REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE
REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE
VOUCHER Valoric la produsele selectionate
1. Organizatorul campaniei
Campania promoţională “VOUCHER Valoric la produsele selectionate" denumită în cele ce urmează "Campania" sau "Campania promoţională" este organizată de Societatea CATENA MANAGEMENT S.R.L. cu sediul social în Bucureşti, Şos. Chitilei, nr. 60, Corp 1-C30, biroul nr.7, etaj 1, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J40/13740/2003, CIF RO 15814902, reprezentată prin Administrator, Xxxxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxx, denumită în continuare "Organizator".
Regulamentul Oficial ("Regulamentul") este întocmit şi va fi disponibil în mod gratuit la solicitarea oricărui participant, in orice Farmacie Catena.
Campania se desfăşoară cu respectarea prezentului Regulament care este obligatoriu pentru toţi participanţii.
2. Durata Campaniei şi aria de desfasurare
Campania demarează la data de 01.05.2021 şi se încheie la data de 31.05.2021 (denumită în continuare “Durata”), în conformitate cu termenii şi conditiile prevăzute în prezentul Regulament. Campania se desfăşoară pe teritoriul Romaniei, în toate farmaciile care funcționează sub brandul Catena („Farmacii Catena”).
3. Produse participante
Produsele participante la aceasta Campanie sunt urmatoarele (denumite in continuare „Produsele”):
Denumire Produs | Producator | Valoare VOUCHER | Pret amanunt produs | Pret campanie produs |
Zdrovit ParuSan sampon stimulator x 200 ml | XX. XXXXXX XXXXXXXX | 11 lei reducere | 49.9 lei | 38.9 lei |
Zdrovit ParuSan tonic energizant x 200 ml | XX. XXXXXX XXXXXXXX | 11 lei reducere | 49.9 lei | 38.9 lei |
Inozitol x 60 caps. | LABORATOARELE MEDICA | 25 lei reducere | 106.9 lei | 81.9 lei |
Inozitol x 100 ml gel | HESHOUTANG TCM HEALTHCARE CO | 25 lei reducere | 106.9 lei | 81.9 lei |
HRI Vitalion x 54 tablete | VITALION SRL | 23 lei reducere | 94.9 lei | 71.9 lei |
Wellbaby Multivitamin liquid x 150 ml | VITABIOTICS | 15 lei reducere | 43.9 lei | 28.9 lei |
ON Prostagood x 625 mg x 60 caps. | XXXX XXXX INTERNATIONAL TRADE CO LTD | 26 lei reducere | 78.9 lei | 52.9 lei |
Zet Zet Forte spray 150ml | NATURPHARMA | 15 lei reducere | 75.9 lei | 60.9 lei |
PRODUCTS SRL | ||||
TOPFER Kinder organic follow- on milk x 500 g | TOPFER | 6 lei reducere | 45.9 lei | 39.9 lei |
Corega Confort x 40g crema adeziva | GLAXOSMITHKLINE HEALTHCARE | 9 lei reducere | 28.9 lei | 19.9 lei |
Nervocalmin somn usor cu valeriana x 20 caps. moi | BIOFARM SA- ROMANIA | 5 lei reducere | 21.9 lei | 16.9 lei |
Nervocalmin relaxare x 20 compr. | BIOFARM SA- ROMANIA | 5 lei reducere | 19.5 lei | 14.5 lei |
Extracare spray pentru arsuri x 50ml B | BIOFARM SA- ROMANIA | 6 lei reducere | 19.3 lei | 13.3 lei |
Bioland Calciu Magneziu cu vitamina D3 x 30 compr. film. | BIOFARM SA- ROMANIA | 6 lei reducere | 20.9 lei | 14.9 lei |
VICHY DERCOS SHP antimatreata par normal si gras x 200ml | VICHY FRANTA | 20 lei reducere | 66.3 lei | 46.3 lei |
VICHY DERCOS SHP antimatreata par uscat x 200ml | VICHY FRANTA | 20 lei reducere | 66.3 lei | 46.3 lei |
VICHY DERCOS sampon antimatreata sensitive x 200ml | VICHY FRANTA | 20 lei reducere | 62.9 lei | 42.9 lei |
VICHY DERCOS SHP energizant x 200ml | VICHY FRANTA | 20 lei reducere | 62.9 lei | 42.9 lei |
Foramen periuta interdentara Curbata Extrafina - 431 | FORAMEN SPANIA | 12 lei reducere | 26 lei | 14 lei |
Foramen periuta interdentara Dreapta Extrafina -445 | FORAMEN SPANIA | 12 lei reducere | 26 lei | 14 lei |
Foramen Pharma periuta interdentara Dreapta Ultrafina 0.9-1 mm -457 | FORAMEN SPANIA | 12 lei reducere | 26 lei | 14 lei |
Foramen Pharma periuta interdentara Dreapta Micro 0.6 mm -456 | FORAMEN SPANIA | 12 lei reducere | 26 lei | 14 lei |
Foramen Perii interdentare din cauciuc x 30 buc - 459 | FORAMEN SPANIA | 12 lei reducere | 24.9 lei | 12.9 lei |
Foramen Baby gel eruptii primii dintisori 30 ml-339 | FORAMEN SPANIA | 7 lei reducere | 16.9 lei | 9.9 lei |
Benesio Hepafort x 30 cps. | FILDAS | 7 lei reducere | 39.9 lei | 32.9 lei |
