Comisia Europeană - Comunicat de Presă
Comisia Europeană - Comunicat de Presă
Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între Uniunea Europeană și Republica Moldova
Bruxelles, 1 iulie 12016
Acordul de Asociere (AA) între Uniunea Europeană și Republica Moldova intră astăzi pe deplin în vigoare.
Astăzi, Acordul de Asociere între Uniunea Europeană și Republică Moldova intră pe deplin în vigoare. Acordul de Asociere are scopul de a consolida relațiile politice și economice dintre UE și Republica
Moldova. De asemenea, acesta mai creează și o Zonă de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător
(DCFTA). Acordul oferă Moldovei un cadru necesar pentru sporirea creșterii comerciale și economice prin intermediul unui acces îmbunătățit pe piața europeană a produselor și serviciilor sale și prin aproximarea legislației și a reglementărilor cu standardele uniunii. Dacă acestea vor fi implementate pe deplin, vor conduce la facilitarea integrării progresive a Moldovei pe piața unică europeană.
Înaltul Reprezentant / Vice-Peședintele, Xxxxxxxx Xxxxxxxxx a afirmat: „Aștept cu nerăbdare
consolidarea relațiilor dintre UE și Republica Moldova, o consecință a intrării în vigoare pe deplin a
acestui acord. Odată cu implementarea reformelor în țară, acordul are potențialul de a schimba viețile cetățenilor Moldovei în mai bine, de a crea locuri de muncă, de a asigura creșterea și stabilitatea”.
Comisarul UE pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri Xxxxxxxx Xxxx a afirmat: Am fost mulțumiți să observăm rezultate concrete deja și pe parcursul aplicării provizorii a Acordului de Asociere UE- Moldova. Exporturile Moldovei în UE au sporit, iar UE și-a confirmat poziția de partener comercial primar al Moldovei. Acum, trebuie realizate schimbări fundamentale în guvernarea politică și economică pentru ca cetățenii Republicii Moldova să vadă schimbarea adevărată. Așteptăm cu nerăbdare reformele ce țin de supremația legii, din justiție, independența instituțiilor în fața presiunii politice și dezvoltarea economică. UE pune la dispoziție o asistență substanțială pentru implementarea agendei reformei din țară.
În cadrul Acordului de Asociere, Moldova s-a angajat să realizeze reforme structurale ambițioase în sectoare cheie precum democrația, buna guvernare, supremația legii, drepturile omului, politicile de securitate și de afaceri externe, dezvoltarea comerțului și cea economică. A fost prevăzută
consolidarea cooperării în domenii precum energia, transportul, protecția mediului, cooperarea industrială, dezvoltarea și protecția socială, oportunități egale, educarea cu privire la protecția consumatorului și cooperarea în sectoarele cultural și tineret.
Începând cu 1 septembrie 2014, componente substanțiale ale acordului au fost aplicate în mod provizoriu. În această perioadă s-a înregistrat o creștere a exporturilor din Moldova în UE. Anumitor produse le-a mers bine pe piața europeană: vânzarea legumelor conservate în UE a sporit cu 455%
din 2014; exportul fructelor conservate și a nucilor a crescut cu 228% iar vânzarea castanelor a sporit cu 290% în aceeași perioadă. Am asistat și la progresul anumitor reforme, un număr considerabil de legi fiind adoptate.
Însă Acordul de Asociere poate face mai multe pentru Moldova și în mod special pentru cetățenii Republicii Moldova. Pentru ca beneficiile menționate de către Înaltul Reprezentant și de către Comisar să fie vizibile pe deplin nu este suficientă doar adoptarea unor legi suplimentare. Acestea trebuie să fie implemetate fără lacune și aplicate. Mai multe trebuie realizate pentru a controla corupția și a
ameliora guvernarea. În prezent se elaborează un plan al priorităților pe termen scurt și mediu pentru perioada 2017-2020 (o versiune actualizată a așa-numitei Agende de Asociere 2014-2016).
Pentru mai multe informații accesați:
Q&A on the Association Agreement between the European Union and the Republic of Moldova
Contacte pentru presă:
Xxxx XXXXXXXXXX (x00 0 000 00 00)
Xxxx XXXXXXXXX (+ 32 2 298 93 59)
Informații pentru publicul larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 000 00 00 00 00 sau prin email