DECIZIA NR. 48/01.11.2023
DECIZIA NR. 48/01.11.2023
CENTRUL CLINIC DE BOLI REUMATISMALE "XX. XXX XXXXX", cu sediul în București, str. Xxxxxx Xxxxxx nr. 2-5, sector 2, prin reprezentantul sau legal, Manager interimar Prof. Xx. Xxxxxxx Xxxxxxxx, numit prin dispoziție PMB nr. 1192/14.07.2023;
Avand in vedere prevederile:
- Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- OSGG nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entitatilor publice, cu modificările si completările ulterioare;
- Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, cu modificările si completările ulterioare,
- Legea nr. 361/2022 privind protectia avertizorilor in interes public, cu modificările și completările ulterioare;
D E C I D E
Art. 1 - Începând cu data prezentei, persoana desemnată cu atribuţii în ceea ce priveşte primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acţiuni subsecvente şi soluţionarea raportărilor privind avertizarea în interes public, este D-na Ec. Xxxxxxx Xxxxx – responsabil.
Art. 2 - Ghidul privind avertizarea în interes public în cadrul Centrului Clinic de Boli
Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” este prevăzut în Anexa nr. 1.
Art. 3 – Canalele pentru raportarea internă a situaţiilor privind avertizarea în interes public sunt secretariatul CCBR la adresa Bucureşti, sector 2, Str. Xxxxxx Xxxxxxx nr. 5, cod poştal 020983 şi faţă în faţă cu persoana desemnată la art. 1.
Art. 4 - Comunicarea prezentei decizii va fi dusa la îndeplinire prin grija Serviciului RUNOSJ, va fi comunicată de luare la cunoştinţă persoanei prevăzute în art. 1 şi se va posta pe site-ul spitalului şi pe rețeaua de intranet, pentru informare şi luare la cunoştinţă de către persoanele interesate.
Art. 6 Anexele 1-2 fac parte integrantă din prezenta decizie.
Manager interimar
Prof. Xx. Xxxxxxx Xxxxxxxx
Consilier juridic
Xxxxxx Xxxxxx
Anexa nr. 1 la decizia nr. 48/01.11.2023
GHID
privind avertizarea în interes public în cadrul
Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx”
1. Scop
• modalitatea de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii;
• protejarea personalului din Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” care reclamă ori semnalează, cu bună-credinţă, fapte care presupun încălcări ale legii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public,
• drepturile persoanelor vizate, precum şi atribuţiile autorităţilor competente;
• crearea şi menţinerea unui mediu de muncă în care angajaţii Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” să fie în măsură să avertizeze cu privire la eventuale practici abuzive sau de proastă administrare / fapte de corupţie, cu certitudinea că avertizările vor fi soluţionate conform prevederilor legale.
2. Domeniul de aplicare
Procedura se aplică la nivelul Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” persoanelor care efectuează raportări şi care au obţinut informaţiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional. În categoria acestor persoane intră, cel puţin, următoarele:
a)lucrătorii;
b)persoanele care desfăşoară o activitate independentă, în înţelesul art. 49 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
c)acţionarii şi persoanele care fac parte din organul de administrare, de conducere sau de supraveghere al unei întreprinderi, inclusiv membrii neexecutivi ai consiliului de administraţie, precum şi voluntarii şi stagiarii remuneraţi sau neremuneraţi;
d)orice persoană care lucrează sub supravegherea şi conducerea persoanei fizice sau juridice cu care s-a încheiat contractul, a subcontractanţilor şi a furnizorilor acesteia. d)persoanelor ale căror raporturi de muncă nu au început încă şi care efectuează raportări prin intermediul canalelor de raportare interne sau externe sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii obţinute în timpul procesului de recrutare sau altor negocieri precontractuale sau în cazul în care raportul de muncă sau raportul de serviciu a încetat.
e)persoanelor care raportează sau dezvăluie public informaţii privind încălcări ale legii în mod anonim.
