind invenţiile de serviciu.
Art. 7. Modificarea și terminarea Contractului
(1) Orice modificare privind clauzele prezentului Contract, pe durata executării acestuia, impune încheierea unui act adițional, conform dispozițiilor legale. Contractul se modifică de drept în cazul modificării legislației referitoare la organizarea și desfășurarea programelor postdoctorale de cercetare avansată.
(2) Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea prezentului Contract vor fi soluționate pe cale amiabilă. În eventualitatea în care stingerea divergențelor nu va putea fi convenită pe cale amiabilă, Soluționarea acestora va fi realizată de către instanța judecătorească competentă material și teritorial, conform legii.
(3) Încetarea prezentului Contract are loc în următoarele condiții: a) din oficiu, pentru neîndeplinirea integrală a indicatorilor de performanță prevăzuți la mijlocul stagiului postdoctoral; b) prin ajungerea sa
la termen; c) pe cale amiabilă; d) prin rezilierea de către una din părți, pentru motive imputabile celeilalte părți.
(4) Încetarea prezentului Contract poate avea loc și în condițiile îndeplinirii parțiale a indicatorilor de performanță prevăzuți la mijlocul stagiului doctoral. În această situație, decizia de continuare sau de încheiere a prezentului contract aparține UVT, prin intermediul unei comisii de analiză. Comisia este formată din mentor, directorul CSUD și prorectorul responsabil cu cercetarea din UVT și are rolul de analiza motivele care au condus la îndeplinirea parțială a indicatorilor de performanță prevăzuți a fi atinși la jumătatea stagiului și de a decide asupra continuării sau sistării stagiului postdoctoral.
(5) Survenirea încetării privește atât Contractul, cât și actele adiționale încheiate în legătură cu acesta. Încetarea Contractului este guvernată de normele de drept comun aplicabile.
(6) Forța majoră, așa cum este aceasta definită de lege, duce la suspendarea executării Contractului și apără de răspundere partea care o invocă în termen.
Art. 7. Alte clauze
Prezentul Contract s-a încheiat astăzi , la Universitatea De Vest din Timișoara, în patru exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă și unul pentru școala doctorală.
Universitatea de Vest din Timișoara Rector | Cercetător postdoctoral |
prof. xx. Xxxxxxx Xxxxxxx XXXXXX | ............................................................................... (Nume și prenume) |
.................................................... | ......................................................................... |
(Semnătura) | (Semnătura) |
Consilier juridic Universitate | Mentor |
Xxxxx XXXXX | ........................................................ (Nume și prenume, grad. didactic/cercetare) |
.................................................... | ......................................................................... |
(Semnătura) | (Semnătura) |
Co-mentor | |
........................................................ (Xxxx și xxxxxxx, grad. didactic/cercetare) | |
......................................................................... |
(Semnătura)
Director școală doctorală |
........................................................ (Nume și prenume, grad. didactic/cercetare) |
......................................................................... |
(Semnătura)
DEFALCAREA BUGETULUI GRANTULUI DOCTORAL
Tip cheltuiala | 2021 | 2022 | 2023 | Total |
Bursa | * | |||
Cheltuieli de deplasare | ||||
Cheltuieli de publicare | ||||
Echipamente | ||||
Servicii de abonare | ||||
Consumabile | ||||
Total | ** |
* maxim 6000 x 24 luni = 144000
** maxim 150000 lei
INDICATORI DE PERFORMANȚĂ ȘI CERINȚE MINIMALE DE PERFORMANȚĂ
Conform cu Anexa 4 din Metodologia privind organizarea si desfășurarea admiteri în programe postdoctorale Anul universitar 2021/2022
Art.1 Următoarele tipuri de rezultate pot constitui indicatori de performanță prin intermediul acestui stagiu postdoctoral:
(a) Număr de aplicații / granturi depuse, respectiv câștigate de către cercetătorul postdoctoral în calitate de director de proiect;
(b) Numărul de aplicații / granturi depuse, respectiv câștigate de către mentor, în care cercetătorul postdoctoral este inclus ca membru în echipa proiectului
(c) Numărul de publicații de tip articol publicate sau acceptate spre publicare în reviste Web of Science cu factor de impact. În domeniul științelor umaniste, vocaționale, respectiv pentru domeniul de știință drept și domeniul științe economice se iau în calcul și publicațiile WoS de tip article în reviste fără factor de impact sau cele indexate Scopus.
(d) Numărul de publicații tip articol acceptate spre publicare sau publicate în reviste Web of Science din zona roșie sau galbenă.
