REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOTIONALE
REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOTIONALE
„Castiga valoarea tranzactiilor tale”
SECTIUNEA 1. ORGANIZATOR
Organizator al campaniei promotionale
„Castiga valoare tranzactiilor tale!”
este Raiffeisen Bank S.A., societate administrata in sistem dualist, persoana juridica romana, cu sediul in Bucuresti, Cladirea Sky Tower, Calea Floreasca nr. 246 C, sector 1, cod postal 034476, inregistrata in Registrul Bancar nr. RB-PJR-40-009/1999, numar de ordine in Registrul Comertului J 40/44/1991, Cod unic de inregistrare 361820, Cod de inregistrare in scopuri de TVA RO361820, capital social in suma de 1.200 mil, integral varsat, reprezentata legal prin Xxxxx Xxxxx– Manager Servicii de Marketing, Directia Marketing si Xxxxx Xxxxxxxx – Manager Dezvoltare si Implementare Strategie Clienti Persoane Fizice, numite in cele ce urmeaza “Organizatorul” sau „Banca”.
SECTIUNEA 2. LOCUL DE DESFASURARE SI DURATA CAMPANIEI PROMOTIONALE
2.1. Decizia de derulare a prezentei campanii promotionale, denumita in cele de urmeaza
„Campania”, conform regulilor din prezentul Regulament, este finala si obligatorie pentru participanti.
2.2. Campania promotionala se desfasoara in perioada 25.03 - 05.05.2019 (inclusiv) si are loc pe teritoriul Romaniei in 5 etape promotionale de concurs dupa cum sunt definite mai jos:
Etapa1: 25 – 31 martie 2019
Etapa2: 1 – 7 aprilie 2019
Etapa3: 15 – 21aprilie 2019
Etapa4: 22 – 28 aprilie 2019
Etapa5: 29 aprilie – 5 mai 2019 SECTIUNEA 3. CONDITII DE PARTICIPARE
3.1. La aceasta Campanie pot participa toate persoanele fizice, care la data inceperii Campaniei, 25.03.2019, au varsta de 18 ani implinita si indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a. sunt domiciliate in Romania (au inregistrata in baza de date a bancii adresa de domiciliu in Romania),
b. sunt titulari la Raiffeisen Bank al unui cont curent in lei sau pachet de cont curent in lei cu card de debit atasat,
c. nu detin optiunea de cont curent Premium Banking sau Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxxx.
d. au primit pe perioada Campaniei informatii prin SMS despre Campanie, din partea Organizatorului.
3.2. Pentru declararea ca si castigator al Campaniei este necesar sa fie indeplinite conditiile mentionate la SECTIUNEA 4. MECANISMUL CAMPANIEI PROMOTIONALE din prezentul regulament.
SECTIUNEA 4. MECANISMUL CAMPANIEI PROMOTIONALE
4.1. Vor intra automat in listele electronice pentru tragerea la sorti aferente fiecarei etape promotionale toti participantii care indeplinesc toate conditiile prevazute la SECTIUNEA 3. CONDITII DE PARTICIPARE precum si urmatoarele conditii suplimentare:
a. in perioada etapei promotionale pentru care intra in tragere la sorti efectueaza cel putin 1 tranzactie: (i) fie prin utilizarea cardului de debit pentru plata de bunuri si/sau servicii la comercianti (online, pe site-ul comerciantului sau offline, in magazinele fizice), (ii) fie prin plati efectuate prin serviciile de internet banking Raiffeisen Online sau mobile banking Smart Mobile ale Bancii, fiind exclus transferul intre conturi proprii si schimbul valutar.
b. la data tragerii la sorti sunt in continuare clienti ai Raiffeisen Bank si au active (contracte valide) produsele/serviciile mentionate la pct. 3.1 b.
4.3. Participantii la aceasta campanie iau la cunostinta si accepta faptul ca acordarea premiilor se va face sub rezerva indeplinirii conditiilor precizate in cadrul SECTIUNII 6. ACORDAREA SI ATRIBUIREA PREMIILOR PRIN TRAGERE LA SORTI din prezentul regulament.
