CAIET DE SARCINI
Aprob, Primar Xxx Xxxxx
CAIET DE SARCINI
pentru activitatea de capturare, transport şi predare a câinilor comunitari fără stăpân din Municipiul Suceava
CAPITOLUL I. DISPOZITII GENERALE:
Art. 1. (1) Prezentul caiet de sarcini a fost stabilit pe baza legislaţiei în vigoare şi precizează condiţiile minime în care trebuie să se desfăşoare activitatea de capturare, transport şi predare a câinilor comunitari fără stăpân, la adăpostul pentru câini situat pe str. Energeticianului FN din Municipiul Suceava.
Capturarea, manipularea, încărcarea câinilor fără stăpân în autovehicule şi transportul acestora se vor face cu respectarea prevederilor anexei nr. 2 la ordonanţa de urgenţă O.U.G 155/2011 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 205/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97, a prevederilor anexei nr. I capitolul I pct. 1, pct. 2 lit. a), pct. 5 şi capitolul III art. 1 pct. 1.8 lit. a), b), c), d) la Regulamentul (CE) nr. 1/2005, precum şi ale art. 6 alin. (10) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al Ministrului internelor şi reformei administrative nr. 31/523/2008 şi a Legii 258/2013.
CAPITOLUL II. OBIECTUL CONTRACTĂRII:
A. Date de identificare ale activităţii de capturare şi transport a câinilor fără stăpân.
Art. 2. - (1) Activitatea de capturare şi transport a câinilor comunitari fără stăpân este organizată şi coordonată în prezent de către Compartimentul de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Direcţiei de Ecologizare a Municipiului Suceava.
(2) Beneficiarul activităţii de capturare şi transport a câinilor comunitari fără stăpân este
Municipiul Suceava.
(3)Prin câine fără stăpân se înţelege orice câine crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau deţinătorului acestuia, necontrolat,nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv cei identificaţi prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare, stabilit de catre Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Art.3. Activitatea de capturare, transport şi predare a câinilor comunitari fără stăpân va cuprinde:
Capturarea câinilor fără stăpân :
(1) Pe baza reclamaţiilor scrise ale persoanelor fizice sau juridice, înregistrate la sediul Primăriei Municipiului Suceava, în următoarele condiţii:
- capturarea câinilor se va face de către personalul angajat al operatorului, care trebuie să fie format din persoane instruite în acest sens;
- capturarea câinilor nu se va face prin aplicarea unui tratament brutal, iar persoanele care capturează câinii fără stăpân vor fi în mod obligatoriu vaccinate antirabic;
- persoanele care capturează câinii vor lucra în echipe de câte doi, plus şoferul mijlocului de transport şi vor purta echipamentul de protecţie adecvat;
- personalul calificat poate captura câinii cu crose speciale sau cu plase. Pentru capturare se vor folosi crosele speciale formate din tije de aluminiu, având la capăt o buclă care poate să gliseze sau care se poate strânge în jurul gâtului câinelui, pentru a permite persoanei calificate să ţină câinele la distanţă şi să-l poată manipula. Bucla trebuie fixată la largimea dorită, pentru a evita strangularea animalului, mecanismul de declanşare rapidă fiind utilizat pentru eliberarea câinelui în caz de urgenţă sau atunci când este pus în cuşcă. De asemenea, câinii mai pot fi capturaţi cu ajutorul cuştilor capcană, în care se introduce mâncare şi care sunt dotate cu uşi mobile care cad după intrarea animalului în cuşcă.
- câini foarte agresivi, situaţi în spatii inaccesibile sau suspecţi de a fi turbati, pot fi imobilizaţi cu ajutorul armelor pentru captură cu săgeată care utilizează gazul carbonic comprimat sau cu cartuşe cu percuţie pentru propulsarea unor seringi sau săgeţi care permit injectarea cu produse imobilizante;
- pentru imobilizare se vor utiliza numai substanţe aprobate de organele sanitar veterinare, prin injectare pe cale intramusculară, cu respectarea prescripţiilor medicale, ea fiind puţin periculoasă pentru trecatori; poate fi utilizată şi orice altă asociere de produse autorizate cu respectarea legislaţiei în vigoare;
- este interzisă utilizarea armelor pentru capturarea căţeilor(câini sub un an ), aceştia putând fi răniţi grav;
(2) Prin acţiuni proprii de control pe domeniul public: străzi, parcuri, scuaruri, platforme de gunoi, terenuri de joacă, etc.
