Regulamentul
PROIECT
Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. din „ ” 2020
Regulamentul
cu privire la mecanismul, condițiile transmiterii în gestiune şi a contractului-tip de gestionare a fondului cinegetic
I. Dispoziții generale
1. Prezentul Regulament stabilește condițiile şi modul de acordare a dreptului de gestiune a faunei de interes cinegetic și a habitatului acesteia din cadrul unui fond cinegetic (în continuare dreptul de gestiune) şi de încheiere a contractelor de gestiune.
2. Transmiterea în gestiune a fondurilor cinegetice pentru explorare rațională, prin metode care nu dăunează faunei, mediului înconjurător, sănătății persoanelor şi bunurilor, are drept scop stimularea activității de regenerare a acestor resurse naturale, de conservare şi restabilire a resurselor naturale utilizabile, prin eforturile depuse de gestionari pentru compensarea naturală sau înlocuirea adecvată în viitor a resurselor naturale ale regnului animal exploatate.
3. Dreptul de gestiune se acordă cu titlu gratuit, însă cu condiția obligării gestionarului de a efectua lucrări biotehnice şi investiții necesare pentru menținerea faunei respective la un nivel optim stabilit de Administrator, în rezultatul consultărilor şi recomandărilor instituţiilor ştiinţifice de profil.
4. Cesionarea contractului încheiat cu Administratorul, cedarea, subcontractarea, înstrăinarea, transmiterea fondului în tot sau în parte în arendă sau comodat, răscumpărarea sau ipotecarea lui sau a resurselor naturale ale regnului animal transmise în gestionare sânt interzise.
II. Administratorul şi participanții la procesul de selectare a titularului dreptului de gestiune
5. Are statut de Administrator, în sensul art. art. 2, 6 şi 7 ale Legii vânătorii și fondului cinegetic nr. 298/2018 şi al prezentului Regulament, autoritatea administrativă în subordinea autorităţii publice centrale de mediu, abilitată să asigure implementarea politicii de stat în domeniul silviculturii şi cinegeticii, fiindui atribuite funcţiile de administrare a fondului cinegetic naţional şi de acordare în condiţiile legale a dreptului de gestiune a faunei de interes cinegetic şi habitatului acesteia din cadrul unui fond cinegetic, cu stabilirea obligațiilor aferente.
6. Participanți la procesul de selectare a titularului dreptului de gestiune pot fi:
a) Autoritatea Silvică Centrală şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova;
b) Instituțiile de învățământ superior, care oferă programe de studii şi are ca disciplină managmentul cinegetic;
c) Orice Societate de vânători, care are statut de persoană uccessl, întrunește condițiile stabilite la art. 8 alin. (6) al Legii vânătorii şi fondului cinegetic nr. 298/2018, are condiții şi resurse suficiente pentru a îndeplini Planul de amenajament cinegetic şi a gestiona cu succes fondul cinegetic şi nu are careva interdicții.
III. Dreptul de gestiune
9. Dreptul de gestiune se acordă:
a) fără concurs – Gestionarilor consacrați, ce dețin dreptul de preemțiune în condiții legale şi Instituțiilor de învățământ superior, care oferă programe de studii în domeniul managmentului cinegetic şi şi-au exprimat opțiunea de a gestiona fondul cinegetic, prezentî-nd o garanţie bancară că dispune de resurse financiare suficiente pentru executarea Planului de amenajament cinegetic, elaborat în conformitate cu cerinţele Caietului de sarcini pe un termen de cel puţin 5 ani.
b) prin concurs –Societăților de vânători, care întrunesc toate condițiile de validare şi au fost selectate de către Comisia de concurs, conform rezultatelor concursului, organizat de Administrator;
10. Dreptul de gestiune se acordă pentru fiecare fond cinegetic, în temeiul următoarelor acte:
a) Procesul-verbal de verificare şi constatare a stării de fapt şi statutului Gestionarului consacrat sau Actul de examinare a stării fondului cinegetic (la finalizarea ori încetarea gestionării). Încheierea pe faptul examinării cererii Instituției de învățământ superior care oferă programe de studii ce conțin cinegetica ca disciplină, ori procesul-verbal de stabilire a învingătorului concursului;
b) Decizia Administratorului privind transmiterea în gestiune a fondului cinegetic;
c) Contractul de gestiune, încheiat între Administrator şi Gestionarul fondului cinegetic, care va avea ca părți componente: Fișa fondului cinegetic cu harta/schemă, transmise concomitent cu fondul cinegetic precum şi Actul de examinare a stării fondului cinegetic, care se va întocmi la finalul termenului de gestiune sau cu ocazia încetării înainte de termen a gestiunii, prin care se constată dacă au fost sau nu cauzate daune prin gestiunea efectuată anterior;
IV. Atribuirea fondului cinegetic fără concurs
11. Procesul-verbal de verificare şi constatare a stării de fapt şi statutului Gestionarului consacrat se va emite de Administrator în următoarea ordine şi condiții:
a) Inițial, doar o singură dată după crearea fondurilor cinegetice, Administratorul îi va convoca în ședință prin notificare, cu aviz recomandat, expediat cu cel puțin 15 zile înainte de data preconizată, gestionarii menționați la pct. 9 al Regulamentului gospodăriei cinegetice (Anexa nr.1 la Legea regnului animal nr. 439/1995), solicitându-le s-ă prezinte toate actele juridice confirmative privind gestionarea anterioară a terenurilor de vânătoare din fondurile cinegetice nou create, pentru consultări şi verificări. Ședința pentru consultări şi verificări se reconvoacă în decurs de 15 zile. În caz dacă, din careva motive nu a avut loc, în procesul-verbal de verificare şi constatare a stării de fapt, vor fi consemnate circumstanțele premergătoare şi cele existente, fiind specificate: data şi actul juridic prin care a
fost creat Fondul cinegetic, suprafața productivă a fondului creat, locul amplasării, unitățile administrative pe teritoriul cărora este creat fondul, cine anume şi pe ce suprafață a gestionat anterior acest fond, actele juridice în baza cărora s-a efectuat gestiunea, dacă au fost sau nu, anulate actele în temeiul cărora s-a efectuat anterior gestiunea cinegetică.