RILASTIL SUN SYSTEM ACNESTIL - Crema seboregulatoare cu SPF 50+ x 40 ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 69.9 lei | 59.9 lei |
RILASTIL ACNESTIL - Gel curatare ten cu tendinta acneica x 200ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 41.5 lei | 31.5 lei |
RILASTIL ACNESTIL - Spuma curatare ten cu tendinta acneica x 150ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 55 lei | 45 lei |
RILASTIL ACNESTIL - Crema tratament ten gras, mixt, | ISTITUTO GANASSINI SPA DI | 10 lei reducere | 55 lei | 45 lei |
predispus la acnee x 50ml | RICERCHE | |||
RILASTIL ACNESTIL - Crema MAT hidratanta si seboregulatoare ten gras, mixt, acneic x 40ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 50 lei | 40 lei |
RILASTIL ACNESTIL - Gel curatare ten cu tendinta acneica x 250ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 41.5 lei | 31.5 lei |
RILASTIL ACNESTIL - Crema MAT hidratanta si seboregulatoare ten gras, mixt, acneic x 50ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 50 lei | 40 lei |
RILASTIL ACNESTIL - Crema tratament ten gras, mixt, predispus la acnee x 40ml | ISTITUTO GANASSINI SPA DI RICERCHE | 10 lei reducere | 55 lei | 45 lei |
Lansinoh HPA Lanolin crema x 10ml | NEXT STEP INVESTMENTS SRL | 9 lei reducere | 45.9 lei | 36.9 lei |
4. Dreptul la participare
Campania se adresează persoanelor fizice, cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul în România, care acceptă termenii şi condiţiile prezentului Regulament (denumiţi în cele ce urmează "Participanţi").
Prin participarea la Campanie, Participanţii confirmă cunoaşterea prevederilor Regulamentului şi îşi exprimă acordul în privinţa acestora. Participarea la această Campanie implică acceptarea integrală, expresă şi neechivocă a prezentului Regulament.
5. Mecanismul Campaniei
5.1 Participarea la Campanie se va face în mod voluntar de orice persoana care indeplineste conditiile stipulate la art.4. si care parcurge urmatoarele etape:
1. intra pe pagina xxx.xxxxxx.xx, selecteaza voucherul aferent Produsului („Voucherul”), introduce adresa de e-mail la care doreste sa primeasca voucherul cu valoarea mentionata in tabelul de mai sus, ce constituie Anexa nr. 1 la prezentul Regulament;
2. prezinta Voucherul primit pe e-mail, fie imprimat pe hartie fie in format electronic, la achiziţionarea din orice Farmacie Catena a Produsului .
5.2 Participantul care indeplineste conditiile mentionate la art. 4 si parcurge etapele de la art. 5.1 va beneficia, la achizitionarea Produsului, de reducerea mentionata in tabel, in baza Voucherului.
5.3 În cazul în care Participantul refuză reducerea oferita, nu i se va oferi contravaloarea acestuia în bani.
5.4 Promotia este valabilă inclusiv pentru participantii care nu sunt posesori ai cardului de fidelitate Catena. În cazul posesorilor de carduri de fidelitate Catena,
promoția nu se cumulează cu reducerea de card sau cu alte reduceri sau promoții existente.
6. Litigii
Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanții la prezenta Campanie se vor rezolva pe cale amiabila. În cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi solutionate de instantele judecătoresti romane competente.
7. Regulamentul Campaniei
Prin participarea la această Campanie, participanții sunt de acord să respecte şi să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor şi condițiilor prezentului Regulament.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, prin întocmirea unui act aditional, urmand ca orice modificare să fie adusă la cunostința publicului în toate Farmaciile Catena.
Regulamentul Campaniei este întocmit în conformitate cu legile din România.
8. Date cu caracter personal
Organizatorul Campaniei CATENA MANAGEMENT SRL actioneaza in calitate de operator de date cu caracter personal (“Operator”) pentru adresa de e-mail pusa la dispozitie de catre Participanti.
Prin inscrierea la Campanie, Participantii sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament Oficial.
Prelucrarea datelor cu caracter personal de catre Operator se face pe baza consimtamantului Participantilor exprimat prin completarea adresei de e-mail in vederea primirii Voucherului.
