CONTRACT DE SOCIETATE
CONTRACT DE SOCIETATE
Fondul Deschis de Investitii CERTINVEST XT INDEX
1.Denumirea Fondului
La iniţiativa S.A.I. Certinvest S.A. cu sediul social în Bucureşti, Xxxxxx 0, Xxx. Buzeşti nr. 75-77, etaj 10, Biroul nr. 1, înmatriculată la Registrul Comerţului Bucureşti sub nr. J40/16855/1994, cod unic de înregistrare 6175133, autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiarã (fosta Comisie Naţionalã a Valorilor Mobiliare C.N.V.M. prin Decizia nr. 4222/02.12.2003 și Atestat A.S.F. nr. 40/21.12.2017, reprezentată prin Xxxxxxxxx Xxxxx, Director General s-a încheiat prezentul contract de constituire a unei societăţi civile (conform dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil român privind contractul de societate, cu modificările şi completările ulterioare), cu scopul de a deveni fond deschis de investiţii, în urmă autorizării acestuia de către A.S.F.
Contractul de societate al Fondului Deschis de Investiţii Certinvest XT Index împreună cu actele sale adiţionale ulterioare se modifică conform prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 9/2014, actualizarea acestora fiind rescrisă în formă actuală a documentelor fondului. Contractul de societate şi toate documentele fondului rămân în derulare în fomă actuală iar investitorii actuali ai Fondului devin parte a prezentului contract de societate cu toate modificările intervenite.
Fondul deschis de investiţii ce se constituie prin prezentul Contract de societate poartă denumirea de Fondul deschis de investiţii Certinvest XT INDEX, denumit în continuare şi Fondul, a fost autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiarã (fosta Comisie Naţionalã a Valorilor Mobiliare C.N.V.M.) prin Decizia nr. 1793 din data de 10.09.2008. Fondul s-a aliniat la prevederile O.U.G. 32/2012 şi ale Regulamentului A.S.F. nr.9/2014, prin Autorizaţia A.S.F. cu nr. 284/18.12.2015.
Fondul este înscris în Registrul A.S.F. sub nr CSC06FDIR/400059 din data de 10.09.2008.
2.Fundamentarea legală a constituirii Fondului
Baza legală pentru autorizarea şi funcţionarea Fondului deschis de investiţii Certinvest XT INDEX sunt dispoziţiile legale specifice aplicabile pieţei de capital, precum şi regulamentele emise de A.S.F. în aplicarea dispoziţiilor legii. De asemenea, în funcţionarea sa, Fondul va respecta prevederile prezentului Contract de societate, ale Regulilor de funcţionare, ale Prospectului de emisiune şi ale tuturor amendamentelor aduse la acestea.
Fondul nu are personalitate juridică, urmând a fi legal reprezentat de către S.A.I.Certinvest S.A..
3.Durata Fondului
Fondul se constituie şi funcţionează pe o perioadă nelimitată, putând înceta cu anticipaţie în condiţiile
prezentului Contract.
4.Obiectivele fondului
Obiectivul Fondului îl reprezintă mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice şi juridice române şi/sau străine printr-o ofertă publică continuă şi plasarea în acţiuni ale emitenţilor din componenţa indicelui BET-XT (Indicele BET-XT este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului celor mai lichide societati romanesti de pe piata reglementata a BVB selectate si in functie de criterii calitative) pe principiul
unei corelaţii directe cu performanţa acestui indice, conform normelor A.S.F. şi a politicii de investiţii a
Fondului.
Fondul este un fond deschis de investiţii de tip index, care urmăreşte reproducerea structurii indicelui BET- XT, obiectivele Fondului fiind concretizate în creşterea valorii capitalului investit în vederea obţinerii unor rentabilităţi corelate cu acest indice. Astfel, minim 90% din activele Fondului se vor investi în acţiuni ale societăţilor care intră în componenţa coşului indicelui BET-XT.
Obiectivul de performanţă este obţinerea unei corelaţii directe cu performanţa indicelui BET-XT .
