Contract
Prezentul document oferă un rezumat în ceea ce privește principalele acoperiri și excluderi ale produsului de asigurare de Daune Materiale la bunuri – “Toate Riscurile” și nu este unul personalizat. Informațiile pre-contractuale și contractuale complete ale prezentului produs de asigurare sunt furnizate în documentația completă a Contractului de Asigurare.
Despre ce tip de asigurare este vorba?
Asigurarea facultativă a clădirilor, respectiv clădirile și construcțiile anexe destinate desfășurării activității asigurate precum si cotele-părți din imobilele și instalațiile fixe deținute în proprietate comună, dacă au fost incluse în suma asigurată, și a conținutului acestora aflat în proprietatea sau folosința Asiguratului, respectiv: Utilaje, echipamente, mobilier precum și Mijloace circulante (Stocuri de marfă) ce aparțin societăților comerciale.
Ce se asigură?
Secțiunea I - Pagube Materiale la Bunuri:
Pagube directe la bunurile asigurate produse de orice eveniment brusc și neprevăzut ce nu este exclus în mod explicit în condițiile de asigurare;
Cu titlu de exemplu, se acordă despăgubiri pentru daunele cauzate de:
incendiu, trăznet, explozie, cădere aparate de zbor; cutremur, furtună, grindină, inundații, alunecări de teren, avalanșe;
revărsare apă de conductă;
acte de vandalism, greve, tulburări civile, furt și/sau tâlhărie;
spargerea accidentală a suprafețelor vitrate și a bunurilor casante.
Suma asigurată se stabilește potrivit declarației Asiguratului și trebuie să reprezinte valoarea de nou, respectiv costul necesar pentru înlocuirea bunurilor asigurate cu altele noi, similare ca tip, calitate, performanțe, parametrii contructivi și funcționali.
Secțiunea II - |ntreruperea Activității, acoperire opțională ce se acordă doar în completarea Secțiunii 1
Se acordă despăgubiri pentru pierderea Profitului Brut anual, dacă în cursul perioadei de asigurare bunurile asigurate, de la Secțiunea I - Pagube materiale la bunuri, suferă o pierdere sau deteriorare acoperită de Secțiunea I, cauzând astfel o întrerupere sau o perturbare a activității asigurate ce determină reducerea cifrei de afaceri și mărirea costurilor de funcționare.
Suma asigurată, respectiv Profitul Brut anual, se determină în baza completării Notei de Calcul specifice acestei secțiuni pusă la dispoziție de către Asigurător și reprezintă Cheltuielile Fixe și Profitul net inregistrate prin activitatea desfășurată la locația asigurată.
Costuri suplimentare și clauze adiționale ce pot fi incluse în acoperire:
Cheltuieli cu pompierii și de restabilire a mijloacelor de protecție și stingere a incendiilor;
Cheltuieli de demolare și evacuare; Cheltuieli urgente și de conservare;
Achiziții de noi clădiri, echipamente și alte bunuri;
Erori privind amplasamentul și includerea de bunuri asigurate; Onorariul arhitecților;
Costuri de pregatire a dosarului de dauna; Cheltuieli de investigare a daunei; Autorități publice;
Avarii accidentale la mașini (aplicabilă la instalațiile fixe ale clădirilor asigurate).
Ce nu se asigură?
Secțiunea I - Pagube Materiale la Bunuri: scurgeri din neetanseitate; infiltrații; temperaturi extreme și umiditate; mucegai, ciuperci și alte microorganisme;
lipsuri constatate cu ocazia inventarului, furt simplu; afundare, tasare și colaps;
acte intenționate ale asiguratului sau reprezentaților acestuia; avarii accidentale mecanice sau electrice;
război, acte de terorism;
uzură, decolorare, zgâriere, deterioare graduală; erori de proiectare și defecte de fabricație; daune ca urmare a riscurilor cibernetice;
daune ca urmare a bolilor transmisibile.
Secțiunea II - |ntreruperea Activității
prelungirea perioadei de întrerupere determinate de lipsa și/sau insuficiența capitalului necesar pentru reconstrucția sau înlocuirea bunurilor distruse sau avariate;
restricția accesului la locul unde se găsesc bunurile asigurate impuse de către autorități;
pierderi produse ca urmare a: (a) închiderii planificate sau neplanificate, (b) grevelor sau din alte încetări a lucrului și (c) oricăror altor motive altele decât pagubele materiale asigurate prin poliță;
valoarea amenzilor sau pagubelor din încălcarea prevederilor din contracte, pentru întârzierea sau nerespectarea comenzilor ori penalizări de orice fel;
pierderile inregistrate după momentul reînceperii activității ca urmare a pierderii cotei de piață;
întreruperea furnizării/alimentării cu apă, gaz, electricitate sau defectarea/intreruperea sistemului de canalizare spre sau din locația asigurată;
daune ca urmare a riscurilor cibernetice; daune ca urmare a bolilor transmisibile.
