MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE ÎNTRE PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE ȘI MUNICIPIUL UNGHENI
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Anexă
la proiectul deciziei CM Ungheni
nr. 5/9 din 26.08.2021
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE
ÎNTRE
PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE
ȘI
MUNICIPIUL UNGHENI
Prezentul Memorandum de Înțelegere (“Memorandum”) este încheiat între Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (“PNUD”), un organ subsidiar al Organizației Națiunilor Unite - o organizație inter-guvernamentală constituită de statele sale membre, cu sediul central la New York, NY (SUA) și Primăria Municipiului Ungheni(numită în continuare “MunicipiulUngheni”). PNUD și Municipiul Unghenisunt numite în continuare “Parte” în mod individual și “Părți” în mod colectiv;
ÎNTRUCÂT, PNUD servește în multe aspecte drept unitate operațională a Organizației Națiunilor Unite la nivel de țară și conlucrează cu parteneri din numeroase țări pentru a promova, printre altele, dezvoltarea durabilă, eradicarea sărăciei, promovarea femeilor, buna guvernare și statul de drept;
ÎNTRUCÂT, PNUD reprezentat de PNUD Moldova este interesat în consolidarea activităților sale de dezvoltare și contribuirea la coeziunea economică, teritorială și socială în Republica Moldova prin facilitarea dezvoltării socio-economice teritoriale inclusive, integrate și de durată și îmbunătățirea standardelor de viață a cetățenilor din două regiuni cheie, Ungheni și Cahul, în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-Cheie”;
ÎNTRUCÂT, Părțile doresc să coopereze în domeniile de interes comun pentru a consolida eficacitatea eforturilor lor de dezvoltare și a atinge obiective comune în regiunile cheie precum consolidarea transparenței, responsabilității autorităților publice locale și participării cetățenilor în procesele de guvernare locală; îmbunătățirea accesului cetățenilor la servicii și utilități publice de calitate; crearea oportunităților de angajare pentru bărbați și femei și îmbunătățirea atractivității investiționale; promovarea specializării SMART a economiei prin crearea de clustere și lanțuri valorice în sectoarele economice cheie. Acest Memorandumse conformează Declarației de Intenție semnată la 11 mai, 2020 între Programul „EU4Moldova: Regiuni-Cheie” și Municipiul Ungheni.
PRIN URMARE, Părțile își exprimă intenția de a coopera după cum urmează:
Articolul I
Scop și domeniu de aplicare
Scopul prezentului Memorandumrezidă în oferirea unui cadru de cooperare, precum și facilitarea și consolidarea colaborării între Părți, pe o bază neexclusivă, în domeniile de interes comun identificate în Articolul II.
Prezentul Memorandum este semnat pentru reglementarea colaborării eficiente între Părți în scopul creării condițiilor necesare și instituționalizării Ghișeului Unic (în continuare – GU) în cadrul Primăriei mun. Ungheni, derivând din prevederile Documentului de Program „EU4Moldova: Regiuni-Cheie”, Componenta 1 Consolidarea transparenței și responsabilității autorităților publice locale, precum și a participării cetățenilor în procesele de guvernare locală în regiunile-cheie, Acțiunea 1.2.3, p. 18-19.
Ghișeul Unic reprezintă punctul unic de informare, consultare și acces de depunere a cererilor de prestare a serviciilor publice administrative și de recepționare a rezultatului prestării, instituit în cadrul Primăriei mun. Ungheni pentru serviciile publice administrative prestate, asigurând în acest fel îndeplinirea tuturor cerințelor legislației privind obținerea actelor permisive.
Scopul GU este să contribuie la realizarea deplină şi eficientă a drepturilor tuturor cetățenilor Republicii Moldova, reprezentanților mediului de afaceri de a obține informații şi servicii de calitate, precum și sporirea accesibilității serviciilor publice prin aducerea acestora mai aproape de cetățeni.
Obiectivele GU sunt:
Diversificarea canalelor de prestare a serviciilor publice administrative, (în continuare - Servicii). Lista Serviciilor ce vor fi prestate prin intermediul GU, urmează să fie aprobată de către Consiliul Municipal, la propunerea Primarului mun. Ungheni;
Consolidarea capacităților instituționale ale Primăriei mun. Ungheni în prestarea serviciilor publice administrative prin intermediul mecanismului de Ghișeu Unic;
Creșterea și îmbunătățirea accesibilității cetățenilor și mediului de afaceri la Servicii.