Transportul acestora la adăpostul de gestionare a câinilor fără stăpân cu respectarea următoarelor condiţii:
- autovehiculele de transport trebuie să ofere animalelor siguranţă, securitate, protecţie împotriva intemperiilor naturii şi aerisire adecvată;
- fiecare animal va avea cuşcă separată, în condiţii speciale fiind acceptate maximum 2 animale; câini pot fi legaţi cu o lesă de colier în cuşcă iar la nevoie li se pot pune botniţe de naylon.
- cuştile vor fi alese în funcţie de talia animalului, ele trebuind să fie mai lungi decât corpul animalului;
- autovehiculele vor fi curate şi vizibil marcate cu denumirea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân şi cu nr. de telefon;
- autovehiculele trebuie să fie dotate cu următorul echipament: plasă, scară, cuşti metalice sau din fibra de sticla, instrumente pentru prindere, trusă de prim ajutor;
- şoferii autovehiculelor trebuie să fie instruiţi să acorde ajutor animalelor bolnave;
(3) Predarea animalelor capturate:
a) câinii capturaţi vor fi însoţiţi de formularul F1-Formular Individual de Capturare din
H.C.L. nr.9/30.01.2014 privind aprobarea Strategiei locale de gestionare a câinilor comunitari fără stăpîn şi transportaţi în vederea predării la adăpostul special,
b) predarea se efectuează pe bază de proces-verbal, pentru fiecare transport în parte (model conf. anexei 1);
c) la sfârşitul lunii se întocmeşte o situaţie de lucrări ( model conf. anexa 2) centralizatoare pe baza proceselor verbale de predare zilnică;
d) Xxxxxxxx verbal va fi întocmit în 2 exemplare: unul pentru operator şi unul pentru Compartimentului Gestionare câini fără stăpân;
(4) Obligaţiile prestatorului:
a) să execute lucrările cu respectarea tuturor cerinţelor indicate ;
b) prestatorul îşi va asuma responsabilitatea privind efectuarea instructajului de protecţia muncii specifice acestei activităţi şi de vaccinarea antirabică a personalului;
c) să asigure echipament de protecţie adecvat;
d) să aibă avizul organelor sanitar-veterinare pentru substanţele de imobilizare folosite la capturare,
e) să captureze numai câinii aflaţi pe teritoriul Municipiului Suceava conform prevederilor din Normele de aplicare a OUG 155/2001 respectînd următoarea ordine:
i) câinii care circulă liber, fără însoţitor, din preajma şcolilor, grădiniţelor, locurilor de joacă pentru copii, parcurilor, pieţelor publice;
ii) câinii care circulă liber, fără însoţitor,în alte locuri publice
f) să emită factura lunară numai pe baza situaţiei centralizatoare de lucrări şi a proceselor verbale de predare; plata contravalorii serviciului se face după numărul animalelor ridicate, pe bază de tarif/ animal capturat şi predat.
CAPITOLUL III. CONDITII DE EXPLOATARE A ACTIVITĂŢII DE CAPTURARE, TRANSPORT ŞI PREDARE A CÂINILOR COMUNITARI FĂRĂ STĂPÂN ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA:
Conditii tehnice
Art. 4. Prestatorul activităţii de capturare şi transport a câinilor fără stăpân de pe raza Municipiului Suceava trebuie să asigure efectuarea activităţii în regim de continuitate cu respectarea prevederilor legale.
Art. 5.(1)Toată baza tehnico-materială (maşinile cu dotările aferente şi personalul de specialitate), maşinile prezentate în ofertă ca făcând parte din dotarea tehnică a ofertantului, trebuie să fie folosite în exclusivitate pentru activitatea de capturare şi transport a câinilor fără stăpân din Municipiului Suceava.
(2) Operatorul îşi va dimensiona serviciul de specialitate (personalul, dotările şi echipamentele) astfel încât să poată desfăşura în condiţii optime activitatea pe care o gestionează.
