CAIET DE SARCINI
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Direcţia Generală Management Proiecte cu Finanţare Externă Biroul Accesare Fonduri Rambursabile
Nr. DGMPFE 182455 / 29.11.2022
CAIET DE SARCINI
I. INFORMAȚII GENERALE
1.1 Denumirea autorității contractante: Municipiul București
1.2 Adresa: București, B-dul Xxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 47, sector 5, cod poștal 050013
1.3 Persoană de contact: Xxxxx XXXXXX, tel. (021) 305 55 00 int. 2099
II. DESCRIEREA OBIECTULUI ACHIZIȚIEI :
COD CPV: 66113000-5 Servicii de acordare de credit
Obiectul contractului de achiziție publică îl reprezintă contractarea unui împrumut intern în vederea finanțării unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023.
DESCRIEREA CONTEXTULUI
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/17.11.2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1115/18.11.2022, prevede la art. 38 alin. (1) că ”în anul 2022, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) çi art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările çi completările ulterioare, çi de la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2021 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022, Municipiul București poate contracta împrumuturi de la băncile comerciale sau alte instituții de credit, în limita sumei de 500.000 mii lei, pentru finanțarea unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție çi furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023”.
Ținând cont de următoarele:
▪ importanța strategică a serviciului public de alimentare cu energie termică asigurat de către municipalitate și responsabilitatea de a asigura continuitatea, calitatea și siguranța prestării acestuia, conform prevederilor art. 1, alin. (4), litera d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că ”serviciile de utilități publice fac obiectul unor obligații
specifice de serviciu public în scopul asigurării unui nivel ridicat al calității siguranței çi accesibilității, egalității de tratament, promovării accesului universal çi a drepturilor utilizatorilor (…) çi au caracter permanent çi regim de funcționare continuu”;
▪ situația imperativă în privința asigurării cu apă caldă și căldură a populației, dat fiind caracterul social al serviciului public și eliminarea unor eventuale blocaje sau întreruperi determinate de lipsa disponibilităților în bugetele locale;
▪ situația dificilă a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în Municipiul București, ca urmare a evoluției defavorabile a unor factori interdependenți, de natură tehnică și economică;
se constată posibilitatea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare totală de până la 500.000.000 lei pentru finanțarea unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023.
III. CERINȚE MINIME OBLIGATORII:
Obiectul împrumutului: | Facilitate de credit pentru finanțarea unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023, conform HCGMB nr. 652/25.11.2022 |
Valoarea și moneda împrumutului: | 500.000.000 RON |
Maturitate: | 36 luni |
Perioada de grație: | 0 luni |
Perioada de rambursare: | 36 luni |
Tip rate principal: | rate egale / inegale |
Frecvență rambursare principal: | lunar / trimestrial |
Perioada de tragere: | 3 luni de la semnarea contractului de credit, cu posibilitatea de prelungire |
Tip rată dobândă: | variabilă (ROBOR 3M + marjă) |
Frecvență plată dobândă: | lunar / trimestrial |
Comision de acordare/tragere: | 0% (zero) |
Comision de administrare/gestiune: | 0% (zero) |
Comision de neutilizare: | 0% (zero) |
Comision de rambursare anticipată (din orice sursă): | 0% (zero) |
Comisioane de cont curent aferente finanțării | 0 (zero) |
Comisioane aplicate de terți (de ex. RNPM) | 0 (zero) |
Aceste cerințe sunt obligatorii pentru toți operatorii economici care vor depune oferte la procedura de achiziție publică inițiată de Municipiul București și vor constitui clauze obligatorii ale contractului de achiziție publică, ce nu vor putea fi modificate, fiind considerate esențiale de către autoritatea contractantă.
Clauzele contractuale obligatorii nu pot face obiectul negocierii, cu excepția tipului ratelor de principal (rate egale sau inegale), frecvenței de rambursare a principalului (rate lunare sau trimestriale) și frecvenței plății dobânzii (lunar sau trimestrial).
