ACORD DE CONFIDENȚIALITATE
ACORD DE CONFIDENȚIALITATE
Referitor la: Servicii de consultanță financiară pentru întocmirea testului investitorului privat prudent pentru operațiunea de majorare a capitalului social al societății Hidro Tarnița S.A. din perspectiva reglementărilor privind ajutorul de stat.
În cadrul prezentului Acord de confidențialitate (denumit și “Acordul”), termenii folosiți cu inițială majusculă vor avea înțelesurile indicate mai jos:
Beneficiar: Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. “SAPE S.A.”, societate administrată în sistem dualist, cu sediul în Bucureşti, B-dul Lacul Tei, nr. 1-3, et. 11, sector 2, 020371, București, etaj 11, telefon: x0000 000 00 00; e-mail: xxxxxx@xxxx-xxxxxxx.xx, CIF: RO33134190, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/5394/2014, reprezentată prin Directorat, respectiv Xxxxxxxxxx Xxxxxx – președinte directorat, Xxxxx Xxxxxxx – membru directorat, Xxxxx Xxxxxx – membru directorat.
Consultant:
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
Reprezentanţii Consultantului: angajați, agenți, consilieri, auditori, consultanți și orice alte persoane împuternicite să reprezinte și să angajeze juridic Consultantul, potrivit dispozițiilor incidente din actele constitutive sau în baza unui mandat scris expres și neîndoielnic, inclusiv angajați, agenți, consilieri, auditori, consultanți și orice alte persoane ai altor entități afiliate sau care fac parte din grupul de societăți căruia îi apartine (denumirea
Consultantului) și cărora Consultantul le pune la dispoziție Informațiile Confidențiale.
Proiect: servicii de consultanță financiară pentru întocmirea testului investitorului privat prudent pentru operațiunea de majorare a capitalului social al societății Hidro Tarnița S.A. din perspectiva reglementărilor privind ajutorul de stat solicitate de Beneficiar Consultantului, constând în principal în realizarea unui/unor rapoarte.
Informații Confidențiale: În acest sens, Consultantul va obține și va deține anumite informații necesare pentru executarea contractului, furnizate de angajații, directorii și/sau conducerea SAPE, constând în principal în informații referitoare la societatea Hidro Tarnița S.A. și proiectul de construcție al Centralei Hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Hidro Tarnița S.A. și alte documente conexe (furnizate pe suport tipărit sau electronic). Toate aceste informații și documente (în formă scrisă sau verbală) furnizate de către Beneficiar (direct sau prin intermediul angajaților, directorilor și sau conducerea SAPE) Consultantului și/sau Reprezentanților Consultantului, înainte sau după data prezentului Acord, împreună cu analizele, compilațiile, prognozele, studiile sau alte documente sau înregistrari pregătite de Consultant sau Reprezentanții Consultantului care conțin, sunt bazate, reflectă sau sunt produse în întregime sau în parte pe baza acestor informații, incluzând și păstrarea lor pe orice computer, editor de text sau alte dispozitive similare, sunt denumite în mod colectiv în prezentul Acord ca „Informații Confidențiale”.
Consultantul se obligă să folosească Informațiile Confidențiale doar în scopul realizării Proiectului și să le păstreze confidențialitatea, exceptând faptul că poate dezvălui Informațiile Confidențiale sau porțiuni din acestea Reprezentanților Consultantului, în cazul în care aceștia:
(a) au nevoie să cunoască aceste informații în scopul evaluării implicării în Proiect și, după caz, al realizării Proiectului; și
(b) sunt informați asupra naturii confidențiale a Informațiilor Confidențiale; și
(c) sunt ținuți de obligații de confidențialitate cel puțin la fel de restrictive ca cele agreate prin acest Acord.
Xxxxx prevedere din prezentul Acord nu va împiedica dezvăluirea de informații confidențiale între societățile membre ale Consultantului în vederea respectării politicilor și procedurilor interne, în special cu privire la analiza calității și managementului riscului, sau în vederea îndeplinirii atribuțiilor profesionale.
Consultantul este responsabil pentru orice încălcare a acestui Acord de către Reprezentanții Consultantului.
