Regulamentul loteriei publicitare Kaufland
Regulamentul loteriei publicitare Kaufland
„Tik-Tok Influencer”
1. Organizatorul
Organizatorul loteriei publicitare „Tik-Tok Influencer” este Kaufland Romania Societate în Comandită, cu sediul în Str. Xxxxx Xxxxxxxxx, nr. 120 - 144, sector 2, 020284, București, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub numărul J40/17052/2003, CUI RO 00000000 (denumită în continuare „Kaufland Romania”,
„Kaufland” și/sau „Organizator”), număr de telefon al clientului Kaufland: 0800.080.888 (apelabil gratuit în rețelele Vodafone, Orange, Telekom, UPC România şi RCS&RDS şi program de lucru de luni până vineri de la 08:00 la 20:00 și sâmbăta de la 08:00 la 17:00).
Loteria publicitară se va derula conform prevederilor prezentului Regulament Oficial (denumit în continuare „Regulament”), fiind obligatoriu pentru toți participanții. Prezentul Regulament este disponibil spre consultare în mod gratuit tuturor participanților pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx.
Organizatorul își rezervă dreptul de a completa și/sau modifica prezentul Regulament, precum și dreptul de a suspenda și/sau înceta și/sau întrerupe și/sau prelungi desfășurarea loteriei publicitare, cu condiția înștiințării în prealabil a participanților. Orice modificare și/sau completare la acest Regulament se va face prin acte adiționale, acte care vor fi comunicate pe xxx.xxxxxxxx.xx. Modificările produc efecte de la data publicării lor pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru luarea la cunoștință a modificărilor de către participanți, atâta timp cât acestea sunt afișate pe site-ul mai sus amintit.
2. Temeiul legal
Prezenta loterie publicitară este organizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piață, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Locul de desfăşurare şi durata loteriei publicitare
Loteria publicitară se desfășoară în perioada 20.06.2022, ora 16:00:00 - 15.07.2022, ora 23:59:00 inclusiv, pe pagina de Tik-Tok a Organizatorului (xxxxx://xxx.xxxxxx.xxx/@xxxxxxxxxxxxxxx).
4. Dreptul de participare
La această loterie publicitară pot participa numai persoane fizice majore, care au împlinit 18 ani până la data începerii loteriei publicitare, cetățeni cu domiciliul stabil sau reședința în România.
La această loterie publicitară nu pot participa angajații Kaufland, rudele de gradul I ale acestora și nici soții/soțiile acestora. În cazul în care verificările făcute ulterior vor dovedi că acest lucru nu s-a respectat, premiul respectiv nu se va acorda.
Pentru evitarea oricărui dubiu, persoanele juridice nu pot participa și nu li se pot acorda premii în cadrul loteriei publicitare. Participanții trebuie să se înscrie în calitate de persoane fizice. În scopurile prezentului Regulament Oficial, prin persoană juridică se înțelege orice entitate care nu intră în categoria persoanelor fizice.
Participarea la această loterie publicitară presupune cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a prezentului Regulament și reprezintă acordul expres de colectare și
prelucrare a datelor cu caracter personal, precum și de transmitere a datelor către partenerii Kaufland Romania în vederea acordării premiilor, detaliate în Articolul 9 din acest Regulament.
5. Mecanismul loteriei publicitare și extragerea
5.1.Înscrierea la loteria publicitară
Pentru a se înscrie la loteria publicitara, participanții trebuie să întrunească cumulativ
următoarele condiții:
a. Să realizeze un material video prin care să pună în valoare intr-un mod creativ brandul Kaufland. Materialul poate fi reprezentat de o poezie, un dans, o pictura, o fotografie, un cantec, o rețetă, dar fara a se limita la acestea;
b. In cadrul materialului creativ sa apara cel putin un element descriptiv Kaufland (logo, magazinul Kaufland, un produs marca proprie Kaufland, cuvantul Kaufland, fara a se limita la acestea);
c. Sa foloseasca in descrierea postarii #NeverseenInfluencer și #KauflandRomania. Si tag contului de tik-tok @kauflandromania.
d. Sa încarce materialul creat pe profilul personal de Tik-tok; Postarea să fie publica;
Materialele inscrise trebuie sa respecte tema loteriei publicitare şi legea drepturilor de autor, participanţii asumându-şi răspunderea că materialele sunt creaţia lor proprie şi că nu sunt preluate de pe internet. Participantul este unica persoană responsabilă de continutul materialelor si de orice consecinte directe sau indirecte ce pot aparea ca urmare a participarii cu materiale in aceasta loterie publicitara.
