CONTRACT DE SUBVENȚIE NR. ………./……………..
Anexa 11: Contract de subvenție
NR. ………./……………..
1. Termeni, definiţii, prescurtări:
Termenii, definiţiile şi prescurtările utilizate în prezentul acord au următorul înţeles:
administrator al schemei de ajutor de minimis - Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru POCU sau prin Organismele Intermediare pentru POCU;
furnizor de ajutor de minimis - Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei publice si Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru POCU;
întreprinderea reprezintă orice entitate implicată într-o activitate economică și care e constituită conform Legii nr. 31/19901, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările și completările ulterioare sau conform OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale;
întreprinderea unică - include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:
o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;
o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.
rata de actualizare – rata de referinţă stabilită de Comisia Europeană pentru România pe baza unor criterii obiective şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe Internet;
produse agricole - înseamnă produsele enumerate în Anexa I la Tratat, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000;
prelucrarea produselor agricole – înseamnă orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
comercializarea produselor agricole – înseamnă deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități;
angajator – întreprindere/persoană juridică cu scop lucrativ/patrimonial care acționează în calitate de beneficiar al schemei de ajutor de minimis;
IMM – întreprindere care îndeplinește criteriile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014;
beneficiar al finanțării nerambursabile – entitate publică sau privată, asa cum este definit in cadrul Ghidului solicitantului conditii specifice „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate”, care implementează un proiect integrat finanțat prin Axa Prioritară 4 „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”, Obiectivul specific 4.2. al POCU, proiect în cadrul căruia se atribuie ajutoare de minimis către întreprinderi sau pentru înființarea de start-up-uri. În conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului conditii specifice „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate”, beneficiarii finanțării nerambursabile pot fi:
Autoritățile publice locale cu responsabilități în domeniu, în parteneriat cu actori cu expertiză relevantă2 pentru acțiunile selectate
XXX-xxx în parteneriat cu actori cu expertiză relevantă3 pentru acțiunile selectate.
beneficiar de ajutor de minimis – întreprindere care beneficiază, in cadrul unui proiect finanțat prin Axa Prioritară 4 „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”, Obiectivul specific 4.2. al POCU, de ajutor de minimis, fie pentru angajare de persoane și/sau pentru susținerea de programe de ucenicie și stagii, fie pentru înființarea de start-up-uri în cadrul unor măsuri de antreprenoriat.
contract de finanțare – actul juridic semnat între AM/OI POCU, pe de o parte, și Beneficiarul finanțării nerambursabile, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor în cadrul POCU.
contractul de subvenție – actul juridic semnat între beneficiarul finanțării nerambursabile și beneficiarul ajutorului de minimis, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării măsurilor finanțate prin prezenta schemă de ajutor de minimis.
proiect – proiectul finanțat prin POCU în cadrul apelului de proiecte „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate” și implementat de beneficiarul finanțării nerambursabile.
2. Părţile contractului:
1. …………………………………………………………………………………., cu sediul …………………………………………, cod fiscal…………………….., telefon …………………………., fax……………., Adresa e-mail…………………., Cont Bancar ………………………., deschis la ……………………., prin reprezentant legal…………………, functia…………., în calitate de Beneficiar al finantării nerambursabile , pe de o parte,
si
2. ………………………………………………………………………………, cu sediul in …………………….., cod fiscal………..,telefon …………….., fax……………., e-mail……………… Cont Bancar ………………., deschis la ……………….., reprezentata prin ………………………………, functia……………, in calitate de Beneficiar de ajutor de minimis, pe de alta parte,
prin liberul lor acord de voinţă, precum şi în conformitate cu legislaţia în vigoare aplicabilă, încheie prezentul Contract de subvenţie.
3. Legislaţie aplicabilă:
La încheierea şi pentru aplicarea prezentului Contract sunt avute în vedere, în special, dar nu limitat la acestea, prevederile:
Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea art. 107 si 108 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L352/1 din 24 decembrie 2013;
Schemei de ajutor de minimis Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate;
Contractului de finanţare cu ID: ……………………. încheiat între MFE-AMPOCU/OI POCU responsabil şi …………………………….., Axa prioritară 4 – „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”, Obiectivul specific 4.2: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (non-roma), prin implementarea de măsuri integrate, ce constituie anexă şi parte integrantă a prezentului Contract;
Ghidului solicitantului conditii specifice „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate”;
Orientări privind oportunitățile de finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020;
Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat.
4. Durata contractului de subvenţie
Prezentul contract de subvenţie este valabil de la data semnării acestuia, ………….., pâna la terminarea perioadei de sustenabilitate a proiectului in conformitate cu scopul si obiectivele acestuia.