4.4. Din totalul inregistrarilor, va fi desemnat un singur castigator pentru fiecare etapa promotionala, prin tragere la sorti efectuata in conformitate cu prevederile de la SECTIUNEA 6. ACORDAREA SI ATRIBUIREA PREMIILOR PRIN TRAGERE LA SORTI din prezentul regulament, pe baza fisierelor cuprinzand participantii validati, in conditiile din prezentul regulament.
SECTIUNEA 5. PREMIILE
5.1. Organizatorul va oferi 1 premiu pentru fiecare etapa promotionala, prin tragere la sorti, constand in restituirea valorii tuturor tranzactiilor cumulate, insa nu mai mult de 400 lei, efectuate de catre clientulul castigator in respectiva etapa promotionala (conform definitiilor de la Sectiunea 2), pentru care se face tragerea la sorti, in contul curent in lei deschis la Raiffeisen Bank. Clientul castigator intr-o etapa promotionala va fi exclus de la tragerea la sorti pentru etapele promotionale urmatoare.
5.2. Se vor extrage 3 rezerve pentru fiecare castigator al premiului din etapa promotionala respectiva.
5.3. Participantii iau la cunostinta si accepta faptul ca nu pot solicita alte produse/servicii a premiului stipulat in prezentul regulament si nici virarea premiului intr-un alt cont decat cel deschis la Raiffeisen Bank din care se efectueaza tranzactia/tranzactiile sau intr-un cont apartinand unei terte persoane.
SECTIUNEA 6. ACORDAREA SI ATRIBUIREA PREMIILOR PRIN TRAGERE LA SORTI
6.1. Tragerea electronica la sorti pentru desemnarea castigatorului premiului de la SECTIUNEA 5. PREMIILE va avea loc in termen de 10 zile lucratoare dupa terminarea fiecarei etape promotionale, la sediul MEDIAPOST HITMAIL S.A.(partner al Organizatorului pentru astfel de activitati), din Bucuresti, Str. Siriului nr. 42-46, etaj 3, Bucuresti, sector 1, in prezenta unei comisii formate din reprezentanti ai Organizatorului si a unui notar public, pe baza verificarii indeplinirii criteriilor de participare la campanie mentionate in prezentul regulament.
6.2. Comisia formata din reprezentanti ai Organizatorului, asistata de un notar public, va valida operatiunea de tragere la sorti, prin intocmirea si autentificarea unui proces-verbal in acest sens de catre notarul public.
6.3. In fiecare etapa promotionala, castigatorul premiului mentionat la SECTIUNEA 5. PREMIILE va fi desemnat prin tragere la sorti din bazele de date interne ale Organizatorului cu listele clientilor care indeplinesc cumulativ conditiile de la Sectiunile 3 si 4 din prezentul regulament, ca urmare a desfasurarii campaniei promotionale.
6.4. In fiecare etapa promotionala, castigatorul va fi contactat telefonic in 5 zile lucratoare dupa tragerea la sorti pentru oferirea de informatii in ceea ce priveste modalitatea de ridicare a premiului. Daca persoana declarata castigatoare nu raspunde la telefon timp de 2 (doua) zile lucratoare consecutive (sunat de minim 3 ori/zi), se va trece la apelarea rezervelor, in ordinea in care acestea au fost trase. In cazul in care nici rezervele nu raspund la telefon timp de 2 (doua) zile lucratoare consecutiv (sunat de minim 3 ori/ zi) atunci premiul va ramane la dispozitia Organizatorului.
6.5. In fiecare etapa promotionala, premiul acordat in baza campaniei se va oferi castigatorului in baza unui Proces-Verbal de predare-primire. Procesul-verbal va contine datele castigatorului: nume, prenume, serie si numar act de identitate precum si urmatoarele informatii: denumirea premiul castigat, valoarea totala a premiului castigat, data ridicarii premiului de catre castigator.
