CONTRACT DE SERVICII
CONTRACT DE SERVICII
nr. S-CA-CD din
1. În temeiul Normelor Procedurale Interne de Achizitii ale CONPET S.A. Ploiesti (revizia 4), s-a încheiat prezentul contract de servicii,
Între
PĂRȚILE CONTRACTANTE
CONPET S.A. XXXXXXXX, xxx. Xxxx 0000, xx. 0-0, Xxxxxxxx, jud. Prahova, telefon 0244/401330, fax 0244/516451, 0244/402304,email: xxxxxx@xxxxxx.xx, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J29/6/1991, cod fiscal RO 1350020, capital social subscris şi vărsat: 28.569.842,4 lei, cod IBAN XX00 XXXX 0000 0000 0000 0000, deschis la Banca Comercială Română – Sucursala Ploieşti, reprezentată prin xxx. Xxxxx Xxxxxx
– Director General, în calitate de ACHIZITOR
Și
, cu sediul în , telefon , email , cod de înregistrare fiscală RO , înregistrata la Registrul Comertului sub numărul având cod IBAN deschis la , reprezentată prin , în calitate de PRESTATOR
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prestatorul se obligă să presteze servicii de “Revizie periodică și verificări tehnice la instalațiile de ridicat (macarale/stivuitoare/poduri rulante/elevator/nacelă) aflate in proprietatea CONPET S.A. Ploiești”, în perioadele convenite, în conformitate cu Caietul de sarcini– Anexa 1, cu propunerea tehnico – economică – Anexa 2 și cu obligațiile asumate prin contract și cu legislația în vigoare în domeniu.
3. PREȚUL CONTRACTULUI
3.1. Prețul estimat al serviciilor prestate pe perioada derulării contractului este de lei, fără TVA, și este compus din:
Nr. Crt. | Denumire instalație (echipament) | Locația | Tip Intervenție | Preț în lei (fără TVA) |
1. | Automacara HIAB 008T-2 | Ploiești | RP+VT | |
2. | Pod rulant electric-manual | Bărăganu | RP+VT | |
3. | Pod rulant electric | Călăreți | RP+VT | |
4. | Pod rulant manual | Rampa Bărbătești | RP+VT | |
5. | Nacelă mobilă GSR S125RA | Ploiești - Auto | RP+VT | |
6. | Motostivuitor furci frontaleTeletruk 35D | Inotești | RP+VT | |
7. | Elevator IME 300/25 | Ploiești | RP+VT | |
8. | Stivuitor Caterpilar DP 15K | Ploiești | RP+VT | |
9. | Automacara CKD-AD 20,2 | Orlești | RP+VT | |
10. | Automacara XXX-XX 00,0 | Xxxxxxxx | RP+VT | |
11. | Automacara 714 A2 CE Ferrari | Ploiești | RP+VT | |
12. | Pod rulant electric | Atelier Mecanic -Ploiești | RP+VT | |
13. | Pod rulant electric | Constanța Sud | RP+VT | |
PREȚ TOTAL lei |
3.2. Contravaloarea serviciilor urmează a se plăti eșalonat, pentru fiecare intervenție în parte.
3.3. În cazul în care Achizitorul nu va cheltui întreaga sumă prevăzută la art. 3.1., Prestatorul nu va putea emite pretenții financiare pentru suma rămasă necheltuită.
3.4. Prețurile unitare prevăzute la art. 3.1. sunt ferme pe toată perioada de derulare a contractului.
4. TERMENELE CONTRACTULUI
4.1. Contractul intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părți contractante și se derulează pe o perioadă de 00 xxxx xx xx data intrării în vigoare.
4.2. Termenul de prestare a serviciilor care fac obiectul prezentului contract, menţionat la art. 2.1, este de maxim 3 zile/instalatie, începând cu data semnării procesului verbal de predare- primire la intrarea în revizie și până la data semnării procesului verbal de constatare tehnică la încheierea lucrărilor.
4.3. La împlinirea termenului prevăzut la art.4.2. Prestatorul este de drept în întârziere.
4.4. Obligațiile Prestatorului se consideră îndeplinite la data expirării duratei de garantie acordată ultimelor servicii prestate și echipamentelor achizitionate.