Prezentul contract de subvenţie se poate prelungi prin act adițional semnat de ambele părți.
5. Obiectul contractului şi scopul acordării subvenţiei
5.1. Obiectul contractului – acordarea de subvenții4, sub formă de ajutor de minimis, după cum urmează:
(1) acordarea de subvenție (micro-grant) către întreprinderea5 ……………….. al cărei plan de afaceri a fost aprobat în cadrul proiectului pentru un buget de maximum ……………….. RON.
5.2. Scopul acordării subvenției
(1) În cadrul prezentului Contract, subvenția se acordă pentru:
a) susţinerea accesului și/sau menținerii pe piața muncii pentru persoanele din comunitățile marginalizate
b) susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității marginalizate, inclusiv susținerea ocupării pe cont-propriu, în vederea creării de noi locuri de muncă
c) sprijinirea ocupării persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile în cadrul întreprinderilor sociale de inserție
5.3. Cuantumul total al subvenței
(1) Subvenția totală acordată în baza prezentului Xxxxxxxx xx xxxxxxxxx xxxx xx .............. xxx
0. Drepturile si obligațiile Beneficiarului ajutorului de minimis
A. Drepturile Beneficiarului ajutorului de minimis:
a) acordarea subvenției în cuantumul prevăzut la art.5.3, cu respectarea specificațiilor menționate la art.5.1 din prezentul Contract de subvenție, prin primirea eșalonată de fonduri pe bază de documente justificative transmise Beneficiarului finanțării nerambursabile, până la acoperirea integrală a cuantumului prevăzut la art.5.3 din prezentul Contract de subvenție, în vederea acoperirii cheltuielilor angajate/efectuate pentru implementarea măsurilor de ocupare.
b) accesarea mecanismului cererilor de plată pentru primirea fondurilor menționate la pct. a) de mai sus.
Obligațiile cu caracter general aplicabile Beneficiarului schemei de ajutor de minimis:
utilizarea subvenției exclusiv pentru atingerea scopului si obiectivelor pentru care a fost acordată, conform proiectului ID………… și prezentului contract de subvenție.
deschiderea de conturi la bănci sau trezorerie, conform solicitărilor beneficiarului de finanțare nerambursabilă si prezentarea dovezii pentru deschiderea de cont, înainte de virarea primei tranșe din subvenție.
informarea în scris a beneficiarului de finanțare nerambursabilă, cu privire la orice modificări referitoare la bugetul ajutorului de minimis aprobat si la activitatea desfășurată care poate afecta implementarea proiectului aferent Contractului de finanțare cu ID ............. în termen de maximum 0 xx xxxx xxxxxxxxxx xx xx xxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxx.
asigurarea accesului la sediul Beneficiarului schemei de ajutor de minimis a reprezentanților beneficiarului de finanțare nerambursabilă si a persoanelor împuternicite de furnizorul/administratorul ajutorului de minimis (MFE prin AMPOCU/ OI POCU) sau Consiliul Concurenței să efectueze controlul privind modul de utilizare a subvenției, precum şi punerea la dispoziția acestora a documentelor solicitate
depunerea la beneficiarul de finanțare nerambursabilă a raportului privind desfășurarea obiectului de activitate pentru care a fost alocată subvenției si documentele suport, pana la data încetării proiectului aferent Contractului de finanțare cu ID .............
transmiterea tuturor datelor, informațiilor şi documentelor solicitate de beneficiarul de finanțare nerambursabilă, furnizorul/administratorul ajutorului de minimis (MFE prin AMPOCU/ OI POCU) sau Consiliul Concurenței, în termenele stabilite de aceștia.
păstrarea unei evidențe detaliate a subvenției primite cu titlu de ajutor de minimis în baza prezentului Contract de subvenție, pe o durată de cel puțin 10 ani de la data primirii ultimei tranșe de subvenții. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de minimis.
depunerea la beneficiarul de finanțare nerambursabilă, conform solicitării acestuia, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încetării implementării proiectului aferent Contractului de finanțare cu ID ............., a raportului privind activitatea desfășurată și documentele suport
raportarea către beneficiarul finanțării nerambursabile, a tuturor datelor și a informațiile necesare pentru monitorizarea ajutorului de minimis, în formatul pus la dispoziție de către furnizorul schemei.
depunerea la organele competente a rapoartelor anuale/documentelor privind evidențierea ajutorului de minimis, potrivit legislației in vigoare privind ajutorul de minimis.
menținerea destinației bunurilor achiziționate prin ajutor de minimis pe o durata de minimum 3 ani de la finalizarea proiectului aferent Contractului de finanțare cu ID ............., obligația arhivarii si păstrării documentelor conform legislației in vigoare.
restituirea întregii valori a ajutorului de minimis primit in situatia nerespectarii conditiilor de acordare a ajutorului, inclusiv dobânda aferentă.