3. Documente de referinta
• Hotararea nr. 1269/2021 privind aprobarea Strategiei naţionale antic orupţie 2021 - 2025 şi a documentelor aferente acesteia;
• Legea nr. 361/2022 privind protectia avertizorilor in interes public, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii;
• Ordinul nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al
entităţilor publice
4. Definitii si abrevieri
4.1. Definiţii
• Încălcări ale legii - fapte care constau într-o acţiune sau inacţiune care constituie nerespectări ale dispoziţiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achiziţiile publice; serviciile, produsele şi pieţele financiare, precum şi prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului; siguranţa şi conformitatea produselor; siguranţa transportului; protecţia mediului; protecţia radiologică şi siguranţa nucleară; siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, sănătatea şi bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecţia consumatorilor; protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal şi a securităţii reţelelor şi sistemelor informatice, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menţionate la art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piaţa internă, menţionate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurenţă şi de ajutoare de stat, precum şi încălcări referitoare la piaţa internă în ceea ce priveşte actele care încalcă normele privind impozitarea societăţilor sau mecanismele al căror scop este obţinerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăţilor, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenţii sau infracţiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.
• Informaţii referitoare la încălcări ale legii - informaţii, inclusiv suspiciuni rezonabile, cu privire la încălcări efective sau potenţiale ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice sau în cadrul altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, în care lucrează sau a lucrat avertizorul în interes public sau cu care acesta este sau a fost în contact prin intermediul activităţii sale, precum şi informaţiile cu privire la încercări de a ascunde astfel de încălcări.
• Raportare - comunicarea orală sau scrisă de informaţii, potrivit modalităţilor prevăzute în prezenta procedură, cu privire la orice faptă care reprezintă o încălcare a legii.
• Raportare internă - comunicarea orală sau scrisă de informaţii referitoare la încălcări ale legii din cadrul CCBR. Raportarea internă se realizează prin mijJoacele puse la dispoziţie de spital, pentru efectuarea de raportări privind încălcări ale legii, acestea constituind canalele interne de raportare.
• Avertizor în interes public - persoana fizică care efectuează o raportare sau divulgă public informaţii referitoare la încălcări ale legii, obţinute în context profesional.
• Context profesional - activităţi profesionale, actuale sau anterioare, de orice natură, remunerate sau nu, desfăşurate în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor
persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, în baza cărora persoanele pot obţine informaţii referitoare la încălcări ale legii şi pot suferi represalii în caz de raportare a acestora.
• Persoană vizată - prin raportare persoana fizică sau juridică menţionată în raportare sau în divulgarea publică drept persoana căreia i se atribuie încălcarea legii sau cu care persoana respectivă este asociată.
• Represalii - orice acţiune sau omisiune, directă sau indirectă, apărută într-un context profesional, care este determinată de raportarea internă sau externă ori de divulgarea publică şi care provoacă sau poate provoca prejudicii avertizorului în interes public.
• Acţiuni subsecvente - orice acţiune întreprinsă de către destinatarul unei raportări interne sau de către autoritatea competentă în vederea soluţionării raportării şi, acolo unde este cazul, a remedierii încălcării raportate.
• Informarea - transmiterea către avertizorul în interes public a unor informaţii referitoare la acţiunile subsecvente şi la motivele unor astfel de acţiuni.
• Persoana desemnată – responsabilul in ceea ce priveste primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acţiuni subsecvente şi soluţionarea raportărilor, care să acţioneze cu imparţialitate şi care să fie independent în exercitarea acestor atribuţii.
4.2.Abrevieri ale termenilor
• CCBR – Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx”
• P.S. – Procedură de sistem
• S.G.G. – Secretariatul General al Guvernului
• Responsabil – persoana desemnată in ceea ce priveste primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acţiuni subsecvente şi soluţionarea raportărilor
• OSGG – Ordinul Secretarului General al Guvernului
5. Descrierea activității/procesului
5.1.Organizare
La nivelul Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” se desemnează, prin act administrativ al conducătorului instituției, un responsabil cu atribuţii în ceea ce priveşte primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acţiuni subsecvente şi soluţionarea raportărilor, care să acţioneze cu imparţialitate şi care să fie independent în exercitarea acestor atribuţii;
5.2.Principiile care guvernează protecţia raportărilor privind încălcări ale
legii
a) principiul legalităţii, potrivit căruia autorităţile, instituţiile publice, alte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat au obligaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale, prin asigurarea respectării depline, printre altele, a libertăţii de exprimare şi de informare, a dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, a libertăţii de a desfăşura o activitate comercială, a dreptului la un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, a dreptului la un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane, a dreptului la un nivel ridicat de protecţie a mediului, a dreptului la o cale de atac eficientă şi a dreptului la apărare;
b) principiul responsabilităţii, potrivit căruia avertizorul în interes public are obligaţia de a prezenta date sau informaţii cu privire la faptele raportate;
c) principiul imparţialităţii, potrivit căruia examinarea şi soluţionarea raportărilor se fac fără subiectivism, indiferent de convingerile şi interesele persoanelor responsabile de soluţionarea acestora;
d) principiul bunei administrări, potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice, alte persoane juridice de drept public sunt datoare să îşi desfăşoare activitatea în realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de eficienţă şi eficacitate a folosirii resurselor;
e) principiul echilibrului, potrivit căruia nicio persoană nu se poate prevala de prevederile prezentei legi pentru a diminua sancţiunea administrativă sau disciplinară pentru o faptă a sa mai gravă care nu are legătură cu raportarea;
f) principiul bunei-credințe, potrivit căruia este ocrotită persoana care a avut motive întemeiate să creadă că informaţiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării şi că respectivele informaţii intrau în domeniul de aplicare al prezentei legi.
