REGULAMENT
Aprobat
prin Hotărârea Consiliului
de administraţie al ANRE
nr. din
REGULAMENT
privind procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale
Secţiunea 1
Dispoziții generale
Regulamentul privind procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale (în continuare - Regulament) stabilește etapele procesului de schimbare a furnizorului, termenele și condițiile generale de schimbare a furnizorului de gaze naturale, drepturile şi obligațiile participanților la acest proces.
Regulamentul se aplică consumatorilor finali, furnizorilor de gaze naturale, operatorilor de sistem, inclusiv utilizatorilor și operatorilor sistemelor de distribuție închise.
Regulamentul nu se aplică în cazul stabilirii furnizorului de ultimă opțiune care va furniza gaze naturale consumatorilor finali în baza hotărârii aprobate în acest scop de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (în continuare - Agenţie) în temeiul Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale (în continuare - Legea cu privire la gazele naturale).
În sensul Regulamentului se utilizează noțiunile definite în Legea cu privire la gazele naturale și Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 113/2019 (în continuare - Regulamentul privind furnizarea), precum şi următoarele noțiuni:
furnizor actual – furnizor de gaze naturale care potrivit contractului încheiat, furnizează gaze naturale unui consumator final până la data intrării în vigoare a noului contract de furnizare a gazelor naturale încheiat cu un furnizor nou;
furnizor nou – furnizor de gaze naturale care furnizează gaze naturale consumatorului final, în baza unui nou contract de furnizare a gazelor naturale, care produce efecte din data schimbării furnizorului de gaze naturale;
schimbarea furnizorului de gaze naturale – procedură prin care un consumator final decide, prin opțiune liber exprimată, să înceteze raportul contractual cu furnizorul actual pentru toate sau pentru unele locuri de consum şi să încheie contract de furnizare a gazelor naturale cu un furnizor nou;
factura de plată finală - factura de plată a gazelor naturale consumate până la data schimbării furnizorului de gaze naturale.
Secţiunea 2
Etapele procesului de schimbare a furnizorului de gaze naturale
Un consumator final este în drept să opteze pentru schimbarea furnizorului de gaze naturale la toate locurile de consum sau numai la unul (-ele) din locurile sale de consum care îi aparțin.
Pentru inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, consumatorul final în primul rând, își selectează un furnizor nou de gaze naturale.
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale poate fi gestionată de consumatorul final sau de furnizorul nou, în baza procurii de reprezentare a consumatorului final, întocmită cu respectarea prevederilor Codului civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV/2002, (în continuare - Codul civil al RM).
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale cuprinde următoarele etape:
încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale între consumatorul final și furnizorul nou;
depunerea cererii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, la furnizorul actual;
notificarea de către furnizorul actual a furnizorului nou și a operatorului de sistem privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale;
prezentarea de către operatorul de sistem a informațiilor privind locul (-rile) de consum la care se preconizează schimbarea furnizorului;
încheierea de către operatorii de sistem și furnizori a acordurilor adiționale la contractele pentru prestarea serviciului de transport și/sau de distribuție a gazelor naturale;
controlul echipamentului de măsurare și citirea indicațiilor echipamentului de măsurare;
furnizarea gazelor naturale de către furnizorul nou;
emiterea facturii de plată finale pentru gazele naturale consumate conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul actual;
achitarea de către consumatorul final a datoriilor față de furnizorul actual.
Secțiunea 3
Condiții generale privind schimbarea furnizorului de gaze naturale
În scopul încheierii unui contract de furnizare a gazelor naturale, consumatorul final negociază cu furnizorul nou și transmite acestuia toate datele necesare pentru întocmirea contractului de furnizare a gazelor naturale prevăzute de Regulamentul privind furnizarea, inclusiv denumirea furnizorului actual, adresa locului(-rilor) de consum la care se preconizează consumul gazelor naturale, debitul solicitat. Furnizorul nou este obligat să asigure cantități suficiente de gaze naturale pentru a acoperi consumul de gaze naturale al consumatorului final, în conformitate cu prevederile contractului încheiat.
Furnizorul nou este obligat să-și asume responsabilitatea echilibrării pentru întreaga cantitate de gaze naturale consumată la locul(-rile) de consum pentru care se realizează procedura de schimbare a furnizorului începând din momentul schimbării furnizorului, acest lucru fiind specificat în contractul de furnizare a gazelor naturale.