În eventualitatea în care Consultantului sau Reprezentanților Consultantului li se solicită (prin dispoziție, interogatoriu, cerere de documente, citație, cerere civilă de investigații etc.) să dezvăluie oricare parte din Informațiile Confidențiale, Consultantul va trimite în prealabil Beneficiarului o informare scrisă privind această solicitare, va pune la dispoziție doar acea parte din Informațiile Confidențiale care intră sub incidența obligației legale de dezvăluire și va depune toate eforturile pentru a asigura că Informațiile Confidențiale dezvăluite vor fi tratate cu confidențialitate de către cei cărora le-au fost furnizate.
În cazul în care, după evaluările preliminare, Consultantul consideră că nu poate realiza sau continua Proiectul, va informa cu promptitudine Beneficiarul despre această decizie și, în acest caz, sau la orice moment după solicitarea Beneficiarului, Consultantul și Reprezentanții Consultantului, cu promptitudine:
(a) vor distruge toate copiile scrise (pe suport tipărit sau pe suport electronic) ale Informațiilor Confidențiale aflate în posesia lor sau sub custodia sau controlul lor (incluzând informațiile aflate în orice computer sau editor de text sau dispozitiv similar) și vor confirma în scris Beneficiarului această distrugere; sau
(b) vor returna Beneficiarului toate copiile scrise (pe suport tipărit sau pe suport electronic) ale Informațiilor Confidențiale furnizate de Beneficiar sau în numele Beneficiarului, aflate în posesia Consultantului sau a Reprezentanților Consultantului.
Orice Informații Confidențiale furnizate verbal vor continua să fie subiect al termenilor prezentului Acord.
Termenul „Informații Confidențiale” nu include nicio informație care:
- în momentul publicării este general disponibilă pentru și cunoscută de public (altfel decât ca rezultat al dezvăluirii de către Consultant și/sau de către Reprezentanții Consultantului);
- a fost disponibilă pentru Consultant pe baze neconfidențiale dintr-o sursă căreia nu-i este și nu i-a fost interzisă dezvăluirea unor astfel de informații, prin obligație contractuală sau legală;
- este generată individual de Consultant fără a beneficia de Informaţiile Confidenţiale ale Beneficiarului.
Fără un acord scris prealabil din partea Beneficiarului, Consultantul și/sau Reprezentanții Consultantului nu vor divulga niciunei persoane:
- faptul că desfășoară investigații, poartă discuții sau negocieri privind Proiectul sau orice alt proiect în care este implicat Beneficiarul și despre care este/sunt informat(i) în cursul îndeplinirii mandatului referitor la Proiect;
- că a solicitat și/sau a primit orice Informații Confidențiale;
- termeni, condiții sau alte fapte cu privire la Proiect sau investigații, discuții ori negocieri referitoare la Proiect.
Termenul „persoană” așa cum este folosit în acest Acord, va fi interpretat în sens larg, pentru a include media și orice corporație, parteneriat, grup, persoană fizică sau entitate (persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică).
Consultantul este de acord cu acordarea unei despăgubiri în favoarea Beneficiarului, care, în cazul în care nu va putea fi agreată de către Părți în urma unei încercări de soluționare pe cale amiabilă a diferendului, va fi stabilită prin decizia definitivă a instanțelor judecătorești competente, pentru pagubele, pierderile, și/sau costurile directe care rezultă din utilizarea neautorizată de către Consultant și/sau de către Reprezentanții Consultantului a Informațiilor Confidențiale (în totalitate sau în parte), contrar obligațiilor asumate prin prezentul Acord.
Prezentul Acord este valabil pe o perioadă de 2 (doi) ani de la semnarea acestuia, pentru toți operatorii economici care au avut acces la informațiile și documentele necesare pentru derularea proiectului.
Prezentul Acord este valabil pe toată perioada de derulare a serviciilor contractate de Beneficiar de la Consultant, precum și pe o perioadă de 2 (doi) ani după expirarea acestei perioade.
Prezentul Acord și toate controversele care apar din sau în legatură cu conținutul, interpretarea sau aplicarea acestuia vor fi guvernate, respectiv soluționate în conformitate cu prevederile legislației române aplicabile.
Prezentul Acord poate fi modificat numai prin încheierea de acte adiționale, semnate de către Beneficiar și de către Consultant, prin reprezentanții legal desemnați.
Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării lui de către cele două părți.
Încheiat astazi, , în 2 (două) exemplare originale, având aceeași valoare juridică, câte un exemplar original pentru fiecare parte.
Beneficiar Contractant