5.3.Documente utilizate
• raportarea avertizorului ;
• proces verbal de consemnare;
• adresa de confirmare a primirii sesizarii;
• adresa de informare a avertizorului în interes public cu privire la modalitatea de solutionare a raportarii;
• adresa de informare a conducer ii CCBR cu privire la modalitatea de solutionare a raportarii;
• registrul electronic.
5.4. Raportarea
• raportarea se va face in scris, pe suport de xxxxxx sau prin intalnire fata in fata cu persoana desemnata cu solutionarea acesteia, la cererea avertizorului in interes public;
• daca avertizorul in interes public solicita ca raportarea sa aiba loc in prezenta responsabilului, acesta are obligatia de a întocmi un proces-verbal de consemnare, intr- o forma durabila si accesibila, sub rezerva consimtamantului avertizorului in interes public;
• in termen de cel mult 7 zile calendaristice de la primirea raportarii, responsabilul va transmite, printr-o adresa scrisa, confirmarea primirii raportarii;
• responsabilul are obligatia de a informa, printr-o adresa scrisa, atat avertizorul in interes public, cat si conducerea CCBR cu privire la modalitatea de solution are a raportarii;
• responsabilul are obligatia de a înscrie intr-un registru electronic evidenta raportarilor.
5.5.Circuitul documentelor
• Avertizorul in interes public va înainta raportarea la secretariatul CCBR din str. Xxxxxx Xxxxxxx nr. 5, sector 2 București, sau se va adresa direct persoanei responsabile cu solutionarea raportarii. In situatia in care raportarea se va face prin intermediul secretariatului, aceasta va fi redirectionata persoanei desemnate.
• ln momentul in care persoana desemnata va intra in posesia raportarii, aceasta se va inscrie in registrul electronic, registru care va cuprinde: data primirii raportarii, numele si prenumele, datele de contact ale avertizorului in interes public, obiectul raportarii si modalitatea de solutionare.
• In termen de maximum 7 zile calendaristice de la primirea raportarii, persoana responsabila va transmite, printr-o adresa scrisa, confirmarea primirii raportarii;
• In situatia in care, persoana desemnata considera necesar, aceasta va redirectiona raportarea catre Comisia de Disciplina din cadrul CCBR sau, dupa caz, va sesiza organele competente.
• Persoana responsabila, va informa, in scris, atat avertizorul in interes public, cat si conducerea CCBR despre modalitatea de solutionare a raportarii.
5.6. Modul de lucru
5.6.1. Planificarea operaţiunilor şi acţiunilor activităţii
• Avertizorul în interes public, va raporta, cu buna-credinta, informatii referitoare la incalcari ale legii, care s-au produs sau sunt susceptibile sa se produca in cadrul CCBR.
• Raportarile înaintate conform prevederilor prezentei proceduri vor fi redirectionate persoanei responsabile cu primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de actiuni subsecvente si solutionarea raportarilor.
• Persoana responsabila, poate la randul ei sa redirectioneze raportarea spre solutionare Comisiei de Disciplina din cadrul CCBR sau poate sesiza organele competente, dupa caz.
• Persoana responsabila, va informa, in scris, atat avertizorul în interes public, cat si conducerea CCBR despre modalitatea de solutionare a raportarii.