5.Unitatea de fond
Titlul de participare emis de Fond reprezintă o deţinere de capital a unei persoane fizice, juridice sau a unei entităţi fără personalitate juridică în activele Fondului, denominate în lei, dematerializate, sub formă de înregistrare în cont şi care nu poate fi înscrisă la cota unei burse de valori.
Titlurile de participare sunt de un singur tip, plătite integral în momentul subscrierii, conferind deţinătorilor drepturi şi obligaţii egale şi sunt răscumpărabile continuu din activele Fondului, la cererea investitorilor.
Denumirea agreată pentru titlul de participare emis de către Fond este unitate de fond. Valoarea unităţii de fond se exprimă în lei.
Valoarea unei unităţi de fond se modifică pe tot parcursul existenţei Fondului, înregistrarea făcându-se şi pe unităţi şi pe fracţiuni de unităţi de fond. Valoarea unui titlu de participare se rotunjeşte la 2 zecimale.
Astfel, valoarea iniţială a unei unităţi de fond emisă de către Fond a fost de 100 Lei.
Valoarea la zi a unităţilor de fond se determina în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare şi cu cele ale Normelor Interne şi Prospectului de emisiune.
Fondul nu va emite alte instrumente financiare în afara titlurilor de participare. Participarea la Fond este nediscriminatorie, fiind deschisă oricărei persoane fizice, juridice sau entităţi fără personalitate juridică, română sau străină, care subscrie la prevederile Prospectului de emisiune al Fondului şi la prevederile Documentului privind Informaţiile-Cheie Destinate Investitorilor Fondului.
Formularul de adeziune conţine menţiunea: “Prin prezenta certific că am primit, am citit şi am înţeles prevederile Prospectului de emisiune al Fondului şi ale Documentului privind Informaţiile-Cheie Destinate Investitorilor Fondului deschis de investiţii Certinvest XT INDEX şi înţeleg să devin parte a Contractului de societate”, astfel încât prin semnarea acestuia, investitorul devine parte a contractului de adeziune reprezentat de Prospectul de emisiune, respectiv parte a prezentului Contract de societate, având drepturile şi obligaţiile stipulate prin acestea.
Subscrierea şi răscumpărarea de unităţi de fond se face în conformitate cu dispoziţiile prevãzute în Prospectul de emisiune al Fondului şi cu dispoziţiile prevãzute în Regulile Fondului şi se conformează cu prevederile
O.U.G. nr. 32/2012 şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 9/2014.
Investitorii Fondului au dreptul de a răscumpăra oricând, integral sau parţial, unităţile de fond deţinute. Retragerea are loc prin semnarea şi predarea cererii de efectuare a operaţiunii de răscumpărare prin care se solicită numărul de unităţi de fond şi/sau valoarea care se răscumpără. Plata rascumparii unitãţilor de fond se poate face direct prin virament bancar în contul specificat de investitor în cererea de operaţiuni.
Pentru certificarea deţinerilor la fond, S.A.I. Certinvest S.A. eliberează “certificate de investitor”. Certificatul de investitor reprezintă un extras de cont.
6.Societatea de administrare a investiţiilor şi limita maximă a comisionului de administrare
6.1.Datele de identificare a societăţii de administrare a investiţiilor
Fondul Deschis de Investiţii Certinvest XT Index, administrat de S.A.I. Certinvest S.A., constituită la data de 15 septembrie 1994, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi in conformitate cu reglementările specifice aplicabile pieţei de capital, cu o durată de funcţionare nedeterminată, înmatriculată la Registrul Comerţului Bucureşti sub nr. J40/16855/14.09.1994, având codul unic de înregistrare 6175133, având sediul social în
Bucureşti, Strada Buzeşti nr. nr. 75-77, etaj 10, Biroul nr. 1, sector 1, telefon 021.203.14.00, fax 021.203.14.14, e-mail xxxxxx@xxxxxxxxxx.xx, adresa web xxx.xxxxxxxxxx.xx. S.A.I. Certinvest S.A. nu are înfiinţate sedii secundare.