Obiective de exploatare
Art. 6 Obiectivele pe care trebuie să le atingă prestatul activităţii de capturare şi transport a câinilor fără stăpân din Municipiul Suceava sunt urmatoarele:
a) satisfacerea cerinţelor şi nevoilor comunităţilor locale;
b) continuitatea activităţii;
c) ridicarea continuă a standardelor activităţii prestate;
d) dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii activităţii de capturare şi transport a câinilor fără stăpân din Municipiul Suceava ;
e) protecţia şi conservarea mediului natural ;
f) mentinerea condiţiilor sanitare în conformitate cu normele de igienă şi sănătate publica.
g) protecţia animalelor, în concordanţă cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene.
h) limitarea riscurilor de transmitere a bolilor parazitare şi infecto-contagioase de la câinii fără stăpân la om, prin contact direct;
Art. 7. (1) Se vor captura câinii comunitari fără stăpân de pe domeniul public şi privat al Municipiului Suceava (străzi, alei, parcuri, maluri de apă, etc.), respectiv acei câini care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice. Operatorul va participa, la solicitarea Poliţiei locale, la capturarea câinilor periculoşi şi agresivi, conform prevederilor în vigoare.
(2) Capturarea se va face în baza listelor de reclamaţii şi sesizări transmise zilnic de către Compartimentul de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Direcţiei de Ecologizare a Municipiului Suceava, prestatorului de servicii.
(3) Câinii capturaţi vor fi transportaţi la Adăpostul de câini de xx xxx. Energeticianului fn.
Dotari cu personal- utilaje
Art. 8. Prestatorul activităţii îşi va dimensiona baza materiala ( personalul, parcul de autospeciale şi echipamentele pentru capturarea şi transportul câinilor fără stăpân) în funcţie de numărul (estimat la 2000) câini fără stăpân . Operatorul va angaja (colabora) obligatoriu cel puţin un medic veterinar posesor de atestat de libera practică (pentru activitatea de capturare), eliberat de autoritatea competentă.
Art. 9. Operatorul este obligat să deţină autovehicule amenajate special pentru transportul câinilor capturaţi. Numărul autovehiculelor trebuie să fie cel necesar pentru desfăşurarea în condiţii optime activitatea pe care o gestionează..
Obiective de ordin economic
Art.10. -(1) Compartimentul gestionare câini comunitari fără stăpân va urmări să se realizeze un raport calitate / cost cât mai bun pentru perioada de derulare a activităţii de capturare şi transport şi, un echilibru între riscurile şi beneficiile asumate prin contract.
(2) Structura şi nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestaţiei şi vor fi în conformitate cu prevederile legale.
(3) Oferta va conţine oferta financiară şi oferta tehnică
(4) Oferta financiară va cuprinde tarife privind capturarea, transportul şi predarea câinilor comunitari fără stăpân pe următoarele categori:
- pui şi câini mici cu greutatea pînă la 5 kg
- câini mijlocii cu greutatea de la 5 kg pînă la 15 kg
- câini mari cu greutatea de la 15 kg
(5) Oferta tehnică va cuprinde autorizaţiile prevăzute de legislaţie pentru desfăşurarea activităţii de capturare, transport şi predare a câinilor comunitari fără stăpân dovada deţinerii unei dotări minime formată din:
- o maşină amenajată conform NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
- minim 2 crose pentru capturarea animalelor
- un dispozitiv pentru tranchilizarea animalelor (pistol tranchilizant)
(6) Dovada deţinerii celor de mai sus se va face prin contract de vînzare cumpărare, contract de închiriere, contract de leasing.
Obiective de mediu
Art. 11. -(1) Pe perioada derulării activităţii, se vor respecta condiţiile impuse de legislaţia în vigoare, dacă este cazul.
(2) Operatorul va implementa condiţionările ce se stabilesc prin acte normative emise de autorităţile de mediu competente, şi va urmări:
- reducerea degradării mediului amenajat ( zone verzi, parcuri, locuri de joacă);
- reducerea poluării fonice;
- reducerea contaminării cu fecale a căilor de acces şi a spaţiilor verzi;
CAPITOLUL IV. SARCINILE AUTORITATILOR ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE SI ALE OPERATORILOR IN DOMENIUL INVESTITIILOR
Art. 12 . (1) Investiţiile care se realizează cu fonduri proprii ale prestatorului rămăn în proprietatea acestuia pe perioada derulării şi la încetarea contractului.
(2) Primăria Municipiului Suceava va achita contravaloarea prestaţiei (toate operaţiile efectuate de prestator) pe baza tarifelor propuse şi aprobate.
CAPITOLUL V. PROGRAMUL SI DURATA PRESTAŢIEI
Art.13. (1) Durata pentru care se încheie contractul de capturare şi transport a câinilor fără stăpân din Municipiului Suceava este de 1 an.
