LUCRARE COORDONATĂ DE GABRIEL BOROI

LUCRARE COORDONATĂ DE XXXXXXX XXXXX

Fişe de drept civil

2. Obligaţiile. Contractele. Moştenirea

Ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită

Colectivul de autori: Xxxxxxx Xxxxx, Xxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx, Xxxxx Xxxxxxx

Fişa nr. 37

TESTAMENTUL

I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND TESTAMENTUL

Reglementare	– testamentul este reglementat în cuprinsul art. 1034-1085 C.civ., Capitolul III (Testa- mentul), Xxxxxx XXX (Liberalităţile) din Cartea a IV-a (Despre moştenire şi liberalităţi), precum şi în alte acte normative (de exemplu, Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 şi Regulamentul de aplicare a acestei legi).
Principiul libertăţii testamentare	– orice persoană capabilă poate dispune de bunurile ce compun patrimoniul său pe cale testamentară, respectiv poate să nu dispună prin testament, cu consecinţa trans- misiunii moştenirii pe cale legală; ▪ dreptul persoanei de a dispune prin testament este limitat în ipoteza existenţei moştenitorilor legali rezervatari; testatorul nu poate să facă liberalităţi care încalcă rezerva succesorală cuvenită moştenitorilor legali rezervatari, iar dezmoştenirea acestora va fi întotdeauna parţială; ▪ nicio persoană nu poate renunţa în mod valabil la dreptul său de a dispune pe cale testamentară, orice convenţie contrară fiind lovită de nulitate absolută.
Noţiune	– definiţie legală: testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil, prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă (art. 1304 C.civ.); ▪ prin intermediul testamentului, defunctul poate dispune, în tot sau în parte, de bunurile sale prin instituirea de legatari, dar în acelaşi timp poate să insereze în actul său de ultimă voinţă şi alte dispoziţii (de exemplu, recunoaşterea unui copil, numirea unui executor testamentar, dezmoştenirea unor moştenitori legali, revo- carea unui testament anterior etc.).
Caracterele juridice ale testamentului	1. act juridic: cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu intenţia de a produce efecte juridice; ▪ testamentul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate ale oricărui act juridic (consimţământ, capacitate, obiect şi cauză), precum şi condiţiile specifice de validitate impuse de lege pentru testament; 2. act juridic unilateral: manifestarea de voinţă a testatorului este suficientă pentru a da naştere la drepturi şi obligaţii, evident, de la moartea acestuia; ▪ legatarul nu trebuie să îşi manifeste opţiunea pentru ca testamentul să producă efectele juridice; ▪ voinţa testatorului manifestată prin întocmirea testamentului va produce efecte juridice, respectiv are loc transmiterea legatului către legatar, de la data deschiderii moştenirii, cu singura condiţie ca legatarul să nu repudieze legatul; ▪ cele două acte – testamentul şi acceptarea legatului sau a altor dispoziţii testa- mentare (de exemplu, execuţiunea testamentară) – sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecăruia şi nu se unesc în sensul formării unui act juridic bilateral;

3. act juridic esenţialmente personal: testamentul nu poate fi încheiat decât personal, fiind excluse reprezentarea, precum şi încheierea acestuia cu încuviinţarea ocroti- torului legal;

▪ nu este încălcat caracterul personal al acestui act juridic atunci când testatorul apelează, în vederea întocmirii testamentului, la cunoştinţele de specialitate ale unui avocat sau se consultă cu notarul care autentifică actul său de ultimă voinţă, în scopul de a fi informat asupra condiţiilor de validitate şi a celor de redactare, precum şi a clauzelor testamentare, dacă manifestarea de ultimă voinţă reprezintă voinţa sa personală;

4. act cu caracter individual, adică reprezintă voinţa unei singure persoane;

▪ art. 1036 C.civ., sub sancțiunea nulității absolute, interzice expres testamentul prin care două sau mai multe persoane testează, prin acelaşi act, fie una în favoa- rea celeilalte, fie amândouă în favoarea unui terţ (testamentul reciproc);

5. act juridic esenţialmente revocabil: testatorul, până la decesul său, poate revoca testamentul total sau parţial sau poate aduce anumite modificări dispoziţiilor sale testamentare anterioare, în una din formele prevăzute de lege;

▪ revocarea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate a oricărui act juridic; poate fi expresă sau tacită; există şi posibilitatea de retractare a revocării;