b) Statutul de Gestionar consacrat se acordă entităţii, care, anterior organizării și atribuirii în gestiune, a gestionat în fondul cinegetic respectiv cel puțin ultimii 10 ani, peste 50% din suprafața fondului, contractul de gestiune a fondului cinegetic nu a încetat din culpa acestuia, își manifestă intenția de a gestiona şi în continuare fauna de interes cinegetic în cadrul fondului nou creat, cu hotare noi şi în condițiile noi, solicitate întemeiat şi legal de la Administrator şi acceptând încheierea contractului de gestiune corespunzător.
c) Ulterior, cu două luni înainte de expirarea termenului contractului de gestiune, încheiat în condițiile Legii nr. 298/2018, gestionarul care dorește s-ă continuie gestionarea, va depune o cerere către Administrator pentru reîncheierea contractului de gestiune, pentru următoarea perioadă. La primirea acestei cereri, Administratorul, împreună cu reprezentantul gestionarului, va verifica starea fondului cinegetic, felul cum au fost îndeplinite condițiile contractuale şi Planul de amenajament cinegetic, făcând mențiunile corespunzătoare în Actul de examinare a stării fondului cinegetic. În caz dacă gestionarul şi-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu există careva interdicții sau temeiuri legale de refuz, va fi făcută această mențiune în acest act iar gestionarul va obține statutul de Gestionar consacrat, în baza căruia se va emite Decizia de retransmitere a fondului cinegetic în gestiune fără concurs şi se va încheia un nou contract de gestiune sau un accord de prelungire a contractului cu aceiași entitate.
d) În cazul în care Administratorul constată că nu există temeiuri pentru transmiterea în gestiune a fondului cinegetic foștilor gestionari, sau există temeiuri pentru respingerea cererii lor de retransmitere în gestiune, va consemna acest lucru în procesul-verbal de verificare şi constatare a stării de fapt şi statutului Gestionarului consacrat, declarând fondul cinegetic respectiv liber.
e) După ce va constata că, unul sau mai multe fonduri de vânătoare sunt libere, Administratorul va notifica despre acest fapt Instituțiile de învățământ superior, care oferă programe de studii şi are ca disciplină managmentul cinegetic, în vederea încheierii contractului de atribuire lor în gestiune, însă doar a unui singur fond de vânătoare. În notificare le va explica condițiile şi le va acorda termen rezonabil, în caz dacă doresc şi au posibilitate, să depună în adresa lui cererea de atribuire, confirmarea că în această instituție există programe de studii ce conțin cinegetica ca disciplină şi proiectul Planului de amenajament cinegetic pentru acest fond cinegetic. Această notificare nu este necesară în caz dacă instituția respectivă, deja a primit în gestiune un fond de vânătoare, sau dacă anterior în mod clar şi explicit a refuzat să gestioneze careva fonduri cinegetice, ori contractul de gestiune a fost reziliat din vina acestei instituţii. În caz dacă pentru un singur fond cinegetic depun cereri mai multe instituţii, fondul va fi atribuit instituţiei care prezintă cel mai bun proiect al Planului de amenajament cinegetic.
După examinare, Administratorul va emite o Decizie motivată în care va menționa dacă se admite sau nu cererea.
V. Atribuirea fondului cinegetic prin concurs
12. Dacă în termenul de 90 de zile după constituire, fondurile cinegetice declarate libere nu au fost solicitate sau transmise Instituțiilor de învățământ superior care oferă programe de studii ce conțin cinegetica ca disciplină, ele vor fi scoase la concurs. Concursul pentru acordarea dreptului de gestiune a fondului cinegetic este organizat de Administrator.
13. Înainte de organizarea concursului, Administratorul va elabora un Caiet de sarcini pentru cererea ofertelor, ce se vor conține în proiectele Planurilor de amenajament cinegetic, care vor fi prezentate de participanți, specificând Actele şi documentele care vor fi prezentate la concurs.
14 Administratorul formează Comisia de concurs şi Comisia de examinare a contestațiilor, din reprezentanţi ai instituţiilor publice de specialitate, invitând savanți, experți, inclusiv din instituțiile de cercetări ştiinţifice specializate în domeniu. Ulterior, publică în pe site-ul său web anunțul referitor la organizarea concursului.