NU se acceptă comisioane suplimentare.
Orice operațiuni privind publicitatea mobiliară în Registrul Național de Publicitate Mobiliară vor fi în sarcina ofertantului/creditorului.
NU se acceptă depunerea de oferte alternative.
Forma finală a contractului de credit va fi stabilită în urma negocierilor cu ofertantul clasat pe locul I în clasamentul final.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestor cerințe, orice ofertă care nu va îndeplini în mod cumulativ aceste cerințe va fi considerată neconformă și va fi respinsă.
IV. SURSA DE FINANȚARE
Bugetul local
V. MODUL DE ÎNDEPLINIRE AL CONTRACTULUI
Ofertantul va purta întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea corectă a activităților și obligațiilor descrise în prezentul Caiet de sarcini și în Oferta Financiară prezentată.
VI. RESPONSABILUL DE CONTRACT DIN PARTEA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Municipiul București, prin Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă, este autoritatea responsabilă cu derularea contractului și coordonează activitățile privind:
1. toate aspectele aferente contractului;
2. asigurarea asistenței operatorului economic într-o manieră eficientă;
3. asigurarea unui dialog apropiat și continuu cu operatorul economic;
4. furnizarea de date și informații necesare;
5. orice alte operațiuni necesare pentru îndeplinirea de către operatorul economic a obiectivelor contractului
VII. ELABORAREA ȘI PREZENTAREA OFERTEI
7.1 Cerințe minime de calificare
• Ofertantul trebuie să se regăsească înscris în Registrul instituțiilor de credit, PARTEA I - Instituții de credit persoane juridice române - Secțiunea I – Bănci sau PARTEA II - Sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine - Secțiunea I - Sucursale ale instituțiilor de credit din state terțe sau Secțiunea II - Sucursale ale instituțiilor de credit din alte state membre; Registrul instituțiilor de credit este publicat pe site-ul de internet al Băncii Naționale a României (BNR) la adresele:
▪ xxxxx://xxx.xxx.xx/xxxxx/x/XxxxxxxxXXX/XxxxxxXxxxxx/xxx0_xxxxxx.xxxx
▪ xxxxx://xxx.xxx.xx/xxxxx/x/XxxxxxxxXXX/XxxxxxXxxxxx/xxx0_xxxxxx.xxxx
▪ xxxxx://xxx.xxx.xx/xxxxx/x/XxxxxxxxXXX/XxxxxxXxxxxx/xxx0_xxxxxx.xxxx
• Să îndeplinească criteriile de calificare și selecție privind motive de excludere a ofertantului și respectiv capacitatea ofertantului, prin completarea formularului prevăzut în Anexa nr. 2, cu mențiunea că autoritatea contractantă poate solicita documente doveditoare în acest sens;
• Să depună oferta tehnică conform formularului prevăzut în Anexa nr. 3, oferta financiară conform formularului prevăzut în Anexa nr. 4, proiectul de contract de credit care va face obiectul negocierii, cu respectarea clauzelor contractuale minime obligatorii, însoțit de graficul de rambursare al împrumutului (Model – Grafic rambursare).
7.2 Conținutul ofertei
Ofertele depuse vor cuprinde:
⮚ Anexa nr. 1: Formular INFORMAȚII REFERITOARE LA OPERATORUL ECONOMIC
⮚ Anexa nr. 2: Formular DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE PRIVIND ÎNDEPLINIREA CERINȚELOR DE CALIFICARE
⮚ Anexa nr. 3: Formular OFERTĂ TEHNICĂ
⮚ Anexa nr. 4: Formular OFERTĂ FINANCIARĂ
⮚ Proiectul de contract de credit care va face obiectul negocierii, cu respectarea clauzelor contractuale minime obligatorii, însușit prin semnături de reprezentanții ofertantului, însoțit de graficul de rambursare al împrumutului (Model – Grafic rambursare)
7.3 Oferta Tehnică
Oferta tehnică se va elabora în conformitate cu prevederile prezentului Caiet de sarcini, prin completarea Anexei nr. 3, denumită Formular OFERTĂ TEHNICĂ.
