CONTRACT DE ASOCIERE
Anexă la HCL nr. 340/2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
RO 520008 Sf.Gheorghe Tel: 0000-000000
str. 1 Decembrie nr. 2 Fax: 0000-000000
Judetul Covasna E-Mail: xxxx@xxxxx.xx
Nr. înreg. MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE _ _/
Nr. înreg. ERDÉLYI MŰVÉSZETI KÖZPONT EGYSÜLET - ASOCIAŢIA CENTRUL DE ARTĂ DIN TRANSILVANIA /
CONTRACT DE ASOCIERE
1. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, cu sediul în Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, tel. 0000- 000000, fax 0000000000, având cod fiscal 4404605, cont IBAN _ , deschis la Trezoreria Sfântu Gheorghe, reprezentat prin primar Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx,
şi
1.2. ERDÉLYI MŰVÉSZETI KÖZPONT EGYSÜLET - ASOCIAŢIA CENTRUL DE ARTĂ DIN TRANSILVANIA cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, xxx. Libertăţii nr. 13A, jud. Covasna, având CUI 00000000, având cont nr.
_ , deschis la , reprezentat prin Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx - vicepreşedinte,
având în vedere HCL /2022 încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociaţia ”Centrul de Artă din Transilvania - Erdélyi Művészeti Központ Egysület”, în vederea realizării expoziţiilor de artă plastică şi cataloagelor aferente;
de comun acord, au convenit să încheie prezentul contract de asociere cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL ŞI VALOAREA CONTRACTULUI
2.1. Obiectul prezentului contract îl constituie organizarea în comun de către părţile contractante a expoziţiilor de artă plastică şi fotografică, realizarea cataloagelor expoziţiilor de artă şi desfăşurarea programelor, evenimentelor de educare a publicului, și gestionarea operelor de artă aflate în patrimoniul părţilor contractante.
III. INTRAREA ÎN VIGOARE ŞI DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 5 (cinci) an, începând cu data semnării
lui.
IV. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
4.1. Municipiul Sfântu Gheorghe, prin Centrul de Arte Plastice din cadrul
Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, se obligă:
a) să asigure spaţiile expoziţionale din str. Oltului nr. 2 (parter şi etajul III), birourile necesare pentru derularea activităţilor și spațiile de depozitare pentru operele de artă aflate în patrimoniul părților contractante (parter și etajul II), precum şi cheltuielile aferente mobilării şi îmbunătăţirii infrastructurii spaţiilor menţionate;
b) să asigure paza clădirii şi a bunurilor aflate în spaţiile expoziţionale și de depozitare;
c) să asigure obiecte de birotică;
d) să asigure proiectarea şi tipărirea materialelor promoţionale ale expozițiilor și evenimentelor organizate în comun;
e) să asigure personalul necesar (din cadrul Centrului de Arte Plastice) desfășurării activităților organizate în comun;
f) să asigure protocolul la vernisajele expozițiilor;
g) să asigure realizarea reproducţiilor fotografice, tehnoredactarea şi tipărirea cataloagelor;
h) să asigure transportul obiectelor de artă prezentate în cadrul expozițiilor;
4.2. Asociaţia Centrul De Artă Din Transilvania se obligă:
a) să asigure onorariul pentru deschiderea expoziţiilor, mini-concertelor sau interpretărilor artistice, care au loc în cadrul vernisajelor;
b) să asigure cheltuielile aferente studiului introductiv şi serviciilor de traducere în vederea realizării cataloagelor;
c) să asigure realizarea, punerea în funcțiune și actualizarea paginii de web al Centrului de Artă din Transilvania;
d) să asigure cheltuielile de călătorie, cazare şi masă pentru artişti, invitaţi;
e) să asigure cheltuielile de asigurare a lucrărilor de artă împrumutate pentru expoziții ;
f) să asigure gestionarea și depozitarea optimă, precum și inventarierea operelor de artă aflate în patrimoniul părților contractante;
g) să asigure tehnică de sonorizare pentru vernisaje și depozitare de specialitate aparatură
IT;
h) să asigure onorariul unui pedagog care să susțină ateliere de creație pentru copii și
activități de pedagogie muzicală;
k) să prezinte un raport lunar privind activitatea desfăşurată.
V. RĂSPUNDEREA PENTRU NEEXECUTAREA OBLIGAŢIILOR CONTRACTUALE
5.1. Ambele părţi se obligă să urmărească şi să se informeze reciproc asupra derulării acestui contract.
5.2. Pentru nerespectarea totală sau parţială ori pentru executarea defectuoasă sau cu întârziere a clauzelor contractuale, partea în culpă se obligă să suporte daune-interese, echivalente cu prejudiciul creat.
VI. MODIFICAREA CONTRACTULUI.
6.1. Prezentul contract poate fi modificat numai prin acordul comun al părţilor contractante, prin act adiţional.
VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
7.1. Prezentul contract încetează în următoarele cazuri:
- realizarea obiectului contractului;
- părţile convin de comun acord încetarea contractului;
- denunţarea unilaterală a contractului de către una din părţi, cu plata daunelor către cealaltă parte, echivalente cu prejudiciul cauzat.
VIII. FORŢA MAJORĂ
8.1. Forţa majoră înlătură răspunderea părţilor în cazul neexecutării parţiale sau totale a obligaţiilor asumate prin prezentul contract, cu condiţia ca evenimentul să fie notificat de partea care îl invocă, celeilalte părţi în termen de 3 zile de la producerea lui, şi partea care îl invocă să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
8.2. Prin „forţa majoră” se înţelege un fenomen natural sau social exterior, extraordinar, de nebiruit, şi care nu putea fi prevăzut (ex. calamităţi naturale).
IX. LITIGII
9.1. Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract se rezolvă pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi soluţionate de instantele judecătoreşti competente.
Prezentul contract s-a încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.