ACORD DE ASOCIERE
Anexă
La Hotărârea Consiliului Județean nr................./...................
JUDEŢUL ARGEŞ ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV DTO RALLY
Nr. / Nr. /
ACORD DE ASOCIERE
ÎNTRE JUDEŢUL ARGEŞ ŞI ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV DTO RALLY
I. PREAMBUL:
Având în vedere prevederile art. 173 alin. (5) și alin. (7) Lit (a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Intenţionând susținerea și promovarea sportului în judeţul Argeş,
JUDEŢUL ARGEŞ, prin CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEŞ cu sediul în Piteşti, Xxxxx Xxxxxx Xxxxx, xx. 0, xxx 000000, (Desfășurarea activității - Bld. Republicii, nr. 71, Cod poștal 110014) telefon 0000.000.000, fax 0000.000.000, e-mail: xxxxxxxxxx@xxxxxxx.xx, reprezentat prin domnul Preşedinte Xxx XXXXXXX, pe de o parte şi
ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV DTO RALLY, cu sediul în Pitești, X-xxx Xxxxxxxxxx, xx.000, xxxxx Xxxxx, tel 0000.000.000, email xxxxxx@xxxxxxxx.xx, CONT IBAN: XX00XXXX0000000000000000, reprezentată prin domnul Președinte Xxxxxx XXXXX, pe de altă parte,
au convenit încheierea prezentului acord de asociere, în următoarele condiţii:
II. OBIECTUL ŞI SCOPUL
Art.1 Obiectul acordului îl constituie cooperarea părţilor în vederea susţinerii și organizării competiției sportive “RALIUL ARGEȘULUI”, în perioada 24 – 27 mai 2023, în județul Argeș.
Art.2 Acordul de asociere are drept scop promovarea intereselor comune ale părţilor, cu ocazia susţinerii şi organizării activităţilor menţionate la art. 1.
III. DURATA
Art.3 Prezentul Acord de asociere începe să producă efecte de la data semnării sale de către ambele părţi şi încetează la data de 31.08.2023.
IV. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
Art.4 Județul Xxxxx participă în calitate de partener la organizarea competiției sportive “Raliul Argeșului” şi suportă o parte din cheltuielile aferente acestui eveniment, în limita bugetului disponibil, conform Anexei, parte integrantă din Acord.
Art.5 Județul Argeş finanţează Asociația Club Sportiv DTO Rally cu suma de 100.000 lei pentru realizarea acţiunilor/activităţilor prevăzute la art. 1.
Art.6 Asociația Club Sportiv DTO Rally are obligaţia să desfăşoare și să organizeze competiția sportivă pentru care primeşte sprijin financiar.
Art.7 Asociația Club Sportiv DTO Rally are obligaţia de a depune documente financiare justificative conform legii (contracte, facturi, chitanțe, procese verbale de recepţie, liste de participanți,etc.), pentru suma de bani primită, însoţite de un raport de activitate, în termen de maxim 30 de zile de la finalizarea competiției sportive pentru care a primit sprijin financiar din partea Județului Argeş.
Art.8 Asociația Club Sportiv DTO Rally răspunde de legalitatea justificărilor şi a documentelor prezentate.
Art.9 Asociația Club Sportiv DTO Rally are următoarele obligaţii referitoare la promovarea acţiunilor realizate în comun:
- să menţioneze în toate documentele şi comunicatele mass-media referitoare la organizarea competiției sportive „RALIUL ARGEȘULUI” (anunţuri de orice fel, articole de presă, etc.) parteneriatul cu Consiliul Judeţean Argeş;
- să afişeze în locuri vizibile rollup-ul/ bannerele cu Consiliul Judeţean Argeş, care atestă participarea la realizarea evenimentului.
V. RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR - LITIGII
Art.10 În cazul în care Asociația Club Sportiv DTO Rally nu depune documentele justificative în termenul prevăzut de prezentul Acord, Județul Argeş are dreptul de a solicita restituirea sumelor acordate.
Art.11 Regimul de gestionare a sumelor alocate şi controlul financiar se realizează în condiţiile legii. Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor efectuate în baza prezentului acord se fac potrivit normelor privind finanţele publice.