Articolul II
Domenii de cooperare
Părțile intenționează să coopereze în următoarele domenii de activitate:
Xxxxxxxxx și asistență reciprocă, organizarea ședințelor cu participarea factorilor de decizie a Părților;
Comunicare eficientă și schimb de informații în domeniul de colaborare;
Consultare și suport reciproc, inclusiv prin crearea structurilor instituționale de lucru.
Cooperarea între părți trebuie să fie ghidată de principiile de transparență, incluziune, responsabilitate și participare. Rolurile și Responsabilitățile care definesc această cooperare sunt stipulate în Anexa 1 a prezentului Memorandum.
Articolul III
Consultările și schimbul de informații
Părțile se vor informa în mod regulat și se vor consulta cu privire la aspectele de interes comun, care, în opinia lor vor duce, probabil, la o colaborare reciprocă.
Consultările și schimbul de informații și documente sub egida prezentului Memorandumse vor realiza fără a aduce prejudicii aranjamentelor, care ar putea fi necesare pentru a asigura caracterul confidențial și restricționat al unor informații și documente. Astfel de aranjamente vor continua și după finalizarea prezentului Memorandum și a oricăror acorduri semnate de Părți în cadrul colaborării date.
La intervale de timp considerate a fi potrivite, Părțile se vor întruni în ședințe pentru a revizui progresul atins în realizarea activităților din cadrul prezentului Memorandumși pentru a planifica activitățile pe viitor.
3.4 Părțile ar putea să convină asupra trimiterii de observatori la ședințele sau conferințele organizate de acestea sau sub auspiciul acestora, care în opinia oricăreia din Părți ar putea fi de interes pentru cealaltă Parte. Invitațiile la astfel de evenimente vor respecta procedurile aplicabile pentru astfel de ședințe sau conferințe.
Articolul IV
Vizibilitate
Părțile recunosc că aranjamentele de cooperare trebuie să fie făcute publice și astfel convin asupra recunoașterii rolului și contribuției fiecărei Părți în toată documentația de informare publică privind aspectele cooperării vizate, precum și asupra utilizării denumirii și emblemei fiecărei Părți în documentația vizând cooperarea în conformitate cu politicile curente ale fiecărei Părți, cu acordul în scris obținut în prealabil de la fiecare Parte.
Articolul V
Perioada, rezilierea, reînnoirea, modificarea
5.1. Cooperarea propusă în cadrul prezentului Memorandumeste neexclusivă și va dura pentru o perioadă inițială de 2 ani din data intrării în vigoare, conform celor definite în Articolul X(“Intrarea în vigoare”), dacă nu va fi reziliat mai devreme de oricare din Părți cu o înștiințare în prealabil cu două luni în scris expediată celeilalte Părți. Părțile pot conveni asupra extinderii prezentului Memorandum în scris pentru perioade ulterioare de un an.
5.2. Rezilierea prezentului Memorandum nu va afecta niciun alt acord privind obiectul abordat în prezentul Memorandum, care va continua să reglementeze relațiile între Părți în conformitate cu termenii expuși în Memorandum până la rezilierea sau expertizarea acestuia.
5.3. Prezentul Memorandum poate fi modificat doar prin acordul reciproc în scris al Părților.
Articolul VI
Notificări
Orice notificare sau cerereînaintate în cadrul acestui Memorandum trebuie să fie făcute în scris. O astfel de notificare sau cerere se consideră că a fost dată sau făcută în mod corespunzător atunci când a fost livrată manual, prin scrisoare recomandata, poștă expres, telex sau cablu către partea căreia i se cere sau să se facă la adresa specificată de mai jos sau orice altă adresă care va fi precizatăulterior:
PNUD Moldova
Xxxxxxxxx Xxxxxxx, Manager de Program
Adresa: ProgramulNațiunilor Unite de Dezvoltare, xxxxxxXxxxxxx 000, Xxxxxxxx, Xxxxxxxxx Xxxxxxx
Primăria mun. Xxxxxxx
Xxxxxxxxx xxxxxx, Primar
Adresa: Primăria Ungheni, xxxxxxXxxxxxxxx 0, Xxxxxxx, Xxxxxxxxx Xxxxxxx
Articolul VII
Prevederi legale privind implementarea
7.1. Prin derogare de la oricare alte dispoziții contrare din Memorandum, (a) prezentul Memorandum reprezintă doar exprimarea intenției și nu un document obligatoriu din punct de vedere juridic; (b) nimic din cele expuse în prezentul Memorandum nu poate fi interpretat drept angajament financiar sau de alt ordin obligator din punct de vedere juridic; (c) nimic din cele expuse în prezentul Memorandum nu poate fi interpretat drept o asociere în comun și niciuna din Părți nu va fi considerată drept un agent, reprezentant sau asociat al celeilalte Părți; (d) toate activitățile PNUD preconizate în prezentul Memorandum sunt sub rezerva disponibilității de fonduri; (e) orice fonduri primite de PNUD vor fi utilizate și toate activitățile PNUD pertinente la prezentul Memorandum vor fi realizate în conformitate cu documentele de proiect convenite între PNUD și programul guvernului vizat în care vor fi implementate activitățile, precum și în conformitate cu regulamentele, regulile, politicile și procedurile aplicabile ale PNUD; și (f) fiecare Parte va fi responsabilă de acțiunile și inacțiunile sale în legătură cu prezentul Memorandum și implementarea acestuia.