(2) Programul prestaţiei se va stabili de către prestator, de comun acord cu beneficiarul, de regulă de luni până vineri între orele 8-15. În situaţii deosebite, de urgenţă capturarea câinilor fără stăpân trebuie efectuată şi în afara programului stabilit.
(3) Pe durata stabilită la alin. (1) se interzice operatorului (prestatorului) subcontractarea activităţii .
CAPITOLUL VI. DREPTURI, OBLIGAŢII, SANCŢIUNI:
Art. 14. Operatorul are următoarele drepturi:
a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate, corespunzător cantităţii şi calităţii acestora;
Art. 15. Operatorul are următoarele obligaţii:
a) să furnizeze Primariei Suceava informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) să pună în aplicare metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;
c) să asigure finanţarea pregătirii şi perfecţionării profesionale a propriilor salariaţi;
d) să se autorizeze conform prevederilor legale în vigoare;
e) să instruiască personalul care va efectua prestaţia, acesta va răspunde pentru eventualele accidente de muncă;
f) să răspundă de eventualele daune materiale sau morale, generate de prestaţia necorespunzătoare a serviciului.
g) să respecte targetul 1400 câini fără stăpân în primele 6 luni, 600 câini fără stăpân în următoarele 6 luni, pentru o perioadă de 12 luni de la dată semnării contractului;
Art. 16. Pentru încălcări ale condiţiilor de execuţie a operaţiunilor de capturare şi transport a câinilor fără stăpân, prestatorul va fi sanctionat după cum urmează:
a) neefectuarea capturării câinilor fără stăpân la solicitarea (în scris ) Primăriei Municipiului Suceava în termen de maximum 48 de ore de la data comunicării se sancţionează cu 5% din valoarea facturii din luna respectivă;
b) nerespectarea condiţiilor sanitar veterinare de desfăşurare a activităţilor de capturare şi transport a câinilor fără stăpân atrage după sine sancţiuni din partea Primăriei Municipiului Suceava în temeiul legislaţiei în vigoare;
c) în condiţiile în care organele de control abilitate vor constata diferenţe de preţuri, cantităţi, valori facturate în plus de către operator, toate acestea intră în sarcina operatorului, care va suporta achitarea lor fără echivoc, inclusiv a dobânzilor aferente acestora;
CAPITOLUL VII. XXXXXX REFERITOARE LA INCETAREA CONTRACTULUI
Art. 17. Încetarea contractului se face în urmatoarele situaţii:
a) în cazul în care operatorului i se retrage autorizaţia sanitar veterinară sau aceasta nu este prelungită după expirarea termenului ;
b) la expirarea duratei stabilite prin contract, dacă părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, se face în condiţiile legii;
c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către prestator.
CAPITOLUL VIII. DISPOZITII FINALE:
Art. 18. La prezentarea ofertelor pentru contractarea activităţii de capturare,transport şi predare a câinilor fără stăpân din Municipiul Suceava pot participa doar operatori care fac dovada că au personal atestat de catre organele sanitar veterinare şi autorizaţii sanitar veterinare de funcţionare pentru activitatea de capturare ,transport şi predare a câinilor fără stăpîn.
Art. 19. Caietul de sarcini este în conformitate cu respectă H.C.L nr.9 din 30 ianuarie 2014 privind aprobarea Strategiei locale de gestionare a câinilor comunitari din Municipiul Suceava.
Director Ecologizare, Xxxxx Xxxxxxx
Anexa 1
Proces verbal de predare a câinilor fără stăpân
nr………………………….
Încheiat astăzi............................... ora......................
Între,.....................................................................................reprezentant al
........................................ şi din partea Compartimentului
Gestionare câini comunitari fără stăpân.
S-au predat un număr de câini.
Municipiul Suceava Firma,
…………………………………………… ..........................................
Anexa 2
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE LUNARĂ
a cantităţilor de lucrări,
privind serviciul de capturare şi transport a câinilor fără stăpân pe teritoriul Municipiului Suceava
luna.................../................
Nr. animale vii capturate | Preţ unitar | Valoare fără TVA | Valoare cu TVA | ||
< 6 kg | < 15 kg | >15 kg | |||
Întocmit Administrator ,
................................................
Ştampilă
Se confirmă cantităţile
Compartimentului Gestionare câini comunitari fără stăpân
................................................