S.A.I. Certinvest S.A. a fost autorizată ca societate de administrare de către Autoritatea de Supraveghere Financiarã (fosta Comisie Naţionalã a Valorilor Mobiliare – C.N.V.M.) prin Decizia nr. 4222/02.12.2003 și Atestat A.S.F. nr. 40/21.12.2017 şi este înscrisă în Registrul A.S.F. sub nr. PJR05SAIR/400005/02.12.2003 și nr. PJR071AFIAI/400004/21.12.2017. Societatea funcţionează în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 32/2012 cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 29/2017, ale Legii nr. 74/2015, ale Regulamentului A.S.F. nr. 9/2014 cu modificarile si completarile ulterioare, ale Regulamentului A.S.F. nr. 10/2015, precum și ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea legii.
S.A.I. Certinvest S.A. este autorizată să realizeze din proprie iniţiativa şi pe proprie răspundere următoarele operaţiuni: administrarea investiţiilor; desfăşurarea de activităţi privind servicii juridice şi de contabilitate aferente administrării de portofolii; cercetarea de piaţă; evaluarea portofoliului şi determinarea valorii titlurilor de participare, inclusiv aspectele fiscale; monitorizarea conformităţii cu reglementările în vigoare; menţinerea unui registru al deţinătorilor de titluri de participare; distribuţia veniturilor; emiterea şi răscumpărarea titlurilor de participare; ţinerea evidenţelor; marketing şi distribuţie.
Orice alte operaţiuni în vederea atingerii obiectivelor de performanţă ale fondului se realizează în
conformitate cu normele legale în vigoare.
În realizarea operaţiunilor autorizate, S.A.I. Certinvest S.A. acţionează numai în interesul investitorilor fondului administrat şi va lua toate măsurile necesare pentru prevenirea, înlăturarea, limitarea pierderilor, precum şi pentru exercitarea şi încasarea drepturilor aferente valorilor mobiliare şi altor active din portofoliul administrat.
6.2.Nivelul maxim al comisionului de administrare încasat de S.A.I. Certinvest S.A.
Pentru activitatea de administrare a Fondului, S.A.I. Certinvest S.A. încasează un comision fix, de maxim
0,15% aplicat la valoarea medie lunara a activului total al Fondului.
La data actualizării prezentuluiContract de societate, comisionul de administrare este de 0,125% pe luna din valoarea medie lunară a activului total al Fondului pana la data de 31.12.2019.
Începând cu data de 01.01.2020 comisionul de administrare este de 0,15% pe lună din valoarea medie lunară a activului total al Fondului.
S.A.I. Certinvest S.A. poate modifica valoarea comisionului de administrare, în sensul creşterii sau scăderii acestuia, fără a depăşi valoarea maximă, cu condiţia notificării A.S.F. şi a publicării noii valori a comisionului de administrare în termen de maxim 10 zile de la luarea deciziei de modificare. Noua valoare a comisionului de administrare intră în vigoare la data publicării notei de informare.
S.A.I. Certinvest S.A. poate creşte valoarea maxima a comisionului de administrare, cu condiţia autorizării
A.S.F. şi publicării noii valori a comisionului de administrare. Noua valoare a comisionului de administrare intră în vigoare la 10 zile după publicarea notei de informare.
Pentru a mări randamentul oferit investitorilor, S.A.I. Certinvest S.A. poate percepe un comision sub nivelul maxim enunţat mai sus. În cazul perceperii unui comision de administrare sub nivelul maxim stabilit mai sus, Administratorul va notifica A.S.F. şi investitorii. Valoarea comisionului de administrare este inclusă zilnic în calculul valorii activului net. Comisionul de administrare se plăteşte la cererea S.A.I. Certinvest S.A., în limita valorii calculate până la dată cererii.
S.A.I. Certinvest S.A. transmite investitorilor Fondului, atât informaţiile şi documentele prevăzute de reglementările în vigoare, cât şi pe cele solicitate suplimentar de aceştia, prin intermediul unui suport durabil, astfel încât investitorul să poată stoca informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod care să permită ca informaţiile respective să poată fi consultate ulterior, pe o perioadă de timp adaptată
scopului acestor informaţii şi care permite reproducerea fidelă a informaţiilor stocate; suportul durabil
include, fără a se limita la: scrisoare simplă sau cu confirmare de primire, fax, e-mail, SMS, etc.