Art.12 Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, ori cu rea credinţă, a obligaţiilor asumate prin prezentul Acord de asociere, partea în culpă datorează celeilalte părţi daune- interese.
Art.13 Părţile convin să rezolve diferendele apărute în legătură cu executarea prezentului Acord de asociere pe cale amiabilă. În măsura în care rezolvarea diferendelor nu va putea fi făcută pe cale amiabilă, acestea vor fi deduse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti.
VI. DISPOZIŢII FINALE
Art.14 Prezentul Acord de asociere poate fi modificat prin acordul de voinţă al părţilor, exprimat prin act adiţional scris.
Art.15 Prezentul Acord de asociere s-a încheiat azi, , în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Județul Argeş Asociația Club Sportiv DTO Rally PREŞEDINTE, PREȘEDINTE,
Xxx XXXXXXX Xxxxxx XXXXX
Direcţia Economică Director executiv, Xxxxxx XXXXXX
Direcţia Juridică Administraţie Publică locală Director executiv,
Xxxxx XXXXXXX
Viza CFP, Xxxxxx XXXXXX
Direcția Cultură Turism și Tineret Director executiv,
Xxxxxx XXXXXXXXX
Întocmit: Xxxxxx Xxxxxxxxx/2 ex.
Anexă la Acordul de asociere Raliul Argeșului 2023
Cheltuieli pe activități | Contribuție proprie (Asociația Club Sportiv DTO Rally) | Contribuție Consiliul Județean Argeș | |
1 | Licențe și permise organizare eveniment | 15.800 lei | |
2 | Taxe închidere drumuri | 40.000 lei | |
3 | Cheltuieli privind plata arbitrilor și oficialilor | 55.000 lei | |
4 | Cazare oficiali, arbitrii, media, organizator | 35.000 lei | |
5 | Servicii închiriere stații comunicații radio monitorizare cursă + auto | 15.000 lei | |
6 | Servicii de cronometraj și transmitere date | 2.500 lei | |
7 | Servicii tractări auto specializat – asistență probe speciale | 3.000 lei | |
8 | Transmisiunea live TV | 30.000 lei | |
9 | Promovare media online – transmisie LIVE facebook , youtube | 12.500 lei | |
10 | Publicitate – TV, Radio, Print, Online, Stradal, Socialmedia | 29.000 lei | |
11 | Servicii audio-video (scenă, ecrane LED, sonorizare) | 18.000 lei | |
12 | Print materiale publicitare, documente echipaje (Roadbook, carnete bord, regulamente), banere, indicatoare, etc | 13.000 lei | 11.000 lei |
13 | Cupe, plachete | 8.500 lei | |
14 | Personal colaborator (logistică, PR, marketing, coordonatori probe speciale) | 30.000 lei | |
15 | Cheltuieli servicii amenajare trasee probe speciale, superspeciala, parc service și start festiv | 32.000 lei | |
16 | Închiriere și achiziționare echipamente amenajare trasee și protecție spectatori: baloti, sicane, cauciucuri, taruși din lemn SS, garduri protecție etc | 30.000 lei | 10.000 lei |
17 | Site web, sevicii de suport social media | 5.000 lei | |
18 | Servicii foto/ video pe parcursul evenimentului | 10.000 lei | 5.000 lei |
19 | Materiale promoționale, spectatori, oficiali, echipaje | 10.000 lei | 10.000 lei |
20 | Servicii pază privată și securitate probe special | 6.000 lei | |
21 | Sistem GPS monitorizare concurenți | 24.000 lei | |
22 | Cheltuieli protocol (masă, after party, concert) | 30.000 lei | |
23 | Toalete ecologice | 1.500 lei | |
24 | Servicii Grafică digitală | 5.000 lei | |
25 | Combustibil | 10.000 lei | |
26 | Închiere sala secretariat si comandament Federația Română de Automobilism Sportiv | 7.000 lei | |
27 | Alte cheltuieli diverse | 9.500 lei | 3.500 lei |
TOTAL | 426.800 lei | 100.000 lei | |
TOTAL | 526.800 lei |
Consimțământ
privind prelucrarea datelor cu caracter personal
În conformitate cu Regulamentul (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor),
Consiliul Județean Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, Piața Xxxxxx Xxxxx nr. 1(Desfășurarea activității - Bld. Republicii, nr. 00, Xxx xxxxxx 000000) , xxx xxxxxx 4229512,
În calitate de operator, înscris în registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal cu nr. 37708, va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în conformitate cu dispozițiile legale incidente în domeniul protecției datelor cu caracter personal, precum și în conformitate cu prevederile prezentei.
Responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal
Scopul în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum și temeiul juridic al prelucrării
În temeiul art. 6 alin. (1) din Regulament, operatorul va prelucra următoarele date personale: nume, prenume, domiciliu, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, număr de telefon, date privind sănătatea (dacă este cazul), semnătura, precum și orice alte date cu caracter personal necesare îndeplinirii unor obligații legale care îi revin operatorului.
Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate de către operator în scopul
....................................................................................................................................
Destinatari ai datelor cu caracter personal
Datele dumneavoastră vor putea fi divulgate: direcției/serviciului/biroului/ compartimentului/comisiei (după caz) din cadrul Consiliului Județean Argeș, precum și altor destinatari (instituții publice, colaboratori etc.), în vederea realizării scopului menționat mai sus.
Datele vor fi prelucrate atât prin intermediul unor metode manuale, dar și prin intermediul unor mijloace informatice sau telematice și vor fi stocate conform prevederilor legale în vigoare, după caz, pe o perioadă de .....................................
Drepturile persoanelor vizate:
- existenţa dreptului de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la persoana vizată sau a dreptului de a se opune prelucrării;
- în cazul în care datele cu caracter personal nu sunt colectate de la persoana vizată, are dreptul să solicite orice informaţii disponibile privind sursa acestora;
- dreptul de a obţine o copie a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării. Pentru orice alte copii solicitate de persoana vizată, operatorul poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative. În cazul în care persoana vizată introduce cererea în format electronic şi cu excepţia cazului în care persoana vizată solicită un alt format, informaţiile sunt furnizate într-un format electronic utilizat în mod curent;
- dreptul de a obţine de la operator rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc. Ţinându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, persoana vizată are dreptul de a obţine completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declaraţii suplimentare;
- dreptul de a obţine de la operator ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc („dreptul de a fi uitat”), iar operatorul are obligaţia de a şterge datele cu caracter personal în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive:
a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
b) persoana vizată îşi retrage consimţământul pe baza căruia are loc prelucrarea, în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. (a) şi nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
c) persoana vizată se opune prelucrării în temeiul art. 21 alin. (1) şi nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce priveşte prelucrarea sau persoana vizată se opune prelucrării în temeiul art. 21 alin. (2);
d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
e) datele cu caracter personal trebuie şterse pentru respectarea unei obligaţii
legale care revine operatorului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidenţa căruia se află operatorul.
- dreptul de a obţine din partea operatorului restricţionarea prelucrării în cazul în care se aplică unul din următoarele
cazuri:
a) persoana vizată contestă exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite operatorului să verifice exactitatea datelor;
b) prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb
restricţionarea utilizării lor;
c) operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă;
d) persoana vizată s-a opus prelucrării în conformitate cu art. 21 alin. (1), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
Subsemnatul/a, ..........................................................................................., declar că îmi exprim în mod expres
consimțământul ca datele cu caracter personal să fie colectate, prelucrate și stocate numai în scopul menționat în prezentul consimțământ.
Data Semnătura
........................................ ...............................................................
JUDEȚUL ARGEȘ ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV DTO RALLY
ACORD DE ASOCIERE
privind protecția datelor cu caracter personal
În baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a prevederilor Regulamentului UE nr.679/2016 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora.
Se încheie prezentul ACORD DE ASOCIERE între:
JUDEŢUL ARGEŞ, prin CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEŞ, cu sediul în Piaţa Xxxxxx Xxxxx nr.1, cu desfășurarea activității – Bld. Republicii, nr.71, reprezentat de xxxxxx Xxx XXXXXXX, în calitate de Președinte şi
ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV DTO RALLY, cu sediul în Pitești, X-xxx Xxxxxxxxxx, xx.000, xxxxx Xxxxx, tel 0000.000.000, email xxxxxx@xxxxxxxx.xx, CONT IBAN: XX00XXXX0000000000000000, reprezentată prin domnul Președinte Xxxxxx XXXXX,
I. OBIECTUL ACORDULUI
Art.1 Obiectul prezentului Acord îl constituie furnizarea de date, în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acestuia.