5.6.2. Derularea operaţiunilor şi acţiunilor activităţii
I. Avertizorul in interes public, va raporta, cu buna-credinta, incalcari ale legii de care are cunostinta, prin intermediul secretariatului CCBR, sau se va adresa direct persoanei responsabile cu solutionarea raportarii. ln situatia in care raportarea se va face prin intermediul secretariatului, aceasta va fi redirectionata persoanei desemnate.
II. Raportarea cuprinde, cel puţin, următoarele: numele şi prenumele, datele de contact ale avertizorului în interes public, contextul profesional în care au fost obţinute informaţiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul unei autorităţi, instituţii publice, oricărei alte persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanei juridice de drept privat, precum şi, după caz, probele în susţinerea raportării, data şi semnătura, după caz.
Raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează şi se soluţionează în măsura în care conţine indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii.
III. Raportarile vizeaza fapte care constau într-o acţiune sau inacţiune care constituie nerespectări ale dispoziţiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achiziţiile publice; serviciile, produsele şi pieţele financiare, precum şi prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului; siguranţa şi conformitatea produse lor; siguranţa transportului; protecţia mediului; protecţia radiologică şi siguranţa nucleară; siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, sănătatea şi bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecţia consumatorilor; protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal şi a securităţii reţelelor şi sistemelor informatice, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menţionate la art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piaţa internă, menţionate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurenţă şi de ajutoare de stat, precum şi încălcări referitoare la piaţa internă în ceea ce priveşte actele care încalcă normele privind impozitarea societăţilor sau mecanismele al căror scop este obţinerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăţilor, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenţii sau infracţiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.
IV. Raportările se înscriu în Registrul electronic, care cuprinde data primirii raportării, numele şi prenumele , datele de contact ale avertizorului în interes public, obiectul raportării şi modalitatea de soluţionare, intocmit conform prezentului ghid. CCBR, prin persoana desemnata, are obligaţia de a păstra evidenţa raportărilo r în registru. Registrul se ţine în format electronic. CCBR va menţine statistici cu privire la raportările care privesc încălcări ale legii.
Raportarile se vor pastra timp de 5 ani, iar ulterior acestea se vor distruge.
V. Persoana desemnată să soluţioneze raportarea are obligaţia de a nu dezvălui identitatea avertizorului în interes public şi nici informaţiile care ar permite identificarea directă sau indirectă a acestuia, cu excepţia situaţiei în care are consimţământul expres al acestuia sau daca este o obligatie impusa de lege.
Obligaţia de a păstra confidenţialitatea se menţine şi în cazul în care raportarea ajunge din eroare la o altă persoană din cadrul CCBR, alta decât persoana desemnată. În acest caz, raportarea este înaintată, de îndată, persoanei desemnate.
VI. Persoana desemnata transmite avertizorului in interes public confirmarea primirii raportarii, in termen de cel mult 7 zile calendaristice de la primireaacesteia.
ln termen de 3 luni de la data confirmarii de primire sau, in cazul in care nu i s-a confirmat primirea raportarii, de la expirarea termenului de 7 zile, persoana desemnata are obligatia de a informa avertizorul in interes public cu privire la stadiu l actiunilor subsecvente, precum si ulterior, ori de cate ori sunt înregistrate evolutii in desfasurarea actiunilor subsecvente, cu e xceptia c azului in care informarea ar putea xxxxx xxxx desfasurarea acestora.
Persoana desemnata are, de asemenea, obligatia de a informa managerul CCBR cu privire la modalitatea de solutionare a raportarii.
La sfarsitul procesului, persoana desemnata in formeaza, in scris, modalitatea de solutionare a raportarii.
VII. Raportarea se claseaza in urmatoare le situatii:
a) cand nu contine elementele prevazute in prezentul ghid, cu exceptia datelor de identificare ale avertizorului in interes public, iar persoana desemnata a solicitat complet area acesteia in termen de 15 z ile, fara ca aceasta obligatie sa fie indeplinita;
b) raportarea este transmisă anonim ş i nu con ţine suficiente in formaţii referitoare la încălcări ale legii, care să permită analizarea şi soluţionarea raportării, iar persoana desemnată a solicitat completarea acesteia în termen de 15 zile, fără ca această obligaţie să fie îndeplinită.
Soluţia de clasare se comunică avertizorului în interes public, cu indicarea temeiului
legal.
În cazul în care o persoană face mai multe raportări cu acelaşi obiect, acestea se
conexează, avertizorul în interes public urmând să primească o singură informare. Dacă după trimiterea acesteia se primeşte o nouă raportare cu acelaşi obiect, fără a prezenta informaţii suplimentare care să justifice o acţiune subsecventă diferită, aceasta se clasează.
