CODUL ETIC ŞI DE INTEGRITATE
CODUL ETIC ŞI DE INTEGRITATE
AL PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL SERVICIULUI PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCĂRILOR
CUPRINS
Introducere 3
CAPITOLUL I. – Domeniul de aplicare şi principii generale… 4
CAPITOLUL II. – Norme generale de conduită profesională a angajaţilor 6
CAPITOLUL III. – Respectarea normelor prezentului Cod de conduită 12
CAPITOLUL IV. – Sancţiuni, modul de soluţionare a reclamaţiilor 13
CAPITOLUL V. - Dispoziții finale 13
INTRODUCERE
• Codul etic şi Regulile de conduită al personalului contractual din cadrul Serviciului public de interes local pentru administrarea parcarilor din municipiul Cluj-Napoca, definesc valorile şi principiile de conduită care trebuie aplicate în relaţiile cu cetăţenii, contribuabilii, furnizorii, colegii etc. În acelaşi timp serveşte drept ghid pentru creşterea răspunderii şi a implicării personalului contractual din cadrul serviciului.
• Principiile detaliate în cadrul acestui Cod Etic nu sunt exhaustive, însă, asociate cu simţul răspunderii faţă de cetăţeni şi contribuabili, acestea stabilesc reguli esenţiale de comportament şi de etică aplicabilă întregului personal al serviciului precum şi a cetăţenilor şi a contribuabililor.
• Aceste reguli nu se subtituie în niciun caz legilor şi reglementărilor aplicabile în domeniul administraţiei publice.
• Acest cod asigură coerenţa cu Codul de conduită a personalului contractual aprobat prin Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual şi defineşte şi ghidează acţiunile şi strategiile Serviciului public de interes local pentru administrarea parcarilor din municipiul Cluj-Napoca.
• Acest cod etic este aprobat prin Decizia directorului şi va fi comunicat personal fiecăruia dintre angajati. Acest text va fi înmânat fiecărui salariat nou.
• Fiecare salariat trebuie să respecte Codul Etic.
Capitolul I . Domeniul de aplicare şi principii generale
Art. 1
Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul cod de conduită sunt obligatorii pentru toţi angajaţii din cadrul instituţiilor publice din subordinea Consiliului Local, indiferent de categoria din fac parte: persoane cu funcţii de demnitate publică, funcţionari publici şi personal contractual.
Obiective
Art. 2
Obiectivele prezentului cod de conduită urmăresc să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică locală, prin:
a) reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale şi
profesionale corespunzătoare pentru creşterea prestigiului instituţiei.
b) informarea cetăţenilor cu privire la conduita profesională la care sunt îndreptăţiţi să se aştepte din partea angajaţilor administraţiei publice locale;
c) crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi angajaţi, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale, pe de altă parte.
Misiunea instituției
Art. 3
Misiunea serviciului parcari este de a stimula şi sprijini creşterea prosperităţii serviciului si a bunăstării cetăţenilor acestuia. Obiectivul general al serviciului ţinteşte dezvoltarea economică si amenajarea a noi locuri de parcare si parkinguri
Principii generale
Art. 4
Principiile care guvernează conduita profesională a angajaţilor Serviciului public de interes local pentru administrarea parcarilor din municipiul Cluj-Napoca:
a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia angajaţii au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia angajaţii au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea atribuţiilor lor;
c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, principiu conform căruia angajaţii au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform căruia angajaţii au obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
e) imparţialitatea şi independenţa, principiu conform căruia angajaţii sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea atribuţiilor;
f) integritatea morală, principiu conform căruia angajaţilor le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei pe care o deţin, sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie;
g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia angajaţii pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu angajaţii trebuie să fie de bună-credinţă;
i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate de către angajaţi în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor.
Termeni
Art. 5
În înţelesul prezentului cod, următorii termeni se definesc astfel:
a) funcţie - activitatea pe care o prestează angajaţii în mod regulat şi organizat în instituţie, în schimbul unui salariu şi care însumează un set de drepturi şi obligaţii ce decurg din calitatea de angajat;
b) interes public - acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte;
c) interes personal - orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori obţinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, de către angajaţi prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor, relaţiilor, informaţiilor la care au acces, ca urmare a exercitării funcţiei pe care o deţin;
d) conflict de interese - acea situaţie sau împrejurare în care interesul personal, direct ori
indirect, al angajatului contravine interesului public, astfel încât afectează sau ar putea afecta
independenţa şi imparţialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp şi cu obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea atribuţiilor funcţiei deţinute;
e) informaţie de interes public - orice informaţie care priveşte activităţile sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice ori instituţii publice, indiferent de suportul ei;
f) informaţie cu privire la date personale - orice informaţie privind o persoană identificată sau identificabilă.