6.6. Orice eventuala contestatie, inclusiv privind modul de validare a unui premiu, poate fi formulata in scris de catre participant si depusa personal sau expediata prin posta, in termen de o luna calendaristica de la data incheierii campaniei promotionale, pe adresa: Raiffeisen Bank S.A., Bucuresti, Cladirea Sky Tower, Calea Floreasca nr. 246C, Sector 1, cod 034476, in atentia Departamentului Reclamatii Clienti. Contestatia se va solutiona in termen de maximum 30 (treizeci) zile lucratoare de la primire. In cazul in care contestatorul va fi nemultumit de decizie se va incerca rezolvarea pe cale amiabila a contestatiei, iar in cazul in care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti romane competente.
6.7. Organizatorul se obliga sa calculeze, sa retina si sa vireze impozitul datorat pentru veniturile obtinute de catre fiecare castigator in conformitate cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, modificata si completata ulterior, orice alte obligatii de natura fiscala sau de orice alta natura, in legatura cu acestea, fiind in sarcina exclusiva a fiecarui castigator.
SECTIUNEA 7. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
7.1. Datele cu caracter personal ale participantilor la campania promotionala sunt prelucrate in conformitate cu prevederile legale aplicabile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal, respectiv Regulamentul General privind Protectia Datelor nr. 679/2016 si legislatia subsecventa, precum si Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice.
7.2. Datele cu caracter personal captate prin documentatia contractuala aferenta relatiei de cont si respectiv prin documentatia mentionata la Sectiunea 6. ACORDAREA SI ATRIBUIREA PREMIILOR PRIN TRAGERE LA SORTI a prezentului Regulament, precum si datele care se genereaza pe baza acestora sunt prelucrate in vederea indeplinirii scopurilor prezentei campanii promotionale, respectiv promovarea si derularea campaniei, verificarea indeplinirii conditiilor de eligibilitate conform Sectiunii 3. CONDITII DE PARTICIPARE de mai sus, identificarea participantilor eligibili, acordarea premiilor si toate operatiunile aferente indeplinirii obligatiilor fiscale ce deriva din derularea acestei campanii, precum si in vederea indeplinirii obligatiilor legale aferente calcularii,
retinerii si platii impozitului pe veniturile din premii si executarii contractului la care persoana vizata este parte.
7.3. Categoriile de date cu caracter personal supuse prelucrarii in scopurile identificate anterior sunt urmatoarele:
- date de identificare: numele si prenumele;
- date de contact: adresa, numar de telefon, email;
- informatii privind produsele bancare detinute;
- datele de utilizare a cardului si alte date de tranzactionare;
- informatii continute de actele de identitate ale castigatorilor.
7.4. Persoanele vizate de activitatea de prelucrare efectuata de catre Organizator sunt in mod exclusiv clienti titulari ai produselor bancare descrise la Sectiunea 3. CONDITII DE PARTICIPARE.
7.5. In vederea realizarii scopurilor de prelucrare mentionate, Raiffeisen Bank S.A. va prelucra datele cu caracter personal pe durata campaniei promotionale, precum si ulterior, atunci cand exista o necesitate de afaceri legitima pentru a proceda astfel (de exemplu, pentru a va furniza informatiile solicitate sau pentru a ne respecta obligatiile legale, fiscale sau contabile). Este posibil ca, in urma indeplinirii termenelor legale de arhivare, Banca sa dispuna anonimizarea datelor, lipsindu-le astfel de caracterul personal si sa continue prelucrarea datelor anonime pentru scopuri statistice.
7.6. Pentru indeplinirea scopurilor de prelucrare, Raiffeisen Bank S.A. poate dezvalui datele cu caracter personal catre urmatoarele categorii de destinatari: persoana vizata, reprezentantii legali sau conventionali ai persoanei vizate, reprezentantii Raiffeisen Bank S.A., alte persoane fizice sau juridice care prelucreaza datele personale in numele Raiffeisen Bank S.A., entitatile din Grupul Raiffeisen, parteneri contractuali ai Raiffeisen Bank S.A. si ai entitatilor din Grupul Raiffeisen, imputerniciti ai Raiffeisen Bank S.A. in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, autoritatea judecatoreasca, autoritati publice centrale, autoritati publice locale, organizatii internationale, furnizorii de servicii si bunuri, organizatii de cercetare a pietei.