7.Depozitarul şi limita maximă a comisionului de depozitare
BCR-Banca Comercială Română S.A. denumită în continuare “Depozitar”, este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, potrivit legislaţiei aplicabile instituţiilor de credit, înscrisă în Registrul Instituţiilor de Credit sub nr. RB-PJR-40-008/1999.
Depozitarul a fost autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiarã (fosta Comisie Naţionalã a Valorilor Mobiliare („C.N.V.M.”)) prin Avizul nr. 27/04.05.2006 şi înregistrat cu numărul PJR10DEPR/400010 în Registrul Public al A.S.F.
Pentru serviciile prestate în conformitate cu prevederile contractului de depozitare, Depozitarul este
îndreptăţit să primească, ca remuneraţie, următoarele tipuri de comisioane:
A. comision de depozitare – este construit în trepte, în funcţie de volumul activelor aflate în depozitare, are o valoare maximă de 0,009%/lună, aplicat la valoarea medie lunară a Activului Net pentru Calcul Comisioane (ANCC), definit astfel:
ANCC = Valoarea actualizată a activelor totale – Impozit pe venit (daca este cazul) - Răscumpărări de plată
(daca este cazul) – Cheltuieli de audit financiar –
Cheltuieli estimate, menţionate în Prospectul de emisiune aprobat de ASF – Cheltuieli luni precedente (comision depozitare şi custodie, comision administrare, impozit pe venit) – Comisioane de subscriere (dacă este cazul).
Comisionul de depozitare poate fi diferentiat ca nivel prin raportare la anumite plafoane valorice ale ANCC. In acest caz, daca in cursul unei luni calendaristice ANCC depaseste sau scade sub plafonul valoric care determina un alt nivel al comisionului, trecerea de la un nivel al comisionului la altul se va face incepand cu luna calendaristica imediat urmatoare celei in care ANCC a depasit sau a scazut sub plafonul valoric in cauza.
B. Comisioanele de custodie se percep pentru următoarele activităţi :
I. comisioane aferente serviciilor de custodie pentru instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe
reglementate din România:
a)Comision pentru păstrarea în siguranţă a instrumentelor financiare: 0.085% anual aplicat la valoarea actualizată medie lunară a portofoliului de instrumente financiare aflat în custodie, evaluat in valuta fondului;
b)Comision de decontarea tranzactiilor cu instrumente financiare(DVP, transfer;
o 8 lei/tranzactie + Comision DC
c) Comision pentru decontarea tranzactiilor cu instrumente financiare (DVP):
o 0,01% aplicat la valoarea totala a tranzactiei + Comision DC
d) Comision pentru evenimente corporate
o Notificare in legatura cu AGA, la cerere: 10 lei/notificare
o Eveniment de plata (precum, fara a se limita la dividende, cupoane, principal rambursat): 5 lei/eveniment de plata
o Exercitare vot in AGA: 200 lei/AGA + cheltuieli de participare e)Alte comisioane:
o Comision eliberare extras de cont din Sectiunea I a Depozitarului Central, Comision eliberare cod confidential, comision pentru transmiterea instructiunii dupa termenul limita de
transmitere a instructiunii de decontare in sistemul post-tranzactionare de catre Custode, Comision pentru modificarea datelor de identificare ale titularilor de cont in Sectiunea I a Depozitarului Central: comision DC/ operatiune
o Comision pentru procesarea operatiunilor de gaj cu instrumente financiare: 10 lei + comision DC/operatiune
o Copentru procesarea operatiunilor de imprumut de instrumente financiare: 10 RON
+comision DC/ operatiune
II.comisioane aferente serviciilor de custodie pentru instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe
externe:
a) păstrarea în siguranţă a instrumentelor financiare
Pentru instrumente financiare emise de Erste Bank:
Obligatiuni depozitate in Austria - 0,009% anual Fonduri ESPA: - 0,018% anual