▪ testatorul nu poate să renunţe la dreptul de a revoca testamentul, renunţarea constituind un pact asupra unei succesiuni viitoare, prohibit expres de legiuitor (art. 956 C.civ.);

▪ împiedicarea testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare poate atrage declararea nedemnităţii judiciare [art. 959 alin. (1) lit. c) C.civ.];

▪ prin excepție, nu poate fi revocată clauza testamentară privind recunoaşterea unui copil [art. 416 alin. (3) C.civ.];

6. act juridic solemn: sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul trebuie să fie în- cheiat într-una dintre formele cerute de lege (testament olograf, autentic sau privile- giat);

▪ condiţiile de formă ale testamentului sunt condiţii prevăzute ad validitatem;

7. act juridic mortis causa: efectele dispoziţiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului;

▪ până la momentul decesului lui de cuius, acesta poate dispune potrivit propriei dorinţe de bunurile ce fac obiectul dispoziţiilor testamentare (de exemplu, testa- torul poate înstrăina bunul ce constituie obiectul legatului cu titlu particular, caz în care are loc o revocare implicită a legatului);

▪ nu pot exista clauze cuprinse în testament care să fie executate în timpul vieţii testatorului (de exemplu, o clauză precum „las apartamentul meu legatarului, cu condiţia ca acesta să mă întreţină pe toată durata vieţii mele” reprezintă o con- venţie asupra unei moşteniri nedeschise, prohibită de art. 956 C.civ.);

▪ prin excepţie, clauza testamentară care cuprinde recunoaşterea unui copil îşi produce efectele în timpul vieţii testatorului; dacă recunoaşterea copilului este făcută într-un testament autentic, notarul public este obligat să trimită din oficiu o copie a acestuia, serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea în registrul de stare civilă [art. 416 alin. (2) C.civ.];

8. act de dispoziţie cu titlu gratuit;

▪ din această perspectivă, legatele presupun atât un element material (economic), adică o diminuare a patrimoniului dispunătorului şi o îmbogăţire a patrimoniului

legatarului, cât şi un element intenţional, constând în intenţia de a gratifica animus testandi; – caracterele juridice ale testamentului sunt aplicabile întocmai legatului, însă sunt specifice şi altor dispoziţii testamentare (de exemplu, dezmoşteniri, numirea de executor testamentar etc.), dacă legea nu prevede altfel (de pildă, recunoaşterea unui copil este irevocabilă şi produce efecte imediate, iar nu la decesul testatorului; partajul de ascendent se poate face şi prin donaţie, caz în care nu este un act unilateral, ci este un act juridic bilateral etc.).

Cuprinsul testamentului

– testamentul este un act complex ce poate îngloba mai multe acte juridice; – testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului; alături de aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse lega- tarilor sau moştenitorilor legali şi alte dispoziţii care produc efecte după decesul testa- torului (art. 1035 C.civ.); – cu titlu exemplificativ, se pot regăsi în cuprinsul testamentului dispoziţii referitoare la: 1. patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desem- narea directă sau indirectă a legatarului; ▪ testamentul va cuprinde în primul rând legate, care constituie în esenţă obiectul principal al testamentului, acestea vizând aspectele patrimoniale; 2. desemnarea unuia sau unor executori testamentari care să aducă la îndeplinire dispoziţiile testamentare (art. 1077 C.civ.); 3. dezmoştenirea unuia sau unora dintre moştenitorii legali ai defunctului, adică înlăturarea de la moştenire în tot sau în parte, însă în limitele permise de lege; 4. partajul de ascendent (art. 1161C.civ.); 5. revocarea, totală sau parţială, a unui testament anterior sau doar a unei dispoziţii testamentare anterioare ori retractarea revocării anterioare (art. 1051-1053 C.civ.); 6. sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali; 7. recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei [art. 415 alin. (2), art. 416 C.civ.]; 8. recunoaşterea de către mamă a copilului trecut în registrul de stare civilă ca născut din xxxxxxx xxxxxxxxxxx [art. 415 alin. (1), art. 416 C.civ.]; 9. funeralii sau cu privire la corpul uman după moarte [art. 80 alin. (1) teza I C.civ.]; 10. permiterea sau interzicerea prelevării de organe, ţesuturi şi celule umane (art. 81 C.civ.); 11. desemnarea persoanei ce urmează a fi numită tutore al copiilor testatorului [art. 114 xxxx. (1) C.civ.]; 12. înlăturarea posibilităţii ca o persoană determinată să fie numită tutore al copiilor testatorului [art. 113 alin. (1) lit. g) C.civ.]; 13. instituirea unei clauze de inalienabilitate [art. 627 alin. (1) C.civ.]; 14. împuternicirea unei persoane cu administrarea unui bun sau a mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu (art. 792 C.civ.);

