ORGANIZAȚIILE SINDICALE AFILIATE
Nr. 374/29.06.2023 Nr. 565/29.06.2023
Către
ORGANIZAȚIILE SINDICALE AFILIATE
În atenția Doamnei/Domnului Președinte
Spre știință: Liderilor de sindicat
Membrilor de sindicat
Stimați colegi,
Astăzi, 29 iunie 2023, la peste 40 de zile de la începerea negocierilor, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.N.C.I.P.).
Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat, subliniem faptul că semnarea contractului colectiv de muncă era necesară, deoarece:
I. Pe de o parte, de la data de 28.04.2023 – dată de la care Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, înregistrat la M.M.P.S.-D.D.S. sub nr. 651/28.04.2021 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 2/24.05.2021 și-a încetat efectele [în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 183 alin. (6) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social] – în absența contractului colectiv de muncă, SALARIAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT NU MAI BENEFICIAZĂ DE O SERIE DE DREPTURI REGLEMENTATE EXCLUSIV DE ACESTA DE ANI DE ZILE, între care:
- zilele libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau în alte
situații (căsătoria salariatului sau a copilului, schimbarea locului de muncă etc.);
- concediul de odihnă suplimentar pentru personalul didactic auxiliar și
nedidactic;
- învoirea colegială;
- recunoașterea ca vechime în învățământ a perioadei în care angajații se află în concediu fără plată pentru rezolvarea unor situații personale (nu mai mult de 30 de zile);
- posibilitatea cadrelor didactice de a beneficia de concediul fără plată de un an școlar o dată la 10 ani chiar și cumulat, în doi ani școlari (în situația în care nu și-au valorificat la timp acest drept);
- remunerarea în sistem de plata cu ora a orelor de educație fizică predate în învățământul primar de învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământ primar al clasei;
- organizarea și funcționarea comisiei paritare de la nivelul inspectoratelor școlare și al unităților de învățământ etc.
II. Pe de altă parte, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții Ministerului Educației, pornind de la proiectul de contract colectiv elaborat de F.S.L.I. și F.S.E
„XXXXX XXXXX”, s-a convenit asupra unor CLAUZE FAVORABILE SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI A UNOR DREPTURI SUPLIMENTARE (în plus față de cele prevăzute în contractul anterior) pentru aceștia – de care nu pot beneficia decât după semnarea și înregistrarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector – între care:
1. plata salariului și a indemnizației de hrană pentru angajații care lucrează și în zilele libere prevăzute de lege, indiferent de numărul de ore/zile de muncă acumulate în perioada lucrată;
2. instituirea zilei de 5 Iunie ca zi nelucrătoare;
3. calcularea indemnizației de concediu cu luarea în calcul a indemnizației de hrană;
4. acordarea concediului de odihnă suplimentar și personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control (nu doar personalului didactic auxiliar și nedidactic);
5. reglementarea expresă a faptului că, la stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului xxxxxx, concediului de îngrijitor, perioada absenţei de la locul de muncă în condițiile art. 152 din Codul Muncii și perioada reglementată la art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 (perioada suspendării contractului de muncă pentru participare la grevă) se consideră perioade de activitate prestată;
6. acordarea a 2 zile (nu o zi) lucrătoare libere plătite pentru îngrijirea sănătății copilului – pentru familiile cu 1 copil sau 2 copii, respectiv 3 zile (nu două) lucrătoare libere plătite – pentru familiile cu 3 sau mai mulți copii;
7. acordarea a 5 zile lucrătoare libere plătite pentru salariata care urmează o procedură de fertilizare „in vitro”;
8. acordarea unei zile lucrătoare libere plătite pentru donarea de sânge;
9. instituirea și pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic/contractual încadrat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată (nu doar pentru cadrele didactice) a dreptului la concediu fără plată pe o perioadă de un an calendaristic, o dată la 10 ani de activitate în învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație;
10. decontarea contravalorii dispozitivelor vizuale de corecție (ochelari/lentile), pentru angajații care, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, lucrează cu un monitor, pe baza prescripției medicale și a facturii privind costul ochelarilor, conform Programului Național aprobat prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă;
11. deducerea, pentru personalul din învățământul preuniversitar, instituită la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. v) din Codul fiscal – respectiv contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, precum și contravaloarea abonamentelor plătite de salariați, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană;
12. consacrarea dreptului angajaților care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, cel puțin 50% din timpul de lucru, de a beneficia de examene medicale corespunzătoare ale ochilor și vederii la angajare, ulterior, la intervale regulate, precum și ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare;
13. reglementarea posibilității ocupării unui post didactic auxiliar sau nedidactic vacantat, prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, până la ocuparea postului prin concurs;
14. stabilirea la 12 luni (în loc de 6 luni) a perioadei de readaptare pentru salariatele/salariații care au beneficiat de concediu de maternitate și/sau concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
15. reglementarea expresă a faptului că reducerea programului de lucru cu până la 1/2 normă, pentru angajații care au în îngrijire copii bolnavi în vârstă de până la 7 ani, nu le afectează calitatea de salariat și vechimea INTEGRALĂ în învățământ/muncă;
16. reglementarea expresă a faptului că angajații NU au obligația însoțirii preșcolarilor/elevilor care fac naveta, pe mijloacele de transport în comun/microbuzele școlare/ mijloacele de transport puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.
17. reglementarea programului flexibil și a programului inegal de lucru, cu precizarea faptului că acestea nu afectează drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil; etc.
Totodată, în raport de prevederile noii legi a dialogului social, respectiv Legea nr. 367/2022, am prevăzut modalitatea de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități – inspectorate școlare.
Elab.I.V., L.E.G./29.06.2023
Precizăm că C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. va intra în vigoare la data înregistrării la Ministerul Xxxxxx și Solidarității Sociale și va produce efecte pe o perioadă de 2 ani. De asemenea, în cadrul negocierilor colective, părțile au fost de acord ca, după intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar, să se procedeze la
modificarea clauzelor contractului, prevederile acestei legi. | prin | act | adițional, pentru a-l armoniza cu |
Cu deosebită stimă, | |||
PREŞEDINTE F.S.L.I. | PREŞEDINTE F.S.E. „XXXXX XXXXX“ | ||
Xxxxxx XXXXXXXX | Xxxxxx Xxxxxx XXXXXX |