Există restricții de acoperire?
Nu se pot prelua în asigurare:
asigurații în insolvență și/sau faliment;
clădiri încadrate în clasele de risc seismic 1 sau 2 sau urgență U1; căldiri în stare avansată de degradare sau părăsite;
bunuri aflate în curs de construcție ori montaj; vehicule și mijloace de transport; flora și faună; teren, mine și bunuri aflate în subteran; centrale de producere energie nucleară sau depozite de materiale nucleare;
obiecte de artă, antichități, blănuri, pietre prețioase, obiecte din metale prețioase, obiecte de preț, monezi, timbre și obiecte de anticariat, bani, titluri de creanță, hârtii și titluri de valoare; teren/pământ, floră, faună, inclusiv păduri, culturi sau pășuni, animale vii, păsări, pești sau alte viețuitoare;
vehicule și mijloace de transport autorizate să circule pe drumuri publice, locomotive și material rulant, vapoare, ambarcațiuni nautice, aeronave.
Unde beneficiez de asigurare?
Asigurarea este valabilă pentru daunele produse la adresa/adresele menționate în poliță.
Ce obligații am?
Declararea corectă, completă și în conformitate cu realitatea a tuturor informațiilor referitoare la risc și la împrejurările producerii evenimentului asigurat;
Semnarea tuturor documentelor ce stau la baza emiterii ofertei de asigurare și a poliței (chestionar de asigurare, prezentul document, oferta precum și polița de asigurare);
Plata la termen și în totalitate a ratelor de primă aferente poliței de asigurare;
Prevenirea producerii evenimentului asigurat și luarea tuturor măsurilor pentru limitarea pagubelor la producerea acestuia; Comunicarea producerii evenimentului asigurat în termen de 3 (trei) zile de la data luării la cunoștință despre acesta;
Anunțarea, în scris, a organelor abilitate să cerceteze și să stabilească cauzelor producerii evenimentului ( Poliţie, Pompieri, etc.) și solicitarea procesului verbal de constatare;
Conservarea dreptului de regres al Asigurătorului și a stării de fapt existente în momentul daunei;
Comunicarea în scris a oricăror modificări ce pot apărea în legătură cu obiectul asigurării în termen de maxim 10 zile de la data luării la cunoștință (schimbarea/încetarea activității desfășurate la locația asigurată, schimbarea utilizării/destinației bunului asigurat și/sau a modalității de utilizare a acestuia).
Când și cum plătesc?
Anterior datei de începere a perioadei de asigurare (în cazul primei integrale sau ratei I de primă), dacă nu s-a convenit altfel; La datele scadente stabilite în polița de asigurare (pentru ratele de primă ulterioare ratei I);
În valuta stabilită în poliță pentru plata primelor de asigurare; În conturile stipulate în polița de asigurare;
La intermediarii în asigurări (agenți, brokeri) împuterniciți de Generali să încaseze primele de asigurare.
Când începe și când încetează acoperirea?
Începe la data fixată în poliță dar nu înainte de ora 00.00 a zilei următoare în care s-a încasat prima de asigurare/rata I de primă;
Vă acordăm o perioadă de păsuire de 30 de zile să achitați prima rată, perioadă în care polița este suspendată, iar dacă după această perioadă nu achitați prima, polița se va anula. Pentru daunele produse în perioada de suspendare, Generali nu plătește despăgubiri;
Celelalte rate de primă se vor achita la termenele prevăzute în poliță. Pentru celelalte rate, termenul de păsuire este de 15 zile; Încetează, în mod uzual, după 12 luni de la prima zi de valabilitate, la ora 00.00 a ultimei zile menționate în poliță.
Cum pot să reziliez contractul?
Contractul poate fi reziliat, în cazul în care îți sunt încălcate drepturile din contract, prin transmiterea unei notificări scrise către Generali, cu indicarea și explicarea motivului de reziliere;
Poți înceta contractul și fără a exista o încălcare a drepturilor, notificând în scris Generali de intenția de încetare a contractului, cu respectarea termenului de preaviz prevăzut de lege, de cel puțin 20 zile;
În cazul contractelor încheiate la distanță, încetarea se poate face în termen de 14 zile din ziua încheierii sale, fără penalități, dacă nu s-au produs riscuri asigurate.