15. dispoziţii relative la partea ce i s-ar cuveni soţului testator din comunitatea de bunuri, la încetarea căsătoriei (art. 350 C.civ.); 16. înlăturarea efectelor nedemnităţii [art. 961 alin. (1) C.civ.]; 17. dispoziţii cu privire la înfiinţarea unei fundaţii; 18. desemnarea ori, după caz, înlocuirea sau revocarea beneficiarului asigurării de către asiguratul care a încheiat un contract de asigurare de persoane (art. 2231 C.civ.); 19. alegerea legii aplicabile propriei moşteniri (art. 2634 C.civ.); 20. recunoaşterea unei datorii etc.; – pot face obiectul testamentului şi alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, în măsura în care acestea nu sunt interzise de lege; – testamentul poate cuprinde o multitudine de acte juridice de sine stătătoare, cu regimuri juridice diferite, întrunite însă sub forma unui singur act material (teoria testamentului – formă juridică sau a actelor juridice de sine stătătoare); ▪ testamentul poate cuprinde nu numai legate, ci şi dispoziţii de altă natură, care nu vizează în mod direct transmiterea patrimoniului succesoral, așa încât se admite că poate fi vorba de două sau mai multe acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament, iar aceste acte pot fi independente între ele, cu regimuri juridice proprii; ▪ din teoria actelor juridice de sine stătătoare, îmbrăcate în formă testamentară, rezultă că: i) validitatea sau, mai larg, eficacitatea dispoziţiilor testamentare trebuie să fie analizată separat, pentru fiecare în parte, deoarece este posibil ca unul dintre acte să fie nul (ineficace), însă alte acte pot fi valabile (eficace); de exemplu, nulitatea partajului de ascendent nu afectează validitatea legatului, caducitatea unui legat pentru predecesul legatarului nu afectează eficacitatea altor legate etc.; ii) deoarece forma (testamentară) este comună, rezultă că viciile de formă se răsfrâng asupra tuturor dispoziţiilor a căror validitate este condiţionată de vali- ditatea testamentului; de exemplu, nicio dispoziţie cuprinsă într-un testament olo- graf nesemnat de către testator nu va produce, în principiu, efecte; iii) recunoaşterea unui copil printr-un testament se distinge de toate celelalte dis- poziţii testamentare prin următoarele: este un act irevocabil; produce efecte ime- diat, iar nu la moartea testatorului; validitatea actului de recunoaştere nu depinde de validitatea testamentului, în sensul că ineficacitatea testamentului nu atrage și ineficacitatea recunoașterii dacă sunt îndeplinite cerinţele speciale prevăzute de lege pentru recunoașterea copilului (de pildă, recunoaşterea unui copil făcută printr-un testament reciproc autentic este valabilă, chiar dacă testamentul este lovit de nulitate absolută).

Proba testamentului

Xxxxxx – orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege [art. 1037 alin. (1) C.civ.]; ▪ ca regulă, dovada se face cu înscrisul constatator al testamentului, deoarece, în toate cazurile, testamentul îmbracă forma scrisă; ▪ nu are relevanţă dacă drepturile invocate rezultând din testament sunt de natură patrimonială (legate) sau nepatrimonială (de exemplu, numirea tutorelui mino- rului), proba urmând a se face în ambele situaţii în acelaşi fel (de exemplu, aceeaşi

dovadă trebuie să o facă atât persoana care îşi întemeiază recunoaşterea filiaţiei prin testament, cât şi legatarul).