Materialele nu trebuie să fie ilegale, maliţioase, calomniatoare, obscene, pornografice sau vulgare, defăimătoare, rasiste sau xenofobe şi nici nu trebuie sa contina scene de instigare la acte penale sau ilegale.
Participantii au obligatia de a nu incarca fotografii sau video cu copii minori.
In cazul in care fotografiile sau video incarcate contin imaginea altor persoane fizice majore, participantii se obliga sa obtina consimtamantul acestora cu privire la incarcarea fotografiilor in cadrul loteriei publicitare. Participantii au obligaţia de a anonimiza respectiva persoană (e.g. a blura/hașura/cenzura afișarea imaginii) in situatia in care nu au consimtamantul acesteia înainte de a incarca fotografiile.
În cazul în care fotografiile incarcate de catre participant nu respectă prevederile sus mentionate, participantul va fi eliminat din loteria publicitară.
Autorii materialelor se obliga prin inscrierea la concurs sa isi dea acordul ca materialele inscrise la concurs sa poata fi facute publice in social media de catre organizatorul concursului atat pe parcursul desfasurarii concursului cat si dupa incheierea acestuia.
5.2.Validarea înscrierii
Se consideră că participantul este înscris în mod valabil la concurs, dacă întrunește concomitent următoarele condiții:
- A realizat un material video prin care a pus în valoare în mod creativ brand-ul Kaufland, iar în cadrul materialului apare un element descriptiv al brand-ului;
- A folosit în descrierea postării #NeverseenInfluencer și #KauflandRomania și a dat tag contului oficial de tik-tok Kaufland Romania;
- A încărcat materialul video pe profilul personal de Xxx-Xxx.
Înscrierile multiple ale aceleiași persoane vor fi eliminate din baza de date, filtrarea fiind operată în baza numărului de telefon si a adresei de e-mail.
Participanţii vor fi singurii răspunzători pentru conţinutul materialelor şi pentru orice încălcare a legislaţiei în materia drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi în orice alt domeniu relevant.
5.3.Extragerea câștigătorilor
In cadrul acestei loterii publicitare, castigatorul va fi ales într-o singură etapă: Pentru desemnarea celor mai spectaculoase materiale, in perioada 16.07.2022 - 10.08.2022, patru membri ai departamentului Marketing Kaufland vor evalua toate inscrierile si vor alege creatorul de conținut câștigător. Juriul va avea la îndemână o grilă de punctaj, în care se va puncta creativitatea (33,3%), originalitatea (33,3%) și conexiunea cu brand-ul (33,3%).
În cazul în care doi sau mai mulți creatori de conținut se vor afla la egalitate, juriul va trebui să delibereze, conform acelorlași criterii de mai sus, care este creatorul de conținut câștigător.
Organizatorul își rezervă dreptul de a nu efectua extragerea și afișarea câștigătorilor în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în timpul sărbătorilor legale.
6. Premiile loteriei publicitare
6.1. În cadrul acestei loterii publicitare se acordă următoarele premii, conform tabelului de mai jos:
Cat. Premiu | Premiul acordat și descrierea acestuia | Număr premii | Valoare premiu (în lei, TVA inclusă) |
I | Un contract de imagine cu Kaufland, pe termen de un an, în valoare de 12.000 de euro. (1000 de euro lunar). Valoarea premiului a fost calculată la cursul BNR din data de 16.06.2022 | 1 | 59.331,6 |
Valoarea totală a premiilor este de 59.331,6 lei, TVA inclusă. |
7. Publicarea, anunțarea și validarea câștigătorilor. Acordarea premiilor
7.1.Publicarea pe site, anunțarea câștigătorilor și validarea câștigătorilor
Câștigătorul premiului se va publica pe pagina de Tik-Tok a Organizatorului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, după finalizarea deliberărilor. Organizatorul își rezervă dreptul de a nu afișa câștigătorii în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în timpul sărbătorilor legale. Lista câștigătorilor se va șterge de pe pagina de internet a Organizatorului după maximum 30 de zile de la data încheierii concursului.