II. DURATA ACORDULUI
Art.2 (1) Prezentul Acord este valabil începând de la data semnării şi înregistrării sale de ambele părţi şi până la data de 31.08.2023.
(2) Perioada de valabilitate a acordului se poate prelungi cu o perioadă de 1 (un) an, prin încheierea unui act adiţional, cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării.
III. FURNIZAREA DATELOR
Art.3 Furnizarea de date se exceptează de la plată, conform prevederilor art. 11 alin. (6) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată.
Art.4 (1) După intrarea în vigoare a prezentului Acord, Județul Argeş va solicita Asociației Club Sportiv DTO Rally, datele personale necesare activităţii specifice a autorităţii.
(2) În baza informaţiilor puse la dispoziţie în condiţiile stabilite la alin.(1), Asociația Club Sportiv DTO Rally, va furniza către Județul Argeş, în termen de 10 zile lucrătoare, datele privind persoanele fizice vizate, în următoarea structură:
Nume şi prenume; Cod numeric personal; Seria şi numărul actului de identitate; Domiciliul actual; etc.
(3) Pentru asigurarea confidenţialităţii datelor care fac obiectul prezentului Acord, fişierele care conţin date cu caracter personal vor fi protejate de accesul neautorizat cu ajutorul unor instrumente de securitate, stabilite de comun acord între părţi.
IV. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
Art.5 (1) La preluarea datelor, reprezentanţii Județului Argeş se angajează să utilizeze datele numai în scopul declarat, sa păstreze confidenţialitatea şi neînstrăinarea ori punerea la dispoziţie a acestor date către un terţ, persoană fizică sau juridică.
(2) Datele în cauză intră sub incidenţa Regulamentului UE. nr. 679/2016 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
(3) Suporţii optici de memorare necesari pentru transferul datelor prevăzute la art.4, vor fi asiguraţi, în timp util, de Județul Argeş.
Art.6 Asociația Club Sportiv DTO Rally şi Județul Argeș, prin Consiliul Judeţean Argeş vor stabili, de comun acord, orice alte măsuri necesare şi vor controla modul de respectare a acestora pentru asigurarea protecţiei şi securităţii datelor furnizate.
Art.7 (1) Datele cu caracter personal vor fi utilizate exclusiv pentru realizarea atribuţiilor Județului Argeș, prin Consiliului Județean Argeş, cu respectarea legislaţiei în vigoare, strict pentru îndeplinirea scopului declarat la art.1 din prezentul Acord.
(2) Județul Argeș, prin Consiliul Judeţean Argeş şi Asociația Club Sportiv DTO Rally având calitatea de parte care primeşte datele cu caracter personal prevăzute la art. 4, le va trata ca informaţii cu caracter confidenţial şi nu le va pune la dispoziţie sau divulga, direct sau indirect, nici unei alte persoane din afara instituţiei, firme, corporaţie, asociaţie sau entitate, sub nicio formă.
Art.8 Asociația Club Sportiv DTO Rally şi Județul Argeş vor asigura şi controla, potrivit competenţelor, ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului Acord de asociere.
V. DISPOZIŢII FINALE
Art.9 Părţile sunt de acord ca, în situaţia încălcării obligaţiilor asumate prin prezentul Acord, referitoare la asigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal, să fie sesizată Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, urmând a fi puse la dispoziţie toate documentele, datele şi informaţiile deţinute, despre sau care au legătură directă ori indirectă cu evenimentele în cauză.
Art.10 Orice modificare şi/ sau completare adusă prezentului Acord se pot face numai în scris, cu acordul părţilor, prin acte adiţionale încheiate potrivit legii.
Art.11 Pe toată durata în care Acordul este în vigoare, acesta produce efecte obligatorii pentru Județul Argeş şi Asociația Club Sportiv DTO Rally.
Art.12 Prezentul Acord s-a încheiat astăzi , în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară, ambele având aceeaşi valoare juridică.