Actiuni Erste Bank gratuit
o Piete mature 11 : 0,012%, aplicat la valoarea medie lunara a portofoliului de instrumente financiare aflate in custodie, evaluat in valuta Fondului
o Piete mature 22: 0,028%, aplicat la valoarea medie lunara a portofoliului de instrumente financiare aflate in custodie, evaluat in valuta Fondului
o Piete emergente3: 0,045%, aplicat la valoarea medie lunara a portofoliului de instrumente financiare aflate in custodie, evaluat in valuta Fondului
o Alte piete4: 0,35%, aplicat la valoarea medie lunara a portofoliului de instrumente financiare aflate in custodie, evaluat in valuta Fondului
o Luxembourg - Clearstream5: 0.030% aplicat la valoarea medie lunara a portofoliului de instrumente financiare aflate in custodie, evaluat in valuta Fondului
b) decontarea tranzacţiilor: maximum 60 Eur/ tranzacţie;
c) comision pentru evenimente corporative:
o Notificare in legatura cu AGA, la cerere: 5 EUR/notificare
o Eveniment de plata (precum, fara a se limita la dividende, cupoane, principal rambursat): 0 EUR/ eveniment
o Tax reclaim: 50 EUR+ comisioane terte parti
o Alte evenimente corporative (fara a se limita la reinvestire dividende, squeeze out, oferte de preluare, conversie): 75 EUR + comisioane terte parti
d) Alte comisioane
o Comision pentru anularea/modificarea instructiunilor de decontare: 5 EUR/ tranzactie Decontare pentru tranzactii executate prin Erste Group Bank Trading Desk, cu contraparte Erste Group Bank: gratuit
Toate comisioanele încasate de depozitarul fondului în baza contractul de depozitare și custodie pot fi
puse la dispoziția investitorilor la cererea acestora gratuit la sediul societății de administrare. Asupra comisioanelor pentru care legea prevede aplicarea TVA, se va aplica cota de TVA în vigoare. Toate celelalte comisioane bancare sunt conform condițiilor de cont agreate cu BCR.
Înlocuirea depozitarului se face în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 32/2012 și de Regulamentul A.S.F.
nr. 9/2014.
1 Germania, SUA
2 Ungaria, Elvetia, Xxxxxx, Xxxxxx, Italia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Austria- alte instrumente in afara celor emiste de Erste Bank
3 Belgia, Polonia, Cehia, Luxemburg –unitati de fond, Xxxxx, Xxxxx Britanie
4 Portugalia, Slovenia, Croatia. Spania, Bulgaria, Cipru, Slovacia, Grecia, Turcia* comision deschidere cont-200 EUR; mentinere cont 200 EUR , Brazilia
5 Luxemburg -Clearstream – alte instrumente in afara unitatilor de fond
8.Forţa majoră
În sensul prezentului contract, forţă majoră este acel eveniment exterior, imprevizibil în cursul executării prezentului contract şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi absolut, total sau parţial, executarea obligaţiilor părţilor sau ale uneia din părţi (calamităţi naturale, incendii, războaie, alte evenimente de o gravitate similară).
Pentru a produce efecte exoneratoare de răspundere, partea care invocă forţă majoră este obligată să o notifice celeilalte părţi în termen de 5 zile de la data apariţiei.
9.Clauze de continuare a contractului cu moştenitori ai investitorilor
În cazul decesului investitorului persoană fizică sau lichidării investitorului persoană juridică, drepturile şi obligaţiile acestora vor fi preluate de moştenitorii sau succesorii în drept ai acestuia. În cazul în care, prin efectul succesiunii o unitate de fond va deveni prorpietatea comună a mai multor persoane, acestea au obligaţia de a desemna o persoană care să-i reprezinte în relaţia cu fondul.
10. Lichidarea şi fuziunea fondului - clauze; procedură; modalităţi de protecţie a investitorilor în
asemenea cazuri.
Lichidarea şi fuziunea fondului pot avea loc în situaţiile prevăzute de lege.