Câștigătorul premiilor va fi informat prin mesaj privat pe Tik-Tok că a fost desemnați câștigători și că toate detaliile despre premiu le va primi printr-un e-mail de pe adresa redactia@kaufland..ro.
În situația în care premiul nu a putut fi acordat participantului câștigător din cauza faptului că nu este îndeplinită oricare dintre condițiile menționate în prezentul Regulament, premiul se anuleaza.
Suplimentar, având în vedere că valoarea premiului depășește suma de 600 de lei, câștigătorului i se va solicita și CNP-ul, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale conforme cu legislația fiscală.
7.2.Acordarea premiilor
Contractul de imagine se semnează cel târziu la 30.10.2022 și are valabilitate un an.
Dacă oricare dintre premii nu a putut fi acordat participantului câștigător din cauza faptului că nu este îndeplinită oricare dintre condițiile menționate în prezentul Regulament, câștigătorul nu poate fi găsit la adresa indicată, adresa este incorectă și nu se poate afla adresa corectă, sau din oricare alt motiv, independent de voința Organizatorului, acesta își rezervă dreptul de a-l anula. În cazul în care curierul nu găsește câștigătorul la adresa indicată de câștigător în momentul validării, iar acesta nu a împuternicit pe nimeni să primească premiul în locul lui, câștigătorul este decăzut din dreptul de a mai primi sau revendica premiul, iar acesta se restituite Organizatorului, fiind anulat.
8. Taxe și impozite
Organizatorul se obligă să calculeze, să rețină și să vireze impozitul datorat pentru veniturile obținute de către câștigători în conformitate cu Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, orice alte obligații de natură fiscală sau de orice altă natură, în legătură cu acestea, fiind în sarcina exclusivă a câștigătorului.
9. Prelucrarea datelor cu caracter personal
Condiții generale de prelucrare a datelor cu caracter personal
Kaufland va prelucra datele personale colectate în condiții de siguranță şi confidențialitate și nu va dezvălui aceste date altor operatori. Prin natura structurii informatice, datele personale vor fi stocate și în Germania.
9.1 Participarea la loteria publicitară
Datele colectate: ID Tik-tok, materialul video care poate conține imaginea sau vocea participantului, data la care participanții s-au înscris la loteria publicitară.
Scopurile procesării: participarea la loteria publicitară, afișarea câștigătorilor.
Prin înscrierea la loteria publicitară, participanții aderă la prezentul Regulament de participare, în conformitate cu Regulamentul General de Protecție a Datelor (GDPR), art. 6, alin 1 lit. b). Datele cu caracter personal ale participanților colectate în scopul participării la campanie se vor păstra pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data încheierii campaniei.
9.2 Intrarea în posesia premiilor loteriei publicitare
Datele colectate pentru acordarea premiului: nume și prenume complet, adresă completă, număr de telefon, CNP și cont IBAN (pentru transferul bancar al premiului)
Scopurile colectării: acordarea premiilor.
Pentru a putea intra în posesia premiilor acestei loterii publicitare, Kaufland procesează datele cu caracter personal ale participanților, în conformitate cu art. 6, alin 1 lit.b) GDPR în vederea transmiterii premiilor câștigate.
În cazul premiilor a căror valoare depășește 600 lei, Kaufland colectează și datele de identificare ale câștigătorului (CNP) în vederea îndeplinirii obligațiilor legale conforme cu legislația fiscală, în conformitate cu art. 6 alin 1 lit. c) GDPR si vor fi păstrate pe o perioada de 7 ani de la data acordării premiilor, astfel cum prevede legislația fiscală.
Datele cu caracter personal ale câștigătorilor premiilor cu o valoare mai mică de 600 lei se vor păstra pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data încheierii concursului.