15. Anunțul despre organizarea concursului şi Caietul de sarcini pentru cererea ofertelor trebuie să cuprindă informații despre:
a) organizatorii concursului;
b) obiectul concursului: locul exact de amplasare, hotarele şi suprafața, bonitatea şi alte caracteristici ale fondului cinegetic, suprafețele existente în el a terenurilor împădurite şi neîmpădurite, a zonelor umede şi zonelor de liniște, despre interdicții la utilizarea altor resurse naturale, decât doar cele ale regnului animal, în anumite limite şi condiții expres stabilite prin lege şi contract;
c) condițiile înaintate faţă de participanții la concurs: actele confirmative pentru admiterea participării la concurs, proiectul Planului de amenajament cinegetic pentru fondul respectiv şi actele pe care aceștia trebuie să le prezinte, proiectul (în care va fi prevăzută oferta în devizul de cheltuieli), elaborat de participantul la concurs, în conformitate cu cerințele stabilite în Caietul de sarcini, condițiile pentru primirea fondului cinegetic în gestiune, cuantumul garanției pentru ofertă, cuantumul garanției pentru buna execuție a contractului, criteriul de evaluare a ofertelor, toate rechizitele necesare pentru eventuala încheiere a contractului de gestiune;
d) locul, data şi termenul limită de depunere a cererii şi a documentelor sigilate pentru participare la concurs. Termenul de depunere a cererii de participare la concurs nu poate fi mai mic de 14 zile calendaristice din data publicării anunţului despre organizarea concursului;
e) adresa paginii web oficiale în care este publicată informația şi documentația concursului;
f) termenul în care, învingătorul concursului, este obligat să încheie contractul de gestiune, potrivit proiectului-cadru;
16. La concurs sunt admise societățile de vânători înregistrate în Republica Moldova, care au cel puțin un angajat, specialist cu studii relevante în domeniul cinegeticii, silviculturii, biologiei, zoologiei sau ecologiei, care are experiență de management în domeniul cinegeticii de cel puțin un an; dispune de sediu pentru oficiu, cu adresă juridică, precum și de mijloace de comunicare; dispune de cel puțin o unitate de transport; dispune de tir de tragere vânătoresc; pînă la semnarea contractului de gestiune, prezintă dovada, cu garanție bancară, că dispune de resurse financiare suficiente pentru executarea planului de amenajament cinegetic elaborat în conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini pe un termen de cel puțin 5 ani.
17. La data desfășurării concursului, vor fi invitați toți participanții. Comisia de concurs în prezența lor va deschide pachetele sigilate, va verifica şi îi va valida la prima etapă, pe acei participanți care întrunesc toate cerinţele stabilite în Caietul de sarcini şi au prezentat toate actele solicitate. La următoarea etapă, Comisia va evalua condițiile, posibilitățile, oportunitățile, va examina conținutul proiectelor Planului de amenajament cinegetic al fondului cinegetic cu devizele de cheltuieli, riscurile şi ofertele participanților, ce rezultă din documentele confirmative prezentate la concurs şi va determina dacă toate cerințele prevăzute în Caietul de sarcini sunt respectate. La necesitate, Comisia va organiza şi Dialogul competitiv, pe marginea documentelor prezentate şi altor chestiuni ce se referă la gestionare. În final, Comisia de concurs va desemna câștigătorul, făcând mențiune motivată în procesul-verbal de stabilire a învingătorului concursului.
VI. Contestații
18. Participanții la concurs pot contesta la Comisia de soluționare a contestațiilor în decurs de trei zile lucrătoare rezultatele concursului, în caz dacă nu sunt de acord.
19. Contestația se va depune pe numele Administratorului şi se examinează de către Comisia de soluționare a contestațiilor în decurs de 10 zile lucrătoare.
VII. Decizia Administratorului de transmitere în gestiune a fondului cinegetic
20. Decizia Administratorului de transmitere în gestiune a fondului cinegetic se adoptă în temeiul actelor nominalizate la pct. 10 lit. (a) şi se publică pe site-ul web al acestuia.
21. În cazul concursului pentru acordarea dreptului de gestiune a fondului cinegetic decizia se va emite numai după examinarea contestațiilor sau la expirarea termenului acordat pentru depunerea contestațiilor.
22. Decizia va cuprinde: datele titularului, căruia i se transmite fondul cinegetic, temeiul în baza căruia s-a decis transmiterea în gestiune a fondului respectiv (se va menționa şi anexa procesul-verbal corespunzător sau cererea de retransmitere în gestiune), hotarele exacte şi suprafața totală a fondului cinegetic, suprafețele pe categorii, bonitatea şi termenul, contractului.
VIII. Contractul de gestiune
23. După adoptarea şi publicarea Deciziei de transmitere în gestiune a fondului cinegetic, Administratorul va invita persoana nominalizată în decizie pentru
încheierea contractului de gestionare. În caz dacă această persoană refuză încheierea contractului, decizia se revocă.
24. În contractul de gestiune se va menționa: obiectul contractului, hotarele exacte şi suprafața totală a fondului cinegetic, suprafețele pe categorii, bonitatea, obligaţiile părţilor, răspunderea pentru încălcarea prevederilor legislaţiei şi condițiilor contractuale, repararea pagubelor şi prejudiciului cauzat, termenul de valabilitate precum şi condiţiile de desfacere a contractului.
IX. Răspunderea juridică
25. La finalul încetării contractului de gestiune, indiferent de motiv, se va efectua examinarea stării fondului cinegetic de către reprezentanții Administratorului şi al Gestionarului şi va întocmi Actul de examinare a stării fondului cinegetic. În acest act se vor consemna toate schimbările care au avut loc, se va menționa dacă s-au făcut investiții şi lucrări pentru renovarea faunei şi în ce volum, a fost sau nu îndeplinit Planul de amenajament cinegetic, întocmit de gestionar conform condițiilor din Caietul de sarcini înaintat de Administrator, se va specifica dacă au fost sau nu îndeplinite pe deplin clauzele contractuale, dacă au fost sau nu cauzate daune fondului cinegetic în rezultatul gestiunii efectuate anterior.