Fondul poate fuziona cu un alt fond la iniţiativa societăţii / societăţilor de administrare a investiţiilor care administrează respectivele fonduri, iar procedura de fuziune va respecta prevederile Regulamentului
A.S.F. nr. 9/2014. În situaţia aceasta societatea/societăţile de administrare a investiţiilor implicate în
fuziune trebuie să urmărească exclusiv protejarea intereselor investitorilor fondurilor ce vor fuziona.
Desfăşurarea procedurii de fuziune se efectuează conform prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 9/2014
sub supravegherea A.S.F.
S.A.I. Certinvest S.A. va transmite la A.S.F. notificarea privind intenţia de fuziune a fondurilor însoţitã de proiectul de fuziune şi de un certificat constatator emis de depozitar privind numãrul investitorilor şi valoarea activului net ale fondurilor implicate în fuziune.
În termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentelor menţionate, A.S.F. emite o decizie de suspendare a emisiunii şi rãscumpãrãrii unitãţilor de fond ale fondurilor implicate în procesul de fuziune, inclusiv ale Fondului, cu excepţia rãscumpãrãrilor integrale de unitãţi de fond. Suspendarea are loc panã la finalizarea fuziunii, dar nu mai mult de 90 de zile de la data suspendãrii. Decizia de suspendare întrã în vigoare la 30 de zile de la data comunicãrii ei către societatea de administrare implicată.
În termen de cinci zile de la data acestei comunicãri, S.A.I. Certinvest S.A. este obligatã sã publice şi sã transmitã la A.S.F. dovada publicãrii anunţului privind intenţia de fuziune şi a datei la care este suspendatã emisiunea şi rãscumpãrarea unitãţilor de fond ale fondurilor implicate în fuziune, inclusiv Fondul.
În vederea protecţiei investitorilor, S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia de a preciza în anunţul privind fuziunea faptul cã, în urma procedurii de fuziune, nu este garantatã o valoare a unitãţii de fond egalã cu cea deţinutã anterior.
S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia de a onora toate cererile de rãscumpãrare depuse în perioada dintre publicarea anunţului şi data întrãrii în vigoare a suspendãrii emisiunii şi rãscumpãrãrii unitãţilor de fond ale fondurilor implicate în procesul de fuziune, precum şi cererile de rãscumpãrare integralã depuse în perioada suspendãrii.
În cazul în care fondurile implicate în procesul de fuziune au depozitari diferiţi, certificatul menţionat este însoţit de procesul verbal de predare primire încheiat cu ocazia transferului activelor fondurilor deschise de investiţii implicate la depozitarul fondului rezultat în urma fuziunii.
Este interzisã divizarea unui fond deschis de investiţii.
Societãţile implicate în fuziune trebuie sã adoptate criterii de evaluare identice pentru acelaşi tip de
instrumente financiare care constituie active ale fondurilor implicate.
Aceste criterii trebuie sã fie identice cu cele stabilite pentru fondul rezultat prin fuziune. Nici un cost suplimentar nu este imputat investitorilor, ca urmare a procesului de fuziune.
Desfăşurarea procedurii de lichidare se efectuează conform prevederilor Regulamentului A.S.F. nr.
9/2014 , sub supravegherea A.S.F.
Lichidarea Fondului are loc în cazul retragerii de către A.S.F. a autorizaţiei Fondului. A.S.F. retrage autorizarea Fondului în următoarele situaţii:
a. la cererea Societăţii, pe baza transmiterii unei fundamentări riguroase, în situaţia în care se constată că valoarea activelor nu mai justifică din punct de vedere economic operarea acelui fond;
b. în situaţia în care nu se poate numi un nou administrator, ulterior retragerii autorizaţiei Societăţii.
În termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data comunicării de către A.S.F. a deciziei de retragere a autorizaţiei Fondului, S.A.I. Certinvest S.A. va încheia un contract cu un auditor financiar, membru al C.A.F.R., în vederea desemnării acestuia ca administrator al lichidării Fondului. Obligaţia fundamentală a administratorului lichidării este de a acţiona în interesul deţinătorilor de unităţi de fond. Administratorul lichidării pune sub sigiliu toate activele şi ia măsurile necesare pentru conservarea acestora. Ia în custodie copiile tuturor înregistrărilor şi evidenţelor contabile referitoare la Fondul supus lichidării, păstrate de către Societate şi de către Depozitarul Fondului. Administratorul lichidării are obligaţia să lichideze activele Fondului la valoarea maximă oferită de piaţă.