Oferta tehnică va fi fermă, angajantă, nu poate fi modificată ulterior (cu excepția tipului ratelor de principal, frecvenței de rambursare a principalului și frecvenței plății dobânzii, clauze care vor face obiectul negocierii cu ofertantul clasat pe locul I în urma stabilirii clasamentului final) și va fi valabilă până la realizarea integrală a obiectului contractului.
7.4 Oferta Financiară
Oferta financiară se va elabora în conformitate cu prevederile prezentului Caiet de sarcini, prin completarea Anexei nr. 4, denumită Formular OFERTĂ FINANCIARĂ.
Prețul propus în Oferta financiară pentru îndeplinirea obiectului contractului va fi ferm, angajant, nu poate fi majorat ulterior și va fi valabil până la realizarea integrală a obiectului contractului.
Oferta va fi însoțită de împuternicirea scrisă prin care reprezentantul/reprezentanții ofertantului este/sunt autorizat/autorizați să reprezinte instituția de credit/ și să semneze în numele acesteia și copii ale actelor de identitate ale acestora și va fi transmisă în termenul și la adresa prevăzute în Anunțul de participare și acest Caiet de Xxxxxxx.
7.5 Perioada de valabilitate a ofertei
Perioada de valabilitate a ofertei, considerată de la data deschiderii ofertelor, este de 30 de zile. Oferta valabilă pe o perioadă mai scurtă va fi respinsă ca inacceptabilă.
VIII. DURATA ȘI FINALIZAREA CONTRACTULUI
Contractul de servicii de împrumut intern în valoare de până la 500.000.000 lei pentru finanțarea unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023 va avea o durată de maximum 36 luni, iar finalizarea acestuia se va realiza odată cu rambursarea integrală a finanțării rambursabile contractate și a tuturor dobânzilor și comisioanelor datorate.
IX. PREZENTAREA OFERTEI
9.1 PREZENTAREA ŞI DESCHIDEREA OFERTEI
Oferta se va prezenta astfel: 1 (un) exemplar original; 1 (un) exemplar în copie.
Fiecare document va fi semnat de reprezentantul legal al ofertantului. În cazul în care acestea sunt semnate de o altă persoană, aceasta va prezenta o împuternicire.
Documentele emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizată. Ofertantul va întocmi un opis al documentelor și va îndosaria, numerota și semna fiecare pagină a ofertei, atât originalul cât și copia acestuia.
Nu se admite participarea aceleiași instituții de credit cu mai multe oferte.
Împreună cu Oferta tehnică și Oferta financiară (Anexa nr. 3 și Anexa nr. 4) se vor depune și următoarele documente:
• Opisul conținând indexul documentelor depuse cu precizarea numărului paginii unde se regăsește fiecare document;
• Informații referitoare la operatorul economic, conform Anexei nr. 1;
o În cazul unei asocieri, fiecare ofertant asociat va prezenta un formular separat.
• Declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerințelor de calificare, conform Anexei nr. 2;
o În cazul unei asocieri, fiecare ofertant asociat va prezenta un formular separat.
• Proiectul de contract de credit care va face obiectul negocierii, cu respectarea clauzelor contractuale minime obligatorii, însușit prin semnături de reprezentanții ofertantului. Proiectul de contract va conține în mod obligatoriu graficul de rambursare al împrumutului (conform Model – Grafic rambursare), elaborat în
conformitate cu ipotezele prezentate la capitolul XI. CRITERIUL DE ATRIBUIRE, ce va conține modul detaliat și frecvența de calcul a dobânzilor precum și costul total al împrumutului calculat ca sumă a tuturor onorariilor, comisioanelor și dobânzilor percepute de ofertant pe întreaga durată a contractului în ipoteza considerată.
