CONSILIUL NAłIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII AUTORITATE DE STAT AUTONOMĂ
CONSILIUL NAłIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII AUTORITATE DE STAT AUTONOMĂ
Bucureşti, Piața Xxxxxx Xxxxxxxxxxx nr. 1-3, et. 2, tel/fax. x00-00-0000000, e-mail: xxxxxxx@xxxx.xxx.xx
Operator de date cu caracter personal nr. 11375
HOTĂRÂREA NR. 356
din data de 03.10.2012
Dosar nr.: 106/2012
Petiția nr.: 1.667/02.04.2012
Petent: I Ş
Reclamat: -
Obiect: jurisprudență neunitară a instanței judecătoreşti.
I. Numele, domiciliul sau reşedința părților:
I.1. Numele şi domiciliul petentului
I.1.1. I Ş
I.2. Numele şi sediul reclamatului
I.2.1. -
II. Obiectul sesizării şi descrierea presupusei fapte de discriminare
Xxxxxxxx consideră că este discriminat prin sentința Tribunalului Braşov, diferită de cea a aceleiaşi instanțe dată în cazul unei colege, acțiunile fiind cu obiect similar.
III. Procedura de citare
3.1. În temeiul art. 20 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, republicată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a îndeplinit procedura de citare a părtilor.
3.2. Xxxxxxxx a fost citat pentru termenul stabilit de Consiliu, la data de 10.09.2012, prin adresa nr. 1.667/10.08.2012, Colegiul director ridicând din oficiu excepția de necompetență materială a Consiliului. Petentul a fost absent la audiere şi nu a depus niciun punct de vedere cu privire la excepția de necompetență invocată.
IV. Susținerile părților
4.1. Susținerile petentului
4.1.1. Petentul precizează prin memoriul nr. 1.667/02.04.2012 că a contestat în instanță, la Tribunalul Braşov, diminuarea salarială în procent de 25% aplicată în perioada iulie – septembrie 2010, separat față de colegii săi, întrucât având contract de muncă încheiat pe perioadă determinată, s-a considerat că nu mai face parte din colectivul de sindicalişti. La aceeaşi instanță, petentul afirmă că ceilalți colegi care au depus anterior acțiune cu acelaşi obiect au avut o decizie favorabilă.
4.1.2. Petentul menționează că printre alți salariați care au depus contestație în acelaşi timp cu acesta, o colegă a primit răspuns favorabil, fiindu-i admisă contestația, în timp ce dânsului i-a fost respinsă.
4.1.3. Petentul anexează la petiție sentința civilă a Tribunalului Braşov nr. 1486/M din data de 21.11.2011 şi nr. 1307/M din data de 11.10.2011.
4.2. Susținerile reclamatului
-
V. Motivele de fapt şi de drept
5.1. În fapt, Xxxxxxxx director reține că obiectul petiției este o decizie a unei instanțe de judecată, respectiv interpretarea şi aplicarea legilor, jurisprudența neunitară a instanței de judecată.
5.2. În drept, Colegiul director reține următoarele:
5.2.1. În analiza faptelor de discriminare, Xxxxxxxx director se raportează la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, legat de articolul 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea presupune tratarea diferită, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, a unor persoane aflate în situații relativ similare (a se vedea cauza Orsus şi alții v. Croația, hotărârea din 16.03.2010, precum şi cauza Xxxxxx x.Xxxxx Britanie, nr. 36042/97, § 48, ECHR 2002-IV, cauza Okpisz v. Germania, no. 59140/00, § 33, 25 octombrie 2005).
5.2.2. Reținând în coroborare cu aceste aspecte definiția discriminării, astfel cum este reglementată prin articolul 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, Xxxxxxxx director se raportează la modul în care sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale articolului 2. Pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2, alin. 1 deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază un criteriu. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
5.2.3. Xxxxxxxx director reține, astfel cum este formulată petiția, că petentul se consideră discriminat datorită deciziilor contrare ale instanțelor de judecată.
