MUNICIPIUL CRAIOVA
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.
PROIECT
privind aprobarea protocolului de colaborare încheiat între Municipiul Craiova și Administrația Bazinală de Apă Jiu/Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, având ca obiect execuţia lucrării „Decolmatare Canalul Rîului”
Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.09.2022;
Având în vedere referatul de aprobare nr.167511/2022, raportul nr.167512/2022 întocmit de Direcția Servicii Publice şi raportul de avizare nr.168290/2022 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea protocolului de colaborare încheiat între Municipiul Craiova și Administrația Bazinală de Apă Jiu/Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, având ca obiect execuţia lucrării „Decolmatare Canal Rîului”;
În conformitate cu prevederile Legii Apelor nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane și rurale şi Hotărârii Guvernului nr.965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj;
În temeiul art.129 alin.2 lit.d şi e, coroborat cu alin.7 lit.n şi alin.9 lit.a, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă protocolul de colaborare încheiat între Municipiul Craiova și Administrația Bazinală de Apă Jiu/Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, având ca obiect execuţia lucrării „Decolmatare Canal Rîului”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Xxxxxxx să semneze protocolul de colaborare prevăzut la art.1.
Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Servicii Publice şi Administrația Bazinală de Apă Jiu/Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
INIŢIATOR, AVIZAT,
PRIMAR, SECRETAR GENERAL,
Lia-Xxxxxx XXXXXXXXX Xxxxxxxx XXXXXXXX
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA DIRECŢIA SERVICII PUBLICE
Serviciul Administrarea şi Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică Nr.167511/ 09.2022
Referat de Aprobare
privind aprobarea protocolului încheiat între Municipiul Craiova si Administrația Bazinală de Apă Jiu/ Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, in vederea decolmatarii canalului Rîului
În conformitate cu prevederile H.G. 965/2002, cu modificările și completarile ulterioare, privind atestarea domeniului public al Județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comenelor din Județul Dolj, canalui Rîului aparține domeniul public al Municipiului Craiova.
Un tronson al acestui canal a fost casetat in periada 2013-2016, iar un tronson a ramas necasetat, respectiv tronsonul de canal cuprins între intersectia cu str. Popoveni si pana la vărsarea în râul Jiu.
Acest tronson necasetat prezinta depuneri de pamant, mâl, vegetatie stufoasa pe maluri precum și foarte multe gunoaie aruncate de diverse persoane de-a lungul timpului, si ar trebui decolmatat.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții A.B.A. Jiu / S.G.A. Dolj, aceștia și-au manifestat intenția a participa la decolmatarea acestui canal, punând la dispoziția autorității locale urmatoarele: Trailer, excavator senile – 2, autobasculanta, buldo, autoturisme pentru transportul mecanicilor, utilajelor si personalul tehnic de specialitate iar Municipiul Craiova va pune la dispoziție carburantul necesar acestor utilaje.
Avand in vedere cele menționate mai sus precum și prevederile OUG nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supum spre aprobare Consiliului local al Municipiului Craiova aprobarea protocolului încheiat între Municipiul Craiova si Administrația Bazinală de Apă Jiu/ Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, având ca obiect execuția lucrării „Decolmatare Canal Rîului”, potrivit anexei la prezentul referat.
Primar,
Xxx Xxxxxx XXXXXXXXX
Director Executiv, Director Executiv Adj., Xxxxx Xxxxx Xxxx Xxxxxx
Îmi asum responsabilitatea pentru fundamentarea realitatea și legalitatea întocmirii acestui act oficial
Data: Semnătura:
Îmi asum responsabilitatea pentru fundamentarea realitatea și legalitatea întocmirii acestui act oficial
Data: Semnătura:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA DIRECŢIA SERVICII PUBLICE
Serviciul Administrarea şi Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică Nr.167512/ 09.2022
Raport de specialitate
privind aprobarea protocolului încheiat între Municipiul Craiova și Administrația Bazinală de Apă Jiu/ Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, în vederea decolmatării canalului Rîului
În conformitate cu prevederile H.G. 965/2002, cu modificările și completarile ulterioare, privind atestarea domeniului public al Județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comenelor din Județul Dolj, canalui Rîului aparține domeniul public al Municipiului Craiova.
Canalul Colector-Stație Epurare municipiul Craiova este cel mai important colector de ape pluviale în municipiul Craiova, care începe de la Balta Craiovița și se descarcă în râul Jiu, zona Făcăi.