9.3 Contestații și reclamații
Datele colectate: nume și prenume, număr de telefon, adresa de e-mail și alte date ce pot apărea în e-mailul transmis către adresa indicată la punctul 10, pe care Kaufland nu le cere în mod expres.
Pentru a putea soluționa contestațiile și reclamațiile, Kaufland procesează datele cu caracter personal ale participanților în interesul său legitim, în conformitate cu art. 6, alin 1 lit. f) GDPR. Interesul legitim al Kaufland rezultă din dorința de a servi interesele și de a răspunde cererilor participanților.
Toate datele cu caracter personal pe care le furnizează participanții în cadrul cererilor (sugestii, aprecieri sau critici), prin intermediul xxx.xxxxxxxx.xx sau prin e-mail, sunt șterse de Kaufland cel târziu după 90 de zile de la răspunsul final care a fost oferit sau sunt anonimizate în siguranță. Păstrarea pe o durată de 90 de zile se explică prin faptul că, rareori, se poate întâmpla ca participanții, în calitate de clienți, să contacteze Kaufland din nou în legătură cu un răspuns în aceeași privință, iar Kaufland trebuie să poată consulta corespondența anterioară. Experiența a arătat că, de regulă, după 90 de zile, nu mai apar întrebări referitoare la răspunsurile Kaufland.
9.4 Drepturile participanților
În temeiul dispozițiilor GDPR (art. 15) aveți dreptul de a solicita o copie a datelor cu caracter personal pe care le prelucrăm în ceea ce vă privește. Termenul de răspuns la o astfel de solicitare este de 30 de zile.
Vă puteți exercita următoarele drepturi:
• De acces și de obținere a unei copii a datelor pe care le prelucrăm în ceea ce vă privește;
• Retragere a consimțământului;
• De rectificare a datelor inexacte;
• De ștergere a datelor, în cazul în care prelucrarea nu mai este necesară în vederea atingerii scopului preconizat al prelucrării;
• De opoziție în ceea ce privește prelucrările întemeiate pe interesul legitim al Kaufland sau comunicările de marketing.
• De portabilitate și de restricționare a prelucrării.
9.5. Participanții își pot exercita drepturile menționate la 9.4. prin trimiterea unui e-mail, la adresa: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxx.xx sau a unei cereri scrise la adresa: Kaufland Romania XXX, Xxx. Xxxxx Xxxxxxxxx, nr. 120-144, Sector 2, București, în atenția Departamentului de Protecție a Datelor.
De asemenea, participanții au dreptul să depună o plângere la ANSPDCP, accesând site-ul: xxxx://xxx.xxxxxxxxxxxxxx.xx.
Mai multe detalii despre Politica de Confidențialitate și despre drepturile participanților sunt la adresa web: xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xx/xxxxxxxxxx-xxxxxxx-xxxxxxxxx-xxxxxxx.xxxx.
10. Reclmații și litigii
10.1. Orice reclamație legată de desfășurarea Campaniei se va face în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască evenimentul cauzator de
prejudicii, pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx secțiunea Contact, Sesizare generală; sau la 0800.080.888 (apelabil gratuit în rețelele Vodafone, Orange, Telekom, UPC România și RCS&RDS și program de lucru de luni până vineri de la 08:00-20:00 și sâmbătă în intervalul 08:00-17.00, cu excepția zilelor de Sărbători legale) împreună cu următoarele date de contact: nume și prenume complet, adresa completă, adresa de e-mail, număr de telefon. Reclamația se va analiza de către o comisie desemnată de Organizator, în termen de 48 de ore de la înregistrarea acesteia, respectiv într-un termen de 72 de ore în cazul reclamațiilor primite sâmbăta sau duminica, zile nelucrătoare. Răspunsurile la sesizările trimise, conform procedurii, se oferă în scris prin e-mail sau telefonic în termenul legal de maxim 30 de zile calendaristice.
10.2. Eventualele litigii apărute între Organizator și Participanții la prezenta Campanie, se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul Organizatorului.
11. Răspunderea Organizatorului
Organizatorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru vreun eveniment care determină imposibilitatea participării persoanelor interesate la loteria publicitară sau care afectează buna desfășurare a activităților descrise în prezentul Regulament, ca urmare a unor restricții sau a altor limitări specifice serviciilor oferite.