Capitolul II
Norme generale de conduită profesională a angajaţilor
Asigurarea unui serviciu public de calitate
Art. 6
(1) Angajaţii Serviciului public de interes local pentru administrarea parcarilor din municipiul Cluj-Napoca au obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării competenţelor instituţiei publice.
(2) În exercitarea funcţiei deţinute, angajaţii au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea instituţiei publice.
Loialitatea faţă de Constituţie şi lege
Art. 7
(1) Angajaţii au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.
(2) A acţiona în limitele prevăzute de lege presupune cunoaşterea acesteia. Prin urmare, angajaţii care se află în slujba cetăţenilor, trebuie să cunoască şi să aplice normele în vigoare, prevederile legislative şi să ştie dacă situaţiile întâmpinate în activitatea lor sunt reglementate de vreun act juridic în vigoare.
(3) De asemenea, ei trebuie să cunoască Constituţia României, Legea administraţiei publice locale, Codul de conduită a personalului contractual, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice
Art. 8
(1) Angajaţii au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii/instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
(2) Angajaţilor le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte;
c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei deţinute, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor angajaţi, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice;
e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(3) Prevederile alin. (2) lit. a)-d) se aplică şi după încetarea raportului de serviciu, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
(4) Dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau reemiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care angajatul respectiv îşi desfăşoară activitatea.
(5) Prevederile prezentului cod de conduită nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligaţia legală a angajaţilor instituţiei publice de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în condiţiile legii, sau ca o derogare de la dreptul angajatului autorităţii/instituţiei publice de a face sesizări în baza Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.
Libertatea opiniilor
Art. 9
(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, angajaţii au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În activitatea lor, angajaţii au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, angajaţii trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.
Activitatea publică
Art. 10
(1) Relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către angajaţii desemnaţi în acest
sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.
(2) Angajaţii desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(3) În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, angajaţii pot participa la activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
Activitatea politică
Art. 11
(1) În exercitarea funcţiei deţinute, angajaţilor le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c) să colaboreze, în afara relaţiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice;
d) să afişeze, în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu
sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.
(2) Principiul profesionalismului, constituind baza exercitării funcţiei, presupune neutralitatea angajaţilor, care, chiar dacă au anumite preferinţe politice, este de dorit să nu şi le facă cunoscute decât în spaţiul lor privat.
Folosirea imaginii proprii
Art. 12
În considerarea funcţiei deţinute, angajaţilor le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
Cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei
Art. 13
(1) În relaţiile cu personalul din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, angajaţii sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate.
(2) Angajaţii au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei deţinute, prin:
a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
b) dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private;
c) formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.
(3) Angajaţii trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea clară şi eficientă a problemelor cetăţenilor. Angajaţii au obligaţia să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prin:
a) promovarea unor soluţii similare sau identice raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt;
b) eliminarea oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile
religioase şi politice, starea materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.
(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale şi profesionale care să asigure demnitatea persoanelor, eficienţa activităţii, precum şi creşterea calităţii serviciului public, se recomandă respectarea normelor de conduită prevăzute la alin. (1)-(3) şi de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.
Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale
Art. 14
(1) Angajaţii care reprezintă autoritatea în cadrul unor organizaţii internaţionale, targuri şi alte activităţi cu caracter internaţional au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii publice pe care o reprezintă.
(2) În relaţiile cu reprezentanţii altor state, angajaţilor le este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale.
(3) În deplasările externe, angajaţii sunt obligaţi să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de
protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor ţării gazdă.
Interdicţia privind acceptarea cadourilor, serviciilor şi avantajelor
Art. 15
Angajaţii nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii.
Participarea la procesul de luare a deciziilor
Art. 16
(1) În procesul de luare a deciziilor, angajaţii au obligaţia să acţioneze conform prevederilor legale şi să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.
(2) Angajaţilor le este interzis să promită luarea unei decizii de către autoritatea sau instituţia publică, de către alţi angajaţi ai autorităţii/instituţiei publice, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.
Obiectivitate în evaluare
Art. 17
(1) În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, angajaţii au obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei în funcţia deţinută de către personalul din subordine.
(2) Angajaţii care deţin o funcţie de conducere au obligaţia să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propun ori aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.
(3) Se interzice angajaţilor cu funcţie de conducere să favorizeze sau să defavorizeze accesul ori promovarea în funcţie pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevăzute la art. 3.
Folosirea prerogativelor de putere publică / Folosirea abuzivă a atribuţiilor funcţiei
Art. 18
(1) Angajaţii au obligaţia de a nu folosi atribuţiile funcţiei deţinute în alte scopuri decât în cele prevăzute de lege.
(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori acţiuni de control, angajaţilor le este interzisă urmărirea obţinerii de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.
(3) Angajaţilor le este interzis să folosească poziţia oficială pe care o deţin sau relaţiile pe care le- au stabilit în exercitarea funcţiei deţinute, pentru a influenţa anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri.
