BIROUL ERASMUS+
MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA “XXXXX XXXXXX” DIN ARAD
310130 Arad, B-dul Revolutiei nr. 77, P.O. BOX 2/158 AR
tel /fax : 0040-257- 280070; tel. 0040-257- 283010
xxxx://xxx.xxx.xx; e-mail: rectorat@ xxx.xx
Operator de date cu caracter personal nr. 2929
XXXXXX XXXXXXXx
Informații privind desfăşurarea mobilităţilor de studii ERASMUS+ în UAV, pentru anul universitar 2020-2021
Programul Erasmus+ permite studenţilor din cadrul UAV să efectueze o perioadă de studiu în străinătate, cuprinsă între 3 şi 12 luni, într-o universitate parteneră, în baza unui acord bilateral încheiat între UAV şi respectiva universitate.
Eligibilitate
Granturile ERASMUS+ se adresează persoanelor care în momentul plecării (anul universitar 2020-2021) vor fi studenţi (înmatriculaţi la UAV, cel puţin în anul II de studii) sau masteranzi.
Pot candida pentru o mobilitate de studii ERASMUS+, studenţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- Să fie cetăţean român sau cetăţeanul altei ţări, înregistrat la cursuri regulate (la zi) la UAV, având un permis de rezidenţă temporară sau permanentă, eliberat de autorităţile române competente;
- să fie student al Universităţii „Xxxxx Xxxxxx” din Arad (ciclul licenţă sau master);
- dacă a beneficiat deja de un grant de studii Erasmus, durata totală a stagiilor (cel anterior şi Erasmus+) să nu depăşească 12 luni/ciclu de studii;
- să nu fie în primul an de studiu în momentul plecării în mobilitate de studii (valabil doar pentru ciclul de studii licenţă);
- să prezinte un certificat de competenţă lingvistică (engleză/limba ţării pentru care solicită grantul);
- să prezinte o adeverință de la medicul de familie care să ateste starea de sănătate.
Informaţii academice:
Studiile în străinătate se efectuează în baza unor acorduri bilaterale încheiate între UAV şi universităţile partenere. În acorduri sunt prevăzute domeniile de studii pentru care se aplică, numărul de studenţi şi numărul de luni de mobilitate.
Pentru studenţii UAV durata medie a unei mobilităţi de studii ERASMUS este de 5 luni (1 semestru), însă aceasta poate diferi în funcţie de calendarul academic al universităţii partenere.
Informaţii financiare:
Grantul Erasmus+
Valorea grantului variază în funcţie de durata mobilităţii şi de ţara de destinaţie. Vezi cuantumurile la Finanţare
Grantul nu este destinat acoperirii tuturor cheltuielilor ocazionate de şederea în străinătate, ci reprezintă numai o contribuţie la costurile aferente mobilităţii. Studenţii semnează un angajament că, în cazul în care vor fi selectaţi pentru o astfel de mobilitate, vor cofinanţa cheltuielile aferente mobilităţii din surse proprii.
Plata grantului către student se face în două tranşe: 80% în avans, la plecarea în mobilitate şi 20% după revenirea în ţară şi predarea tuturor documentelor solicitate.
Bursa de studii la UAV se primeşte şi în perioada mobilităţii, dacă studentul este/rămâne eligibil.
Etapele procesului de selecţie:
I. Studentul alege universitatea parteneră, pentru care doreşte să candideze folosind Lista universităţilor partenere valabile pentru anul 2020-2021
Selectarea universităţii de destinaţie trebuie să se facă ţinând cont de:
- compatibilitatea dintre cursurile aflate în programa UAV şi cele pe studentul doreşte să le studieze la universitatea gazdă. Curricula universităţii gazdă se verifică pe site-ul acesteia. Compatibilitatea trebuie discutată cu coordonatorul Xxxxxxx al facultăţii de care aparţine studentul.
- limba de predare la universitatea gazdă.
II. Studentul completează Formularul de Aplicare (formularul este disponibil în varianta electronică pe site-ul UAV), îl semnează şi îl trimite, împreună cu celelalte documente solicitate (vezi Documente necesare pentru dosarul Erasmus+), scanate, pe adresa de email a Biroului Erasmus+, xxx@xxx.xx
III. Documente necesare pentru dosarul Erasmus+:
1. Formular de aplicare
2. Copie C.I.
3. Declaraţie pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de un grant de studii Erasmus sau, dacă a mai beneficiat, să specifice perioada mobilității anterioare
4. Adeverinţă de student cu precizarea mediei obținută la ultima sesiune
5. Certificat de competenţă lingvistică
6. Fotocopii ale diplomelor şi atestatelor profesionale obţinute de candidat, considerate utile în susţinerea candidaturii (adeverinţă de la Liga Studenţilor/alte organizaţii studenţeşti sau de participare la Sesiuni de Comunicări Studenţeşti, etc.)
7. Adeverinţă de la medicul de familie
8. CV
9. Scrisoare de intenţie
IV. Documentele trebuie trimise online, pe xxx@xxx.xx în perioada 1-15 mai 2020. Xxxxxx Xxxxxxxx va redirecționa documentele candidaților membrilor Comisiilor de selecție, în funcție de facultatea de la care provin studenții. Comisia de selecţie din cadrul fiecărei facultăți (compusă din trei cadre didactice) face evaluarea studenţilor-candidaţi, prin interviu, în perioada 18-20 mai 2020, la fiecare facultate în parte, sau online, după cum stabilește Comisia de selecţie din cadrul fiecărei facultăți.
Departajarea studenţilor se va face pe baza punctajului obţinut în urma interviului cu Comisia de selecţie. Procesele verbale de selecţie cu studenţii titulari, rezervele şi cei respinşi, trebuie trimise Biroului Erasmus+ până la data de 22 mai 2020. Xxxxxx Xxxxxxxx afișează rezultatele finale pe 23 mai 2020.
Selecţia reprezintă doar un pas spre mobilitate, nu garanţia plecării; decizia finală se ia de către conducerea UAV şi Biroul Erasmus+ în funcţie de fondurile primate de la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.