• Acord prealabil de Asociere, dacă este cazul, care să detalieze rolurile și activitățile asumate de fiecare membru din asociere atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere financiar.
Un operator economic poate fi membru doar al unei asocieri care depune ofertă la prezenta procedură de achiziție.
Operatorul economic desemnat câștigător va prezenta la semnarea contractului de servicii de împrumut Acordul de asociere legalizat, dacă este cazul.
Documentele menționate anterior vor fi introduse în plic opac sigilat.
Oferta nu va conține rânduri inserate, sublinieri, ștersături sau cuvinte scrise peste scrisul inițial.
Ofertantul trebuie să sigileze originalul și copia în plicuri separate, marcând corespunzător plicurile cu “ORIGINAL” și “COPIE”. Plicurile se vor introduce într-un plic exterior, închis corespunzător și netransparent, marcat cu denumirea și adresa autorității contractante și a ofertantului și cu inscripția:
”A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA 14.12.2022, ORA 14:10 - Ofertă pentru
atribuirea contractului de împrumut intern în valoare de până la 500.000.000 lei pentru finanțarea unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023 – CONFIDENȚIAL, în atenția Președintelui Comisiei de evaluare”
Nu se solicită garanția de participare.
Neprezentarea documentelor solicitate are ca efect descalificarea ofertantului. Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina operatorului economic.
Adresa de depunere a ofertelor: B-dul Xxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 47, sector 5, etaj 2, camera 253, secretariatul Direcției Generale Management Proiecte cu Finanțare Externă.
Data limită de depunere a ofertelor: Ofertele vor fi depuse până la data de 14.12.2022, ora 14:00. Ofertele pot fi depuse personal sau prin serviciu de curierat.
Ofertele depuse după termenul limită vor fi marcate cu textul “Ofertă întârziată” și vor fi respinse de Autoritatea contractantă ca oferte întârziate.
Data, ora și locul deschiderii ofertelor: 14.12.2022, ora 14:10 la sediul Primăriei Municipiului București, B-dul Xxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 47, sector 5, etaj 2, camera 253, Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă.
X. DESCRIEREA MODULUI DE DERULARE A PROCEDURII DE ATRIBUIRE
Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice prevede la art. 29 alin. (1) lit. f), că acest act normativ ”nu se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru de servicii care au ca obiect:.. f) împrumuturi, indiferent daca sunt sau nu în legătură cu emisiunea, vânzarea, cumpărarea ori transferul valorilor mobiliare sau al altor instrumente financiare”.
Ca urmare, procedura de atribuire se va desfășura în conformitate cu ”Procedura internă nr. 219/25.01.2018 pentru achiziția publică de servicii care au ca obiect împrumuturi care pot fi contractate de Municipiul Bucureçti de la instituții de credit româneçti/străine çi instituții financiare internaționale, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu emisiunea, vânzarea cumpărarea sau transferul valorilor mobiliare sau al altor instrumente financiare” care include următoarele activități:
a) primirea și înregistrarea ofertelor în termenul-limită și la adresa prevăzute în anunțul de participare. Ofertele depuse după termenul-limită de depunere sau la o altă adresă se returnează fără a fi deschise;
b) deschiderea ofertelor la data, ora și adresa indicate în anunțul de participare, organizându-se în acest sens o ședință de deschidere a ofertelor. Orice ofertant are dreptul de a participa prin reprezentanți legali/împuterniciți la ședința de deschidere a ofertelor. Membrii comisiei de evaluare vor semna declarații de confidențialitate și imparțialitate în ziua deschiderii ofertelor;
c) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție referitoare la motive de excludere a ofertantului și respectiv capacitatea ofertantului, în baza informațiilor completate în formularele solicitate;
d) analiza ofertelor tehnice și stabilirea conformității acestora cu prevederile caietului de sarcini;
e) analiza ofertelor financiare prin aplicarea criteriului de atribuire și respectiv stabilirea clasamentului ofertelor selectate;
f) elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare pe tot parcursul procesului de evaluare a ofertelor;
g) întocmirea listei scurte, după caz, și solicitarea îmbunătățirii ofertelor depuse inițial;
h) reanalizarea ofertelor îmbunătățite și stabilirea clasamentului final, în baza căruia se va desemna instituția de credit/asociația declarată câștigătoare, dacă este cazul;
i) negocierea contractului de împrumut cu instituția de credit/asociația clasată pe locul I în clasamentul final;
j) elaborarea Raportului procedurii de atribuire sau după caz, a Raportului de anulare a procedurii de atribuire și aprobarea de către Primarul General al Municipiului București;
k) semnarea contractului de servicii de împrumut.