(e) Numărul de manuscrise trimise spre publicare în reviste Web of Science cu factor de impact care au primit cel puțin statusul de Revise and Resubmit. În domeniul științelor umaniste, vocaționale, respectiv pentru domeniul de știință drept și domeniul științe economice se iau în calcul și publicațiile WoS de tip article în reviste WoS fără factor de impact sau în reviste indexate Scopus.
(f) Numărul de participări cu vizibilitate internațională (domeniul Arte vizuale/ Muzică/ Teatru și Artele spectacolului)
Art. 2 Se consideră că indicatorul de performanță de la mijlocul stagiului postdoctoral este atins dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele cinci condiții:
(a) există un manuscris trimis spre publicare, în perioada derulării stagiului postdoctoral, către o revistă Web of Science din zona roșie, al cărui status este cel puțin Revise and Resubmit
(b) există cel puțin două manuscrise transmise spre publicare, în perioada derulării stagiului postdoctoral, către reviste Web of Science cu factor de impact (pentru domeniile umaniste, vocaționale sau drept pot fi și WoS fără factor de impact sau Scopus), al căror status este cel puțin Revise and Resubmit
(c) există un manuscris transmis spre publicare, în perioada derulării stagiului postdoctoral, către reviste Web of Science cu factor de impact (pentru domeniile umaniste, vocaționale sau drept pot fi și WoS fără factor de impact sau Scopus), al cărui status este cel puțin Accepted
(d) există un manuscris transmis spre publicare, în perioada derulării stagiului postdoctoral, către reviste Web of Science cu factor de impact (pentru domeniile umaniste, vocaționale sau drept pot fi și WoS fără factor de impact sau Scopus), al cărui status este cel puțin Revise and Resubmit și există cel puțin o aplicație de grant
în evaluare sau finanțată, în care cercetătorul postdoctoral are calitatea de membru sau de director de proiect.
(e) există o participare la o manifestare cu vizibilitate internațională (Arte vizuale/ Muzică/ Teatru și Artele spectacolului).
Art. 3 Se consideră că indicatorii de performanță sunt atinși dacă la finalul stagiului cercetătorul postdoctoral îndeplinește cumulativ condițiile (a) și (b) din prezentul articol.
(1) pentru domeniul științelor exacte, științelor naturii sau științelor sociale:
(a) un articol WoS în zona roșie ca autor principal (în domeniile în care se utilizează noțiunea de autor principal) SAU
două articole WoS dintre care cel puțin unul este în zona galbenă și în cel puțin unul dintre ele are calitatea de autor principal SAU
trei articole publicate sau acceptate spre publicare în reviste WoS cu factor de impact (indiferent de banda acestora), dintre care în cel puțin două are calitatea de autor principal;
(b) să aibă o aplicație de grant depusă sub afilierea UVT în una din competițiile naționale sau internaționale. În plan național se au în vedere îndeosebi competițiile din cadrul PN III, organizate de UEFISCDI sau cele organizate de către alte autorități ce gestionează competiții de granturi de cercetare. În plan internațional se au în vedere îndeosebi competițiile din cadrul Horizon Europe sau organizate de către alte autorități ce gestionează competiții de granturi de cercetare. Obținerea finanțării pentru grantul de cercetare poate compensa absența unei publicații dintre cele solicitate la punctul (a), fără a putea suplini absența oricărei publicații.
(2) pentru domeniul științelor umaniste, domeniilor vocaționale sau drept:
(a) trei articole publicate sau acceptate spre publicare în reviste WoS cu sau fără factor de impact sau în reviste Scopus, dintre care în cel puțin două are calitatea de autor principal
/ trei participări la manifestări de anvergură, cu vizibilitate internațională pentru domeniul Arte vizuale/Muzică/Teatru și Artele spectacolului.
(b) să aibă o aplicație de grant depusă în calitate de director de proiect sub afilierea UVT în una din competițiile naționale sau internaționale. În plan național se au în vedere îndeosebi competițiile din cadrul PN III, organizate de UEFISCDI sau cele organizate de către alte autorități ce gestionează competiții de granturi de cercetare. În plan internațional se au în vedere îndeosebi competițiile din cadrul Horizon Europe sau organizate de către alte autorități ce gestionează competiții de granturi de cercetare. Obținerea finanțării pentru grantul de cercetare poate compensa absența unei publicații dintre cele solicitate la punctul (a) / participări (b), fără a putea suplini absența oricărei publicații/participări.