Un tronson al acestui canal a fost casetat în periada 2013-2016, iar un tronson a rămas necasetat, respectiv tronsonul de canal cuprins între intersecția cu str. Popoveni și până la vărsarea în râul Jiu. Acest tronson necasetat prezintă depuneri de pământ, mâl, vegetație stufoasă pe maluri precum și foarte multe gunoaie aruncate de diverse persoane de-a lungul timpului și ar trebui decolmatat.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții A.B.A. Jiu / S.G.A. Dolj, aceștia și-au manifestat intenția de a participa la decolmatarea acestui canal, punând la dispoziția autorității locale următoarele: Trailer, excavator senile – 2, autobasculantă, buldo, autoturisme pentru transportul mecanicilor, utilajelor și personalul tehnic de specialitate iar Municipiul Craiova va pune la dispoziție carburantul necesar acestor utilaje.
În conformitate cu dispozițiile art. 8, lit. k) din OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure, în condiţiile legii: curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor.
Potrivit prevederilor art. 129, alin.(2), din OUG nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consiliul local exercită categorii de atribuții atât în ceea ce privește administrarea domeniului public și privat al municipiului cât și în ceea ce privește cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.
Având în vedere cele menționate mai sus precum și prevederile OUG nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supum spre aprobare Consiliului local al Municipiului Craiova următoarele:
1. aprobarea protocolului de colaborare încheiat între Municipiul Craiova și Administrația Bazinală de Apă Jiu/ Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, având ca obiect execuția lucrării „Decolmatare Canal Rîului”, potrivit anexei la prezentul raport;
2. împuternicirea Primarului Municipiului Xxxxxxx să semneze protocolul de colaborare.
Viceprimar, Xxxxxxx Xxxxx
Director Executiv, Director Executiv Adj., Xxxxx Xxxxx Xxxx Xxxxxx
Îmi asum responsabilitatea privind realitatea și legalitatea în solidar cu întocmitorul înscrisului
Data: .09.2022
Semnătura:
Îmi asum responsabilitatea privind realitatea și legalitatea în solidar cu întocmitorul înscrisului
Data: 26 .09.2022
Semnătura:
Întocmit,
insp. Xxxxxx Xxxxx
Îmi asum responsabilitatea pentru fundamentarea, realitatea și legalitatea întocmirii acestui act oficial Data: 26 .09.2022
Semnătura:
ANEXĂ LA RAPORT
PROTOCOL DE COLABORARE,
Încheiat azi
Între,
Municipiul Craiova, cu sediul în Craiova, Str. Targului, nr. 26, având cod fiscal nr. 4417214, Cont Bancar – RO 07TREZ29124510220XXXXX Trezoreria Craiova, reprezentat prin dna. Xxx- Xxxxxx Xxxxxxxxx în calitate de Primar, denumit în continuare partener pe de o parte și
Administrația Bazinală de Apă Jiu/ Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj (A.B.A. Jiu/S.G.A. Dolj), cu sediul in Craiova, str. Xxxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 54, jud. Dolj reprezentată prin xxx. XXXXXX Xxxxxx în calitate de Director, denumit în continuare partener pe de altă parte,
Având în vedere:
- Legea Apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanta Guvernului nr. 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane și rurale;
- OUG nr.57/2019, privind Codul Administrativ;
- HG nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj;
- H.C.L. nr ;
partenerii au hotărât să coopereze în vederea execuției lucrării „Decolmatare Canal Rîului”, limitând efectele negative ale inundațiilor asupra riveranilor în perioadele cu ploi abundente. În acest scop, partenerii au convenit asupra următoarelor:
I. OBIECTIVUL PROTOCOLULUI DE COLABORARE
Art. 1. Execuția lucrării: „Decolmatare Canal Rîului”
DURATA DE VALABILITATE
Art. 2. Prezentul protocol de colaborare își produce efectele în cursul anului 2022 pe o durată de
60 zile lucrătoare, în condiții climatice favorabile, fără defecțiuni accidentale sau alte evenimente, care pot duce la prelungirea duratei de execuție a lucrării.