26. În caz dacă se vor constata daune din vina gestionarului, în baza Actului de examinare a stării fondului cinegetic Administratorul va emite o Decizie, în care va preciza în ce constă prejudiciul cauzat, calculând pagubele cauzate potrivit taxelor stabilite în tabelul din anexa nr. 6 la Legea regnului animal şi va acorda gestionarului termen pentru achitarea despăgubirilor.
27. Verificarea stării fondului cinegetic cu întocmirea Actului de examinare, poate fi efectuată şi fără reprezentantul Gestionarului, de către o Comisie desemnată expres de Administrator, în caz dacă Gestionarul, notificat oficial, prin aviz recomandat, nu se prezintă pentru a participa la aceste verificări.
28. În caz dacă în urma verificării se constată că nu există daune sau obiecții referitor la modul de gestionare a fondului cinegetic, acest fapt de asemenea se notează în Actul de examinare a stării fondului cinegetic, iar Gestionarul respectiv dobândește Statutul de Gestionar consacrat şi implicit dreptul la reîncheierea contractului de gestiune pe un nou termen, fără concurs. Inclusiv, dacă a îndeplinit şi alte formalități prevăzute de lege şi prezentul regulament şi nu au fost constatate alte careva impedimente.
X. Stingerea dreptului de gestiune
29. Pentru încălcarea prevederilor contractelor de gestiune, precum și ale legislației privind vânătoarea și protecția faunei de interes cinegetic, Administratorul este în drept să decidă suspendarea sau retragerea dreptului de gestiune a faunei de interes cinegetic și a habitatului acesteia.
30. Contractul de gestiune încetează la expirarea termenului contractual sau înainte de termen, în cazurile şi în modul expres stabilite de contract sau legislație.
31. Încetarea raporturilor contractuale înainte de termenul prevăzut în contract poate avea loc şi în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, se constată că atribuirea dreptului de gestionare sau încheierea contractului de gestionare s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale.
32. Gestionarul care, fără motive întemeiate, nu îndeplinește condițiile stabilite prin contract, dispozițiile legale sau normele aprobate de Guvern, nu ia măsuri pentru
protecția şi conservarea faunei de interes cinegetic, se sancționează în conformitate cu legislația în vigoare.
33. Încetarea raporturilor contractuale nu exonerează gestionarul de răspundere faţă de Administrator şi de terţi pentru perioada în care a fost parte în contract.
34. Administratorul, are dreptul la rezoluțiune în caz de neexecutare esențială a obligației contractuale, dacă i-a acordat Gestionarului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar ultimul nu a executat obligația în acest termen.
35. Contractul de gestiune încetează, iar fondul cinegetic se retrage din gestiune şi în cazul dacă în privinţa Gestionarului i-a fost intentată procedura de insolvabilitate/faliment.
36. După rezilierea contractului de gestiune, care a încetat din orice motive, Gestionarul poartă răspundere totală pentru fondul cinegetic respectiv până la data transmiterii acestuia prin actul de predare-primire Administratorului.
37. Gestionarii ale căror contracte încetează înainte de termen ca urmare a solicitării lor sau ca urmare a rezilierii de către administrator, nu mai au dreptul la atribuirea în gestiune a faunei de interes cinegetic din același fond cinegetic, timp de 15 ani.
XI. Dispoziții finale
38. Toate contractele încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi de comun acord cu autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător, potrivit pct. 9 şi 11 ale Regulamentului gospodăriei cinegetice, anexa nr. 1 la Legea regnului animal nr. 439/1995, indiferent de data expirării lor, sunt valabile pînă la 1 martie 2021.
39. Vechii gestionari, sunt responsabili de protecţia, reproducerea şi folosirea raţională a resurselor cinegetice pînă la transmiterea acestor fonduri noilor gestionari.
40. Prezentul Regulament intră în vigoare odată cu Legea vînătorii și fondului cinegetic nr. 298/2018.
Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. nr. “ ” din 2020
CONTRACT nr.
de transmitere în gestionare a fondului cinegetic
din 20
de gestiune a fondului cinegetic nr. din localitatea/localitățile
, raionul
, raionul
, raionul
Părțile contractante:
Autoritatea administrativă centrală
, care în temeiul , este abilitată cu funcțiile de administrare a Fondului cinegetic național şi de acordare a dreptului de gestiune a faunei de interes cinegetic și a habitatului acesteia din cadrul unui fond cinegetic, cu stabilirea obligațiilor aferente, având cod fiscal: şi sediul în or.
Chișinău, str. , nr. bloc tel.
, cod bancar: , prin reprezentantul său legal , cu funcția de
, denumită în continuare Administrator, pe de o parte, şi
, IDNO
şi cod fiscal: şi sediul în
, str. , raionul
, tel. , cod bancar:
, fiind reprezentată în temeiul
prin dl./dna , cu funcția de
, denumită în continuare Gestionar, pe de altă parte, au încheiat prezentul Contract, convenind următoarele:
32. Dispoziţii generale
32.1 Prezentul contract stabileşte drepturile şi obligaţiile, reglementează raporturile dintre părți, legate de transmiterea în gestiune a fondului cinegetic, în vederea gospodăririi durabile a faunei de interes cinegetic și habitatului acesteia din cadrul acestui fond.