Persoana desemnată poate decide încheierea procedurii dacă după examinarea raportării se constată că este o încălcare în mod clar minoră şi nu necesită acţiuni subsecvente suplimentare, altele decât închiderea procedurii. Această prevedere nu aduce atingere obligaţiei de a păstra confidenţialitatea, de a informa avertizorul în interes public şi nu aduce atingere nici altor obligaţii sau altor proceduri aplicabile de remedie re a încălcării raportate.
VIII. Masuri de protectie, masuri de sprijin si masuri reparatorii
Pentru a beneficia de măsurile de protecţie, avertizorul în in teres public trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie o persoana care a obţinut informaţii referitoare la încălcări ale legii într- un context profesional;
b) să fi avut motive întemeiate să creadă că informaţiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării;
c) să fi efectuat o raportare internă, o raportare externă sau o divulgare publică.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, avertizorul în interes public trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute anterior, precum şi condiţia ca represaliile să fie consecinţa raportării efectuate.
Măsurile prevăzute se aplică şi:
a) facilitatorilor;
b) persoanelor terţe care au legături cu avertizorul în interes public şi care ar putea să sufere represalii într-un context profesional, cum ar fi colegi sau rude ale acestuia;
c) persoanelor juridice deţinute de către avertizorul în interes public sau pentru care avertizorul în interes public lucrează sau cu care are alte tipuri de legături într- un context profesional;
d) avertizorului în interes public care, în mod anonim, a raportat sau a divulgat
public informaţii referitoare la încălcări, dar este ulterior identificat şi suferă represalii;
e) avertizorului în interes public care efectuează raportări către instituţiile,
organele, oficiile sau agenţiile competente ale Uniunii Europene.
IX. Exonerarea de raspundere
Avertizorul în interes public care efectuează o raportare sau divulgare publică a unor informaţii privind încălcări ale legii nu încalcă dispoziţiile legale sau clauzele contractuale privind divulgarea de informaţii şi nu răspunde pentru raportarea sau divulgarea publică a unor astfel de informaţii, cu condiţia să fi efectuat o raportare sau divulgare publică în condiţiile legii şi să fi avut motive întemeiate să creadă că raportarea sau divulgarea a fost necesară pentru dezvăluirea unei încălcări a legii.
Avertizorul în interes public care dobândeşte sau accesează date şi informaţii de care are cunoştinţă în virtutea atribuţiilor de serviciu sau a raporturilor de muncă nu răspunde dacă accesarea sau dobândirea are ca scop raportarea sau dezvăluirea publică a unei încălcări a legii, iar raportarea sau divulgarea publică s-a efectuat în condiţiile prezentei legi.
X. lnterdicția represaliilor
Este interzisă orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public, ameninţări cu represalii sau tentative de represalii , în special cele care privesc:
a) orice suspendare a contractului individual de muncă ori a raportului de serviciu;
b) concedierea sau eliberarea din funcţie;
c) modificarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu;
d) reducerea salariului şi schimbarea programului de lucru;
e) retrogradarea sau împiedicarea promovării în muncă şi a dezvoltării profesionale, inclusiv prin evaluări negative ale performanţei profesionale individuale sau prin recomandări negative pentru activitatea profesională desfăşurată;
f) aplicarea oricărei alte sancţiuni disciplinare;
g) constrângerea, intimidarea, hărţuirea;
h) discriminarea, crearea unui alt dezavantaj sau supunerea la un tratament inechitabil;
i) refuzul de a transforma un contract de muncă pe o perioadă determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, în cazul în care lucrătorul a avut aşteptări legitime că i s-ar oferi un post permanent;
j) refuzul de a reînnoi un contract de muncă pe o perioadă determinată sau încetarea anticipată a unui astfel de contract;
k) cauzarea de prejudicii, inclusiv la adresa reputaţiei persoanei în cauză, în special pe platformele de comunicare socială, sau pierderi financiare , inclusiv sub forma pierderii oportunităţilor de afaceri şia pierderii de venituri;
1) includerea pe o listă sau într-o bază de date negativă, pe baza unui acord sectorial sau la nivel de industrie, formal sau informal, care poate presupune că persoana în cauză nu îşi va găsi, în viitor, un loc de muncă în respectivul sector sau în respectiva industrie;
m) rezilierea unilaterală extrajudiciară a unui contract pentru bunuri sau servicii , fără a fi îndeplinite condiţiile în acest sens;
n) anularea unei licenţe sau a unui permis;
o) solicitarea de efectuare a unei evaluări psihiatrice sau medicale .