7.7. In prezent, in vederea indeplinirii scopurilor mai sus-mentionate este posibil ca Raiffeisen Bank
S.A. sa transfere anumite categorii de date cu caracter personal in afara Romaniei, in state din cadrul UE/SEE: Austria, Germania, Slovacia, Ungaria, cat si in afara UE/SEE, catre Statele Unite ale Americii. Pentru transferurile in afara UE/SEE, Banca isi va intemeia transferul datelor cu caracter personal pe baza clauzelor contractuale standard adoptate la nivelul Comisiei Europene sau pe alte garantii recunoscute de lege.
Este posibil ca pe parcursul desfasurarii activitatii, statele de transfer mai sus mentionate sa se modifice. Puteti obtine o lista actualizata cu statele unde se transfera datele cu caracter personal accesand Politica privind protectia datelor cu caracter personal si confidentialitatea, disponibila la link-ul xxxxx://xxx.xxxxxxxxxx.xx/xxxxxx-xxx/xxxxxxxx-xx-xxxxxxxxxxxxxxxxx/.
7.8. Persoanele vizate beneficiaza de urmatoarele drepturi in contextul prelucrarii datelor cu caracter personal:
a) Dreptul la informare = dreptul persoanei vizate de a fi informata cu privire la identitatea si datele de contact ale operatorului si ale Responsabilului cu protectia datelor, scopurile in care se face prelucrarea datelor, categoriile de date cu caracter personal vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenta drepturilor prevazute de legislatia privind protectia datelor cu caracter personal pentru persoana vizata si conditiile in care pot fi exercitate;
b) Dreptul de acces la date = dreptul persoanei vizate de a obtine de la operatorul de date (precum Banca si Biroul de Credit) la cerere si in mod gratuit, confirmarea faptului ca datele cu caracter personal care o vizeaza, sunt sau nu prelucrate de catre acesta;
c) Dreptul la rectificare = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere si în mod gratuit, rectificarea datelor inexacte care o privesc, precum si completarea datelor incomplete;
d) Dreptul la stergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere si în mod gratuit, în masura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ștergerea datelor cu caracter personal care privesc acea persoană;
e) Dreptul la restrictionarea prelucrarii = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere si în mod gratuit, în măsura în care sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, marcarea datelor cu caracter personal stocate, cu scopul de a limita prelucrarea ulterioara a acestora;
f) Dreptul la portabilitatea datelor = dreptul persoanei vizate de a primi, la cerere si în mod gratuit, datele cu caracter personal într-o modalitate structurata, folosita în mod obisnuit si într-un format usor de citit, precum si dreptul ca aceste date sa fie transmise de catre Raiffeisen Bank S.A. catre alt operator de date, în masura în care sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege;
g) Dreptul la opozitie = dreptul persoanei vizate de a se opune în orice moment, din motive intemeiate si legitime legate de situatia sa particulara, ca datele cu caracter personal care o vizeaza sa faca obiectul unei prelucrari, în masura în care sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege;
h) Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale = dreptul persoanei vizate de a cere si de a obtine retragerea, anularea sau reevaluarea oricarei decizii bazate exclusiv pe prelucrari efectuate prin mijloace automate (incluzând crearea de profiluri) care produce efecte juridice in privinta persoanei vizate sau o afecteaza în mod similar într-o masura semnificativa,
i) Dreptul de a se adresa justitiei sau Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal = dreptul persoanei vizate de a se adresa cu plângere Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, respectiv de a se adresa justitiei pentru apararea oricaror drepturi garantate de legislatia aplicabila în domeniul protectiei datelor cu caracter personal, care au fost încalcate.