Răspunderea Organizatorului este strict limitată la acordarea premiilor stabilite.
Organizatorul nu-și asumă răspunderea pentru niciun accident suferit de către câștigător sau pentru orice alte daune intervenite în legătură cu premiul oferit.
Dreptul de proprietate asupra premiului aparține în exclusivitate câștigătorului, care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele dispute legate de dreptul de proprietate asupra premiului.
Organizatorul nu își asumă nicio răspundere cu privire la nefuncționarea rețelelor de telefonie fixă și/sau mobilă sau a rețelelor de Internet.
Participanții care au pierdut calitatea de potențiali câștigători sau de câștigători nu au dreptul să solicite prin niciun alt mijloc atribuirea vreunuia dintre premii. Răspunderea Organizatorului este, de asemenea, limitată și de cazurile menționate în Art. 5 al prezentului Regulament.
12. Întreruperea sau încetarea loteriei publicitare
Organizatorul poate întrerupe desfășurarea loteriei publicitare, înaintea expirării termenului prevăzut pentru desfășurarea acesteia, în următoarele situații:
- au apărut probleme tehnice ce nu s-au putut rezolva în timp util astfel încât să nu se pericliteze desfășurarea loteriei publicitare, nu s-a putut realiza o zi din cadrul loteriei publicitare sau site- ul societății Kaufland Romania nu a funcționat în mod corespunzător, din motive independente de voința Organizatorului.
- intrarea în vigoare, în interiorul perioadei de derulare a loteriei publicitare, a unei legi care interzice desfășurarea loteriilor publicitare de genul celei desfășurate de către Organizator sau care stabilește sancțiuni profesionale sau financiare pentru Organizatorul loteriei publicitare.
Întreruperea derulării loteriei publicitare poate fi temporară sau definitivă, în funcție de motivele menționate mai sus. Orice întrerupere a loteriei publicitare va fi anunțată de Organizator, împreună cu motivul acesteia, prin aceleași mijloace de publicitate utilizate ca și pentru loteria publicitară. Dacă acest lucru nu este tehnic posibil, publicitatea se va putea efectua în ziarul Kaufland/pe site-ul Kaufland.
Prezenta loterie publicitară poate înceta înainte de termenul stabilit în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră*, prin decizia Organizatorului sau în cazul schimbării cadrului legislativ astfel încât organizarea și desfășurarea loteriei publicitare să presupună mărirea bugetului alocat acestui proiect.
*Forța Majoră, convenită ca fiind evenimentul imprevizibil și de neînlăturat, petrecut după intrarea în vigoare a prezentului Regulament și care împiedică părțile să-și îndeplinească obligațiile contractuale, exonerează de răspundere partea care o invocă.
În interesul prezentului Regulament constituie cazuri de Forță Majoră și următoarele evenimente:
a. avarierea sistemului informatic de stocare a datelor participanților la loteria publicitară, determinând imposibilitatea identificării persoanelor participante sau ale celor câștigătoare;
b. tentative de fraudă ale mecanismului loteriei publicitare prin mijloace electronice sau alte mijloace.
Enumerarea de mai sus nu este limitativă, fiind utilizată numai în scop exemplificativ. Dacă o situație de forță majoră, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa, împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea loteriei publicitare, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi imposibilă sau întârziată. În cazul în care invocă forța majoră, Organizatorul este obligat să comunice existenta acesteia participanților loteriei publicitare, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră.
13. Regulamentul loteriei publicitare
Prin participarea la aceasta loterie publicitară, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament.
Regulamentul oficial al loteriei publicitare „Tik-Tok Influencer” este disponibil în mod gratuit pe xxx.xxxxxxxx.xx. Orice modificare a regulilor de participare la loteria publicitară, a modului de desfășurare a acestuia, a perioadei valabilității acesteia, va fi anunțată public de Organizator pe website-ul companiei.
Prezentul Regulament a fost redactat de biroul notarial, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piață, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astăzi, data autentificării, într-un exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial şi 3 (trei) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial şi două exemplare au fost eliberate părţii.