CONTRACT DE PRESTARI SERVICII
Digitally signed by Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
Date: 2019.05.28 22:26:52 +03'00'
CONTRACT DE PRESTARI SERVICII
constand in instalarea si interventia asupra produselor hardware
1. Partile contractului
Prezentul contract, denumit in continuare Contractul, este incheiat si isi produce efectele intre S.C. Agriso Mobile Soft S.R.L. in calitate de Prestator de servicii de instalare si Client sau Beneficiar. Prezentul Contract se considera incheiat in momentul confirmarii de catre Prestator a comenzii realizate de Client prin mijloace electronice pe site-ul xxx.xxxxxx.xx sau in momentul semnarii olografe a prezentului contract de catre parti.
2. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract este dat de prestarea serviciilor de instalare sau interventii aduse asupra dispozitivelor hardware achizitionate de la Prestator sau detinute de Client in schimbul unei contraprestatii constand intr-o suma de bani. Instalarea se va efectua de catre personalul Agriso sau de catre persoanele contractate de Agriso in acest sens, care actioneaza in numele si pe seama Agriso.
3. Plata si mijloacele de plata
3.1 Pretul este stabilit in bani in cuantumul prevazut in Anexa Descriptiva.
3.2 Pretul este stabilit in euro, corespunzator cursului valutar comunicat in ziua anterioara incheierii contractului.
3.3 Modalitatea de calcul a pretului este prevazuta in Anexa descriptiva si se considera acceptata, inteleasa si asumata de Client in momentul manifestarii consimtamantului acestuia prin mijloace electronice, respectiv prin trimiterea formularului de comanda de pe site-ul xxx.xxxxxx.xx
3.4 In cazul in care apar situatii pe care Prestatorul nu le-a prevazut si nici nu putea sa le prevada la momentul incheierii contractului care atrag costuri suplimentare de instalare, Clientul isi asuma plata acestor cheltuieli in mod integral, pentru dovada achitarii acestora de catre Beneficiar intocmindu-se un proces verbal care va face parte integranta in prezentul contract
3.5 Plata se va executa prin virament bancar sau online cu cardul in contul indicat in factura primita pe adresa de mail prevazuta in Anexa descriptiva care face parte integranta din prezentul Contract. In ceea ce priveste modalitatea viramentului bancar, plata se considera efectuata la data in care contul Prestatorului a fost alimentat cu suma care face obiectul platii.
3.6 Prestatorul poate acorda discounturi conform propriei politici comerciale, aceste eventuale discounturi regasindu-se in Anexa Descriptiva primita de Client prin intermediul postei electronice in momentul primirii confirmarii comenzii efectuate.
3.7 Plata se va executa in termen de 5 zile de la data incheierii Contractului. La momentul scadentei Cumparatorul este considerat de drept in intarziere. In caz de neplata, Furnizorul isi rezerva dreptul de a denunta unilateral contractul si de a nu-si mai executa propriile obligatii decurgand din Contract, fara a putea fi obligat la despagubiri decurgand din aceasta denuntare.
4. Obligatiile prestatorului
4.1 Prestatorul este obligat la efectuarea serviciilor contractate in termen de 15 zile lucratoare de la data primirii confirmarii bancare a achitarii respectivelor servicii de catre Beneficiar.
4.2 Prestatorul va lua toate masurile necesare pentru ca instalarea sa se realizeze in conditii optime, in acest sens initiind legatura intre personalul care va efectua instalarea si Client.
4.3 Prestatorul isi asuma responsabilitatea doar in cazul in care instalarea nu a fost realizata in mod corespunzator din culpa sa. In cazurile care nu au fost prevazute sau nu puteau fi prevazute de Prestator, prejudiciul suferit ca urmare a instalarii nu este in sarcina acestuia decat in conditiile in care actiunea in sine ar atragere o raspundere delictuala.
4.4 Pentru stabilirea culpei in producerea prejudiuciului, Prestatorul si Clientul se angajeaza sa remita sumele de bani corespunzatoare realizarii unei expertize care sa clarifice acest lucru. Costurile vor fi suportate in mod egal de acestia. Clientul care reclama fara a pune la dispozitie suma de bani corespunzatoare executarii unei astfel de expertize va fi considerat de rea-credinta, iar reclamatia acestuia nu va fi luata in considerare, in acest caz, Prestatorul neavand nicio obligatie fata de Client.
4.5 Doar in masura in care, in urma expertizei efectuate, reiese culpa Prestatorului in producerea prejudiciuui, acesta va acoperi integral prejudiciul suferit de Client si ii va restitui sumele inaintate pentru executarea expertize. Daca, in urma expertizei, reiese o culpa comuna a Prestatorului si Clientului/ sau a unui tert, raspunderea acestora va fi proportionala si divizibila. In situatia in care, in urma expertizei, se stabileste ca Prestatorul nu are nicio culpa in producerea prejudiciului, Xxxxxxx xx va inapoia suma de bani inaintata pentru executarea expertizei, Prestatorul avand dreptul si la eventuale daune-interese materiale sau morale produse ca urmare a reclamatiei nefondate din partea Clientului. Suma de bani inaintata pentru executarea expertizei va fi inapoiata de Client, respectiv de Prestator, in termen de 5 zile de la notificarea rezultatului expertizei. In cazul neexecutarii la termen a acestei obligatii, debitorul va suporta daune moratorii in cuantumul prevazut de dobanda legala.
4.6 Prestatorul are posibiltatea sa monteze sigilii pe dispozitivele instalate, orice atingere, modificare, mutare adusa acestora considerandu-se a aduce atingere integritatii si bunei functionari a dispozitivelor, Clientul fiind decazut din dreptul de a pretinde orice eventuala reparatie sau acoperire de prejudiciu, Prestatorul fiind integral absolvit de orice raspundere.