32.2 Avînd în vedere prevederile art. 1 alin. (2) al Codului Funciar, art. 9 şi 11 ale Legii nr. 1102 din 06.02.1997 cu privire la resursele naturale, art. 3 şi 4 al Legii regnului animal, nr. 439/1995 (Monitorul Oficial Nr. 62-63 art. 688), aliniatului 2 al art. 2, art. 8 alin. (2) și (7) din Legea vânătorii şi fondului cinegetic nr. 298/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 76-85, art. nr. 135), art. 546 alin. (1) al Codului Civil, în temeiul Deciziei ,
în condițiile stabilite prin prezentul contract, Administratorul atribuie, iar Xxxxxxxxxxx primește în gestiune fondul cinegetic nr. , denumit
, situat în , cu suprafața de ha, în limitele marcate în harta-schemă şi descrise în Fişa fondului cinegetic, aprobată prin ordinul administratorului nr. din „ ” 202 , şi se obligă să respecte toate clauzele contractuale.
32.3 Atribuirea în gestiune a fondului cinegetic se realizează fără plată, însă cu condiția ca lucrările biotehnice precum şi alte activități necesare, care vor fi executate în cadrul gestionării Fondului cinegetic, să se realizeze de către Gestionar în termen, potrivit Planului de amenajament cinegetic, din contul şi pe cheltuiala sa, cu asumarea riscurilor și a răspunderii juridice, pentru a garanta stabilitatea continuă şi optimă a faunei sălbatice aflate în interior, utilizarea rațională, responsabilă şi corectă, regenerarea (reproducerea) permanentă a resurselor naturale, conservarea biodiversității și asigurarea echilibrului ecologic. În schimbul acestor investiții şi lucrări, Xxxxxxxxxxx obține dreptul de folosire şi recoltare a faunei de interes cinegetic, sub forma de practicare a vânătorii, capturării şi valorificării vânatului în fiecare an, în limita cotelor de recoltare aprobate de Administrator, din fondul cinegetic, care i-a fost transmis în gestiune.
32.4 La finalul termenului de gestiune sau cu ocazia încetării înainte de termen a contractului de gestiune, indiferent de cauză, Administratorul va verifica împreună cu reprezentantul gestionarului starea Fondului cinegetic şi va întocmi Actul de examinare a stării fondului cinegetic. În acest act se vor consemna toate schimbările care au avut loc, se va menționa dacă s-au făcut investiții şi lucrări pentru renovarea faunei şi în ce volum, a fost sau nu îndeplinit Planul de amenajament cinegetic, întocmit de gestionar conform condițiilor din Caietul de sarcini înaintat de Administrator, se va specifica dacă au fost sau nu îndeplinite pe deplin clauzele contractuale, dacă au fost sau nu cauzate daune Fondului cinegetic în rezultatul gestiunii efectuate anterior. În caz dacă se vor constata daune din vina gestionarului, se va preciza în ce constau ele, se vor calcula pagubele cauzate potrivit taxelor stabilite în tabelul din anexa nr. 6 la Legea regnului animal şi se va acorda termen pentru achitarea despăgubirilor.
32.5 Verificarea stării Fondului cinegetic cu întocmirea Actul de examinare a stării fondului cinegetic poate fi efectuată şi fără reprezentantul Gestionarului, de către o Comisie desemnată expres de Administrator, în caz dacă Gestionarul, notificat oficial, prin aviz recomandat, nu se prezintă pentru a participa la aceste verificări.
32.6 Gestionarul obține dreptul exclusiv de a gestiona fondul cinegetic atribuit lui în condițiile contractuale şi beneficiile care rezultă din această gestionare. Cesionarea contractului, cedarea, subcontractarea, înstrăinarea, transmiterea fondului în tot sau în parte în arendă sau comodat, răscumpărarea sau ipotecarea lui sau a resurselor naturale ale regnului animal transmise în gestionare sânt interzise.
32.7 Instalațiile şi amenajările vânătorești, remizele şi ogoarele de hrană, necesare protecției, menținerii şi pazei faunei de interes cinegetic, precum şi a celor necesare practicării vânătorii, pot fi edificate în fondul vânătoresc doar cu acordul scris al proprietarului de teren. Ele pot fi preluate şi de la vechiul gestionar contra cost, prin acordul părților, odată cu preluarea Fondului cinegetic.
32.8 În cadrul fondului cinegetic nr. , se stabilește şi se declară zonă de liniște a faunei cinegetice, (care trebuie să asigure condiții optime de existență pentru faună cinegetică din fondul cinegetic, minimum 10% din suprafața productivă a fondului) suprafața de ha, ale cărei limite trebuie să fie marcate în harta/schemă a fondului şi pe teren.
32.9 Zona de liniște se va determina de către Gestionar cu aprobarea Administratorului în suprafață compactă sau în mai multe amplasamente, iar marcarea ei în teren şi pe harta/schemă se va face în decurs de 60 de zile de la preluarea fondului cinegetic.
33 Termenul contractual
33.1 Prezentul contract se încheie pentru o perioadă de 15 ani, respectiv de la data de
„ ”. 202 până la data de „ ”. 202 .
34 Obligațiile și responsabilitățile părţilor
34.1 Administratorul:
34.1.1. La semnarea contractului, transmite Gestionarului prin Actul de primire- predare, Fondul cinegetic, împreună cu Fișa fondului cinegetic, care va conține datele stabilite la art. 4 alin (3) al Legii nr. 298/2018.
34.1.2. Comunică Gestionarului în timp util metodologia şi perioadele, aprobate prin regulament special, în care trebuie să fie organizate acțiunile de evaluare a efectivelor populațiilor speciilor de faună de interes cinegetic şi data prezentării rezultatelor, să verifice aleatoriu modul cum acesta le efectuează şi să dispună repetarea lucrărilor, atunci când constată nerespectarea acestui regulament.
