CONTRACT DE SPONSORIZARE Nr. …./ data………….
CONTRACT DE SPONSORIZARE
Nr. …./ data………….
PĂRȚILE CONTRACTANTE
S.C.………………………………………, cu sediul social în localitatea……………………….., str. …………………………., nr…….., cod poștal…………, înregistrată la Oficiul Registrului Comețului de pe langă Tribunalul …………………., sub nr………/………/…………, având numărul unic de înregistrare…………….., contul nr. ………………………………………………… deschis la ……………, telefon…………………………, e-mail…………………………, reprezentată prin …………………………, cu funcția de ………………………, în calitate de SPONSOR.
Și
FUNDAȚIA REMARKABLE ROMANIAN RESULTS, cu sediul social în Municipiul București, sector 3, str. Vulturilor, nr. 12-14, corp C5, et.5, înregistrată în Registrul entităților / unităților de cult din data de 11.04.2019, codul fiscal nr. 38763980, având contul bancar XX00XXXX000XX00000000000 deschis la BRD Grupe Societe Generale, telefon: 0000000000, e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx, reprezentată de Xxxx Xxxxxx Xxxxxxx cu funcția de președinte, în calitate de BENEFICIAR.
OBIECTUL CONTRACTULUI
Sponsorul se angajează să susțină cu fonduri proiectele fundației Remarkable Romanian Results care se ocupă cu recunoașterea, promovarea și popularizarea rezultatelor remarcabile românești, în scopul acordării de burse sau premii pentru obținerea de rezultatele remarcabile românești persoanelor cu situații materiale precare, să realizeze seminarii, ateliere de informare culturală, să realizeze programe, cursuri, proiecte destinate promovării realizărilor notabile, prin punerea la dispoziția beneficiarului a sumei de ………………..lei.
Suma care face obiectul sponsorizării se va plăti în numerar sau în contul bancar XX00XXXX000XX00000000000 deschis la BRD Grupe Societe Generale.
Suma ce face obiectul prezentului contract de sponsorizare va fi pusă la dispoziția Beneficiarului până la data de .........................
DURATA CONTRACTULUI
Contractul produce efecte de la semnarea și până la îndeplinirea obligațiilor asumate de către părți.
OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI
Beneficiarul are obligația să utilizeze suma acordată în scopul menționat la punctul 2.1 din prezentul contract.
Beneficiarul are dreptul de a aduce publicului la cunoștință sponsorizarea, prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii Sponsorului.
Beneficiarul se obligă să prezinte cu bună credință numele Sponsorului și să nu facă nimic în sensul de a aduce atingere acestuia sau de a produce o imagine negativă.
OBLIGAȚIILE SPONSORULUI
Sponsorul se obligă să pună la dispoziția Beneficiarului suma de bani ce face obiectul prezentului contract la termenul menționat în contract.
Sponsorul se obligă să nu intervină, direct sau indirect, în activitatea beneficiarului.
Sponsorul își rezervă dreptul de a verifica modalitatea de folosire de către Beneficiar a sumei primite în baza prezentului contract, iar Beneficiarul se obligă sa prezinte Sponsorului dovezi satisfăcătoare în urma solicitării.
OBLIGAȚII COMUNE
Părțile se obligă să respecte prevederile legale privind sponsorizarea.
CESIUNEA CONTRACTULUI
Oricare parte poate transmite unei terțe persoane, total sau parțial, drepturile și obligațiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilate părți.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, dă dreptul părții lezate de a considera contractul de drept reziliat.
Prezentul contract încetează prin îndeplinirea obiectului său.
Încetează dacă una dintre părți este declarată în stare de incapacitate de a plăti sau a fost declanșată procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului contract.
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Părțile se obligă să prelucreze datele cu caracter personal obținute în virtutea executării prezentului contract cu respectarea principiilor prevăzute de legislația în materie de protecția datelor (principiul legalității, echității, transparenței, exactității, responsabilității, limitării legate de scop și de stocare).
Scopul prelucrării datelor este reprezentat de executarea dispozițiilor prezentului Contract. Prelucrarea nu poate fi extinsă în alte scopuri, cu excepția în care Părțile convin în mod expres sau există o obligație legală care dă dreptul Părții să prelucreze datele.
Părțile se obligă să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal.
Fiecare dintre Părți va implementa măsuri rezonabile de siguranță fizică, tehnică și administrativă încât să preîntâmpine incidente ca pierderea, folosirea inadecvată, accesul neautorizat, dezvăluirea sau distrugerea datelor cu caracter personal.
FORȚĂ MAJORĂ
Forța majoră exonerează părțile de răspundere în cazul executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor asumate prin prezentul contract.
Prin forță majoră se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, apărut după încheierea contractului și care împiedică părțile să-și execute obligațiile asumate.
Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, prezentând în acest sens un aviz eliberat de instituțiile competente, în termen de 1 zi de la producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui.
Dacă în termen de 3 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor.
În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești competente.
DISPOZIȚII FINALE
Prezentul contract poate fi modificat numai prin acordul de voință al părților, prin act adițional, încheiat în formă scrisă.
Prezentul contract reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
Încheiat astăzi, ……………………., într-un numar de două exemplare cu valoare de original, câte unul pentru fiecare parte.
SPONSOR, BENEFICIAR
……………………………………. REMARKABLE ROMANIAN RESULTS
…………………………………… XXXX XXXXXX XXXXXXX
……………………………………. PREȘEDINTE