Excepţia. Proba testamentului dispărut

– prin excepţie, dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă [art. 1037 alin. (2) C.civ.];

▪ poate fi vorba despre inexistenţa fizică totală sau parţială a testamentului;

▪ se apreciază că şi deteriorarea, degradarea şi distrugerea testamentului se înca- drează în ipoteza prevăzută în art. 1037 alin. (2) X.xxx. (de exemplu, se consideră dispariţie şi deteriorarea produsă prin ştergerea scrisului existent pe testament ca urmare a trecerii timpului);

▪ dovada valabilităţii formei şi a cuprinsului testamentului în condiţiile art. 1037 alin. (2) C.civ. se face doar în faţa instanţei de judecată; notarul public sesizat cu dezbaterea procedurii succesorale notariale nu poate soluţiona dosarul în lipsa testamentului, a înscrisului;

– testamentul autentic şi testamentul sumelor şi valorilor depozitate există în arhiva notarului public instrumentator sau, după caz, a instituţiei specializate, astfel încât, în caz de dispariţie, se va putea obţine o copie;

▪ dacă şi exemplarul aflat în arhiva notarului instrumentator sau a unităţii bancare a dispărut, atunci, în temeiul art. 1037 alin. (2) C.civ., valabilitatea formei şi cuprin- sul testamentului se vor putea dovedi prin orice mijloc de probă;

▪ în cazul testamentului autentic, existenţa unui testament valabil sub aspectul formei se confirmă şi prin datele înscrise în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, în care notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, potrivit art. 1046 C.civ.;

– în cazul dispariţiei unui testament olograf, nu există posibilitatea prezentării unui alt exemplar al acestuia;

▪ potrivit art. 1052 C.civ., testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin distru- gerea, ruperea sau ştergerea sa; astfel, situaţiile în care este invocată dispariţia unui testament nu trebuie să constituie cauză de revocare voluntară tacită;

– testamentele privilegiate nu se întocmesc în dublu exemplar şi nici nu se înre- gistrează în arhivele unităţilor în care se întocmesc, ceea ce va face ca proba să fie la fel de dificilă ca în cazul testamentului olograf;

– persoana interesată va trebui să facă dovada existenţei testamentului, a dispariţiei şi a cauzelor acestei dispariţii, a conţinutului testamentului şi a încheierii acestuia într-una dintre formele prevăzute de lege;

▪ în primul rând, partea interesată va trebui să probeze încheierea testamentului într-una dintre formele prevăzute de lege, lipsa formei fiind sancţionată cu nulita- tea absolută (de exemplu, un testament întocmit în formă verbală prin înregistra- rea vocii testatorului pe un dispozitiv audio), şi abia apoi să dovedească şi celelalte condiţii impuse de lege, întrucât lipsa formei obligatorii face de prisos orice cer-

cetare suplimentară în acest sens;

– dispariţia testamentului trebuie să aibă cauze precum forţa majoră, cazul fortuit sau fapta unui terţ; ▪ în cazul dispariției cauzate prin fapta unui terț, nu are relevanţă dacă acesta este sau nu succesibil al testatorului ori forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta; dacă terţul este şi succesibil al testatorului, poate fi declarată nedemnitatea judiciară, în condițiile art. 959 alin. (1) lit. b) C.civ.; ▪ dispariţia testamentului, produsă în timpul vieţii testatorului şi cunoscută de acesta, neurmată de refacerea testamentului dispărut, constituie o revocare tacită a testamentului; ▪ dacă însă dispariţia a avut loc în timpul vieţii testatorului, iar testatorul nu a avut cunoştinţă de acest aspect, este aplicabil art. 1037 alin. (2) C.civ.; la fel şi în situaţia în care dispariţia a avut loc după decesul testatorului; – în situaţia în care cauza dispariţiei testamentului este fapta testatorului, va trebui analizat dacă este vorba despre revocarea voluntară tacită a acestuia, reglementată de art. 1052 X.xxx., caz în care existenţa testamentului nu se va putea dovedi în temeiul art. 1037 alin. (2) C.civ.; ▪ în ipoteza în care cauza dispariţiei este fapta testatorului, fără ca testatorul să aibă cunoştinţă de aceasta până la data decesului său (de exemplu, din greşeală a aruncat testamentul la gunoi), devin incidente prevederile art. 1037 alin. (2) C.civ.