La cererea avertizorului în interes public cercetat disciplinar, în termen de maximum un an de la data raportării, baroul din circumscripţia locului de desfăşurare a activităţii avertizorului în interes public asigură asistenţa judiciară gratuită pe parcursul procedurii disciplinare.
XI. Contestarea masurilor luate ca represalii
Avertizorul în interes public poate contesta măsurile prevăzute anterior, printr- o cerere adresată instanţei competente, în funcţie de natura litigiului, în a cărei circumscripţie teritorială acesta îşi are domiciliul.
In cazul unui eventual litigiu, sarcina de a dovedi că măsura contestată este justificată de alte motive decât cele care au legătură cu raportarea sau divulgarea publică revine CCBR.
Instanţa poate dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, chiar dacă nu există judecată asupra fondului, suspendarea măsurilor dispuse.
La cererea avertizorului în interes public care doreşte să conteste măsurile luate ca represalii, baroul din circumscripţia locului de desfăşurare a activ ităţii avertizorului în interes public asigură asist enţa judiciară gratuită.
Dacă instanţa constată că măsura a fost dispusă ca represalii în considerarea raportării sau a divulgării publice, aceasta poate dispune, după caz, desfiinţarea măsurii, repunerea părţilor în situaţia anterioară, repararea prejudiciului, încetarea măsurii şi interzicerea ei pe viitor, precum şi orice alte măsuri pentru încetarea formelor de represalii.
Odată cu luarea oricăreia dintre măsurile mentionate anterior, instanţa va dispune, în toate cazurile, ş i obligarea CCBR la publicarea într-un cotidian local sau naţional, pe cheltuiala sa, a unui extras din hotărârea prin ca re a fost constatatădispunerea în mod nelegala uneia dintremăsurile date ca represalii. Extrasul se publică şi pe pagina de internet a CCBR, precum şi pe pagina de internet a Agenţiei, cu respectarea legislaţiei privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
Dacă instanţa constată că împotriva aceluiaşi avertizor în interes public au fost dispuse, de cel puţin două ori, represalii în considerarea acele iaşi raportări sau divulgări publice, aceasta poate dispune, după caz, şi aplicarea unei amenzi civile în cuantum de până la 40.000 de lei.
XII. Cercetarea disciplinara
La solicitarea avertizorului în interes public cercetat disciplinar ca urmare a raportării interne, externe sau divulgării publice, Comisia de Disciplina are obligaţia de a invita presa şi un reprezentan t al sindicatului sau al asociaţiei profesionale sau un reprezentant al salariaţilor, după caz.
XIII. Consilierea. informarea si asistenta
Agenţia Nationala de Integritate asigură consilierea şi in formarea în legătură cu măsurile de protecţie, cu drepturile, procedurile şi măsurile reparatorii aplicabile.
Agenţia oferă avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.
XIV. Condiţii privind cercetarea disciplinară
La solicitarea avertizorului în interes public cercetat disciplinar ca urmare a raportării interne, externe sau div ulgării publice, comis ia de disciplina are obligaţia de a invita presa şi un reprezentant al sindicatulu i sa u al asociaţiei profesionale sa u un reprezentant al sa lariaţilor, după caz.
Anunţul se face prin comunicat pe pagina de internet a CCBR cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a sancţiunii disciplinare aplicate.
XV. Interzicerea renunţării la drepturi şi la măsuri reparatorii
Drepturile şi măsurile prevăzute de prezenta procedura de sistem, întocmita conform legii, nu pot face obiectul unei renunţări sau limitări prin contract, formă sau condiţii de încadrare în muncă, inclusiv un acord de arbitraj prealabil unui litigiu.
Orice tranzacţie prin care se urmăreşte limitarea sau renunţarea la drepturile şi măsurile prevăzute de prezenta lege este nulă de drept.
XVI. Raportarea nereală
Raportarea de informaţii privind încălcări ale legii, cunoscând că acestea sunt nereale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 30.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii, infracţiune.
