privind aprobarea încheierii unui contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual
AVIZAT DE LEGALITATE, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Xxxxxx-Xxxxx Xxxxxx
PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii unui contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţa ordinară a lunii decembrie 2020, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 43062/16.12.2020, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 43063/16.12.2020, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile art. 25 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
▪ Prevederile Ordinului nr. 3554/2017 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual;
▪ Adresa nr. 1912/11.12.2020 a Liceului „Voievodul Xxxxxx” Târgoviște, înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 42673/14.12.2020;
▪Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, cu începere din anul școlar 2021-2022, în domeniul de pregătire profesională „Mecanică”, calificare profesională „Operator sonde”, între operatorul economic (partener de practică) OMV PETROM S.A., Liceul „Voievodul Xxxxxx” Târgovişte şi Municipiul Târgovişte, contract prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgovişte, jr. Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxx, să semneze contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, în forma în care a fost aprobat în anexa la prezenta hotărâre.
Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgovişte, Direcţia Economică, Direcția de Administrare Patrimoniu Public şi Privat şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
INIȚIATOR,
PRIMARUL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Xxxxxx-Xxxxxxxx Xxxx
Red. D.I.
Compartimentul de resort căruia i-a fost transmis prezentul proiect | Termen limită depunere raport de specialitate | |
18 decembrie 2020 | ||
Comisia de specialitate căreia i-a fost transmis prezentul proiect | ||
Comisia nr. 1 | X | |
Comisia nr. 2 | X | |
Comisia nr. 3 | X | |
Comisia nr. 4 | X | |
Comisia nr. 5 | X |
REFERAT DE APROBARE
privind încheierea unui contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual
Învăţământul profesional în sistem dual este o formă de pregătire a absolvenţilor de gimnaziu prin implicarea directă a operatorilor economici în procesul de formare profesională, astfel încât, la finalul anilor de studiu, absolvenţii vor avea asigurat un loc pe piaţa forţei de muncă.
Prin OUG nr. 94/2014 privind modificarea si completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, în cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar a fost introdus și sistemul dual, care are scopul de a asigura formarea de personal calificat conform cerințelor și necesităților agenților economici.
Conform Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic care se desfășoară pe bază de contract.
Potrivit „Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual“ aprobată prin Ordinul nr. 3554 din 29 martie 2017 al Ministerului Educației Naționale, învățământul profesional dual poate fi organizat în unități de învățământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau asociație/consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se află unitatea școlară.
Prin adresa nr. 1912/11.12.2020 înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 42673/14.12.2020, Liceul ”Voievodul Xxxxxx” solicită încheierea unui contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor în sistem dual, cu începere din anul școlar 2021-2022 pentru 28 de elevi din clasa a IX-a.
Date fiind cele prezentate, pentru a putea fi derulată formarea profesională a elevilor în sistem dual, propunem încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor din cadrul Liceului Voievodul Xxxxxx, cu începere din anul scolar 2021-2022.
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
jr. Xxxxxx-Xxxxx XXXXXX
RAPORT DE SPECIALITATE
privind încheierea unui contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual
Prin O.U.G. nr. 94/2014 privind modificarea si completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, în cadrul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar a fost introdus şi sistemul dual, care are scopul de a asigura formarea de personal calificat conform cerinţelor şi necesităţilor agenţilor economici.
Conform Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, învăţământul dual este o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic care se desfăşoară pe bază de contract, având următoarele caracteristici:
a) este organizat, într-un cadru unitar, de către unităţile de învăţământ la solicitarea operatorilor economici sau a structurilor asociative interesate, cum ar fi camere de comerţ, asociaţii patronale de ramură, clustere în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică;
b) asigură o rută alternativă de educaţie şi formare profesională, organizată pe bază de parteneriat şi conform unor contracte individuale de pregătire practică încheiate cu operatorii economici care asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor;
c) operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puţin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învăţământul profesional, şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
d) se bazează pe un parteneriat extins, asigurând colaborarea dintre unităţile de învăţământ partenere, autorităţile publice centrale şi locale şi mediul economic şi asociativ.
Conform „Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual“ aprobată prin Ordinul nr. 3554 din 29 martie 2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale, învăţământul profesional dual poate fi organizat în unităţi de învăţământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de operatori economici, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ- teritorială de pe raza căreia se află unitatea şcolară.
Prin adresa nr. 1912/11.12.2020 înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 42673/14.12.2020, Liceul ”Voievodul Xxxxxx” solicită încheierea unui contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor în sistem dual, cu începere din anul școlar 2021-2022 pentru 28 de elevi din clasa a IX-a, după cum urmează:
Nr. Crt. | Denumirea operatorului economic | Solicitarea de școlarizare | ||
Calificarea profesională | Nr. De locuri solicitate | Unitatea de învățământ la care solicita școlarizarea | ||
1. | OMV PETROM S.A. | Operator sonde | 28 | Liceul ”Voievodul Xxxxxx” Târgoviște |
Date fiind cele prezentate, pentru a putea fi derulată formarea profesională în sistem dual a 28 de elevi din clasa a IX-a din Liceul ”Voievodul Xxxxxx”, este necesară încheierea unui contract de parteneriat între agentul economic, unitatea scolara si unitatea administrativ teritoriala pe raza careia functioneaza unitatea scolara.
Astfel, anexăm prezentului raport modelul de contract ce se impune a fi analizat, respectiv aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Târgoviște.
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
jr. Xxxxxx-Xxxxx XXXXXX