CONTRACT DE MANDAT NR /28.05.2024
CONTRACT DE MANDAT NR /28.05.2024
1. PĂRŢILE
Prezentul contract de mandat (denumit în continuare şi „Contractul”) a fost încheiat între:
(1) Antibiotice S.A. cu sediul în Iaşi, str. Valea Lupului, nr.1, România, înmatriculată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. J22/285/15.02.1991, având cod de înregistrare fiscală R01973096, denumită în continuare "Societatea", reprezentată de dl./dna. ........ în calitate de mandatar al autorității tutelare,
Ministerul Sănătății, conform mandatului nr. .............. , şi
(2) Dna./Dl. ....... cu domiciliul în ......, str. ..... nr. ....., bl. ......, et. ....., ap ,
titular/ă a CI seria ..... nr. ....., CNP ......., denumită în continuare
„Administratorul”,
Având în vedere:
(i) Prevederile O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor
publice,
(ii) Hotărârea prin care Adunarea Generală a Acționarilor a numit pe dna./dl ca
administrator neexecutiv al societății,
au încheiat prezentul Contract de Mandat, cu următoarele clauze :
2. DEFINIŢII
În cadrul prezentului Contract, termenii de mai jos vor avea următoarele înţelesuri:
„Actul Constitutiv” | înseamnă Actul Constitutiv al Societăţii; |
„Adunarea Generală a Acţionarilor” | este principalul organ deliberativ şi decizional al Societăţii, având atribuţiile prevăzute în Legea nr. 31/1990 a Societăţilor Comerciale, OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și Actul Constitutiv; |
“Consiliul de Administraţie” | este format din totalitatea administratorilor societății, având atribuții de supraveghere și control al Societăţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 31/1990 a Societăţilor Comerciale, OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și Actul Constitutiv; |
„Obiective și indicatori-cheie de perfomanţă” | înseamnă obiectivele şi criteriile conform cărora se va măsura şi evalua performanţa Administratorului în aducerea la îndeplinire a Planului de administrare; |
Page 1 of 10
„Forţă Majoră” și „Cazul Fortuit” | sunt noțiunile definite în art. 1351 cod civil. |
„Legislaţia Relevantă” | înseamnă în principal OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și normele metodologice, Legea nr. 31/1990 a Societăţilor Comerciale, Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, Regulamentul nr. 5/2018, privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață al Autorității de Supraveghere Financiară, Actul Constitutiv al Antibiotice S.A., precum şi orice alte prevederi legale de aceiași natură, aplicabile societății la un moment dat; |
„Regulamente Interne” | înseamnă Codul de Guvernanță Corporativă incluzând Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului de Administrație , Codul de etică, , regulamentele și procedurile interne adoptate la nivelul Societăţii. |
3. NUMIREA ADMINISTRATORULUI
(i) Adunarea Generală a Acționarilor, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 a numit pe dna./dl. ...... ca Administrator neexecutiv, cu mandat de la 28.05.2024 până la 16.09.2024.
(ii) Dna./Dl......., a fost prezent/ă în ședința Adunării Generale a Acționarilor din data de 28.05.2024 în conformitate cu art. 70 din Legea nr. 31/1990 și a acceptat în mod expres numirea sa în funcția de Administrator neexecutiv al Societăţii, în conformitate cu art 72 din Legea nr. 31/1990.
(iii) Administratorul declară şi garantează Societăţii prin semnarea prezentului Contract
că:
(i) are capacitatea legală necesară de a încheia Contractul,
(ii) nu se află în niciuna din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de Legislaţia Relevantă în ceea ce priveşte îndeplinirea funcţiei de Administrator,
(iv) va respecta cerinţele prevăzute de Legislaţia Relevantă, pentru deţinerea unei astfel de funcţii în cadrul Societăţii, pe întreaga durată a Contractului.
4. OBIECTUL MANDATULUI
(i) Administratorul provizoriu este mandatat să participe la administrarea întreprinderii publice. Acesta poate face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății. Obligaţiile administratorului sunt reglementate de dispoziţiile actului constitutiv, cele ale prezentului contract de mandat şi cele prevăzute în legislaţia aplicabilă.
5. DURATA CONTRACTULUI
(i) Prezentul Contract intră în vigoare la data de 28.05.2024 și este valabil până la
data de 16.09.2024.
6. OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE ADMINISTRATORULUI
(i) Obligațiile Administratorului:
a. exercitarea mandatului cu loialitatea, prudența și diligența unui bun
administrator, în interesul exclusiv al Societății,
b. pregătirea riguroasă a ședințelor consiliului, participarea la ședințele consiliului,
c. participarea la unul sau mai multe comitete consultative înființate la nivelul
consiliului,
d. negocierea indicatorilor-cheie de performanţă cu Adunarea Generală a Acţionarilor, în termenele prevazute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011;
e. selecția, numirea, revocarea directorilor, evaluarea activității și aprobarea remunerației acestora,
f. verificarea funcționării sistemului de control intern managerial,
g. supravegherea funcţionării unor sisteme prudente şi eficiente de control, care să permită evaluarea şi gestionarea riscurilor;
h. se asigură prin toate mijloacele pe care i le permite legislația relevantă că
societatea îşi îndeplineşte obligaţiile legale şi contractuale;
i. stabilește, împreună cu ceilalți administratori, direcţiile și strategiile principale de activitate şi dezvoltare ale Societăţii și adoptă măsuri pentru a asigura resursele financiare și umane necesare atingerii obiectivelor Societății,
j. stabilește, împreună cu ceilalți administratori, politicile contabile şi ale sistemului de control financiar, aproba planificarea financiara,
k. elaborează împreună cu ceilalți administratori planul de administrare în termenele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011;
l. stabilește, împreună cu ceilalți administratori, măsurile necesare pentru implementarea Planului de administrare și pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor-cheie de performanţă;
m. analizează, avizează și monitorizează, împreună cu ceilalți administratori, Componenta de Management a Planului de administrare al societății, întocmită și dusă la îndeplinire de către Administratorul Executiv al Societății – Director General,
n. contribuie la elaborarea proiectului bugetului societății comerciale;
o. pregătirea şi participarea la adunările generale ale acţionarilor/asociaţilor;
p. reprezentarea societăţii, numai dacă această facultate i s-a acordat în mod expres;
q. participarea la elaborarea şi transmiterea, către autoritatea publică tutelară, AMEPIP, Ministerul Finanţelor şi alte autorităţi, a rapoartelor prevăzute de lege, a rapoartelor privind activitatea societatii şi stadiul realizării îndeplinirii indicatorilor-cheie de performanţă din contractul de mandat, precum şi, după caz, a informaţiilor referitoare la contractele de mandat ale directorilor;
r. formularea de propuneri cu privire la strategia de dezvoltare a întreprinderii publice;
s. împreună cu ceilalți membri ai consiliului, aprobarea recrutării şi revocarea, după caz, a conducătorului auditului intern şi primirea de la acesta, ori de câte ori solicită, de rapoarte cu privire la activitatea întreprinderii publice;
t. participarea la cel puţin un program de formare profesională continuă/an în domeniul de activitate al întreprinderii publice, guvernanţei corporative, management, precum şi în orice alte domenii relevante pentru întreprinderea publică;
u. sesizarea conflictelor de interese şi incompatibilităţi pentru membrii organelor de administrare şi conducere ori pentru personalul întreprinderii publice;
v. declararea, conform legislaţiei în vigoare şi codului de etică, a oricăror conflicte de interese existente şi incompatibilităţi; în situaţii de conflict de interese, administratorul are obligaţia de a se abţine de la participarea la procesul decizional în cadrul consiliului/comitetelor consultative/în exercitarea atribuţiilor de administrator;
w. obligaţia de neconcurenţă şi de informare conform art. 15315 şi 15317 din Legea
nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
x. respectarea dispoziţiilor legale şi statutare privind creditarea şi încheierea de acte juridice cu întreprinderea publică;
y. alte obligaţii prevăzute de lege, actul constitutiv şi regulamentele interne
adoptate la nivelul întreprinderii publice.