XI. CRITERIUL DE ATRIBUIRE:
Criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii de împrumut intern în valoare totală de până la 500.000.000 lei va fi ”prețul cel mai scăzut”.
Clasamentul ofertelor se face pe baza costului total calculat ca sumă a tuturor onorariilor, comisioanelor și dobânzilor percepute de ofertant pe întreaga durată a contractului.
În acest scop, în vederea comparabilității ofertelor, se vor lua în considerare următoarele ipoteze: suma de 500.000.000 lei va fi utilizată (trasă) integral la data semnării contractului, nu vor exista rambursări parțiale în utlilizare, iar împrumutul va fi rambursat în 12 rate trimestriale de principal egale.
Pentru asigurarea comparabilității ofertelor, în graficele de rambursare se va considera că tragerea creditului se va efectua integral la data de 20.12.2022, iar plata dobânzilor și rambursările de principal se vor efectua trimestrial la data de 20 a fiecărei luni aferente trimestrului respectiv (conform Model – Grafic rambursare).
Graficul de rambursare final se va stabili la negocierea clauzelor contractului de servicii de împrumut cu ofertantul clasat pe locul I în urma stabilirii clasamentului final. În acest sens, clauzele contractuale obligatorii ce pot face obiectul negocierii se referă la tipului ratelor de principal (rate egale sau inegale), frecvența de rambursare a principalului (rate lunare sau trimestriale) și frecvența plății dobânzii (lunar sau trimestrial). În cazul în care, la negocierea clauzelor contractuale cu ofertantul clasat pe primul loc în urma analizării ofertelor, se va lua în calcul varianta unei structuri de finanțare cu rambursarea lunară a creditului în 36 rate de principal egale sau inegale cu plata dobânzilor la scadențele lunare, se vor lua în considerare datele estimative din tabelul orientativ al rambursărilor lunare ale ratelor de principal exemplificat în Anexa la prezentul caiet de sarcini.
În scopul comparabilității ofertelor, dobânzile datorate vor fi considerate constante pe întreaga perioadă de derulare a contractului și vor fi calculate considerând valoarea indicelui ROBOR 3M publicată de B.N.R. în data de 29.11.2022, respectiv data utilizată ca referință pentru cotația ROBOR în vederea stabilirii valorii estimate a achiziției.
Calculul dobânzilor datorate se va efectua prin folosirea formulei de calcul a dobânzii utilizând numărul efectiv de zile calendaristice raportate la 360 zile:
dobânda de plată, D = (S x d x N ) / 360 x 100, unde:
S = soldul creditului
d = rata anuală a dobânzii, definită mai jos
N = numărul de zile corespunzătoare perioadei pentru care se datorează și plătește dobânda
rata dobânzii, d = ROBOR la 3 luni + marja (%)
În urma aplicării criteriilor de selecție și a evaluării ofertelor, se va stabili ofertantul clasat pe locul I în urma stabilirii clasamentului final, cu care se negociază și agreează clauzele contractului de servicii de împrumut. În situația în care nu se ajunge la un acord între părți în privința clauzelor fiecărui contract de servicii de împrumut, Municipiul București poate renunța la încheierea contractului cu ofertantul clasat pe primul loc, situație în care se va relua procedura de negociere cu următorul clasat.