În scopul asigurării respectării termenului legal stabilit pentru parcurgerea procedurii de schimbare a furnizorului prevăzută de Regulament, furnizorii noi sunt obligați să dispună de contracte pentru prestarea serviciului de transport și/sau de distribuție a gazelor naturale, încheiate până la inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
În cazul în care consumatorul a iniţiat procedura de schimbare a furnizorului în baza unui contract de furnizare a gazelor naturale semnat cu un furnizor care nu are încheiate contractele menţionate, operatorul de sistem anunţă despre acest fapt consumatorul final, furnizorul actual şi furnizorul nou în termen de o zi lucrătoare din momentul primirii notificării privind iniţierea procedurii de schimbare a furnizorului. Procedura se consideră suspendată din momentul transmiterii notificării de către operatorul de sistem până la semnarea contractelor respective.
În cazul schimbării furnizorului de gaze naturale, operatorul de sistem la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (e) locul (-rile) de consum, este obligat să încheie acorduri adiționale privind modificarea cantității contractate și listei locurilor de consum, atribuirea acestora furnizorului nou și excluderea lor din contractul încheiat cu furnizorul actual, după caz operatorul sistemului de transport va modifica anexa privind capacitatea contractată și lista punctelor de intrare / ieșire la contractul pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale. Pentru consumatorul final care schimbă furnizorul de gaze naturale se aplică principiul “capacitatea urmează consumatorul”.
Echipamentul de măsurare montat la locul (-rile) de consum al(e) consumatorului noncasnic, care solicită schimbarea furnizorului de gaze naturale, trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului cu privire la modul de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 385/2010 (în continuare - Regulamentul privind măsurarea) și să permită înregistrarea orară a consumului de gaze naturale.
În situaţia în care echipamentul de măsurare instalat la locul de consum al consumatorului noncasnic care intenționează să schimbe furnizorul de gaze naturale, nu corespunde cerinţelor stabilite în Regulamentul privind măsurarea, sau nu permite înregistrarea orară a consumului de gaze naturale, echipamentul de măsurare se înlocuiește de consumatorul noncasnic pe cheltuiala sa, până la inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
Obligaţia de citire a indicațiilor echipamentului de măsurare în legătură cu schimbarea furnizorului de gaze naturale de către un consumator final revine operatorului de sistem la rețeaua căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum al consumatorului final care inițiază procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
Pentru fiecare loc de consum, operatorul de sistem care îşi desfăşoară activitatea în limitele teritoriului autorizat de Agenţie are obligaţia să dețină înregistrări la cel puţin următoarele informaţii:
adresa locului de consum şi denumirea consumatorului final, care deţine locul de consum;
numărul specific al locului de consum;
debitul contractat;
punctul de racordare;
punctul de delimitare;
presiunea în punctul de delimitare;
caracteristicile echipamentului de măsurare instalat la locul de consum respectiv;
persoana (furnizorul sau furnizorii) cu care este încheiat contractul pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale sau de distribuţie al gazelor naturale.
Data schimbării furnizorului de gaze naturale se consideră ziua întocmirii şi semnării actului de control al echipamentului de măsurare de către operatorul de sistem, în condițiile Regulamentului.
Se interzice furnizorului actual de gaze naturale precum și operatorilor de sistem să perceapă de la consumatorii finali orice plăți pentru schimbarea furnizorului de gaze naturale, pentru încheierea contractelor de furnizare a gazelor naturale sau să împiedice în vreun mod derularea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale de către consumatorul final.
Consumatorul final este în drept să decidă asupra sistării procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale informând despre acest fapt furnizorul nou. Furnizorul nou în termen de o zi lucrătoare notifică furnizorul actual şi operatorul de sistem la reţeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum respective despre sistarea procedurii de schimbare a furnizorului, la inițiativa consumatorului final.
Secțiunea 4
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale
După ce consumatorul final şi furnizorul nou convin asupra clauzelor contractuale, inclusiv asupra prețului gazelor naturale, consumatorul final sau furnizorul nou, în condițiile existenței procurii menționate la pct. 7 depune o cerere de schimbare a furnizorului de gaze naturale (în continuare – cerere), în conformitate cu Anexa la Regulament.
Schimbarea furnizorului se efectuează în termen de cel mult 20 de zile calendaristice din data depunerii cererii de către consumatorul final.
