ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
9.08.2023 PREŞEDINTE,
Acad. Xxxx-Xxxxx Xxx
A N U N Ţ
Academia Română cu sediul în Calea Victoriei, nr. 125, sector 1, Bucureşti, scoate la concurs 1 (unu) post vacant contractual de conducere de șef serviciu gr. II, unic ca atribuții și responsabilități, normă întreagă, durată nedeterminată, la Serviciul Colecții și Muzee - Direcția Patrimoniu.
Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului - xxxxx://xxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxx/xxxxxxx/0000/00- a0303-FormularInscriereConcurs.pdf
b) copia actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţelor eliberate de angajator pentru perioade lucrate, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) copia deciziei de pensionare pentru persoanele care au îndeplinit cumulativ condițiile standard de pensionare;
g) certificat de cazier judiciar sau declaraţie pe proprie răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, cu obligația prezentării cazierului judiciar în original până la data susținerii primei probe de concurs;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) curriculum vitae detaliat, model comun European, datat şi semnat pe fiecare pagină.
Notă: Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – f) se prezintă însoţite de documentele originale în vederea certificării "conform cu originalul" de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun exclusiv la sediul Academiei Române numai până la data de 25.08.2023 (inclusiv), în intervalul orar 09:00 – 13:00, la camera 30 după înregistrarea dosarului de concurs la Registratura Generală a Academiei Române, iar codul de candidat se va înmâna de către secretarul comisiei de concurs fiecărui candidat în parte.
Rezultatul selecției dosarelor se afișează la sediul Academiei Române și pe site-ul instituției în data de 28.08.2023.
Condițiile generale necesare ocupării unui post de natură contractuală
Poate ocupa postul vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
Cerințele specifice postului:
• Nivelul studiilor: superioare absolvite cu diplomă de licență în unul din domeniile de licență: Limbă și literatură, Istorie, Studiul patrimoniului, Arte vizuale, Filosofie, Sociologie, Științe ale Comunicării;
• Vechime în muncă/ specialitate: minimum 9 ani vechime în muncă/ minimum 9 ani vechime în specialitate, constituie avantaj vechime de cel puțin 3 ani în funcții de conducere.
Alte competențe:
• competențe digitale: operare PC, Microsoft Office, Internet – nivel avansat;
• constituie avantaj cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională;
• capacitatea de a rezolva eficient problemele, de implementare a soluțiilor; capacitate de planificare și organizare a muncii proprii, de gestionare a timpului și a resurselor alocate; capacitate de autoperfecționare; aptitudini de comunicare verbală și în scris; capacitate de analiză și sinteză; stabilitate psihică, echilibru emoțional; asumare a responsabilităților; flexibilitate, adaptabilitate la schimbări și la situații de criză; corectitudine, receptivitate, rezistență la efort și stres; aptitudinea de a lucra cu oamenii și cu documentele; capacitatea de a rezolva problemele cât mai rapid; constanță în atitudini și manifestări; spirit de inițiativă; atenție la detalii.
Bibliografie și tematică:
• Legea nr. 752/2001 (*actualizată*) privind organizarea și funcționarea Academiei Române -
xxxxx://xxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxx/XX-0000XxxxXX.xxx- integral;
• Statutul Academiei Române - xxxxx://xxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxx/XX-0000-0000XxxxxxxxXX.xxx -
integral;
• Regulament Intern al Academiei Române - aparat propriu -xxxxx://xxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxx/xxxxxxx/0- a0714-RI2020.pdf – integral;
• Regulament de organizare şi funcționare a aparatului de lucru propriu al Academiei Române -
xxxxx://xxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxx/xxxxxxx/0000-0000-XXX.xxx - integral;
• Protejarea monumentelor istorice și responsabilitățile proprietarilor de monumente istorice - Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 (**republicată**) privind protejarea monumentelor istorice, republicată- titlul II și titlul IV;
• Legea nr. 182/2000 (*republicată*) privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată– integral;
• Hotărârea Guvernului nr. 1546/2003 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, cu modificările și completările ulterioare
-integral;
• Hotărârea Guvernului nr. 886/2008 pentru aprobarea Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile-integral;
• Ordinul MF nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii-integral;
• Ordinul MC nr. 2035 din 18 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidența, gestiunea și inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecții publice, case memoriale, centre de cultură și alte unități de profil, cu modificările și completările ulterioare-integral;
• Obligații privind apărarea împotriva incendiilor - Legea 307/2006 (republicată) privind apărarea împotriva incendiilor-capitolul II;
• Obligațiile angajatorilor și lucrătorilor-Legea nr. 319 / 14.07.2006 (actualizată) privind securitatea și sănătatea în muncă,cu modificările și completările ulterioare - capitolul III și IV;
• Lista standardelor de control intern managerial la entitățile publice - Ordinul SGG nr. 600/2018
privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice – capitolul IV.
Concursul va consta într-o probă scrisă și interviu.
• Proba scrisă se va desfăşura în data de 04.09.2023, ora 10:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul probei scrise se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de 06.09.2023, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 80 de puncte (nota 8). Numai candidaţii promovaţi la proba scrisă se pot prezenta la interviu.
• Interviul se va desfăşura în data de 11.09.2023, ora 10:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul interviului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de 11.09.2023,
candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum 80 de puncte (nota 8).
Rezultatul final al concursului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de
13.09.2023.
Candidaţii pot depune contestaţii cu privire la selecția dosarelor/proba scrisă/interviu în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor respective. Contestațiile se vor depune exclusiv la Registratura Generală a Academiei Române.
Rezultatele la contestațiile depuse pentru selecția dosarelor/proba scrisă/interviu se vor afișa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul Academiei Române.
NOTĂ: Accesul în instituție și în sala de concurs se va face în baza cărţii de identitate în original, în termen de valabilitate, iar candidaţii sunt rugaţi să se prezinte cu 10 minute înainte de începerea probelor.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 10 - 14 la telefon: 021.212.86.34.
Întocmit,
Serviciul Resurse Umane și Salarizare