II. OBLIGAȚIILE PARTENERILOR
Art. 3. Părțle semnatare ale protocolului stabilesc următoarele:
1
Obligațiile Municipiului Craiova:
a. Va pune la dispoziția A.B.A. Jiu/S.G.A. Dolj zona de acces și de lucru liberă de sarcini pentru utilajul terasier, mijlocul de transport cât și pentru personalul desemnat pentru efectuarea lucrărilor;
b. Va asigura carburantul necesar pentru utilajele A.B.A. Jiu/S.G.A. Dolj de la începutul și până la finalul lucrării;
c. Va asigura - dacă este cazul, fonduri necesare pentru marcarea arborilor cu D>10 cm, respectând regimul silvic;
d. Va asigura - dacă este cazul, forța de muncă și va efectua lucrările de defrișare mecanică a arborilor din albia canalului Rîului în vederea asigurării frontului de lucru necesar pentru utilajul terasier;
Art. 4. Obligațiile A.B.A. JIU / S.G.A. DOLJ
a. Va întocmi documentația tehnică de execuție a lucrărilor pentru lucrarea: „Decolmatare Canal Rîului”
b. Va trasa aliniamentul și va delimita zonele de lucru în raport cu precizările din documentația de execuție;
c. Va pune la dispoziție utilajul terasier, autobasculanta cu deservent și conducător auto, pentru execuția lucrării.
d. Va asigura prin reprezentantul său zonal, asistența tehnică necesară la execuția lucrării.
III. DISPOZITII FINALE
Art. 5. Părțile semnatare se obligă să ducă la îndeplinire în mod necondiționat prevederile prezentului protocol de colaborare, în vederea realizării obiectivului propus și în termen de maxim 7 zile de la finalizarea lucrărilor, se va face recepția la terminarea lucrarilor prin încheierea între părți a „Procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor”.
Art. 6. A.B.A. Jiu va fi exonerată de orice răspundere în cazul în care lucrările de decolmatare vor fi afectate de viituri.
Art. 7. Neînțelegerile intervenite între parteneri cu privire la derularea prezentului protocol se vor soluționa pe cale amiabilă.
Art. 8. Neîndeplinirea de către una dintre părți a uneia dintre obligațiile asumate atrage dupa sine rezilierea prezentului protocol.
Art. 9. Dipozițiile prezentului protocol se pot completa și cu alte prevederi, cu acordul strict al părților.
Art. 10. Prezentul protocol de colaborare a fost încheiat în 2 (doua) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Art. 11. Începerea lucrărilor va avea loc dupa semnarea de comun acord a protocolului de colaborare, de către ambele părți, în urma solicitării transmise de Municipiul Craiova.
Art.12. Prezentul protocol înceteaza de drept la data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dar nu mai târziu de 30.12.2022.
2
A.B.A. JIU Municipiul Craiova
Director, Primar,
xxx. XXXXXX Xxxxxx Xxx-Xxxxxx Xxxxxxxxx
Xxx.Xx. XXX a ISNGA si INV Secretar General,
xxx. Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
Șef serv. Exploatare UCC-SLH xxx. Xxxxxxx Xxxxx
Șef birou Juridic, Director Executiv Adjunct DSP, xx. Xxxxxxxxx Xxx Xxxx Xxxxxx
Director S.G.A. Dolj, Consilier Juridic DJASCA, xxx. Xxxxxx Xxxxxxxx Xxx-Xxxxx Xxxxxx
Ing. Șef S.G.A. Dolj, Inspector DSP,
xxx. Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx
Șef formație,
xxx. Xxxxx – Xxxx Xxxxx
3
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMARIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
Directia Juridica, Asistenta de Specialitate si Contencios Administrativ Nr. 168290/ 26.09.2022
RAPORT DE AVIZARE
Având în vedere:
− Referatul de aprobare nr. 167511/26.09.2022 al Direcției Servicii Publice - Serviciul Administrarea si Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică;
− Raportul de specialitate nr. 167512/26.09.2022 al Direcției Servicii Publice - Serviciul Administrarea si Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică;
− H.G. 965/2002, cu modificările și completarile ulterioare, privind atestarea domeniului public al Județului Dolj;
− O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale;
− Legea Apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
− O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
− Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic;
AVIZĂM FAVORABIL
propunerea privind aprobarea protocolului încheiat între Municipiul Craiova și Administrația Bazinală de Apă Jiu/ Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, în vederea decolmatării canalului Rîului.
DIRECTOR EXECUTIV, ÎNTOCMIT,
Xxxxxx Xxxxxxxxx consilier juridic Xxx-Xxxxx Xxxxxx
Îmi asum responsabilitatea privind realitatea şi Îmi asum responsabilitatea pentru fundamentarea, legalitatea în solidar cu întocmitorul înscrisului realitatea și legalitatea întocmirii acestui act oficial Data 26.09.2022 Data 26.09.2022
Semnatura Semnatura