5. DEFINIȚII
În prezentul contract și toate anexele sale, următorii termeni vor fi interpretați astfel:
a) contract - actul juridic care reprezintă acordul de voință al celor două părți încheiat între o autoritate contractantă, în calitate de achizitor, și un prestator de servicii, în calitate de Prestator;
b) achizitor și prestator - părțile contractante, astfel cum sunt acestea denumite în prezentul contract;
c) prețul contractului - prețul plătibil prestatorului de către achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;
d) servicii - activități a căror prestare fac obiectul contractului;
e) standarde - standardele, reglementările tehnice sau altele asemenea prevăzute în Caietul de Sarcini și în propunerea tehnică;
f) garanția de bună execuție a contractului de achiziție - garanția care se constituie de către prestator în scopul asigurării achizitorului de îndeplinirea corespunzătoare și în perioada prevazută a contractului de prestări servicii;
g) forţa majoră - orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.
h) oră, zi, lună, an – termenele din prezentul contract se calculează conform art. 2551-2556 Cod
Civil .
6. ANEXELE CONTRACTULUI
6.1. Documentele prezentului contract sunt:
a) Caietul de sarcini - Anexa nr.1
b) Propunerea tehnico-economică – Anexa nr. 2;
c) Grafic de prestare – Anexa nr. 3;
d) Documentul care atestă constituirea garantiei de bună execuție – Anexa nr. 4;
e) Convenţia SSM-SU-PM-Managementul Energiei – Anexa nr. 5
f) Contract de asociere, daca exista;
g) Contract de subcontractare, daca exista;
h) Acte aditionale, daca există.
6.2. Anexele contractului fac parte integrantă din acesta.
7. 7. STANDARDE
7.1. Serviciile prestate în baza contractului vor respecta prevederile Prescripțiilor Tehnice (PT) Colecția ISCIR în vigoare.
7.2. (1) Prestatorul garantează că la data recepției servicul executat, va avea calitățile declarate de către acesta în contract, va corespunde reglementărilor tehnice în vigoare și nu va fi afectat de vicii care ar diminua sau ar anula valoarea ori posibilitatea de utilizare, conform condițiilor normale de folosire sau celor specificate în contract.
(2) La lucrările la care se fac încercări, calitatea probei se consideră realizată dacă rezultatele se înscriu în toleranțele admise prin reglementările tehnice în vigoare.
8. CONFIDENȚIALITATE
8.1. (1) O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părți:
a) de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terțe părți, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;
b) de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decat acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
(2) Dezvăluirea oricărei informații față de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face confidențial și se va extinde numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii contractului.
8.2. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informații referitoare la contract dacă:
a) informația a fost dezvaluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvaluire; sau
b) partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.
9. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
9.1. Prestatorul are obligația de a despăgubi Achizitorul pentru orice daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente oricăror reclamații și acțiuni în justiție ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc), legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau programele folosite pentru ori în legătură cu prestarea serviciilor.
9.2. Orice rapoarte și date precum hărți, diagrame, schițe, instrucțiuni, planuri, statistici, rapoarte, calcule, baze de date, software și înregistrări justificative ori materiale achiziționate și puse în operă pentru contract, compilate ori elaborate de către Prestator sau de către personalul său salariat ori contractat, pentru executarea obiectului contractului, vor deveni proprietatea exclusivă a Achizitorului. După încetarea contractului, Xxxxxxxxxxx va remite toate aceste documente și date Achizitorului. Prestatorul nu va păstra copii ale acestor documente ori date și nu le va utiliza în scopuri care nu au legătură cu contractul fără acordul scris prealabil al Achizitorului.
9.3. Prestatorul nu va publica articole referitoare la obiectul prezentului contract și nu va face referire la acesta în cursul prestării serviciilor pentru terți și nu va divulga nicio informație furnizată de Achizitor, fără acordul scris prealabil al acestuia.
10.GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (CONSTITUITĂ PRIN VIRAMENT BANCAR)
10.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Prestator în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzatoare și în perioada convenită a contractului, și este în cuantum de 10% din prețul, fără TVA, al contractului respectiv suma de lei.