XVII. Toate prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentului ghid, inclusiv schimbul sau transmiterea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente, se desfăşoară dispoziţiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 şi din Legea nr. 363/2018, precum şi dispoziţiilor din Regulamentul (UE) 2018/1.725..
Datele cu caracter personal care nu sunt necesare pentru soluţionarea unei anumite raportări nu se colectează sau, dacă sunt colectate în mod accidental, se şterg.
5.7.Identificarea riscurilor şi stabilirea măsurilor de limitare a acestora
Nr. crt. | Riscuri | Masuri de limitare |
1. | Necunoasterea de către angajații CCBR a prevederilor legale in vigoare privind protectia avertizorilor in interes public | Aducerea la cunostinta angajatilor CCBR a legislatiei in vigoare, pentru conformare si punere in aplicare. |
2. | Necunoasterea de către angajații CCBR a prevederilor prezentului ghid | Aducerea la cunostinta angajatilor CCBR a prevederilor prezentului ghid prin intermediul șefilor de structuri, afisare pe pagina de |
internet a spitalului, cat si pe intranet. | ||
3. | Raportari nesolutionate ale avertizorilor in interes public | Continutul raportarilor avertizorilor de interes public trebuie sa cuprinda toate elementele obligatorii. |
4. | Nerespectarea termenelor privind confirmarea primirii si solutionarea raportarii, cat si efectuarea de actiuni subsecvente. | Înregistrarea raportarilor in Registrul electronic. |
5. | Avertizorul in interes public nu beneficiaza de masuri de protectie. | Pentru a beneficia de masuri de protectie, avertizorul in interes public, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa fie angajat al CCBR care a obtinut informatiile privind incalcari ale legii intr-un context profesional, sa fi avut motive intemeiate sa creada ca informatiile referitoare la incalcarile raportate erau adevarate la momentul raportarii (respectarea principiului bunei-credinte), sa efectueze o raportare interna, prin intermediul unui canal stabilit prin prezentul ghid, precum si conditia ca represaliile sa fie consecinta raportarii efectuate. |
6. | Neraportarea/Tainuirea privind incalcari ale legii care s-au produs sau sunt susceptibile sa se produca in cadrul CCBR. | Interzicerea represaliilor, amenintarilor cu represalii sau tentativelor de represalii impotriva avertizorilor in interes public. |
5.8. Evaluarea Indicatori de monitorizare
Indicatori de structură
• Desemnarea persoanei responsabile cu primirea, inregistrarea, examinarea, efectuarea de actiuni subsecvente si solutionarea raportarilor avertizorilor in interes public.
• Instituirea canalelor interne de raportare si stabilirea procedurii de raportare interna.
Indicatori de proces
• Asigurarea, in orice moment, a unui mijloc de raportare accesibil, prin intermediul secretariatului CCBR la adresa Strada Xxxxxx Xxxxxxx nr. 5, xxxxxx 0, Xxxxxxxxx.
Indicatori de rezultat
• Numar de raportari inregistrate/ Numar de raportari solutionate
• Numar masuri administrative adoptate/ Numar raportari ale avertizorilor in interes public
• Numar raportari clasate/ Numar raportari inregistrate
• Numar participare presa la cercetarea disciplinara la solicitarea avertizorului in interes public / Numar raportari solutionate de comisia de disciplina
• Numar angajat instruiti/ Numar total angajati
6. Responsabilitati
Manager
• Aprobă ghidul
• Numește responsabilul
Persoana responsabila
• Primeste, inregistreaza, examineaza, efectueaza proceduri subsecvente si solutioneaza raportarile avertizorilor in interes public.
Secretar
• Redirectioneaza raportarile in interes public catre persoana desemnata prin decizie interna.
Comisia de Disciplina
• Solutioneaza raportarile avertizorilor in interes public care le sunt redirectionate de catre persoana desemnata.
❖ GHIDUL privind avertizarea în interes public în cadrul Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” se publică pe intranet și pe pagina web a Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Xx. Xxx Xxxxx” spre informare și luare la cunoștință.
Anexă nr. 2 la decizia nr. 48/01.11.2023
REGISTRU ELECTRONIC DE RAPORTARE PRIVIND AVERTIZAREA ÎN INTERES PUBLIC
Nr. crt. | Data primirii raportării | Numele şi prenumele avertizorului în interes public | Datele de contact ale avertizorului în interes public | Obiectul raportării | Modalitatea de soluţionare |
1 | |||||
2 | |||||
3 |