XII. ETAPA DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A OFERTELOR
După analiza de către Comisia de evaluare a ofertelor financiare, prin aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertelor selectate, se va solicita ofertanților astfel
selectați, îmbunătățirea ofertelor depuse inițial prin completarea Anexei nr. 4, denumită Formular OFERTĂ FINANCIARĂ în original și copie.
Elementele supuse reofertării în etapa de îmbunătățire a ofertelor vor fi următoarele:
• dobânda, respectiv marja ofertată în cadrul ofertei financiare
La evaluarea ofertelor îmbunătățite se va lua în calcul aceeași valoare a indicelui ROBOR 3M publicat de B.N.R. în data de 29.11.2022, respectiv data utilizată ca referință pentru cotația ROBOR în vederea stabilirii valorii estimate a achiziției urmare a procesului de consultare a pieței.
Depunerea ofertelor îmbunătățite se face la sediul Primăriei Municipiului București, B-dul Xxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 47, sector 5, etaj 2, camera 253, secretariatul Direcției Generale Management Proiecte cu Finanțare Externă, până la data de 15.12.2022, ora 12:00.
Ofertele depuse după termenul limită vor fi marcate cu textul “Ofertă întârziată” și vor fi respinse de Autoritatea contractantă ca oferte întârziate.
Data, ora și locul deschiderii ofertelor îmbunătățite: 15.12.2022, ora 12:10, la sediul Primăriei Municipiului București, B-dul Xxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 47, sector 5, etaj 2, camera 253, Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă.
Perioada de valabilitate a ofertei îmbunătățite va fi de 30 de zile de la data deschiderii ofertelor îmbunătățite. Oferta valabilă pe o perioadă mai scurtă va fi respinsă ca inacceptabilă.
Ulterior primirii ofertelor revizuite se stabilește clasamentul final și câștigătorul. În cazul în care se constată că ofertele clasate pe primul loc au prețuri egale, autoritatea contractantă va solicita reofertarea și depunerea acestora în plic închis, în vederea departajării ofertelor.
Municipiul București va încheia contractul de servicii de împrumut cu instituția de credit/asociația declarată câștigătoare, ca urmare a procedurii de atribuire. Clauzele contractului de împrumut vor fi negociate și agreate între câștigătorul desemnat și Municipiul București, prin Comisia de evaluare. Semnarea contractului de servicii de împrumut se face de către Primarul General al Municipiului București.
ANEXĂ
Tabelul orientativ al rambursărilor lunare ale ratelor de principal
Data | Rambursare cu rate egale | Rambursare cu rate inegale |
20-Jan-23 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Feb-23 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Mar-23 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Apr-23 | 13.888.888,89 | 1.666.666,67 |
20-May-23 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Jun-23 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Jul-23 | 13.888.888,00 | 00.000.000,33 |
20-Aug-23 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Sep-23 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Oct-23 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Nov-23 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Dec-23 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Jan-24 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Feb-24 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Mar-24 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Apr-24 | 13.888.888,89 | 1.666.666,67 |
20-May-24 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Jun-24 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Jul-24 | 13.888.888,00 | 00.000.000,33 |
20-Aug-24 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Sep-24 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Oct-24 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Nov-24 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Dec-24 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Jan-25 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Feb-25 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Mar-25 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Apr-25 | 13.888.888,89 | 1.666.666,67 |
20-May-25 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Jun-25 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Jul-25 | 13.888.888,00 | 00.000.000,33 |
20-Aug-25 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Sep-25 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |
20-Oct-25 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Nov-25 | 13.888.888,00 | 00.000.000,67 |
20-Dec-25 | 13.888.888,89 | 8.333.333,33 |