(ii) Drepturile Administratorului:
a. primirea unei remunerații constând dintr-o indemnizație fixă conform art 37 alin. 2 din OUG nr. 109/2011,
b. rambursarea cheltuielilor necesare și utile efectuate justificat în interesul îndeplinirii mandatului,
c. asigurarea, la cere și cu aprobarea consiliului de administrație, de asistenţă de specialitate pentru fundamentarea deciziilor luate în cadrul consiliului, inclusiv contractarea la cerere a serviciilor unor experţi, consilieri sau personal de specialitate, încadraţi, în condiţiile legii, în baza unui contract de muncă pe durată determinată,
d. beneficiază de asigurare de răspundere civilă profesională,
e. primește, alături de ceilalți administratori, rapoarte și informații relevante de la Directorii Societății pentru fundamentarea deciziilor luate în cadrul consiliului,
f. are acces la actele și registrele Societății în măsura necesară îndeplinirii obligaţiilor prevăzute în prezentul Contract, în conformitate cu obligațiile de confidențialitate şi cu Regulamentele Interne
g. plata de daune-interese în cazul revocării fără justă cauză, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (5), art. 30 alin. (33) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
7. OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE SOCIETĂŢII
(i) Societatea are următoarele obligaţii:
a. să asigure condițiile organizatorice și de logistică necesare pentru ca Administratorul să își desfășoare activitatea prin deplina activitate în exercitarea mandatului,
b. plata remuneraţiei;
c. plata asigurării de răspundere profesională;
d. plata oricăror alte avantaje prevăzute în actul constitutiv al întreprinderii publice sau care sunt aprobate de autoritatea publică tutelară/adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor;
e. asigurarea condiţiilor pentru ca administratorul să îşi desfăşoare activitatea prin
xxxxxxx libertate a acestuia în exercitarea mandatului.
(ii) Societatea are următoarele drepturi :
a. de a solicita informaţii, rapoarte şi alte documente cu privire la îndeplinirea
mandatului;
b. de a negocia indicatorii-cheie de performanţă în termenul prevăzut de lege
c. de a evalua activitatea pe baza indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi, anexă
la contract;
d. de a recompensa ori de a sancționa administratorul, respectând Legislația Relevantă,
e. de a suspenda și/ sau revoca mandatul administratorului, respectând Legislația Relevantă.
f. de a promova acţiunea în răspundere şi acţiunea în despăgubiri pentru daunele cauzate întreprinderii prin încălcarea îndatoririlor prevăzute de lege, actul constitutiv și prezentul contract;
g. alte drepturi prevăzute de lege, actul constitutiv, contract şi regulamentele interne
adoptate la nivelul întreprinderii publice.
8. REMUNERAŢIA ȘI TERMENELE DE PLATĂ
(i) Conform art. 37 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, remuneraţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară. Indemnizaţia fixă lunară nu poate depăşi de 3 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. Nivelul remuneraţiei este propus de comitetul de remunerare al consiliului de administraţie, avizat de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice şi aprobat de adunarea generală a acţionarilor, luând în considerare criteriile de referinţă din sectorul privat, precum şi complexitatea operaţiunilor desfăşurate de întreprinderea publică..
(ii) La data semnării prezentului contract Institutul Național de Statistică a comunicat câștigul salarial mediu brut pentru activitatea cod CAEN 21 “Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice” pentru perioada 01.02.2023
– 01.02.2024 (conform anexa la prezentul contract). Media câștigului salarial mediu brut aplicabil pentru calculul indemnizației fixe este de lei.
(iii) Indemnizația fixă lunară brută a administratorului este ......... lei (3 x ........ lei) .
(iv) Plata Remuneraţiei se va efectua lunar prin transfer în contul bancar al
Administratorului indicat de către acesta;
9. EVALUAREA ACTIVITĂȚII
Metodologia de evaluare a administratorului este stabilită și detaliată prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului de Administrație și se realizează prin :
(i) autoevaluare, respectiv evaluarea de către administratori a propriei performanţe a
consiliului;
(ii) evaluarea activităţii administratorului realizată de către adunarea generală a acţionarilor ;
(iii) evaluarea de către AMEPIP a îndeplinirii indicatorilor-cheie de performanţă.
10. CONFIDENŢIALITATE , ETICĂ ȘI INTEGRITATE
(i) Administratorul se obligă la :
a. respectarea dispoziţiilor legale privind conflictele de interese, incompatibilităţile, inclusiv a criteriilor de integritate prevăzute de Codul de etică al a Societății și a obligaţiilor de neconcurenţă;
b. respectarea obligaţiilor de confidenţialitate privind orice informaţie financiară şi/sau comercială calificată ca fiind confidenţială sau privilegiată potrivit normelor legale sau obligaţiilor contractuale asumate de societate; Obligaţia prevăzută în prezenta clauză continuă să producă efecte şi pentru o perioadă de 5 (cinci) ani după
încetarea Contractului, indiferent de motivele respectivei încetări. Obligaţiile asumate în baza prezentei secţiuni nu se aplică datelor şi informaţiilor cu privire la care Administratorul poate dovedi că:
- erau publice la data dezvăluirii sau au devenit informaţii publice fără încălcarea prezentului Contract de către Administrator; sau
- trebuie dezvăluite ca urmare a unei solicitări legale primite din partea unei instanţe de judecată sau din partea unor organe competente ale statului.
c. să nu ocupe o poziţie de administrare sau conducere într-o întreprindere aflată în concurenţă directă cu Societatea pentru o perioadă de 5 (cinci) ani de la încetarea mandatului .
11. RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR
(i) Atragerea răspunderii civile, administrative sau penale, după caz, a Administratorului pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce îi revin acestuia în baza prezentului Contract se va face în conformitate cu Legislaţia Relevantă și cu prevederile prezentului Contract.
(ii) Atragerea civile, administrative sau penale, după caz, a răspunderii Societății pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce îi revin acestuia în baza prezentului Contract se va face în conformitate cu Legislaţia Relevantă și cu preveăderile prezentului Contract .
(iii) Partea care se considera indreptățită la exercitarea acțiunii civile in răspundere si/sau a actiunii civile in despăgubiri se va adresa instanței de judecată competente potrivit normelor de drept comun aplicabile.
12. CAZURI DE ÎNCETARE MODIFICARE, SUSPENDARE, PRELUNGIRE, REÎNNOIRE A CONTRACTULUI
(i) Prezentul Contract va înceta în una din următoarele situaţii:
a. La expirarea duratei mandatului prezentul Contract va înceta de drept, dacă Adunarea Generală a Acţionarilor nu decide reînnoirea sau prelungirea mandatului;
b. Prin acordul părților. Părțile vor putea agrea de comun acord încetarea prezentului contract în mod amiabil, stabilind printr-un acord scris condițiile de încetare, drepturile și obligațiile pentru fiecare dintre ele.
c. Din inițiativa Administratorului. Administratorul va putea renunţa oricând la funcţia sa prin depunerea demisiei, cu condiţia respectării unui termen de preaviz de 45 de zile;
d. Decesul administratorului;
e. Neîndeplinirea indicatorilor-cheie de performanţă înscrişi în contractul de
mandat, din motive imputabile administratorului;
f. Deschiderea procedurii insolvenţei generale sau a falimentului;
g. Încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictele de interese, incompatibilităţile, inclusiv a criteriilor de etică și/ sau integritate, a obligațiilor de neconcurență prevăzute de Codul de etică al societății sau în prezentul contract.
h. Încălcarea obligaţiilor de confidenţialitate privind orice informaţie financiară şi/sau comercială calificată ca fiind confidenţială sau privilegiată potrivit normelor legale sau obligaţiilor contractuale asumate de întreprinderea publică;
i. În cazul pornirii acţiunii în răspundere contra membrilor Consiliului, mandatul acestora încetează de drept.
j. Absențe repetate și nejustificate temeinic de la ședințele Consiliului de Administrație al Societății ; temeinicia justificărilor va fi apreciată de către membrii Consiliului .
k. Orice alte motive calificate potrivit legii drept cauze de încetare a mandatului Administratorului
Încetarea, sau constatarea încetării contractului, după caz, se va face printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor, în baza unui raport al Consiliului de Administrație.
(ii) În cazul în care Administratorul este revocat sau Contractul de mandat încetează independent de voinţa sa, înainte de expirarea termenului stabilit prin contract acesta va avea dreptul să primească indemnizaţia fixă cuvenită până la data încheierii Contractului.
(iii) Modificarea contractului se poate face :
-prin acordul părţilor exprimat printr-un act adiţional încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de lege la încheierea acestuia;
- ca urmare a modificărilor legislative de natură a afecta prevederile contractuale
în vigoare;
(iv) Prezentul contract contract se suspendă de drept în cazul în care împotriva Administratorului este începută urmărirea penală pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 6 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Contractul încetează de drept în cazul în care adminstratorul este condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990.
(v) Prezentul contract poate fi prelungit, fără procedură de reînnoire numai în cazurile expres și limitativ menționate în legislația relevantă .
(vi) Reînnoirea mandatului se poate efectua în urma unui proces de evaluare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi de normele metodologice.