7.2. În cazul în care Părțile își propun să creeze obligații legale sau financiare în ceea ce privește sau rezultă din orice activitate prevăzută în acest Memorandum, un acord separat va fi încheiat între Părți înainte ca această activitate să fie inițiată.
7.3. Părțile se vor consulta reciproc, după caz, și, dacă circumstanțele le impun, cu privire la aspectele legate de proprietatea intelectuală și drepturile la acestea, inclusiv necesitatea de a încheia acorduri separate pentru a reglementa astfel de întrebări și drepturi.
7.4. Municipiul Ungheni confirmă că deține toate competențele necesare, autoritatea și capacitatea juridică de a încheia prezentul Memorandum și de a-și onora obligațiile din cadrul acestuia.
7.5. În caz de inconsistențe între prevederile din Articolul VII și orice altă prevedere din altă secțiunea a prezentului Memorandum, Articolul VII va prevala.
Articolul VIII
Soluționarea litigiilor
Orice litigiu între PNUD și Municipiul Ungheni referitor la acest Memorandum va fi soluționat pe cale amiabilă de către Părți prin negocieri directe.
Articolul IX
Privilegii și imunități
Xxxxx dispoziție din prezentul Memorandum sau în legătură cu acesta nu va fi considerată drept renunțare, expresă sau implicită, la imunitățile și privilegiile Organizației Națiunilor Unite, inclusiv ale organelor sale subsidiare.
Articolul X
Intrarea în vigoare
Prezentul Memorandumintră în vigoare din data în care va fi semnat în modul corespunzător de ambele Părți (“Data intrării în vigoare”).
DREPT CARE, reprezentanții pe deplin autorizați ai Părților semnează prezentul Memorandum.
PENTRU PNUD: PENTRU MUNICIPIUL UNGHENI:
Xxxxxx XXXXXXX Xxxxxxxxx XXXXXX
Reprezentantă rezidentă adjunctă Primarul mun. Ungheni
___ __________________2021 ___ ________________2021
Data Data
Anexa 1
ROLURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PĂRȚILOR
Pentru buna realizare a Memorandumului, Programul „EU4Moldova: Regiuni-Cheie” își asumă următoarele responsabilități:
Să contribuie la elaborarea și promovarea, prin intermediul Cancelariei de Stat și partenerilor vizați a conceptului GU și a cadrului regulator și metodologic, necesar instituționalizării GU;
Să asigure elaborarea procedurilor operaționale de prestare a serviciilor publice în cadrul GU, care prevăd modalitățile de primire și transmitere a cererilor către Prestatori, recepționare și ridicarea actelor de către operatorii GU cu transmiterea acestora către beneficiarii finali, Regulamentul-cadru cu privire la instituționalizarea GU, acordul-tip de colaborare cu diferite instituții / autorități implicate în prestarea de servicii publice administrative, alte metodologii, reguli, metode, îndrumări, documente standard și proceduri operaționale necesare pentru instituționalizarea GU;
Să faciliteze crearea grupurilor de lucru pentru elaborarea documentației menționate înlit b);
Să faciliteze, la necesitate, colaborarea Beneficiarului cu instituții/autorități publice de diferit nivel în vederea interconectării componentelor IT ale serviciilor digitizate cu alte sisteme și resurse informaționale;
Să aloce resurse financiare din mijloacele Programului „EU4MD: Regiuni-Cheie” necesare implementării și instituționalizării GU, inclusiv pentru:
amenajarea și dotarea oficiilor GU (reparație, mobilier, echipament IT);
elaborarea și mentenanța sistemului informațional necesar pentru funcționarea GU pentru o perioadă de 12 luni,
instruirea operatorilor GU și a funcționarilor publici implicați în prestarea serviciilor publice administrative prin intermediul GU,
organizarea campaniilor de informare (elaborarea elementelor de identitate, precum și a diferitor elemente aferente vizibilității GU, inclusiv materiale informative în diferite formate);
Să asigure, pe parcursul implementării și instituționalizării GU, suport consultativ și informațional necesar bunei funcționări a GU;
Să informeze APL-ul cu privire la progresul implementării GU;
Să ofere suport metodologic pentru operatorii GU și angajații Beneficiarului, în parteneriat cu I.P. “Agenția de Guvernare Electronică” (AGE), cu privire la utilizarea platformelor și produselor digitale și de guvernare electronică instituționalizate de către AGE;
Să asigure elaborarea elementelor de identitate, vizibilitate și promovare a GU la nivel regional/local;
Să organizeze prin intermediul companiilor specializate cercetări calitative și cantitative, cu caracter sociologic, relevante pentru a analiza serviciile până, în timpul și după procesul de modernizare a acestora.