34.1.3. În baza evaluării datelor de recensământ şi a propunerilor prezentate de Gestionar, anual, îi comunică ultimului în timp util, dar nu mai mult de o lună, cotele de recoltare, care au fost aprobate, pentru fiecare specie de faună de interes cinegetic.
34.1.4. Transmite Gestionarului orice informații utile de care dispune, referitoare la gestionarea faunei de interes cinegetic.
34.1.5. Coordonează acțiunile necesare ameliorării fondului genetic al populațiilor de vânat, refacerii bonității fondului cinegetic, afectat de calamități naturale.
34.1.6. Organizează direct şi coordonează acțiunile de combatere a braconajului pe fondul cinegetic.
34.1.7. Verifică modul de gestionare a fondului cinegetic şi dispune, acolo unde este cazul, termene şi măsuri imediate de remediere a deficiențelor constatate, în scopul bunei gestionări a faunei de interes cinegetic din fondul de vânătoare.
34.1.8. Identifică, împreună cu Gestionarul, măsurile specifice de gospodărire cinegetică (populări, repopulări, împrospătări de sânge, vânătoare de selecție,) pentru evitarea efectelor de consangvinizare şi de degenerare a populațiilor de
faună de interes cinegetic şi pentru creșterea efectivelor şi menținerea acestora la nivelele optime stabilite.
34.1.9. Controlează modul în care Gestionarul îşi îndeplinește obligațiile contractuale.
34.2. Gestionarul:
34.2.1. Prin intermediul persoanei împuternicite, la data, ora şi locul stabilit şi comunicat de Administrator, în baza Actului de transmitere-primire, preia Fondul cinegetic, conform Fișei fondului cinegetic completate corespunzător prevederilor legale, a efectivelor faunei de interes cinegetic, construcțiile, instalațiile şi amenajările vânătorești, asigură întreținerea corespunzătoare a acestora şi gestionează acest fond potrivit condițiilor legale, clauzelor contractuale şi Planului de amenajament cinegetic elaborat de Gestionar şi aprobat de Administrator.
34.2.2. În decurs de 6 luni de la preluarea Fondului cinegetic, Gestionarul va prezenta Administratorului spre aprobare Planul de amenajament cinegetic elaborat de specialişti sau de persoana juridică acreditată în domeniul respectiv. Va asigura funcţionarea amenajărilor şi toate instalațiile vânătorești necesare, stabilite şi menționate în Fișa fondului anexată la contract. Până la expirarea acestui termen, se vor marca pe harta/schema Fondului cinegetic toate amenajările şi instalațiile vânătorești, care se vor numerota şi pe teren în scopul întreținerii şi verificării lor în mod corespunzător.
34.2.3. Va asigura în fiecare sezon de vânătoare în perioada de la 1 noiembrie până la 31 martie cantitățile minime de hrană complementară, necesară pentru a preveni producerea pierderilor faunei de interes cinegetic, având documente confirmative în acest sens.
34.2.4. Cantitățile prevăzute la alin. (3.2.3.) nu cuprind necesarul de hrană care trebuie administrată în teren, în scopul abaterii faunei cinegetice de la frecventarea culturilor agricole, pentru prevenirea pagubelor sau pentru hrănirea acestora în cazul producerii unor calamități naturale.
34.2.5. Va asigura paza fondului cinegetic cu cel puțin un paznic de vânătoare, pe care să îl doteze corespunzător şi care să aibă atribuții principale în domeniul ocrotirii faunei de interes cinegetic, prevenirii şi combaterii braconajului cinegetic.
34.2.6. Va folosi fondul cinegetic numai în scopul gestionării durabile a faunei cinegetice şi va respecta toate reglementările legale referitoare la gestionarea fondului cinegetic, la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, la restrângerea sau extinderea perioadelor de vânătoare, la cotele anuale de recoltă, aprobate şi comunicate de administrator.
34.2.7. Va organiza şi asigura anual efectuarea evaluării efectivelor de faună de interes cinegetic conform reglementărilor aprobate de administrator şi va ține evidența animalelor care viețuiesc în fondul cinegetic atribuit şi a folosirii lor, conform cerințelor art. 34 al Legii regnului animal. Datele evaluării le va prezenta Administratorului anual, odată cu propunerile de recoltare.
34.2.8. Va organiza recoltarea faunei de interes cinegetic prin vânătoare, în termenii şi limitele cotelor aprobate de Administrator, în conformitate cu legea şi cu normele emise în acest scop.
34.2.9. Se obligă să nu dăuneze, prin organizarea vânătorii sau prin modul de gospodărire a fondului cinegetic, folosinței de bază a terenului şi să suporte, în condițiile legii, toate consecințele juridice ca urmare a pagubelor produse față de terți din vina sa.
34.2.10. Să ia măsurile privind sarcinile ce îi revin potrivit legii pentru prevenirea producerii de către fauna de interes cinegetic a unor pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice şi să suporte pagubele în cazul nerespectării prevederilor legale emise în acest sens.
34.2.11. Să acționeze cu toate mijloacele de care dispune, inclusiv la solicitarea justificată a Administratorului, pentru prevenirea şi combaterea actelor de braconaj sau pentru diminuarea efectelor unor factori negativi care acționează asupra faunei de interes cinegetic.
34.2.12. Să sesizeze imediat Administratorul la apariția oricărui factor dăunător faunei de interes cinegetic despre care a luat cunoștință: epizootii, calamități naturale, incendii, inundații etc.
34.2.13. Să facă sesizările şi demersurile legale necesare pentru soluționarea de către organele competente a cazurilor de braconaj descoperite.