În cazul în care valoarea contractului se modifică, Prestatorul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul acestuia.
(2) Garanția de bună execuție se constituie prin virament bancar prin deschiderea unui cont la dispoziția Achizitorului, la o bancă agreată de ambele părți ce va avea o valabilitate de cel puțin 00 xxxx xx xx data constituirii. În termen de maximum 15 zile de la data semnării contractului, Prestatorul va prezenta Achizitorului adresa de confirmare din partea băncii, prin care aceasta îi comunică Achizitorului codul IBAN al contului deschis în vederea virării sumei reținute drept garanție de buna execuție, precum și dovada virării în acest cont a 10% din valoarea contractului.
(3) Prelungirea termenului contractului obligă Prestatorul ca, înainte cu minimum 30 de zile de data expirarii garantiei de bună execuție, să prelungească valabilitatea garanției bancare prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei xxxxxxxxx xx xxxxx Xxxxxxxxx, Xxxxxxxxxxx, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute Garanția de Bună Execuție, suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art.10.3. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea și administrarea contului antementionat, precum și comisionul aferent executării Garanției de Bună Execuție.
10.2. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție Achizitorul are obligația de a notifica pretenția sa Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modalitatea de calcul a daunelor interese
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Prestatorul are obligația de a reîntregi garanția cu sumele trase, în termen de 10 zile de la data tragerii.
10.3. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor Prestatorului, în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către Prestator a tuturor obligațiilor asumate prin contract, respectiv de la data ultimului/ ultimelor servicii prestate, dacă Achizitorul nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei.
Sau
10. GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (CONSTITUITĂ PRIN SCRISOARE DE GARANȚIE BANCARĂ DE BUNA EXECUTIE)
10.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Prestator în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzatoare și în perioada convenită a contractului.
(2) Garanția de bună execuție se constituie prin scrisoare de garanție bancară de buna executie emisă de o societate bancară agreată de ambele părți, în favoarea Achizitorului.
Scrisoarea de garanție bancară este în cuantum de 10% din prețul, fără TVA al contractului, respectiv, în cuantum de lei. În cazul în care prețul contractului se modifică, Prestatorul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul acestuia.
(3) Scrisoarea de garanție bancară se va prezenta de către Prestator Achizitorului, în original, în termen de maximum 15 zile de la data semnării contractului și va avea o valabilitate de cel puțin 12 luni de la data emiterii. Din Scrisoarea de garanție bancară trebuie să reiasă, fără echivoc, că societatea bancară va plăti Achizitorului, suma solicitată, la prima și simpla cerere a Achizitorului în care se menționează obligațiile nerespectate de Prestator.
(4) Prelungirea termenului contractului obligă Prestatorul ca, inainte cu minimum 30 de zile de data expirarii garantiei de bună executie, să prelungească valabilitatea scrisorii de garantie bancara prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei xxxxxxxxx xx xxxxx Xxxxxxxxx, Xxxxxxxxxxx, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute. Scrisoarea de garantie bancara. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art. 10.3. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea și administrarea contului antementionat, precum și comisionul aferent executării. Scrisorii de garantie bancara.
10.2. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție Achizitorul are obligația de a notifica pretenția sa Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Prestatorul are obligația de a reîntregi garanția cu sumele trase, în termen de 10 zile de la data tragerii.
10.3. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor Prestatorului, în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către Prestator a tuturor obligațiilor asumate prin contract, respectiv de la data ultimului/ultimelor servicii prestate, dacă Achizitorul nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei.
Sau
10. GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (CONSTITUITA PRIN RETINERI SUCCESIVE DIN SUMELE DATORATE PENTRU FACTURI PARTIALE)
10.1. (1) Garanția de buna execuție a contractului se constituie de către Prestator în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzatoare si în perioada convenita a contractului, si este în cuantum de 10% din prețul estimat fără TVA al contractului, respectiv suma de lei.
Cuantumul garanției de bună execuție se actualizează automat în funcție de prețul efectiv al contractului.