5.2.4. Xxxxxxxx director este de opinie că, în fapt, aspectele invocate de petent corelativ noțiunii de restricție, excludere, deosebire, preferință se circumstanțiază ipso facto prin actul de justiție, respectiv prin pronunțarea de către instanțele judecătoreşti prin sentințe civile. Astfel, ipoteza generică de tratament diferit ia naştere prin efectul actului de justiție şi se materializează prin pronunțarea unor hotărâri judecătoreşti ipotetic neunitare, respectiv de admitere a acțiunilor comparativ cu pronunțarea unor hotărâri judecătoreşti de respingere a acțiunilor, indicate de petent, în condiții de analogie sau comparabilitate.
5.2.5. Or față de aceste aspecte, Xxxxxxxx director ia act de Decizia nr. 322/2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 66/2002, prin care Curtea Constituțională reține: „În deplină concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994) şi alte tratate internaționale la care România este parte, Constituția României consacră în cap. VI, intitulat «Autoritatea judecătorească», principiile organizării şi înfăptuirii justiției în țara noastră. În conformitate cu aceste principii, în România justiția se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiție şi prin celelalte instanțe judecătoreşti stabilite de lege [art. 125 alin. (1)], compuse din judecători independenți care se supun numai legii [art. 123 alin. (2)]. [...] În scopul garantării independenței [...] prin Constituție a fost instituit, ca o a treia componentă a autorității judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, compus în exclusivitate din magistrați aleşi de Parlament, care are ca principală funcție asigurarea inamovibilității, a independenței şi a imparțialității judecătorilor [...] prin puterea de decizie în ceea ce priveşte promovarea în funcție şi transferarea judecătorilor, precum şi prin rolul de consiliu de disciplină al judecătorilor. [...] Pe baza textelor constituționale menționate, Curtea reține că justiția este în exclusivitate o funcție a statului, care, potrivit art. 125 alin. (1) din Constituție, se realizează prin Curtea Supremă de Justiție şi prin celelalte instanțe judecătoreşti stabilite de lege, fiind exclusă posibilitatea desfăşurării activității de jurisdicție de către alte structuri sau de către persoane ori instituții private. Curtea reține, de asemenea, că activitatea de judecată se înfăptuieşte, în numele legii, exclusiv de către membrii acestor instanțe, adică de judecători, întrucât doar cu privire la aceştia se proclamă prin art. 123 alin. (2) din Constituție că sunt independenți şi se supun numai legii. În consecință, este exclusă posibilitatea de a se atribui puterea de judecată, împuternicirea de a supune dreptul şi altor persoane decât judecătorilor.”
5.2.6. Colegiul director ia act de art. 125 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 din Constituția României care statuează înfăptuirea justiției potrivit legii, dispunând că justiția este unică şi imparțială, egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți şi se supun numai legii. Aceasta face ca în activitatea de judecată, judecătorii să nu poată fi supuşi niciunei directive din partea puterii legislative sau executive.
5.2.7. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că puterile publice nu pot adresa instrucțiuni instanțelor de judecată, în speță membrilor acestora în ceea ce priveşte exercițiul funcțiilor lor şi nici să interzică executarea hotărârilor judecătoreşti pronunțate. (XXX XX XXXXX împotriva OLANDEI, 19 aprilie 1994, § 45, coroborat cu Benthem împotriva OLANDEI, 23 octombrie 1985, § 40; H. împotriva BELGIEI, 30 noiembrie 1987, § 50; BELILOS împotriva ELVEłIEI, 29 aprilie 1988, § 64).
5.2.8. Pe de altă parte, reținem că textul constituțional din art. 129 statuează că
„Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părțile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Astfel, controlul legalității hotărârilor judecătoreşti este asigurat în cadrul sistemului căilor de atac.
5.2.9. Raportându-ne în acest sens, la modul în care sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este reglementată în art. 2 alin. 1 din
O.G. nr. 137/2000, republicată, Colegiul director nu poate reține aspecte corelative
actului de justiție per se, cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, atribut exclusiv al instanțelor de judecată, respectiv cu privire la jurisprudența neunitară a instanțelor judecătoreşti.
5.2.10. Astfel cum s-a pronunțat în jurisprudența sa, Xxxxxxxx director este de opinie că prin efectul interpretării neunitare a legii, se poate naşte circumstanța ipotetică a unui tratament generic de excludere, restricție, preferință sau deosebire. Această circumstanță se poate materializa ipso facto într-un tratament diferențiat prin efectul hotărârilor judecătoreşti contradictorii, având în vedere acordarea unor drepturi corelativ neacordării unor drepturi, în ceea ce priveşte persoane aflate în situații analoage. (Hotărârea nr. 185 din 16.07.2007, Hotărârea nr. 86 din 13.02.2008 şi altele).