34.2.14. Să completeze şi să transmită Administratorului, după două luni de la încheierea sezonului de vânătoare, evidențele statistice cu privire la fauna de interes cinegetic şi fondul cinegetic, prevăzute de actele normative în vigoare şi de fișa fondului cinegetic.
34.2.15. Să participe o dată la 2 ani sau ori de câte ori este solicitat, ca urmare a unor sesizări, prin personal specializat şi împuternicit, la data şi în locul stabilite de administrator, la controlul modului de gestionare a faunei de interes cinegetic de pe fondul cinegetic şi să aplice, în termenele menționate în procesul-verbal de control, toate măsurile stabilite de administrator potrivit legii şi prezentului contract.
34.2.16. Să ia măsurile prevăzute de lege şi statut împotriva persoanelor care încalcă prevederile actelor normative privind organizarea şi practicarea vânătorii.
34.2.17. Să organizeze din contul propriu, renovarea faunei de interes cinegetic prin populări şi repopulări a speciilor de păsări şi mamifere sălbatice. La eliberarea în natură a acestor specii va invita reprezentantul Administratorului pentru confirmarea faptului şi semnarea procesului-verbal privind popularea/repopularea fondului cinegetic.
34.2.18. Va întreprinde măsuri şi va executa lucrările biotehnice necesare conservării habitatelor naturale şi faunei sălbatice.
35 Daune
35.1. Despăgubirile care au fost încasate de Gestionar pentru daunele cauzate faunei de interes cinegetic de terțe persoane prin fapte ce constituie infracțiuni sau contravenții, se repartizează în conformitate cu prevederile art. 32 al Legii vânătorii şi fondului cinegetic nr. 298/2018, 25% din cuantumul cărora se transferă în decurs de 15 zile lucrătoare pe contul Administratorului, indicat în contract.
35.2 Daunele produse de către gestionar prin acțiunile pe care le întreprinde pe acest fond cinegetic fauna de interes cinegetic, culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, precum şi unor terțe persoane se repară de către acesta, potrivit legii.
35.3 Gestionarul este obligat să repare prejudiciul cauzat din culpa sa faunei de interes cinegetic, transferând pe contul Administratorului contravaloarea acestui prejudiciu. Prejudiciul cauzat faunei de interes cinegetic constă în scăderea nivelului numeric al faunei respective din vina Gestionarului, sau ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale, clauzelor contractuale şi Planului de amenajament cinegetic. Constatarea prejudiciului se face de către Administrator în urma verificării fondului cinegetic, rezultatele cărora se vor înregistra în Actul de examinare a stării fondului cinegetic. În baza acestui Act, administratorul va emite o Decizie, în care va preciza în ce constă prejudiciul cauzat, va stabili cuantumul despăgubirilor pentru pagubele înregistrate şi va acorda gestionarului termen pentru achitarea acestor despăgubiri.
35.4 Mărimea despăgubirilor pentru daunele cauzate faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice, stabilite potrivit pct. 4.3., precum şi prin fapte ce constituie infracțiuni sau contravenții se stabilește potrivit anexelor nr. 3, 4 și 6 la Legea regnului animal nr. 439/1995.
35.5 Cheltuielile generate de refacerea potențialului cinegetic al acestui fond cinegetic la nivelul la care a fost preluat de către gestionar sunt suportate de către acesta, la rezilierea sau la încetarea contractului, numai în măsura în care se dovedește că a încălcat, cu vinovăție, clauzele contractuale.
36 Condiții pentru recoltarea faunei de interes cinegetic
36.1 Recoltarea faunei de interes cinegetic se va face doar în limita cotei de recoltare aprobate de către Administrator din cadrul fondului cinegetic pentru anul în curs.
36.2 Cotele se aprobă de Administrator în baza evaluării datelor de recensământ şi a propunerilor prezentate de Gestionar, anual, pe care i le comunică ultimului în decurs de cel mult o lună de zile după prezentarea acestor date.
36.3 Gestionarul va duce evidența strictă a faunei de interes cinegetic recoltate, va veghea şi asigura, să nu se depășească numărul exemplarelor faunei de interes cinegetic care au fost aprobate spre recoltare din acest fond.
36.4 În situația, în care se constată că nu se duce evidența exemplarelor recoltate, sau a fost depășită cotă aprobată de administrator, ultimul are dreptul să anuleze cotele pentru una sau mai multe specii de faună de interes cinegetic de pe acest fond cinegetic, după caz.
37 Schimbarea condițiilor contractuale
37.1 Administratorul poate cere modificarea Contractul de gestionare, iar Gestionarul le acceptă necondiționat, în caz de schimbare a legislației sau reglementărilor din domeniu, operate prin Hotărâri de Guvern;
37.2 În cazul schimbărilor condițiilor ecologice din cuprinsul fondului cinegetic sau a mișcărilor naturale de efective, la inițiativa administratorului sau la solicitarea administratorului ariei naturale protejate, cererii întemeiate a deținătorilor de teren, amplasamentul zonei de liniște, se poate modifica cu acordul părților.
38 Încetarea raporturilor contractuale şi retragerea fondului cinegetic din gestiunea Gestionarului
38.1 În cazul când Gestionarul nu gestionează fondul cinegetic care i s-a atribuit în gestiune sau încalcă prevederile contractuale, Administratorul îl va soma în scris,
stabilindu-i un termen rezonabil să-şi îndeplinească obligațiile.
38.2 Pentru încălcarea prevederilor contractului de gestiune, precum și ale legislației privind vînătoarea și protecția faunei de interes cinegetic, Administratorul este în drept să decidă suspendarea sau retragerea dreptului de gestiune a faunei de interes cinegetic și a habitatului acesteia.