(2) Garanția se constituie prin retineri succesive (9%) din platile datorate, respectiv din valoarea fără TVA a facturilor acceptate pentru plată, astfel încât valoarea totală a garanţiei de bună execuţie reţinută să reprezinte 10% din prețul real fara TVA, al contractului.
10.2. La întocmirea facturii, prestatorul mentiona pe aceasta, în mod distinct:
- serviciile prestate și valoarea acestora;
- obiectivul pentru care s-au efectuat;
- valoarea garanției de bună execuție, calculată după specificația de la alineatul precedent;
- numărul contului de garanții de bună execuție și banca.
10.3. (1) Prestatorul are obligația de a deschide un cont la dispoziția achizitorului, la o bancă agreată de ambele părți ce va avea o valabilitate de cel puțin 00 xxxx xx xx data constituirii. În termen de maxim 15 zile de la data semnării contractului, prestatorul va prezenta Achizitorului adresa de confirmare din partea băncii, prin care aceasta ii comunica Achizitorului codul IBAN al contului deschis și dovada virării sumei care reprezintă garanția de buna execuție. Suma initială care se depune de către prestator în contul astfel deschis este de 1% din prețul contractului, respectiv suma de lei.
(2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, achizitorul va alimenta acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite prestatorului, până la concurența sumei stabilite drept garanție de bună execuție menționată la art. 00.0, xxxxxxxxx xxx, xxxx XXX. Contul astfel deschis este purtator de dobanda in favoarea prestatorului.
(3) Prelungirea termenului contractului obligă Prestatorul ca, inainte cu minimum 30 de zile de data expirarii garantiei de bună executie, să prelungească valabilitatea garanției bancare prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei xxxxxxxxx xx xxxxx Xxxxxxxxx, Xxxxxxxxxxx, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute Garanția de Bună Execuție. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art. 10.5. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea și administrarea contului antementionat, precum și comisionul aferent executării Garanției de Bună Execuție.
10.4. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligatia de a notifica pretentia sa Prestatorului precizand obligatiile care nu au fost respectate, precum si modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Prestatorul are obligația de a reîntregi garanția în cauză, în termen de 10 zile de la data tragerii.
10.5. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor Prestatorului, în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către Prestator a tuturor obligațiilor asumate prin contract, respectiv de la data ultimului/ultimelor servicii prestate, dacă Achizitorul nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei.
11. OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI
11.1. (1) Prestatorul este pe deplin responsabil fata de Achizitor pentru prestarea serviciilor în conformitate cu prevederile PT ISCIR în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.
(2) Prestatorul are obligația de a presta serviciile de revizie și verificare cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu propunerea sa tehnică.
(3) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilor, de a asigura resursele umane, materiale, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevazută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
11.2. (1) La începerea lucrărilor se va încheia un proces verbal între reprezentanții Achizitorului și Prestatorului care să ateste integritatea și/sau lipsa reperelor ce echipează instalațiile de ridicat.
(2) Subansamblele care se constată ca sunt incomplete, degradate sau cu uzuri peste limitele admise de prescripțiile tehnice ISCIR care necesită completarea sau înlocuirea, se vor nominaliza în procesul verbal de constatare tehnică, semnat de ambele părți.
11.3. Lucrările privind reviziile și verificarea instalațiilor de ridicat se vor face în conformitate cu documentele de referință: colecția ISCIR – PT R1-2010 (macarale, poduri rulante,stivuitoare, nacele, elevatoare).
11.4. Lucrările privind reviziile și verificarea instalațiilor de ridicat trebuie să asigure din punct de vedere calitativ funcționarea și exploatarea lor în depline condiții de siguranță și de protecție a muncii.
11.5. Prestatorul va respecta prescripțiile ISCIR pe toată durata contractului.
11.6. Obligațiile de bună conduita ale Prestatorului
(1) . Prestatorul va acţiona întotdeauna loial și imparţial și ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fără indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată și să pretinda plata de daune interese.
(3). Plăţile către Prestator aferente Contractului vor constitui singurul venit ori beneficiu ce poate deriva din Contract, și atât Prestatorul cât și personalul său salariat ori contractat, inclusiv conducerea sa şi salariaţii din teritoriu, nu vor accepta niciun comision, discount, alocaţie, plată indirectă ori orice altă forma de retribuţie în legătură cu sau pentru executarea obligaţiilor din Contract.
(4) Prestatorul nu va avea niciun drept, direct sau indirect, la vreo redevenţă, facilitate sau comision cu privire la orice bun sau procedeu brevetat sau protejat utilizate în scopurile Contractului, fără aprobarea prealabilă în scris a Achizitorului.
(5) Prestatorul și personalul său vor respecta secretul profesional, pe perioada executării Contractului, inclusiv pe perioada oricărei prelungiri a acestuia, precum şi după încetarea Contractului. În acest sens, cu excepţia cazului în care se obţine acordul scris prealabil al Achizitorului, Prestatorul şi personalul său, salariat ori contractat de acesta, incluzând conducerea și salariaţii din teritoriu, nu vor comunica niciodată oricărei alte persoane sau entităţi, nicio informaţie confidenţială divulgată lor sau despre care au luat cunoştinţă și nu vor face publică nicio informaţie referitoare la recomandările primite în cursul sau ca rezultat al derulării Serviciilor ce fac obiectul prezentului Contract. Totodată, Xxxxxxxxxxx şi personalul său nu vor utiliza în dauna Achizitorului informaţiile ce le-au fost furnizate sau rezultatul studiilor, testelor, cercetărilor desfăşurate în cursul sau în scopul executării Contractului.
(6) Executarea Contractului nu va genera sub nicio formă cheltuieli comerciale neuzuale. Dacă apar totuşi astfel de cheltuieli, Achizitorul poate decide rezilierea contractului fără indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată.
Sunt considerate cheltuieli comerciale neuzuale:
i. comisioanele care nu sunt menţionate în Contract sau care nu rezultă dintr-un contract valabil încheiat referitor la prezentul Contract,
ii. comisioanele care nu corespund unor servicii executate și legitime,
iii. comisioanele plătite unui destinatar care nu este în mod clar identificat sau
iv. comisioanele plătite unei persoane care potrivit tuturor aparenţelor este o persoană interpusă.
(7) Prestatorul va furniza Achizitorului, la cerere, documente justificative cu privire la condiţiile în care se execută Contractul. Achizitorul va efectua orice documentare sau cercetare la faţa locului pe care o consideră necesară pentru strângerea de probe în cazul oricărei suspiciuni cu privire la existenţa unor cheltuieli comerciale neuzuale, în limitele și în conformitate cu legislatia în vigoare.
12. OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI
12.1. Achizitorul are obligația de a pune la dispoziție prestatorului orice facilități și/sau informații pe care acesta le-a cerut în propunerea tehnică și pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.
12.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul serviciilor la scadență, conform art. 16.
13. ÎNCEPEREA SI EXECUTAREA CONTRACTULUI
13.1. (1) Serviciile prestate trebuie finalizate în termenul prevăzut la art.4.2.
(2) în cazul în care:
a) orice motive de întârziere ce nu se datorează prestatorului; sau
b) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către prestator, îndreptățesc prestatorul să solicite prelungirea perioadei de prestare a serviciilor sau a oricărei faze a acestora, părțile vor revizui, de comun acord, perioada de prestare și vor semna un act adițional.
13.2. Cu excepția prevederilor art. 20 și în afara cazului în care Achizitorul este de acord cu o prelungire conform art., 13.1.(2) orice întârziere în indeplinirea contractului dă dreptul Achizitorului de a solicita penalități prestatorului calculate potrivit prevederilor art. 17.
13.3. Decalarea termenului de prestare nu dă dreptul prestatorului de a solicita actualizarea prețului contractului.
14. RECEPȚIE ȘI VERIFICĂRI
14.1. Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu prevederile din propunerea tehnico-economică și din Caietul de sarcini.
14.2. Serviciile vor fi prestate în conformitate cu prevederile din prezentul contract. Achizitorul are obligația de a notifica în scris prestatorului identitatea reprezentanților împuterniciți pentru acest scop.
14.3. (1) Instalațiile de ridicat sunt considerate ieșite din funcțiune începând cu data semnării procesului verbal de predare-primire la intrarea în revizie și verificare și până la data semnării procesului verbal de recepție la încheierea lucrărilor, semnate de reprezentanții Prestatorului și Achizitorului.
(2) În cazul în care apar lucrări suplimentare ce nu au fost cuprinse în procesul verbal acestea se vor aduce la cunoștință Achizitorului pentru aprobare, specificându-se tipul lucrărilor. Aceste lucrări se vor efectua numai dupa primirea acordului scris al Beneficiarului.
(3) La ieșirea din revizie se vor întocmi următoarele documente:
- proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
- proces verbal cu probe de casă.
14.4. Recepția se face în prezența reprezentanților Prestatorului și ai Achizitorului, ocazie cu care se încheie Proces Verbal de recepție xx xxxxxxxxxx xxxxxxxxxx.
00. GARANȚIA SERVICIILOR
15.1. Prestatorul garantează calitatea serviciilor prestate și respectarea prevederilor prescripțiilor tehnice ISCIR.
15.2. În cazul în care prestatorul nu execută lucrarile prevăzute la art. 2, Achizitorul este îndreptăţit să angajeze şi să plătească alte persoane care să le execute. Cheltuielile aferente acestor lucrări vor fi recuperate de către Achizitor de la Prestator sau reţinute din sumele cuvenite acestuia.
16. MODALITĂȚI DE PLATĂ. FACTURARE
16.1. Prestatorul va emite factură conform art. 319 alin. (1), din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pe baza documentelor justificative prevăzute la art.14, documente care să ateste că prestarea serviciilor s-a efectuat în condiții tehnice de calitate. Factura se va emite ulterior încheierii procesului-verbal de recepție si se va transmite pe adresa de e-mail: xxxxxxxxx.xxxxxxx@xxxxxx.xx, în ziua emiterii.
16.2. Termenul de plată al facturilor de către Achizitor, Prestatorului este: maximum 00 xx xxxx xx xx data înregistrării facturii la Achizitor.
17. PENALITĂȚI
17.1. În cazul în care, Prestatorul nu işi îndeplinește, în termenul prevăzut la art. 4.2 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea serviciilor neprestate sau la valoarea serviciilor prestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor,fără necesitatea transmiterii vreunei notificării sau efectuării vreunei alte formalități prealabile.
17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Prestatorului. Prestatorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezent ând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de maximum 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art.16.2. acesta are obligaţia de a plăti Prestatorului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.
18. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
18.1. Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:
a) Autorizațiile, licențele Prestatorului expiră iar acesta nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de derulare a contractului.
b) Prestatorul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul Achizitorului.
c) Prestatorul nu constituie garanția de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contract.
d) Prestatorul depășește cu mai mult de 5 zile termenul prevăzut la art. 4.2. al prezentului contract sau în termenele stabilite de Achizitor.
e) Prestatorul nu respecta obligațiile de bună conduită prevazute la art.11.6 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Prestatorului.
18.2. În cazurile prevăzute la art. 18.1. lit. a)-d) Achizitorul va emite o notificare prin care va specifica obligațiile neîndeplinite și termenul pentru executarea acestora, fără ca acest fapt să excludă dreptul Achizitorului de a percepe penalități de întârziere conform prevederilor art. 17. Neîndeplinirea obligațiilor
prevăzute la art. 18.1 lit. a)-d) în termenul acordat de Achizitor, dă dreptul acestuia de a rezilia unilateral contractul. Data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Prestatorului.
18.3. Rezilierea unilaterală prevazută pentru oricare dintre situațiile prevăzute la art. 18.1. din contract se sancționeaza cu obligarea Prestatorului la plata de daune interese compensatorii către Achizitor în procent de 20% din valoarea contractului la care se adaugă contravaloarea daunelor prevăzute la art.17.1.
18.4. (1). Creanțele menționate la art. 18.3. din contract vor fi notificate de către Achizitor Prestatorului, precizând în notificare obligațiile care nu au fost respectate, cuantumul daunelor interese și modalitatea de calcul.
(2) Prestatorul are obligația de a achita daunele interese notificate, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării. După încasarea daunelor interese, Achizitorul va transmite factura Prestatorului.
(3) Neachitarea de către Prestator, în termenul stabilit, a creanțelor notificate, dă dreptul Achizitorului de a reține sumele respective din garanția de bună execuție.
18.5. Achizitorul îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral contractul de servicii în cel mult 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxx unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului si care conduc la modificarea clauzelor contractuale în așa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv nu ar fi posibilă.
18.6. Contractul poate înceta și prin acordul parților sau declararea falimentului oricăreia dintre părți.
19. CESIUNEA ȘI SUBCONTRACTAREA
19.1. Cesiunea contractului fără acordul Achizitorului este interzisă.
19.2. (1) Prestatorul nu poate subcontracta decât subcontractanților declarați în propunerea tehnico-economică sau numai după obținerea acordului scris din partea Achizitorului. Schimbarea subcontractantului nu va schimba preţul contractului.
(2) Prestatorul răspunde în mod direct față de Achizitor pentru orice neconformitate aparută în execuția lucrării și care se datorează unui subcontractant precum și pentru orice pretenție ridicată de un terț ca urmare a unei acțiuni sau inacțiuni a unui subcontractant.
19.3. (1) Prestatorul are obligaţia de a prezenta la data semnării prezentului contract toate contractele încheiate cu subcontractanţii desemnaţi.
(2) Lista subcontractanţilor, cu datele de identificare ale acestora, precum și contractele încheiate cu aceştia se constituie în anexe la contract.
19.4. Prestatorul este pe deplin răspunzător faţă de Achizitor de modul în care îndeplineşte contractul.
20. FORȚA MAJORĂ
20.1. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă în termenele și în conditiile stabilite de
lege.
21. ASIGURĂRI
21.1. Achizitorul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile prin lege, în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Prestator, cu excepţia accidentelor sau prejudiciilor rezultate din vina Achizitorului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora
22. LITIGII
22.1. Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor.
22.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea neînțelegerilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor de judecată, competente de la sediul Achizitorului.
23. COMUNICĂRI
23.1. (1) Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cat și în momentul primirii.
(3) Data comunicării se consideră data luării la cunostință.
(4) Pe parcursul derulării prezentului contract, toate documentele aferente acestuia, inclusiv corespondența între părți, vor fi elaborate în limba română.
23.2. Comunicările între părți se pot face prin poștă, fax sau e-mail, cu condiția confirmării primirii comunicării.
24. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
24.1. Acest contract este unul de tip achizitie servicii și nu presupune prelucrarea de date cu caracter personal in numele achizitorului (CONPET).
24.2. Datele cu caracter personal care vor fi prelucrate în baza acestui contract sunt doar cele necesare pentru buna întocmire și execuție a acestuia (și pentru respectarea unor cerințe legale)
24.3. În prelucrarea datelor cu caracter personal conform Contractului, Părțile se angajează să respecte toate obligațiile aplicabile acestora în calitate de operatori de date cu caracter personal conform legislației privind protecția datelor cu caracter personal inclusiv, dar fără limitare, conform prevederilor GDPR.
24.4. Seturile de date cu caracter personal primite de partile contractante nu vor fi folosite in alte scopuri decat pentru indeplinirea obligatiilor contractuale.
24.5. Partile contractante răspund cererilor privind exercitarea de către persoana vizată a drepturilor prevăzute în capitolul III, GDPR.
24.6. Părțile contractante sunt responsabile de implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea și confidențialitatea datelor cu caracter personal.
25. CLAUZE FINALE
25.1. Modificarea prezentului contract se face prin act adițional încheiat între părțile contractante.
25.2. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
25.3. Prezentul contract împreună cu anexele sale reprezintă voința părților și înlatură orice altă neînțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
25.3. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.
25.4. Dacă se constată că pe parcursul executării acestui contract există contradicții între prezentul contract si caietul de sarcini, pe de o parte, și propunerea tehnico-economică precum și orice alte documente emise de Prestator,pe de altă parte, prevalează prevederile clauzelor prezentului contract și ale caietului de sarcini.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi, , la Ploiești, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.