5.2.11. Xxxxxxxx director a reținut că în una din cauzele sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că prin hotărârile judecătoreşti contradictorii, inclusiv ale curții supreme, efectul recunoaşterii beneficiului drepturilor prevăzute de lege comparativ cu persoane aflate în situații similare cărora nu li s-a recunoscut acelaşi beneficiu al drepturilor, a rezultat în încălcarea art. 14 în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. (XXXXX împotriva ROMÂNIEI, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Cererea nr. 30658/05)
5.2.12. Însă, astfel cum a reținut în jurisprudența sa, Xxxxxxxx director a luat act că în sesizarea unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea unor instanțe judecătoreşti, în scopul de a „asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României”, legiuitorul român a instituit procedura recursului în interesul legii. Astfel, potrivit art. 329 Cod procedură civilă, recursul în interesul legii are ca obiect, în exclusivitate, chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătoreşti. Potrivit alin. 3 al art. 329 Cod procedură civilă
„dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe”. Competența de a se pronunța asupra recursului în interesul legii revine Înaltei Curți de Casație şi Justiție, în Secțiuni Unite, cu participarea şi concluziile reprezentantului Ministerului Public.
5.2.13. Astfel, în raport cu petiția, aşa cum este formulată, Colegiul director reține că în cauză sunt aplicabile principiile organizării şi înfăptuirii justiției în țara noastră, transpuse în Constituția României şi care statuează în art. 126 alin. 1 că „În România justiția se realizează prin Înalta Curte de Casatie şi Justitie şi prin celelalte instanțe judecătoreşti stabilite de lege”, fiind exclusă posibilitatea desfăşurării activității de jurisdicție de către alte structuri sau de către persoane ori instituții private. Coroborând acest aspect fundamental incident petiției deduse soluționării, Colegiul director, este de opinie că, în speță, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca autoritate de stat, autonomă, nu poate analiza statuările instanțelor judecătoreşti, nu se poate pronunța sine qua non asupra aspectelor corelative actului de justiție, în special cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, atribut exclusiv al instanțelor de judecată. C.N.C.D. nu poate adresa instrucțiuni instanțelor, în speță membrilor acestora în ceea ce priveşte exercițiul funcțiilor lor şi nici să interzică executarea hotărârilor judecătoreşti pronunțate. (XXX XX XXXXX împotriva OLANDEI, 19 aprilie 1994, § 45, coroborat cu Benthem împotriva OLANDEI, 23 octombrie 1985, § 40; H. împotriva BELGIEI, 30 noiembrie 1987, § 50; BELILOS împotriva ELVEłIEI, 29 aprilie 1988, § 64).
5.2.14. În consecință, Xxxxxxxx director admite excepția de necompetență materială a C.N.C.D. invocată din oficiu.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 20 alin. (2) din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu unanimitate de voturi ale membrilor prezenți la şedință,
COLEGIUL DIRECTOR HOTĂRĂŞTE:
1. Admiterea excepției de necompetență materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
2. Clasarea dosarului;
3. Se va răspunde petentului în sensul celor hotărâte.
VI. Modalitatea de plată a amenzii
Nu este cazul
VII. Calea de atac şi termenul în care se poate exercita
Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit
O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea faptelor de discriminare, republicată şi Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx director prezenți la şedință
XXXXXXXX XXXXX XXXXXX – Membru XXXXXX XXXXXXXX - Membru XXXXXX XXXXX – Membru
XXXXXX XXXXXX – Membru XXXXX XXXXX – Membru
XXXXXXX XXXXXXX XXXXXX - Membru
Motivele de fapt şi de drept redactate A.C.F. Tehnoredactat C.M.C.
Notă: Prezenta hotărâre emisă potrivit prevederilor legii şi care nu este atacată în termenul legal de 15 zile, în fața instanței de contencios administrativ, potrivit O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea faptelor de discriminare şi Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, constituie de drept titlu executoriu.