7.9. In cazul in care prelucrarea datelor cu caracter personal este intemeiata pe consimtamantul persoanei vizate, aceasta dispune de dreptul de a retrage acest acord, in orice moment, fara ca acest lucru sa afecteze legalitatea prelucrarii efectuate deja pe baza consimtamantului exprimat anterior.
7.10.1. Pentru detalii suplimentare cu privire la activitatile de prelucrare efectuate de catre Raiffeisen Bank S.A., precum si cu privire la drepturile de care beneficiati in acest context si respectiv pentru exercitarea acestor drepturi va rugam sa va adresati printr-o cerere (pe suport hartie/in format electronic, prin e-mail) catre: xxxxxxxx@xxxxxxxxxx.xx.
7.10.2. De asemenea, aveti posibilitatea de a contacta si Responsabilul privind Protectia Datelor la nivelul Raiffeisen Bank S.A, la urmatoarea adresa de e-mail: xxx@xxxxxxxxxx.xx.
7.10.3. Informatii actualizate privind activitatile de prelucrare anterior prezentate sunt disponibile accesand Politica privind protectia datelor cu caracter personal si confidentialitatea, disponibila la link-ul xxxxx://xxx.xxxxxxxxxx.xx/xxxxxx-xxx/xxxxxxxx-xx-xxxxxxxxxxxxxxxxx/.
7.11.Organizatorul asigura confidentialitatea datelor cu caracter personal prelucrate in conformitate cu acordul exprimat de participant si conform prevederilor legale. Accesul la informatiile tratate drept confidentiale va fi limitat la acele persoane, care prin natura activitatii desfasurate, este necesar sa ia cunostinta de aceste informatii in scopul ducerii la indeplinire a scopului, raporturilor juridice nascute in relatie cu banca. Aceste persoane sunt tinute sa respecte caracterul confidential al acestor informatii, asumandu-si la randul lor obligatia de a asigura si pastra confidentialitatea acestor date si informatii si de a le prelucra in conformitate cu cerintele legale.
SECTIUNEA 8. INTRERUPEREA SAU INCETAREA PROMOTIEI
Campania promotionala va putea fi intrerupta doar pentru durate determinate si/sau va putea inceta doar in caz de forta majora, asa cum este aceasta definita de lege si/sau prin decizie unilaterala a Organizatorului. In aceasta situatie, Organizatorul va anunta participantii, prin afisare pe site-ului Bancii, xxx.xxxxxxxxxx.xx, cu cel putin 2 (doua) zile bancare inaintea incetarii/ intreruperii Campaniei.
SECTIUNEA 9. CLAUZE DIVERSE
9.1. Participarea la aceasta campanie promotionala implica acceptarea de catre participanti a prezentului Regulament.
9.2. Regulamentul Campaniei va fi disponibil, in mod gratuit, oricarui solicitant, pe perioada de desfasurare a Campaniei pe site-ului Bancii, xxx.xxxxxxxxxx.xx.
0.0.Xx caz de tentativa sau frauda a sistemului, abuz sau orice acte indreptate impotriva si la adresa Organizatorului, acesta isi rezerva dreptul de a lua toate masurile necesare pentru remedierea situatiei si tragerea la raspundere in conditiile legii a celor vinovati, inclusiv dar fara a se limita la descalificarea participantilor la Campanie.
9.5. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru imposibilitatea participarii la aceasta Campanie din cauza unor erori de software sau datorita unor cauze care nu depind direct de Organizator, cum ar fi defectiuni tehnice ale furnizorului de servicii de internet s.a.m.d. 9.5.Organizatorul va lua toate masurile necesare pentru desfasurarea Campaniei in conditiile normale conform celor prezentate, insa nu isi asuma raspunderea pentru eventualele nemultumiri, contestatii ale participantilor, care nu vizeaza incalcari ale cadrului legislativ in vigoare.
9.6. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica prezentul Regulament prin Acte Aditionale, eventualele modificari intrand in vigoare dupa ce acestea vor fi puse la dispozitia publicului prin afisare pe site-ului Bancii, xxx.xxxxxxxxxx.xx.