După încheierea lichidării tuturor activelor, administratorul lichidării plăteşte toate cheltuielile legate de lichidare, precum şi orice alte costuri şi datorii restante ale Fondului, urmând a ţine evidenţa pentru toţi banii retraşi în acest scop din sumele obţinute în urmă lichidării. Ulterior, administratorul lichidării începe procesul de repartizare a sumelor rezultate din lichidare, în conformitate cu datele eşalonate în cadrul raportului de inventariere. Administratorul lichidării repartizează sumele rezultate din vânzarea activelor deţinătorilor de unităţi de fond, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la terminarea lichidării. Sumele nete sunt repartizate strict pe baza numărului de unităţi de fond deţinute de fiecare investitor la data începerii lichidării şi cu respectarea principiului tratamentului egal, echitabil şi nediscriminatoriu al tuturor investitorilor, independent de orice alte criterii. Administratorul lichidãrii finalizeazã lichidarea în decurs de maximum 60 de zile lucrãtoare de la data publicãrii raportului privind inventarierea.
Administratorul lichidãrii poate solicita A.S.F. prelungirea cu maximum 30 de zile lucrãtoare a termenului
prevăzut pentru finalizarea lichidării, în vederea lichidãrii activelor.
Pe parcursul derulării procesului de lichidare a Fondului, ca urmare a cererii de răscumpărare totală, obligaţiile legale privind calculul, certificarea şi publicarea se aplică numai în ceea ce priveşte activul net al Fondului.
Activul net unitar valabil, în situaţia în care S.A.I. Certinvest S.A. nu decide retragerea autorizaţiei Fondului,
este ultimul VUAN calculat de S.A.I. Certinvest S.A. şi certificat de depozitar.
În situaţia în care nu se poate numi un nou administrator, ulterior retragerii autorizaţiei S.A.I. Certinvest S.A., lichidarea se va realiza conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare, conform cu prevederile Regulamentului A.S.F nr. 9/2014.
11. Litigii; mod de soluţionare; competenţă.
Fondul nu are personalitate juridică, fiind o asociaţie de persoane, societate constituită şi care funcţionează în conformitate cu prevederile Codului civil român. Orice litigiu în legătură cu executarea sau interpretarea prezentului Contract se va rezolva pe cale amiabilă. În cazul în care o rezolvare amiabilă nu va fi posibilă în termen de maxim 30 de zile de la apariţia litigiului, acesta va fi supus spre soluţionare instanţelor competente.
Creditorii S.A.I. Certinvest S.A., ai depozitarului, tertelor parti sau ai deţinătorilor de titluri de participare nu pot urmări în justiţie activele Fondului, în tot sau în parte.
12. Clauză privind încetarea contractului în condiţiile prevăzute în Codul civil român.
Contractul de societate al fondului incetează in conditiile prevazute de codul civil român sau în cazurile în
care A.S.F. retrage autorizaţia de funcţionare a Fondului.
13. Drepturile şi obligaţiile părţilor.
S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia de a acţiona cu diligenţă profesională maximă, corectitudine şi transparenţă în interesul exclusiv al investitorilor, cu respectarea întocmai a reglementărilor în vigoare.
S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia de a comunica investitorilor orice informaţii solicitate cu privire la Fond.
S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia să calculeze activele Fondului în conformitate cu reglementãrile legale
în vigoare.
S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea şi limitarea pierderilor;
S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile care se constituie în conflict de interese, aşa cum este acesta definit în O.U.G. nr. 32/2012 şi în reglementãrile emise în aplicarea acesteia.
S.A.I. Certinvest S.A. în calitate de administrator al Fondului are dreptul de a percepe comisionul de administrare de maxim 0.15% pe lună din aplicat la valoarea medie lunara a activului total al Fondului, prevazut in prezentul contract de societate.