Cererea poate fi depusă nemijlocit la oficiul furnizorului actual, expediată prin intermediului scrisorii recomandate sau în format electronic prin intermediului poștei electronice (în cazul în care cererea este autentificată prin semnătură electronică). Adresa poștală electronică la care poate fi transmisă cererea este publicată pe pagina web oficială a furnizorului actual.
În prima zi lucrătoare ulterioară primirii cererii, furnizorul actual informează printr-o notificare furnizorul nou și operatorul de sistem la rețeaua căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum despre primirea cererii. Informația privind primirea cererii este transmisă prin poştă electronică, fax sau prin alte mijloace de comunicare în scris.
În termen de cel mult 7 zile de la data expedierii cererii, consumatorul final este obligat să achite toate facturile pentru locul(-rile) de consum pentru care a fost inițiată procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, emise de furnizorul actual pentru gazele naturale consumate anterior depunerii cererii precum și toate penalitățile, calculate în conformitate cu şi în temeiul contractului de furnizare a gazelor naturale, pentru consumul de gaze naturale la locul(-rile) de consum pentru care a fost inițiată procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
În cazul constatării neîndeplinirii cerințelor pct. 24, furnizorul actual notifică în termen de o zi lucrătoare consumatorul final, furnizorul nou și operatorul de sistem la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (e) locul(-rile) de consum, despre existența datoriilor la locul(-rile) de consum pentru care se solicită schimbarea furnizorului de gaze naturale.
Procedura de schimbare a furnizorului se consideră suspendată pentru locul (-rile) de consum la care există datorii până la îndeplinirea de către consumatorul final a cerințelor pct. 24. Furnizorul actual anunță neîntârziat furnizorul nou și operatorul de sistem la rețeaua de gaze naturale a căruia care este (sunt) racordat (-e) locul(-rile) de consum despre înlăturarea cauzelor suspendării procedurii de schimbare a furnizorului.
În termen de cel mult 7 zile de la data primirii notificării privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale operatorul de sistem, la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum, verifică îndeplinirea de către consumatorul noncasnic a cerințelor prevăzute la pct. 14 și notifică, consumatorul noncasnic, furnizorul actual și furnizorul nou în cazul constatării neîndeplinirii acestora. Procedura de schimbare a furnizorului se consideră suspendată pentru locul (-rile) de consum care nu corespund cerințelor pct. 14 până la îndeplinirea de către consumatorul noncasnic a cerințelor stabilite. Operatorul de sistem anunță neîntârziat furnizorul actual și furnizorul nou despre înlăturarea cauzelor suspendării procedurii de schimbare a furnizorului.
În termen de cel mult 5 zile de la data primirii notificării privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, operatorul de sistem, la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum pentru care s-a iniţiat procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, transmite consumatorului final şi furnizorului nou informaţii privind: numele / denumirea consumatorului final, adresa și numărul specific al locului(-rilor) de consum pentru care se solicită schimbarea furnizorului de gaze naturale, ultimele indicații citite ale echipamentului de măsurare.
În termen de o zi lucrătoare din momentul primirii informațiilor specificate la pct. 27 furnizorul nou verifică informațiile primite de la operatorul de sistem la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum pentru care s-a iniţiat procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, iar în cazul în care constată neconcordanţe, sesizează consumatorul final și operatorul de sistem.
În termen de cel mult 7 zile de la primirea notificării privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, operatorul de sistem la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum pentru care s-a iniţiat procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, transmite furnizorului actual și furnizorului nou proiectele semnate ale acordurilor adiționale privind modificarea cantității contractate și perioadei de livrare a gazelor naturale precum și listei locurilor de consum la contractele pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale sau capacității contractate și perioadei de livrare precum și listei punctelor de intrare/ieșire, la contractele pentru prestarea serviciului de transport existente. Nu se admite includerea în acordurile adiționale a altor clauze decât cele indicate pct. 29.
În termen de o zi lucrătoare din momentul recepționării acordurilor adiționale la contractele pentru prestarea serviciului de transport și/sau de distribuţie a gazelor naturale existente, furnizorul actual și furnizorul nou semnează și transmit operatorului de sistem acordurile adiționale la contractele pentru prestarea serviciului de transport și/sau de distribuţie a gazelor naturale.