Interpretarea testamentului

– regulile de interpretare a contractelor, prevăzute de art. 1266-1269 X.xxx., sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia [art. 1039 alin. (1) C.civ.]; ▪ testamentul, fiind un act mortis causa, care produce efecte la data deschiderii moştenirii, face ca operaţiunea de interpretare a acestuia să aibă în vedere dispo- ziţiile legale şi situaţia patrimonială, familială de la această dată; ▪ jurisprudenţă: în esenţă, este vorba despre interpretarea dispoziţiilor testamen- tare, care trebuie făcută nu raportat la data efectuării dispoziţiei testamentare, ci raportat la data la care acea clauză îşi produce efectele, având la baza atât dreptul naţional, cât şi Convenţia. În speţa respectivă, interpretând testamentul raportat la data întocmirii sale, respectiv anul 1939, iar decesul producându-se în anul 1949, deci cu 10 ani mai târziu, soluţia adusă de instanţa naţională a fost de a refuza eficacitatea legatului, întrucât legislaţia nu permitea copilului adoptiv să fie bene- ficiarul unui fideicomis familial, acesta putând moşteni doar pe cale legală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul pârât, în temeiul art. 8 şi art. 14 din Convenţie, pentru discriminarea copilului adoptiv, consacrând astfel interpretarea „evolutivă” a testamentului (C.E.D.O., cauza Pla şi Puncernau c. Andorra, cererea nr. 69498/01, Hotărârea din 13 iulie 2004); – regulile de interpretare a testamentului: 1. testamentul se interpretează după voinţa reală a testatorului (este posibil ca pen- tru identificarea voinţei reale să fie necesară administrarea de probe, aspect ce impune intervenţia instanţei de judecată, depăşindu-se astfel competenţa notarului public), iar nu după sensul literal al termenilor [art. 1266 alin. (1) C.civ.]; 2. la stabilirea voinţei interne a testatorului se va ţine seama de scopul avut în vedere de acesta (de exemplu, dezmoştenirea unui moştenitor legal) [art. 1266 alin. (2) C.civ.];

3. xxxxxxxx testamentului se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul actului (de exemplu, dacă este vorba despre numirea unui executor testamentar, xxxxxxxx se vor interpreta în funcţie de atribuţiile conferite acestuia) (art. 1267 C.civ.);

4. xxxxxxxx testamentului susceptibile de mai multe înţelesuri şi clauzele îndoielnice se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului testamentului [art. 1268 alin. (1) şi (2) X.xxx.];

5. xxxxxxxx testamentului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul [art. 1268 alin. (3) C.civ.];

6. testamentul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia testatorul a testat, oricât de generali ar fi termenii folosiţi (dacă testatorul a individualizat bunul numai prin câteva elemente, vor trebuie avute în vedere şi accesoriile respectivului bun) [art. 1268 alin. (4) C.civ.];

7. în caz de îndoială, testamentul se interpretează în favoarea celui care se obligă [art. 1269 alin. (1) C.civ.], adică în favoarea moştenitorilor legali sau a celui ţinut la plata legatului;

▪ jurisprudenţă: în caz de îndoială, xxxxxx se interpretează în favoarea moșteni- torilor legali (mai ales dacă este vorba de întinderea legatului), iar nu a legatarilor, fără însă a fi anihilată regula de interpretare a clauzei în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce nu ar produce niciunul. În speţă, reclamanții și autorul pârâtelor au hotărât fără echivoc că obiectul legatului instituit l-au constituit toate bunurile mobile, ceea ce nu poate fi interpretat decât în sensul că voința reală a testatoarei, rezultată în principal din însuși conținutul testamentului și în mod acce- soriu din tranzacția extrinsecă, a fost de a testa numai o fracțiune din universali- tatea patrimoniului său. Totodată, xxxxxxxx testamentare nu conțin, direct sau indirect, dispoziții de exheredare a reclamanților, iar cele din contractul de tran- zacție nu neagă expres calitatea reclamanților de moștenitori legali nerezervatari, în timp ce sintagma „unic moștenitor” în privința legatarului este folosită numai în legătură directă cu cea de „toate bunurile mobile” (I.C.C.J., s. I civ., dec. nr. 1686 din 22 februarie 2007, xxx.xxx.xx);

8. elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci [art. 1039 alin. (2) C.civ.]; cu alte cuvinte, intenţia testa- torului trebuie căutată în cuprinsul testamentului, în primul rând, iar doar în mod excepţional, în acte sau împrejurări extrinseci, însă actele sau împrejurările extrinseci trebuie să se sprijine pe cele intrinseci;

▪ se admite că nu se poate recurge la proba testimonială pentru a crea, modifica sau altera o dispoziţie de ultimă voinţă, însă pot fi dovedite prin orice mijloc de pro- bă, deci și prin declarații de martori, circumstanţele exterioare necesare interpre- tării intenţiei testatorului, pentru a se putea stabili sensul expresiilor folosite de testator;

9. legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale [art. 1039 alin. (3) C.civ.];

▪ practic, este vorba de situația în care debitorul face un legat în favoarea credito- rului său, iar, la data deschiderii moștenirii debitorului, creanța încă există; textul

prezumă existența intenției debitorului (testatorului) de a-l gratifica pe creditorul

său, iar nu intenţia de a stinge, în tot sau în parte, datoria pe care o are faţă de cre- ditorul respectiv;

– regulile de interpretare a testamentului privesc atât dezbaterea notarială a moştenirii, cât şi pe cea judiciară;

▪ în ipoteza în care pentru interpretarea testamentului trebuie să se administreze probe, iar între părţi există divergenţe legate de această operaţiune, notarul public va suspenda procedura succesorală notarială şi va îndruma părţile să se adreseze instanţei de judecată;

▪ dacă părţile sunt de acord cu interpretarea propusă de notar, prin aplicarea textelor legale anterior menţionate, sesizarea instanţei nu este necesară, deoarece

procedura succesorală nu dobândește caracter contencios.

II. CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI

1. Condiţiile de fond

1.1. Capacitatea

Regula. Excepţia	– testatorul trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte juridice, însă în măsura în care testamentul conţine legate, trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin liberalităţi, iar cel în favoarea căruia s-a dispus trebuie să aibă capacitatea de a primi pe cale testamentară; – incapacitatea de a dispune sau de a primi liberalităţi, constituind excepţia de la regula generală, trebuie să fie expres prevăzută de lege, deoarece excepţiile sunt de strictă interpretare.
Capacitatea în materia testamentului care nu conţine legate	– având în vedere că dispozițiile testamentare pot constitui acte juridice de sine stătătoare, rezultă că testamentul este valabil dacă sunt respectate dispozițiile legale referitoare la capacitatea civilă necesară efectuării actelor juridice respective; ▪ un minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă va putea încheia un testament care să nu conțină legate, dar care să cuprindă acte care, potrivit legii, pot fi efectuate de o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă; – în categoria actelor ce pot fi cuprinse într-un testament al minorului se încadrează recunoaşterea unui copil; ▪ potrivit art. 417 C.civ., minorul necăsătorit îl poate recunoaşte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoaşterii, iar art. 416 alin. (1) X.xxx. prevede că recunoaşterea de filiaţie se face prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament, ceea ce înseamnă că, din perspectiva capacității civile, este valabil testamentul unui minor prin care acesta recunoaște un copil.
Capacitatea în materia testamentului care conţine legate	– testatorul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu; – orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea [art. 987 alin. (1) C.civ.]; – nicio persoană nu poate renunţa în tot sau în parte la capacitatea sa de a dispune sau de a primi prin testament [art. 29 alin. (2) X.xxx.];

– nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament [art. 984 alin. (2) C.civ.].

Persoanele care au capacitatea de a dispune prin legate

– au capacitatea de a dispune prin legate:

a) persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani;

b) persoana în vârstă de 16 ani care s-a căsătorit şi care, potrivit art. 39 alin. (1) X.xxx., dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu;

c) persoana care a împlinit vârsta de 16 ani şi căreia instanţa de tutelă i-a recunoscut capacitatea de exerciţiu anticipată în temeiul art. 40 C.civ.;

– condiţia capacităţii de a dispune prin testament (legat) trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul îşi exprimă consimţământul [art. 987 alin. (2) C.civ.], adică la data întocmirii testamentului.

Incapacităţile de a dispune prin legate

– nu pot dispune prin legate (cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege):

a) persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, adică minorii sub 14 ani şi per- soanele puse sub interdicţie [art. 988 alin. (1) C.civ.];

▪ incapacitatea celui pus sub interdicţie priveşte şi intervalele în care acesta este lucid, dacă există astfel de perioade; dacă interdicţia este ridicată de instanţă, incapacitatea nu va mai subzista;