13. FORŢA MAJORĂ. CAZUL FORTUIT
(i) Niciuna dintre Părţi nu va fi ţinută răspunzătoare pentru neîndeplinirea la timp şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare – în totalitate sau parţial – a oricăror obligaţii
care îi revin în baza prezentului Contract, dacă neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a respectivei obligaţii a fost determinată de Forţa Majoră sau Caz Fortuit.
(ii) Partea care invocă Forţa Majoră sau Cazul Fortuit trebuie să notifice cealaltă Parte în termen de 5 zile de la survenirea Forţei Majore sau a Cazului Fortuit şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor acesteia.
(iii) Dacă, în termen de 30 (treizeci) zile de la survenirea Forţei Majore sau a Cazului Fortuit, aceasta nu încetează, Partea care primeşte notificarea privind Forţa Majoră sau Cazul Fortuit va fi îndreptăţită să rezilieze prezentul Contract prin transmiterea unei notificări scrise către cealaltă Parte. Într-un astfel de caz, Contractul va înceta la expirarea unui termen de 45 (patruzeci şi cinci) zile de la primirea unei notificări în acest sens de către Partea căreia îi este adresată, nefiind necesară intervenţia instanţei sau alte formalităţi. Partea care invocă Forţa Majoră sau Cazul Fortuit nu va fi ţinută răspunzătoare pentru plata de daune către cealaltă Parte ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor sale în baza Contractului, dacă se dovedeşte că respectiva neîndeplinire este cauzată de Forţa Majoră sau Caz Fortuit.
14. NOTIFICĂRI
(i) Orice notificare sau alte comunicări ce se vor efectua în conformitate cu prevederile prezentului Contract, vor fi considerate pe deplin efectuate dacă sunt făcute în scris şi dacă sunt transmise fie personal la registratura societății, fie prin curier, sau prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
(ii) Comunicările vor fi considerate primite la data indicată în confirmarea de primire (în cazul comunicărilor prin curier sau scrisoare recomandată), în măsura în care primirea are loc între ora 9:00 AM şi 5 PM a unei Zile Lucrătoare în România. În caz contrar, comunicarea va fi considerată primită la ora 9:00 AM a următoarei zile lucrătoare.
15. LEGEA APLICABILĂ ŞI SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
(i) Prevederile prezentului Contract vor fi guvernate de legea română.
(ii) Litigiile ce rezultă din încheierea, semnarea, modificarea, executarea, aplicarea, rezilierea sau interpretarea prezentului Contract şi care nu sunt soluţionate amiabil, vor fi înaintate spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente material din circumscripţia teritorială în care se află sediul Societăţii.
16. DISPOZIŢII FINALE
(i) În cazul în care una sau mai multe prevederi din prezentul Contract sunt considerate, din orice motiv, nule, nelegale sau inaplicabile în orice privinţă, acest lucru nu va afecta nicio altă prevedere a prezentului Contract sau nicio altă prevedere a oricărui alt document, act sau instrument, ele fiind înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile.
(ii) Dacă oricare dintre Părţi încalcă oricare dintre obligaţiile sale în baza prezentului Contract, neexercitarea de către cealaltă Parte a drepturilor sale de a solicita
îndeplinirea obligaţiei sau o compensaţie adecvată pentru respectiva neîndeplinire nu va fi interpretată ca o renunţare sau o acceptare a unei astfel de situaţii.
(iii) Prezentul Contract şi obligaţiile asumate prin acesta nu pot fi cesionate sau transferate în niciun fel de către Xxxxxxxxxxxx.
(iv) Consiliul, în cazuri temeinic justificate, poate solicita societății să contracteze asistenţă de specialitate pentru a-şi fundamenta deciziile, de exemplu, dar fără a se limita la: audituri, investigaţii antifraudă, analiză de piaţă şi alte
(v) Modificarea prezentului Contract se va realiza doar prin acte adiţionale scrise, semnate de Părţile contractante, devenind astfel parte integrantă din prezentul Contract.
Prezentul Contract a fost întocmit şi semnat de către Xxxxx în 3 (trei) exemplare, astăzi 28.05.2024, din care unul pentru Societate, unul pentru Secretariatul Consiliului de Administrație şi unul pentru Administratorul neexecutiv, fiecare exemplar având aceeaşi forţă juridică.
pentru ANTIBIOTICE S.A.
Adunarea Generală a Acționarilor, prin Dl./Dna. ............
Administrator, Dna./Dl. ............