(4) Angajaţilor le este interzis să impună altor angajaţi să se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori să le sugereze acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.
Utilizarea resurselor publice
Art. 19
(1) Angajaţii sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietăţii publice şi private a statului şi a
instituţiei, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar.
(2) Angajaţii au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii sau instituţiei publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei deţinute.
(3) Angajaţii trebuie să propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, folosirea utilă eficientă şi responsabilă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
Limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri
Art. 20
(1) Orice angajat poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale, supus vânzării în condiţiile legii, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului
respectiv;
c) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul concesionării sau închirierii
unui bun aflat în proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale.
(3) Angajaţilor le este interzisă furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul realizării tranzacţiilor prin
interpus sau în situaţia conflictului de interese.
Capitolul III
Respectarea normelor prezentului Cod de Conduită
Art. 21
(1) Fiecare angajat are datoria de a cunoaşte şi respecta Codul de conduită a angajaţilor Serviciului public de interes local pentru administrarea parcarilor din Municipiul Cluj-Napoca.. Orice problemă legată de impunerea şi respectarea normelor de conduită, inclusiv iniţiativele privind completarea şi/modificarea normelor de conduită cuprinse în prezentul cod vor fi prezentate responsabilului pentru consiliere etică, care va analiza situaţiile şi le va înainta conducerii în scris, în vederea luării deciziilor. Angajatul care sesizează o astfel de problemă va fi informat de către responsabilul pentru consiliere etică, cu privire la modul de soluţionare a sesizării sale.
(2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a angajaţilor, în condiţiile legii.
(3) Organele cu atribuţii disciplinare au competenţa de a cerceta încălcarea prevederilor prezentului cod de conduită şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, în condiţiile legii.
(4) Angajaţii nu pot fi sancţionaţi sau prejudiciaţi în niciun fel pentru sesizarea cu bună-credinţă a organelor cu atribuţii disciplinare competente, în condiţiile legii, cu privire la cazurile de încălcare a normelor de conduită.
(5) În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, vor
fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii.
(6) Angajaţii răspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu încălcarea normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Capitolul IV
Sancţiuni, modul de soluţionare a reclamaţiilor
Art. 22
Nerespectarea prevederilor prezentului cod de etică atrage răspunderea persoanei vinovate.
Art. 23
Stabilirea vinovăţiei se face cu respectarea procedurilor legale în vigoare şi în conformitate cu normele Codului de Conduită al personalului contractual, Regulamentul de ordine internă al instituţiei.
Art. 24
Reclamaţiile şi sesizările referitoare la acordarea serviciilor publice se înregistrează şi soluţionează cu respectarea procedurii stabilită la nivelul instituţiei în conformitate cu normele legale în vigoare.
Art. 25
Reclamaţiile şi sesizările se pot face verbal în cadrul sedintelor cu directorul, sau în scris şi adresat instituţiei.
Art. 26
Înregistrarea sesizării se realizează prin:
- înscrierea în registrul de intrare-ieşire al instituţiei.
Capitolul V Dispoziţii Finale
Art. 27
Codul de etică va fi difuzat în toate serviciile/birourile/compartimentele serviciului. Conducerea acestora va lua măsurile necesare pentru a se asigura că personalul din subordine cunoaşte şi respectă prevederile Codului de etică.
Art. 28
Fiecare angajat are obligaţia să citească acest Cod de etică şi să respecte reglementările cuprinse.
Fiecare angajat trebuie să evite conflictele de interese şi să raporteze orice încălcare descoperită, precum şi să coopereze, în cazul unor potenţiale investigări făcute de conducerea Serviciului Parcări.
Fiecare angajat are obligaţia să întrebe superiorul direct ori de câte ori are nelămuriri în privinţa
prevederilor acestui Cod.
Art. 29
În cazul unor abuzuri şi încălcări ale prevederilor Codului de etică, Serviciul Parcări va adopta măsuri disciplinare – faţă de cei responsabili de respectivele abateri, acolo unde se va considera necesar, pentru apărarea intereselor instituției şi în raport cu prevederile legislaţiei şi normelor în vigoare – măsuri ce pot ajunge până la desfacerea contractului individual de muncă.
Art. 30
Răspunderea disciplinară se stabileşte potrivit prevederilor legale în vigoare.
Răspunderea disciplinară şi materială nu exclude răspunderea penală. În cazul în care se consideră că unele situaţii întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, Serviciul Parcări va sesiza organele abilitate ale statului.
Art. 31
Angajaţii Serviciului Parcări, sunt obligaţi să respecte şi prevederile codurilor etice aplicabile activităţii pe care o desfăşoară.
Astfel, în cadrul Serviciului Parcări sunt respectate:
- R.O.F. - 2009
- Regulament Intern 2009
- Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice (Legea nr. 477/2004);
Art. 32
Prezentul Cod de etică intră în vigoare de la data emiterii deciziei de aprobare.