38.3 Prezentul contract încetează la expirarea termenului contractual sau înainte de termen, în cazurile expres stabilite de contract sau legislație.
38.4 Încetarea raporturilor contractuale înainte de termenul prevăzut în contract poate avea loc şi în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, definitivă şi învestită cu titlu executoriu, se constată că atribuirea dreptului de gestionare sau încheierea contractului de gestionare s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale.
38.5 Gestionarul care, fără motive întemeiate, nu îndeplinește condițiile stabilite prin prezentul contract, dispozițiile legale sau normele aprobate de Guvern, nu ia măsuri pentru regenerarea, protecția şi conservarea faunei de interes cinegetic, se sancționează în conformitate cu legislația în vigoare.
38.6 Încetarea raporturilor contractuale nu exonerează gestionarul de răspundere faţă de administrator şi de terţi pentru perioada în care a fost parte în contract.
38.7 Încetarea raporturilor contractuale înainte de termenul prevăzut în contract poate fi solicitată oricând de către gestionar sau poate fi stabilită de către administrator.
38.8 Rezoluțiunea se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți contractante.
38.9 Administratorul, are dreptul la rezoluțiune în caz de neexecutare esențială a obligației contractuale, dacă i-a acordat Gestionarului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar ultimul nu a executat obligația în acest termen.
38.10 Neexecutare esențială a contractului se consideră dacă:
a) gestionarul nu şi-a îndeplinit oricare dintre obligațiile contractuale prevăzute la pct. 34.2.1., 34.2.2., 34.2.3., 34.2.5., 34.2.7., 34.2.13, 34.2.14, 34.2.15, 34.2.17, 34.2.18 şi 34.1.8;
b) Gestionarul refuză actualizarea prevederilor prezentului contract, prin încheierea de acte adiționale impuse prin legislația în vigoare.
38.11 Contractul de gestiune încetează, iar fondul cinegetic se retrage din gestiune şi în cazul dacă în privința Gestionarului i-a fost intentată procedura de insolvabilitate/faliment.
38.12 După rezilierea contractului de gestiune, care a încetat din orice motive, gestionarul poartă răspundere totală pentru fondul cinegetic respectiv până la data transmiterii acestuia prin actul de predare-primire Administratorului. Raporturile contractuale, încetează din momentul în care fondul de vânătoare a fost contractat cu alt gestionar şi predat în condițiile legii.
38.13 Toate divergențele apărute între părți se soluționează de către instanțele judecătorești competente, dacă ele nu au putut fi soluționate în termen pe cale extrajudiciară sau amiabilă.
39. Circumstanțele care justifică neexecutarea
39.1 Pârțile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parțială sau integrală a angajamentelor conform prezentului Contract, dacă acestea sunt cauzate de impedimente aflate în afara controlului lor, care, în mod rezonabil, nu puteau fi prevăzute/evitate/depășite, inclusiv consecințele acestora, precum şi de alte
circumstanțe, statuate la art. 903-904 ale Codului Civil, care justifică neexecutarea;
39.2 Îndeplinirea contractului poate fi suspendată în perioada de existenţă a impedimentului/ circumstanței care justifică neexecutarea, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau pârților până la apariția acestora.
39.2 Partea contractantă care este afectată, are obligația să expedieze celeilalte pârți o notificare despre impediment și efectele lui asupra capacității de a executa obligația contractuală, într-un termen de 10 zile, după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanțe şi să ia toate măsurile care se impun şi care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor. Cealaltă parte, are dreptul la despăgubiri pentru orice prejudiciu rezultat din neprimirea respectivei notificări.
39.3 Partea afectată astfel, are obligația să remită şi documentația confirmativă care atestă apariția circumstanței care justifică neexecutarea în termen de cel mult 30 de zile de la apariție. Încetarea acestor impedimente/circumstanțe se comunică în termen de 15 zile de la încetare.
39.4 În cazul în care impedimentul justificator este temporar, justificarea produce efecte pe durata existenței impedimentului. În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligația se stinge. Obligația corelativă de asemenea se stinge.
40.Dispoziții finale
40.1 Prezentul contract intră în vigoare la data semnării.
40.2 Prezentul contract a fost încheiat astăzi, ..........................., în 3 exemplare, dintre care două exemplare pentru administrator şi unul pentru gestionar.
ADMINISTRATORUL: | GESTIONARUL: |
Anexa la Contractul-tip de gestionare
a fondului cinegetic aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. din ” „ 2020
Actul de primire-predare
a Fondul cinegetic nr. şi Fișei fondului cinegetic nr. ,
În temeiul Contractului nr. din 20 de gestiune a fondului cinegetic nr. ,
La data, ora: şi locul:
Autoritatea administrativă centrală
, prin reprezentată legal prin , cu funcția de
, în calitate de Administrator, a transmis, iar
Gestionarul , IDNO şi cod fiscal: şi sediul în
, str. , raionul
, tel. reprezentat în temeiul
prin dl./dna , cu funcția de
,
a preluat:
1).Fondul cinegetic nr. , cu bonitatea , care include specia principală de vînat: şi
speciile complementare
şi habitatele acesteia, pe o suprafață totală a fondului cinegetic de ha, inclusiv amenajările vânătorești, construcțiile, instalațiile biotehnice, (dacă există), care sunt marcate în Fișa fondului cinegetic nr. .
2).Fișa fondului cinegetic nr. ,
3). Schema fondului cinegetic
Obiecții (dacă sunt):
A predat:
A preluat: