Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Axa prioritară 6: Educaţie şi competenţe
O.S.6.13: Creșterea numărului absolvenților de învațamânt terțiar universitar si non-universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activitați de învațare/ cercetare/ inovare la un potențial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI
Titlul proiectului: Competențe antreprenoriale și cercetare de excelență în programele de studii doctorale și postdoctorale –
ANTREDOC
Cod proiect: POCU/380/6/13/123927
Aprobat în CA în data de
Metodologia de selecție a grupului țintă, în cadrul proiectului
„Competențe antreprenoriale și cercetare de excelență în programele de studii doctorale și postdoctorale – ANTREDOC”, cod SMIS 123927
1 Prevederi generale
Art. 1.1. Prezenta metodologie stabileşte cadrul privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a grupului țintă în cadrul proiectului POCU „Competențe antreprenoriale și cercetare de excelență în programele de studii doctorale și postdoctorale – ANTREDOC”, cod SMIS 123927, care se desfășoară între 25.07.2019 – 24.07.2022, având ca partener compania Xxxxxx Xxxxx SRL.
Art. 1.2. Procesul de selecție al grupului țintă este organizat în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului Axa prioritară 6, Obiectivul tematic 10, Prioritatea de investiții 10.iv, Obiectiv Specific OS 6.13. precum şi condiţiile specificate în contractul de finanţare al proiectului POCU/380/6/13/123927 și ale Ordinului nr. 5376/19.10.2017 privind aprobarea domeniilor şi specializărilor/programelor de studii universitare corelate cu sectoarele economice cu potenţial de creştere în România.
Art. 1.3. Structura grupului țintă:
(1) În cadrul proiectului ANTREDOC, grupul țintă este format din 67 studenți doctoranzi și 32 cercetători post-doctoranzi cu domiciliul sau reședinta în una din cele șapte regiuni mai puțin dezvoltate ale României.
(2) Studenții doctoranzi din grupul țintă sunt înmatriculați în ultimii doi ani ai programului de studii doctorale la IOSUD UTCN în domeniile de studii doctorale: Arhitectură, Calculatoare și Tehnologia Informației, Inginerie Civilă și Instalații, Inginerie electrică, Inginerie electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Inginerie Industrială, Inginerie și management, Ingineria Materialelor, Inginerie Mecanică, Ingineria Mediului, Ingineria Sistemelor și Matematică.
(3) Cercetatorii post-doctoranzi sunt înmatriculați la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca într-un program post-doctoral de cercetare avansată în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, și au obținut o diplomă de doctor în știinte cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral.
(4) Selecția grupului țintă va fi organizată în trei serii, după cum urmează:
a. Prima serie este formată din 21 studenți doctoranzi și 10 cercetători post-doctoranzi.
b. A doua serie este formată din 23 studenti doctoranzi și 11 cercetători post-doctoranzi
c. A treia serie este formată din 23 studenti doctoranzi și 11 cercetători post-doctoranzi
Art. 1.4. Pentru participarea la concursul de selecție, potențialii candidați vor avea în vedere că beneficiază cel puțin de următoarele drepturi și au cel puțin următoarele obligații, care vor fi detaliate în contractul de studii încheiat între Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și candidații admiși:
(1) Drepturile membrilor în grupul țintă:
a. Beneficiază de sprijin financiar în valoare de maximum 400 euro/lună (echivalent in lei) – pentru doctoranzi și de maximum 600 euro/lună (echivalent in lei) - pentru postdoctoranzi, pe durata a cel mult 12 luni
b. Pot beneficia de sprijin financiar pentru publicare și participarea la conferințe naționale și internaționale sau mobilități de studiu
c. Pot beneficia de premii acordate pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare
(2) Obligațiile membrilor în grupul țintă:
a. Vor urma programele de formare a competențelor antreprenoriale și transversale organizate în cadrul proiectului, finalizate cu elaborarea unui proiect antreprenorial
b. Să publice minimum o lucrare în conferințe indexate WOS (ISI)/BDI de prestigiu cu acknowledgement pe proiectul ANTREDOC
c. Să publice minimum o lucrare în reviste indexate WOS (ISI)/BDI cu acknowledgement pe proiectul ANTREDOC
d. Să prezinte minimum o lucrare la o conferință națională sau internațională
Art.1.5. Concursul de selecție pentru a doua serie se va desfășura în anul universitar 2020-2021. Data concursului de selecție pentru seria 3 va fi stabilită de echipa de coordonare a proiectului ANTREDOC și aprobate de conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Art.1.6. Metodologia de concurs, calendarul și alte informații referitoare la selecția grupului țintă vor fi făcute publice prin afișare la sediul universității și prin publicare pe pagina de web a proiectului și a universității.
2 Criterii de eligibilitate și înscrierea la concurs
Art. 2.1. Se pot înscrie la concursul de selecție persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- Sunt cetăţeni ai Uniunii Europene cu domiciliul sau reşedinţa legală în România.
- Au domiciliul în una din cele 7 regiuni de dezvoltare vizate de proiect (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia)
- Sunt înmatriculaţi ca doctoranzi sau postdoctoranzi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, după caz:
o Doctoranzii sunt înmatriculați la studii universitare de doctorat, în ultimii doi ani ai programului de studii doctorale la IOSUD UTCN sau se află în perioada de prelungire, aprobată de Senatul universitar UTCN pentru unul dintre domeniile prioritare ale domeniilor prioritare ale Strategiei Naționale de Competitivitate 2014-2020, respectiv în domeniile de specializare inteligentă, identificate pe baza potenţialului lor ştiinţific şi comercial, prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020, începând cu anul universitar 2017-2018.
o Cercetătorii postdoctoranzi trebuie să deţină titlul ştiinţific de doctor, obţinut în România sau în străinătate cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral ANTREDOC. La data selecţiei ca grup ţintă, cercetătorii care au obţinut titlul ştiinţific de doctor în străinătate trebuie să facă dovada echivalării acestuia în România, conform legislaţiei naţionale în vigoare.
o Cercetătorii postdoctoranzi trebuie să fie înscriși în programul postdoctoral de cercetre avansata din cadrul IOSUD-UTCN.
- Tema de doctorat, pentru doctoranzi, respectiv proiectul de cercetare propus, pentru cercetătorii postdoctoranzi, se încadrează în domeniile de specializare inteligentă conform OMEN nr. 5376/19.10.2017.
Art. 2.2. Documentele necesare pentru înscrierea la concurs sunt:
(1) Cerere de înscriere (doctoranzi: Anexa 1a, cercetători postdoctoranzi: Anexa 1b)
(2) CV în format Europass în limba română, semnat pe fiecare pagină;
(3) Copie a cărţii de identitate, semnată;
(4) Copie a certificatului de căsătorie sau a oricărui alt act care atestă schimbarea numelui, dacă este cazul (semnată);
(5) Declaraţie tip privind acordul utilizării datelor cu caracter personal, (Anexa 2)
(6) Declarație privind evitarea dublei finanțări prin programe similare, (Anexa 3)
(7) Fișa de autoevaluare a rezultatelor științifice (conform formularului Fișa de autoevaluare a rezultatelor științifice - Anexa 4a. Se completează foaia “Activitatea de cercetare”, se listează foile “Activitatea de cercetare” și “Punctaj”)
(8) Pentru doctoranzi:
a. adeverință care să certifice calitatea de doctorand al IOSUD-UTCN (se eliberează la depunerea dosarului)
b. alte documente justificative care să ateste implicare în finalizarea tezei prin obținerea de burse private, lucrări in baze de date internationale recunoscute cu excepţia ISI şi SCOPUS (susținute prin documente justificative)
(9) Pentru cercetătorii postdoctoranzi:
a. Descrierea proiectului de cercetare (conform formularului Proiect de cercetare postdoctorală - Anexa 5)
b. Copia diplomei de doctor sau a ordinului de ministru. Pentru diplomele de doctor obținute în străinătate, se va atașa și dovada echivalării.
Art.2.3. Dosarul de concurs se depune la secretariatul IOSUD-UTCN într-un dosar plic, conform calendarului concursului (Anexa 8). Documentele din dosar se semnează de candidat pe fiecare pagină. Pe diplome / certificate se notează “CONFORM CU ORIGINALUL” şi se semnează de către candidat.
3 Criterii de selecție
Art. 3.1. Selecția grupului țintă se va realiza separat pentru doctoranzi și pentru cercetătorii postdoctoranzi. Pentru fiecare categorie, candidații vor fi evaluați și se vor acorda punctaje însumând maximum 100 de puncte. Candidații vor fi admiși în limita numărului de locuri disponibile, în ordinea descrescătoare a punctajelor.
Art. 3.2. Criteriile de selecție și numărul maxim de puncte acordate pentru fiecare criteriu sunt detaliate în continuare, pentru fiecare categorie de candidați.
(1) Pentru candidații doctoranzi:
▪ CD1. Statutul pe piața muncii: neangajat – 10 puncte / angajat - 0 puncte
▪ CD2. Implicare în finalizarea tezei prin obținerea de burse private, lucrări in baze de date internationale recunoscute cu excepţia ISI şi SCOPUS (susținute prin documente justificative): maximum 15 puncte
▪ CD3. Interviu în care se vor prezenta: stadiul actual al programului de doctorat, un calendar al finalizării tezei, intenția de diseminare a rezultatelor cercetării: maximum 15 puncte
▪ CD4. Activitatea de cercetare prezentată conform Fișei de autoevaluare a rezultatelor științifice
(Anexa 4a) și a punctajului rezultat (Anexa 4b): maximum 60 puncte
(2) Pentru candidații cercetători postdoctoranzi:
▪ CP1. Interviu în care se va prezenta proiectul de cercetare depus/asumat: maximum 30 puncte (distribuite astfel: Relevanța științifică - 5 puncte, Obiective - 5 puncte, Metodologie - 5 puncte, Articole in baze de date internationale recunoscute, excepţie ISI şi SCOPUS - 10 puncte, Publicarea rezultatelor - 5 puncte)
▪ CP2. Activitatea de cercetare prezentată conform Fișei de autoevaluare a rezultatelor științifice
(Anexa 4a) și a punctajului rezultat (Anexa 4b): maximum - 60 puncte
▪ CP3. Statutul pe piața muncii: neangajat – 10 puncte / angajat – 0 puncte.
4 Procesul de selecție
Art. 4.1. Comisia de selecție se propune de către echipa de coordonare a proiectului ANTREDOC și se aprobă prin decizie a Rectorului Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Art 4.2. Din comisia de selecție vor face parte experți din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și din cadrul companiei partenere în proiect, Xxxxxx Xxxxx, după cum urmează:
(1) Managerul de proiect coordonează procesul de selecție în calitate de președinte al comisiei.
(2) Partenerul în acest proiect, Xxxxxx Xxxxx, selectează minimum două persoane din cadrul companiei, care vor fi propuse ca membri ai comisiei
(3) 21 de membri care sunt conducători de doctorat din cadrul IOSUD-UTCN:
▪ 7 membri din domeniile:
- Arhitectură,
- Inginerie Civilă și Instalații
- Matematică
▪ 7 membri din domeniile:
- Inginerie Industrială,
- Inginerie și management,
- Ingineria Materialelor,
- Inginerie Mecanică,
- Ingineria Mediului,
▪ 7 membri din domeniile::
- Calculatoare și Tehnologia Informației
- Inginerie electrică
- Inginerie electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale
- Ingineria Sistemelor
(4) Trei membri cu atribuții de secretar care vor asigura suportul tehnic al selecției candidaților.
Art.4.3. Procesul de selecție se desfășoară după cum urmează:
(1) Dosarele candidaților sunt evaluate din punctul de vedere al eligibilității de către secretariatul comisiei de evaluare care elaborează o lista finală a candidaților eligibili.
(2) Pentru candidații eligibili se alcătuiesc subcomisii formate din 3 evaluatori competenţi din domeniul
temei care fac parte din comisia de selecție și sunt conducători de doctorat.
Panelul se formează din preşedintele comisiei şi minimum 12 membri conducători de doctorat sau reprezentanți ai partenerului Xxxxxx Xxxxx care fac parte și din comisia de selecţie.
a. Din subcomisiile de evaluatori pentru fiecare candidat se exclud persoanele aflate în situații de incompatibilitate sau conflict de interese, definite în conformitate cu Carta Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
b. Din subcomisiile de evaluatori pentru fiecare candidat se exclud conducătorii de doctorat ai candidaților doctoranzi și, respectiv, mentorii cercetătorilor postdoctorat.
(3) Fiecare subcomisie de evaluare a candidaților verifică activitatea de cercetare declarată în dosarul candidatului, iar panelul evaluează candidații prin interviu și evaluează proiectele de cercetare a candidaților postdoctoranzi, după caz, și stabilește punctajul final pentru fiecare criteriu.
(4) Pentru candidații doctoranzi subcomisia verifică documentele, criteriul CD4, acordă punctajul corespunzător şi completează în Anexa 4b, „Punctaj aprobat de subcomisie”.
(5) Pentru criteriile CD1, CD2 și CD3 panelul acordă puncte în conformitate cu documentele depuse în dosarul candidatului și răspunsurile la întrebările de la interviu
o Pentru criteriul CD4, numărul de puncte se calculează astfel:
▪ Se întocmește o listă cu candidații doctoranzi și punctajul verificat de subcomisie, notat
Pd pentru fiecare candidat.
▪ Se identifică punctajul maxim din toate formularele FA depuse pentru candidații doctoranzi și se notează Pdmax
▪ Numărul de puncte pentru fiecare candidat se calculează astfel: Pd*60/Pdmax.
Numărul de puncte rezultat se calculează prin rotunjire la două zecimale.
o Fișa de evaluare individuală pentru doctoranzi (Anexa 6) se completează în panel.
(6) Pentru candidații postdoctoranzi subcomisia verifică documentele criteriul CP2, acordă punctajul corespunzător şi completează în Anexa 4b, „Punctaj aprobat de subcomisie”
(7) Pentru criteriile CP1 și CP3 panelul acordă puncte în conformitate cu fișa de evaluare individuală pentru cercetători postdoctoranzi (Anexa 7), corelate cu răspunsurile la interviu.
o Pentru criteriul CP2, numărul de puncte se calculează astfel:
▪ Se întocmește o listă cu candidații postdoctoranzi și punctajul verificat de subcomisie, notat Pp pentru fiecare candidat.
▪ Se identifică punctajul maxim din toate formularele FA depuse pentru candidații postdoctoranzi și se notează Ppmax
▪ Numărul de puncte pentru fiecare candidat se calculează astfel: Pp*60/Ppmax.
Numărul de puncte rezultat se calculează prin rotunjire la două zecimale.
(8) Punctajele candidaților se centralizează și se stabilește o ierarhie pentru candidații doctoranzi și respectiv pentru candidații postdoctoranzi, în panel.
(9) Candidații sunt declarați admiși pe locurile pentru doctoranzi și respectiv postdoctoranzi, în ordinea
descrescătoare a punctajelor.
Art.4.4. Atribuțiile membrilor comisiei de evaluare sunt stabilite după cum urmează:
(1) Atribuțiile președintelui comisiei de evaluare
▪ Coordonează procesul de selecție al grupului țintă
▪ Participă la stabilirea propunerii comisiei de evaluare a candidaților
▪ Participă la stabilirea subcomisiilor de evaluare a fiecărui candidat
▪ Mediază situațiile excepționale apărute în procesul de selecție
▪ Coordoneaza panelul
▪ Validează rezultatul concursului de selecție
(2) Atribuțiile membrilor comisiei de evaluare
▪ Participă ca membri în subcomisiile de evaluare a candidaților
▪ Participă ca membri în panelul constituit din comisia de selecţie
▪ Verifică și evaluează activitatea de cercetare a candidaților și stabilesc punctajul final
▪ Evaluează candidații prin interviu sau evaluează proiectele de cercetare depuse, după caz.
(3) Atribuțiile secretariatului care fac parte din comisia de evaluare:
▪ Asigură informarea potențialilor candidați prin afișarea sau postarea pe Internet a informațiilor referitoare la procesul de selecție
▪ Asigură suport pentru desfășurarea cu succes a procesului de evaluare și de publicare a rezultatelor
Art.4.5. Comisia de evaluare, numită prin decizia Rectorului UTCN, va stabili de comun acord un punctaj minim pentru admiterea candidaților, înainte de desfășurarea concursului.
5 Rezultatele concursului și înregistrarea în grupul țintă
Art.5.1. Lista finală a candidaților declarați admiși după soluționarea contestațiilor se publică pe pagina de
web a proiectului.
Art.5.2. Eventualele contestații vor fi soluționate în termenele prevăzute în calendarul concursului de o comisie de soluționare a contestațiilor aprobată prin decizia Rectorului Universității Tehnice din Cluj- Napoca. Rezultatele evaluării prin interviu nu pot fi contestate.
Art. 5.3. Pentru locurile rămase neocupate pentru fiecare serie a grupului țintă, se va organiza un nou concurs de selecție.
Art. 5.4. Candidații admiși vor fi înregistrați în grupul țintă al proiectului ANTREDOC numai după semnarea unui contract cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și completarea și semnarea formularului de înregistrare în grupul țintă. În cazul în care un candidat admis nu se înregistrează în grupul țintă va fi declarat respins și locul va fi ocupat de următorul candidat declarat admis din listă.
6 Dispoziții finale
Art. 6.1. Prezenta metodologie intră în viguare la data aprobării sale de către Consiliul de Administrație al
Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Art.6.2. Orice modificare poate fi adusă numai cu aprobarea Consiliului de Administrație al Universităţii
Tehnice din Cluj-Napoca.
Rector,
Prof.univ. xx.xxx. Vasile ȚOPA
Manger proiect Antredoc
Prof. univ. dr. xxx. Xxxxx XXXXX Aviz Biroul Juridic