Întrurealizare a Memorandumului Municipiul Ungheni își asumă următoarele responsabilități:
Să colaboreze cu Programul „EU4Moldova: Regiuni-Cheie” în vederea realizării obiectivelor prezentului Memorandum;
Să desemneze și să delege persoanele responsabile în grupurile de lucru aferente executării prezentului Memorandum;
Să asigure, pe parcursul instituționalizării GU, participarea personalului la instruirile aferente, precum și la alte activități de formare, vizite de studiu planificate de către Programul „EU4MD: Regiuni-Cheie”;
Să ofere persoanelor abilitate din partea Programului „EU4MD: Regiuni-Cheie” suportul administrativ și informațional necesar pentru realizarea prevederilor prezentului Memorandum;
Să asigure spațiul necesar adecvat pentru activitatea GU, care să cuprindă cel puțin: spațiu pentru informarea, consultarea și auto-deservirea cetățenilor, spațiu pentru activitatea a cel puțin 2 operatori, spațiu pentru amplasarea echipamentelor IT accesibile publicului (xerox, scaner), spațiu pentru arhivă destinată GU;
Să asigure alocarea resurselor financiare necesare pentru serviciile de proiectare a lucrărilor de amenajare a spațiilor fizice destinate GU;
Să asigurare co-finanțarea lucrărilor de reparație, renovare și amenajarea a oficiilor/spațiilor destinate activității GU precum și accesului către GU, inclusiv cu respectarea cerințelor de asigurare a accesului persoanelor cu deficiențe locomotorii;
Să promoveze în cadrul Consiliul Municipal Ungheni și să aprobe, în modul stabilit de legislația în vigoare, dar nu mai târziu de 1 septembrie 2021, deciziile instituționale necesare implementării prezentului Memorandum;
Să prevadă în bugetul propriu resursele financiare necesare implementării GU, inclusiv după cum urmează:
salarizarea operatorilor GU;
achitarea cheltuielilor aferente deplasărilor în interes de serviciu ale operatorilor și alte deplasări în interes de serviciu aferente activității GU;
achitarea cheltuielilor de întreținere ale oficiului (energie electrică, internet, încălzire, alte servici comunale) și acoperirea cheltuielilor de birotică;
Să angajeze personalul specializat necesar activității GU;
Să asigure buna funcționare a GU și să informeze în scris Programul „EU4MD: Regiuni-Cheie” referitor la problemele depistate în procesul de instituționalizare a GU;
Să administreze eficient serviciile, și să asigure suportul post-implementare, durabilitatea și îmbunătățirea continuă a serviciilor în condițiile alocării subsidiilor necesare din bugetul local sau în cazul insuficienței acestora din surse financiare atrase de la donatori, precum și din alte surse legale;
Să asigure promovarea GU, inclusiv prin instruirea personalului implicat în prestarea serviciilor și organizarea evenimentelor de promovare, precum și utilizarea serviciilor de către beneficiarii finali (cetățeni, mediul de afaceri, alte autorități/instituții publice);
Să informeze Programul „EU4MD: Regiuni-Cheie”, la solicitare, cu privire la progresul activităților de implementare și post-implementare, cu date valide și verificabile, în format de rapoarte agreate de către Părți, în regim permanent, până la finalizarea Programului, în vederea asigurării unei monitorizări eficiente și evaluări a performanței;
Să faciliteze la nivel de localitate organizarea de către Programul „EU4MD: Regiuni-Cheie”, a cercetărilor calitative și cantitative cu caracter sociologic;
Să informeze populația cu privire la activitatea GU și serviciile de care pot beneficia, inclusiv în format electronic;
Să realizeze alte acțiuni și să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura buna funcționare a GU.
Draft date: 30 July 2020
Drafter: UNDP Legal Office Page 1