4.7 Prestatorul, in cazul dovedirii propriei culpe, va repara bunul in termen de 15 zile de la stabilirea culpei sau il va inlocui. Daca nu este posibila repararea sau inlocuirea, va oferi echivalentul in bani Clientului.
4.8 Prestatorul se obliga sa realizeze, prin intermediul personalului contractat in scopul efectuarii instalarilor, in momentul receptiei serviciilor de instalare de catre Beneficiar, un proces-verbal care sa ateste faptul ca instalarea a fost realizata in mod corespunzator. Daca in termen de 15 zile de la efectuarea serviciilor, Clientul reclama o functionare defectuoasa a acestora, Prestatorul va efectua respectivele interventii fara a percepe vreo taxa din partea Clientului. Cerintele ulterioare venite din partea Clientului, privitoare la interventii asupra echipamentelor se considera fiind un nou Contract pentru care se vor percepe taxele
aferente. In nicio situatie in care este atestata instalarea corespunzatoare prin intermediul respectivului proces verbal, Prestatorul nu este obligat la ulterioare interventii.
4.9 In cazul instalarii dispozitivelor care nu au fost achizitionate de la Prestator, acesta nu garanteaza compatibilitatea echipamentelor respective
4.10 Prestatorul nu raspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se foloseste pentru executarea obligatiilor contractuale. In cazul ivirii unor astfel de prejudicii, persoana respectiva va raspunde personal.
5. Obligatiile Clientului
5.1 Benefiarul are obligatia de a achita sumele necesare realizarii serviciilor contractate de la Prestator.
5.2 In momentul receptiei, Clientul este obligat sa certifice prin intermediul procesului-verbal instalarea corespunzatoare. In cazul in care considera ca instalarea a fost realizata necorespunzator, Clientul este obligat sa semnaleze acest lucru imediat Prestatorului care va lua toate masurile necesare in vederea indreptarii erorilor. In masura in care nu semnaleaza in termen de 15 zile de la receptie aceste eventuale erori sau semneaza procesul verbal fara niciun fel de obiectiuni, se considera ca Beneficiarul a primit serviciile in mod corespunzator, orice alta semnalare ulterioara din partea acestuia nefiind in sarcina Prestatorului ca obligatie decurgand din contractul de prestari servicii initial, ci va putea face, dupa caz, obiectului unui nou contract incheiat intre Parti.
6. Drepturile Clientului
Clientul are următoarele drepturi:
- sa solicite facturile corespunzatoare platilor efectuate;
- sa-i fie pastrate confidentiale datele de contact si datele de acces la serviciile Agriso;
- dreptul la protectia datelor cu caracter personal.
7. Protectia datelor cu caracter personal
7.1. Prestatorul va asigura confidentialitatea datelor cu caracter personal, furnizate de Beneficiar sau solicitate de acesta, cu exceptia situatiei in care divulgarea acestor date este realizata cu acordul prealabil al Beneficiarului dat in baza prezentului Contract, la cererea unor terti autorizati, la cererea organelor de stat abilitate sau autorizate, sau pentru prestarea unor servicii de catre terti (precum tiparire si/sau expediere facturi, servicii de colectarea debitelor etc.) in vederea executarii Contractului.
7.2 Beneficiarul este de acord ca datele cu caracter personal, incluzand codul numeric personal, sa fie prelucrate de Prestator in scopul executarii prezentului Contract, respectiv pentru instalare, facturare, relatii cu clientii, recuperarea sumelor datorate, in scopul verificarii respectarii prevederilor Contractului, cat si in scop promotional, cu respectarea drepturilor Beneficiarului prevazute de lege. In cazul in care aceste operatiuni sunt realizate de catre terte parti, datele cu caracter personal vor putea fi comunicate acestora in vederea executarii contractului. Beneficiarul isi va putea retrage oricand consimtamantul pentru utilizarea datelor sale personale in scop promotional, la exprimarea acordului asupra contractului, printr-o cerere separata si comunicata Prestatorului in conditiile prevazute de
prezentul contract.
7.3. In ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal in scopurile mai sus mentionate, clientul beneficiaza, in baza unei cereri transmise in scris catre Agriso de urmatoarele drepturi prevazute de lege:
7.3.1. dreptul de informare
7.3.2. dreptul de acces la date
7.3.3. dreptul de interventie asupra datelor
7.3.4. dreptul de opozitie
7.3.5. dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
7.3.6. dreptul de a se adresa justitiei
8. Forta majora
8.1 Niciuna dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator, total sau partial, a oricarei obligatii care ii incuba conform prezentului Contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.
8.2 Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice in termen de 48 de ore de la producerea evenimentului si sa ia toate masurile pentru limitarea consecintelor lui.
8.3 Exonerarea de raspundere opereaza numai pe durata existentei cazului de forta majora.
9. Notificari
Orice comunicare, notificare adresata de una dintre parti catre cealalta este valabil indeplinita daca va fi transmisa prin una din urmatoarele modalitati:
la adresa de mail prevazuta in Anexa descriptiva
pe xxxx postala prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare la adresele prevazute in Anexa descriptiva
9. Rezolvarea litigiilor
Litigiile de orice natura decurgand din incheierea, executarea,interpretarea, incetarea Contractului care nu pot fi rezolvate pe cale amiabila de catre Parti, sunt in competenta instantelor de drept comun.
10. Clauze finale
Prezentul Contract a fost incheiat in limba romana. In cazul in care vor exista discrepante intre versiunea in limba romana si eventualele versiuni in alte limbi, va prevala versiunea in limba romana.