Dacă furnizorul actual refuză neargumentat semnarea acordurilor adiționale la contractele pentru prestarea serviciului de transport și/sau de distribuție pentru locul(-rile) de consum indicate de consumatorul final care solicită schimbarea furnizorului de gaze naturale, acest fapt se consideră ca împiedicare de către furnizorul actual a exercitării dreptului de schimbare a furnizorului de gaze naturale de către consumatorul final. În cazul refuzului neargumentat de către furnizorul actual a semnării acordului adițional, operatorul de sistem modifică unilateral contractul pentru prestarea serviciului de transport / distribuție al gazelor naturale pentru locul (-rile) de consum respective.
În termen de 5 zile, dar nu mai devreme de 2 zile din momentul îndeplinirii prevederilor descrise în pct. 26 -28, operatorul de sistem la rețeaua de gaze naturale a căruia este (sunt) racordat (-e) locul (-rile) de consum pentru care s-a iniţiat procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, este obligat să efectueze controlul echipamentului de măsurare şi al sigiliilor aplicate acestuia, să efectueze citirea indicațiilor echipamentului de măsurare şi să întocmească actul de control al echipamentului de măsurare, sau după caz, actul de depistare, în două exemplare, în prezenţa consumatorului final sau a reprezentantului consumatorului final.
În scopul efectuării activităților descrise în pct. 32, în termen de cel mult 7 zile de la primirea notificării privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, operatorul de sistem informează consumatorul final, furnizorul actual şi furnizorul nou despre data şi ora efectuării acestor activităţi. Dacă la momentul controlului și citirii indicațiilor echipamentului de măsurare de către operatorul de sistem furnizorul actual și/sau furnizorul nou nu sunt prezenți, activitățile se vor face în lipsa lor, cu indicarea acestui fapt în actul de control al echipamentului de măsurare. În aceeași zi operatorul de sistem va expedia prin poştă cu scrisoare recomandată și prin intermediul poștei electronice furnizorului actual și furnizorului nou, actul de control al echipamentului de măsurare, semnat de către persoana responsabilă a operatorului de sistem și contrasemnat de consumatorul final.
În cazul neprezentării consumatorului final sau a reprezentantului acestuia, controlul și citirea indicațiilor echipamentului de măsurare nu va avea loc, iar termenul procedurii de schimbare a furnizorului se va suspenda până la înlăturarea situațiilor temeinice neprevăzute ce a împiedicat prezentarea acestora.
În cazul situațiilor neprevăzute ce împiedică prezentarea operatorului de sistem la data şi ora fixate, el este obligat să notifice despre acest fapt consumatorul final, furnizorul actual şi furnizorul nou și să stabilească altă dată și oră ce nu ar depăși 5 zile din momentul îndeplinirii prevederilor pct. 26-28. Neprezentarea reprezentanților operatorului de sistem la data şi ora fixată, comunicată furnizorilor și consumatorului final, se consideră împiedicare de către operatorul de sistem a dreptului de schimbare a furnizorului de către consumatorul final și se sancționează conform prevederilor Legii cu privire la gazele naturale.
În cazul, în care se constată că echipamentul de măsurare, instalat la locul(-rile) de consum pentru care a fost iniţiată procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale, este defectat nu din vina consumatorului final, cantitatea de gaze naturale consumată pe parcursul perioadei de la ultima citire a indicațiilor echipamentului de măsurare și până la momentul stabilit pentru citirea indicațiilor echipamentului de măsurare conform pct. 32-33, se determină conform prevederilor Regulamentului privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 112/2019.
În termen de cel mult 2 săptămâni de la schimbarea furnizorului, în baza indicaţiilor echipamentului de măsurare, transmise de către operatorul de sistem, furnizorul actual emite şi expediază consumatorului final factura de plată finală pentru gazele naturale consumate.
Consumatorul este obligat să achite factura de plată finală conform termenelor stabilite în Regulamentul privind furnizarea.
În cazul existenţei unor datorii ale furnizorului actual faţă de consumatorul final, furnizorul actual este obligat să le restituie consumatorului în termen de 5 zile de la data achitării facturii finale de către consumatorul final.