Scopul general al prelucrarii datelor cu caracter personal este acela de Organizare a campaniei cu vouchere si consta in transmiterea pe e-mail a Voucherului si transmiterea de comunicari comerciale in legatura cu acesta.
Lipsa acordului pentru scopul mai sus-mentionat duce la imposibilitatea Organizatorului de a transmite Participantilor Voucherul aferent campaniei.
Organizatorul colaboreaza cu alte societati imputernicite de catre Organizator in procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal, insa numai in scopurile si limitele prevazute in prezentul Regulament Oficial. Detaliile privind aceste societati colaboratoare (inclusiv situatiile in care datele Participantilor vor fi transmise catre acestea) se regasesc pe site-ul xxx.xxxxxx.xx, sectiunea “Persoane imputernicite” sau la solicitarea Participantilor, prin intermediul personalului ce deserveste orice Farmacie Catena sau folosind celelalte date de contact mentionate in prezentul Regulament Oficial.
Atat pe Durata Campaniei cat si ulterior, Organizatorul se obliga sa respecte prevederile Regulamentul nr. 679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (denumit in continuare “Regulamentul general de protectie a datelor”). Astfel, Organizatorul se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor personale ale Participantilor la prezenta campanie si sa le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial si legislatiei in vigoare.
Datele Participantilor la Campanie nu fac obiectul unui transfer catre tari terte aflate in afara Uniunii Europene.
Datele Participantilor vor fi stocate de catre Organizator pana la finalizarea Campaniei.
Participantii au, conform Regulamentului general de protectie a datelor, urmatoarele drepturi:
• Dreptul de acces - insemnand dreptul de a putea solicita confirmarea faptului ca Datele sunt prelucrate sau nu, iar in caz afirmativ, persoanele vizate pot solicita accesul la acestea, precum si anumite informatii despre acestea. La solicitarea lor, persoanele vizate pot primi si o copie a Datelor;
• Dreptul la rectificare – insemnand dreptul de a obtine rectificarea Datelor inexacte, precum si completarea Datelor care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea de catre persoanele vizate de informatii suplimentare;
• Dreptul la stergerea datelor (“Dreptul de a fi uitat”)* – insemnand ca in situatiile reglementate expres de lege (de exemplu: in cazul in care isi retrag consimtamantul sau in cazul in care se constata ca Datele au fost prelucrate ilegal), persoanele vizate au dreptul de a obtine din partea Societatii stergerea Datelor care le privesc;
• Dreptul de a retrage consimtamantul* – insemnand dreptul de a retrage, in orice moment, consimtamantul pentru prelucrarea Datelor;
• Dreptul la portabilitatea datelor – insemnand dreptul persoanelor vizate de a primi Datele pe care le-au furnizat într-un format structurat, care poate fi citit automat si dreptul de a solicita ca Datele sa fie transmise altui operator ales de acestea;
• Dreptul la restrictionarea prelucrarii – insemnand dreptul de a obține din partea Societatii restricționarea prelucrării Datelor in anumite situatii reglementate expres de lege (in special in cazul in care persoanele vizate contesta exactitatea Datelor sau in cazul in care prelucrarea este ilegala, dar persoanele vizate se opun stergerii Datelor). In aceste situatii, cu exceptia stocarii, Datele nu vor mai fi prelucrate.
• Dreptul de a depune plangere – insemnand dreptul persoanelor vizate de a depune plangere fata de modalitatea de prelucrare a Datelor. Plangerea se depune la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.
*Exercitatea dreptului de a fi uitat sau a dreptului de a retrage consimtamantul inainte de transmiterea Voucherului are drept consecinta invalidarea calitatii de participant eligibil pentru Campanie.
Participantii isi pot exercita drepturile mai sus mentionate prin intermediul urmatoarelor modalitati: (i) Depunerea unei cereri scrise datate si semnate in orice Farmacie Catena; (ii) Prin accesarea urmatorului link: xxx.xxxxxx.xx/xxxxxxxx-xx- confidentialitate, rubrica: ”CERERI EXERCITARE DREPTURI”, (iii) La adresa de e- mail: xxxxxxxxxxxxx@xxxxxx.xx sau (iv) La adresa postala de la sediul Organizatorului, respectiv: Mun. Bucuresti, Sos. Chitilei, nr. 60, Corp 1-C30, etaj 1, birou 7, sector 1, CP: 012393.
Responsabilul cu protectia datelor cu caracter personal va putea fi contactat pentru orice lamuriri, informatii, precum si solicitari in legatura cu exercitarea drepturilor mentionate mai sus la oricare din datele de contact enumerate mai sus.
Prezentul regulament a fost redactat și semnat în 2 exemplare, astăzi, 29.04.2021.
ORGANIZATORUL
Catena Management S.R.L. Administrator
Xxxxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxx
Anexa 1