▪ în cazul persoanei puse sub interdicţie după ce aceasta a întocmit testamentul (legatul), dacă s-ar aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 1205 alin. (2) C.civ., s-ar putea deduce (eronat) că testamentul ar putea fi anulat numai dacă, la mo- mentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicţie existau şi erau îndeobşte cunoscute; în realitate, într-o asemenea ipoteză, sancțiunea nulității relative va interveni nu pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea de a face liberalități, ci pentru lipsa discernământului la momentul întocmirii testamentului, deci pe temeiul art. 1038 alin. (1) C.civ.;

b) persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă, adică, în principiu, minorii între 14 şi 18 ani [art. 988 alin. (1) C.civ.];

c) persoana care a dobândit deplina capacitate de exercițiu (spre exemplu, prin majorat sau prin ridicarea interdicției) nu poate dispune prin liberalităţi în favoarea celui care a avut calitatea de reprezentant sau de ocrotitor legal al său (spre pildă, în favoarea tutorelui), dacă acesta nu a primit descărcare pentru gestiunea sa [art. 988 alin. (2) teza I C.civ.];

▪ dacă însă reprezentantul sau ocrotitorul legal este un ascendent al dispunăto- rului, liberalitatea este valabilă, chiar în lipsa descărcării de gestiune [art. 988 alin. (2) teza a II-a C.civ.];

d) persoanele insolvabile [art. 12 alin. (2) C.civ.];

▪ starea de insolvabilitate rezultă din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, faţă de valoarea totală a datoriilor exigibile [art. 1417 alin. (2) C.civ.];

▪ după deschiderea moștenirii (când legatul produce efecte), dacă justifică un interes, creditorii testatorului care a fost insolvabil la data întocmirii testamentului

vor putea să ceară anularea legatului, nefiind ţinuţi să solicite să fie plătiţi cu prio-

ritate faţă de legatari (art. 1067 X.xxx.); dacă însă testatorul a fost insolvabil la data întocmirii testamentului, dar nu mai era insolvabil la data deschiderii moştenirii, eventuala acţiune în anulabilitate va fi respinsă ca lipsită de interes;

▪ profesionistul persoană fizică supus obligaţiei de înregistrare în registrul comer- ţului, aflat în stare de insolvenţă, nu este incapabil de a testa; cu toate acestea, în ipoteza morţii profesionistului, legatele se vor putea executa numai după ce creditorii moştenirii vor fi plătiţi (nemo liberalis nisi liberatus) (art. 1067 C.civ.); în acest sens, referitor la ordinea în care se plătesc creanţele împotriva averii debi- torului, potrivit art. 161 pct. 10 lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi art. 62 alin. (4) pct. 6 lit. b) din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, titularii creanţelor izvorând din acte cu titlu gratuit participă la distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor averii debitorului numai după ce toate celelalte creanţe sunt plătite;

▪ în unele lucrări de specialitate, se arată că ar exista și o altă categorie de per- soane incapabile de a dispune prin legat, anume persoanele cu deplină capacitate de exerciţiu, dar care nu au discernământ la momentul întocmirii testamentului; în realitate, este vorba de o confuzie între două condiții de fond ale actului juridic (capacitatea și consimțământul), în sensul că discernământul este o cerință a vala- bilității consimțământului, iar nu o problemă de capacitate; prin urmare, nulitatea relativă a legatului pentru lipsa discernământului persoanei cu capacitate deplină de exercițiu la momentul întocmirii testamentului intervine pentru nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la consimțământ, iar nu pentru incapacitate;

– sancţiunea care intervine în cazul încălcării incapacităţii de a dispune prin liberalităţi este nulitatea relativă (art. 1251 C.civ.);

▪ dacă cel ce a dobândit deplina capacitate de exercițiu a dispus în favoarea fostu- lui reprezentant sau ocrotitor legal (evident, altcineva decât un ascendent) înainte ca acesta să fi primit de la instanţa de tutelă descărcare pentru gestiunea sa, numai această dispoziţie va fi anulabilă, restul dispoziţiilor testamentare fiind valabile şi producând efecte;

▪ întrucât îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, nulitatea se raportează la momentul întocmirii actului, rezultă că testamentul (legatul) făcut de o persoană pusă sub interdicție sau de un minor nu va deveni valabil la momentul ridicării interdicției sau, după caz, al majoratului.

Persoanele care au capacitatea de a primi prin legate

– este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testato- rului;

▪ orice persoană fizică poate fi gratificată dacă este concepută la data deschiderii moştenirii şi dacă ulterior se naşte vie;

▪ persoana juridică dobândeşte capacitatea de a primi legate de la data actului de înfiinţare;

▪ în cazul fundaţiilor testamentare, capacitatea de a primi liberalităţi există din mo- mentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal (art. 208 C.civ.);

– condiţia capacităţii de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moşte- nirii testatorului [art. 987 alin. (4) C.civ.].