În cazul, în care se constată consumul de gaze naturale prin ocolirea echipamentului de măsurare, prin denaturarea indicațiilor acestuia sau prin alte modalități de consum neînregistrat de echipamentul de măsurare, după ce consumatorul final a depus la furnizorul actual cererea privind schimbarea furnizorului de gaze naturale, procedura de schimbare a furnizorului se sistează pentru locurile de consum unde a fost constatată încălcarea, urmând ca pentru aceste locuri de consum procedura să fie parcursă repetat după ce se achită cantitatea de gaze naturale determinată conform prevederilor Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale. În acest caz operatorul de sistem la rețeaua căruia este (sunt) racordat(-e) locul(-rile) de consum, este obligat să notifice consumatorul final, furnizorul nou și furnizorul actual despre depistarea cazului(-rilor) respective și mențiunea privind sistarea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
Secțiunea 5
Schimbarea furnizorului de gaze naturale de către utilizatorul
sistemului de distribuție închis
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale reglementată în Regulament se aplică și în cazul utilizatorului sistemului de distribuție închis care achiziționează gazele naturale de la operatorul sistemului de distribuție închis în condițiile Regulamentului privind sistemul de distribuție închis al gazelor naturale aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 285/2018.
În cazul schimbării furnizorului de gaze naturale de către utilizatorul sistemului de distribuție închis care are încheiat contract de alimentare cu gaze naturale cu operatorul sistemului de distribuție închis, operatorul sistemului de distribuție închis îndeplinește obligațiile furnizorului actual și operatorului de sistem ce reies din Regulament.
Secțiunea 6
Rezolvirea contractului de furnizare a gazelor naturale
Cu condiţia ca procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale să nu fiе suspendată sau sistată conform prevederilor Regulamentului, începând cu data schimbării furnizorului de gaze naturale stabilită conform pct. 16, furnizarea gazelor naturale la locul(-rile) de consum la care a fost realizată procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale este realizată de către furnizorul nou în conformitate cu contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat cu consumatorul final în acest sens.
Contractul de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum la care a avut loc schimbarea furnizorului de gaze naturale, încheiat între consumatorul final și furnizorul actual se consideră rezolvit din momentul schimbării furnizorului de gaze naturale cu excepţia cazului când consumatorul final îşi exprimă în scris dorinţa de a menţine relaţiile contractuale.
Secțiunea 7
Prevederi speciale
Eventualele litigii ce survin între furnizorul actual, furnizorul nou şi operatorul de sistem în legătură cu schimbarea furnizorului de gaze naturale se soluţionează pe cale amiabilă, pe cale extrajudiciară de către ANRE, sau în instanţa de judecată.
În cazul în care, după finalizarea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, furnizorul actual a constatat că prin acțiunile sale consumatorul final i-ar fi cauzat prejudiciu material, primul este în drept să se adreseze în instanţa de judecată, pentru a obliga consumatorul final să-i achite eventualele despăgubiri, în cuantumul şi termenele stabilite în Codul civil al RM.
În cazul în care procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale a fost suspendată sau sistată conform condițiilor stipulate în Regulament, furnizarea gazelor naturale la locul(-rile) de consum pentru care a fost inițiată procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale se realizează conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul actual.
Anexa
la Regulamentul privind procedura
de schimbare a furnizorului de gaze naturale aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr.
Informațiile obligatorii care trebuie specificate în cererea de schimbare a furnizorului
de gaze naturale
Conținutul cererii de schimbare a furnizorului de gaze naturale depusă de consumatorul casnic:
Numele prenumele consumatorului casnic;
IDNP;
Adresa de domiciliu;
Date de contact (adresa, telefon, fax, email);
Adresa și numărul specific al locului (-rilor) de consum pentru care se solicită schimbarea furnizorului, precum și denumirea operatorului de sistem la rețelele de gaze naturale ale căruia este(sunt) racordat(-e) locul(-rile) de consum;
Denumirea furnizorului nou;
Datele de contact ale furnizorului nou.
Conținutul cererii de schimbare a furnizorului de gaze naturale depusă de consumatorul noncasnic:
Denumirea consumatorului noncasnic;
IDNO;
Adresa juridică;
Date de contact (adresa, telefon, fax, email);
Adresa și numărul specific al locului (-rilor) de consum pentru care se solicită schimbarea furnizorului, precum și denumirea operatorului de sistem la rețelele de gaze naturale ale căruia este(sunt) racordat(-e) locul(-rile) de consum;
Denumirea furnizorului nou;
Datele de contact ale furnizorului nou.
Solicitarea expresă a consumatorului final de a rezolvirea contractual de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul actual în termenii stabiliți de Regulamentul privind schimbarea furnizorului de gaze naturale.