Drepturile investitorilor:
⮚ beneficiază în condiţiile legii, de secretul operaţiunilor privind participarea la Fond;
⮚ dispun liber şi integral de unităţile de fond deţinute, în condiţiile stabilite de lege;
⮚ obţin la cerere, extrasul de cont cu operaţiunile efectuate într-o perioadă anterioară precum şi informaţii privitoare la politica de utilizare a resurselor Fondului, rezultate din raportările periodice prevăzute de lege;
⮚ au dreptul să beneficieze de plata preţului de răscumpărare a titlurilor de participare;
⮚ în cazul încetării activităţii fondului, investitorii au dreptul la o cotă parte din activul de lichidare al fondului, proporţional cu numărul de unităţi deţinute în fond;
⮚ să gajeze în scopul garantării unor obligaţii unităţile de fond, cu avizul S.A.I Certinvest S.A;
⮚ să beneficieze de valoarea la zi a unităţilor de fond prin plata preţului de răscumpărare;
⮚ să obţină gratuit prospectul de emisiune şi Documentul privind Informaţiile-Cheie Destinate Investitorilor înainte de semnarea formularului de adeziune;
⮚ beneficiează de anumite promoţii pe care le stabileşte Societatea de Administrare. S.A.I. Certinvest S.A. poate stabili periodic, cu informarea prealabilă a A.S.F. şi prin anunţarea investitorilor pe pagina de internet xxx.xxxxxxxxxx.xx şi/sau prin orice mijloace mass media va considera de cuviinţă, anumite promoţii pentru investitori, pe cheltuiala Societăţii de Administrare.
Obligaţiile investitorilor:
⮚ să înţeleagă prevederile Prospectului de Emisiune;
⮚ să se informeze continuu despre modificările intervenite în Prospectul de Emisiune al fondului după ultima
semnare a unui formular de adeziune;
⮚ să realizeze vărsămintele în conformitate cu prevederile contractuale şi legale;
⮚ să specifice pe formularul de adeziune conturile bancare în care doreşte să se facă implicit plata răscumpărărilor înregistrate pe numele şi din contul său;
⮚ să completeze complet şi corect documentele referitoare la operaţiunile cu unităţi de fond;
⮚ cetăţenii rezidenţi în alt stat sunt obligaţi la momentul depunerii unei cereri de răscumpărare, să înştiinţeze administratorul Fondului, printr-o metodă acceptată legal, asupra opţiunii privind locul şi regimul de impozitare a sumelor aferente răscumpărării;
⮚ să respecte obligaţiile stabilite de legea americană privind conformarea fiscală pentru conturile externe ale cetăţenilor americani;
⮚ să informeze S.A.I. Certinvest S.A. cu privire la orice modificare intervenită în datele personale, dupã caz.
14. Dispoziţii finale si tranzitorii
Investitorii devin parte a Contractului de societate prin semnarea Declaraţiei de adeziune şi a formularului de subscriere prin care confirmă faptul că au primit, au citit şi au înţeles prospectul de emisiune.
S.A.I. Certinvest S.A., depozitarul, pot încheia şi alte contracte, având aceiaşi natură juridică, cu condiţia ca obligaţiile contractuale asumate faţă de terţi să nu contravină obligaţiilor şi restricţiilor stabilite prin
contractele încheiate cu privire la prestaţiile pentru Fond şi să-şi îndeplinească în mod rezonabil obligaţiile
asumate.
Fondul, fiind societate civilă, nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind impozitul pe profit. Veniturile obţinute de investitori din unităţile de fond se supun impozitării conform normelor legale în materie.
Prevederile prezentului contract se completează cu Prospectul de emisiune şi Regulile de funcţionare ale fondului, precum şi cu dispoziţiile Codului Civil Român şi ale reglementărilor în vigoare aplicabile în domeniu.
Prezentul document a fost actualizat prin preluarea tuturor modificărilor.
Data întocmirii – 18.08.2008
Data ultimei actualizări – 01.02.2023