Obligațiile cu caracter specific6 aplicabile Beneficiarului schemei de ajutor de minimis, în funcție de tipurile de măsuri de ocupare implementate de acesta:
Susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității
1) angajarea a minimum 1 persoană în cadrul afacerii sprijinite.
2) asigurarea funcționării afacerii subvenționate prin prezentul Contract de subvenție, pe o
perioadă de minimum 12 luni pe perioada implementării proiectului aferent Contractului de finanțare cu ID ............
3) asigurarea perioadei de sustenabilitate de minimum 6 luni. Perioada de sustenabilitate presupune continuarea funcționării afacerii, inclusiv obligația menținerii locului de muncă, și poate fi contabilizată pe perioada implementării proiectului sau după finalizarea implementării
4) obligația respectării obiectivelor asumate prin planul de afaceri aprobat in cadrul proiectului.
7. Obligațiile si drepturile Beneficiarului finanţării nerambursabile
Obligațiile beneficiarului finantării nerambursabile sunt:
Beneficiarul finanțării nerambursabile are obligatia de a selecta beneficiarul ajutorului de minimis cu indeplinirea conditiilor de eligibilitate, in conformitate cu regulile stabilite in Ghidul solicitantului conditii specifice „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate” și în schema de ajutor de minimis asociată;
Beneficiarul finanțării nerambursabile are obligația de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, si de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condițiilor impuse prin schema de ajutor de minimis sau prin legislația națională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv;
Beneficiarul finanțării nerambursabile are obligația de a monitoriza respectarea regulilor de sustenabilitate de către beneficiarul ajutorului de minimis;
Obligația de a transfera, conform mecanismului cererilor de prefinanțare/rambursare/plată, fonduri către Beneficiarul ajutorului de minimis pentru acoperirea directă a costurilor in funcție de activitățile desfășurate pentru atingerea scopului pentru care a fost acordată, pana la acoperirea cuantumului subvenției, conform bugetului proiectului …………….. aprobat;
Obligația de a verifica periodic, conform prevederilor din proiect, modul de utilizare a subvenției acordate si de desfășurare a activității.
Obligația de a informa beneficiarul ajutorului de minimis cu privire la orice modificare aferentă implementării proiectului ……….. care are consecințe directe asupra activității Beneficiarul ajutorului de minimis – contract de finanțare, cerere de finanțare, buget Beneficiarul ajutorului de minimis.
Drepturile beneficiarului finantării nerambursabile sunt:
Dreptul de a solicita rapoarte, documente, informații cu privire la modul de modul de utilizare a subvenției si activitatea desfășurata.
Dreptul de a avea acces la sediul Beneficiarul ajutorului de minimis, de a efectua controlul privind modul de utilizare a subvenției si modul de desfășurare a achizițiilor, si de a i se pune la dispoziție de către Beneficiarul ajutorului de minimis toate documentele solicitate.
Dreptul de a solicita Beneficiarul ajutorului de minimis restituirea sumelor primite cu titlu de subvenție şi rămase necheltuite sau pentru care nu există justificare, până la data de …………………………..
Dreptul de solicita Beneficiarul ajutorului de minimis restituirea întregii subvenții acordate in cazul in care Beneficiarul ajutorului de minimis nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 6, lit. B din prezentul contract.
8. Calcularea plafonului de minimis și întreprinderea unică
Respectarea plafonului de minimis are în vedere o întreprindere unică. Astfel dacă între întreprinderile care beneficiază de subvenție exista cel puțin una dintre relațiile menţionate la art. 3 alin. (4) din schema de ajutor de minimis „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate”, respectivele structuri vor fi tratate ca o singură „întreprindere unică”.
Valoarea maximă totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenți şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 Euro (100.000 Euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost). Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naționale sau comunitare.
În cazul fuziunilor sau al achizițiilor, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.
În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.
Plafonul stabilit va fi exprimat sub formă financiară, ca valoare brută înainte de deducerea taxelor sau a altor obligații fiscale.
Modalitatea de acordare a ajutorului de minimis/ Plăţi şi reguli privind transferul de sume aferente ajutorului de minimis
Din perspectiva monitorizării cumulului ajutoarelor de minimis de care poate beneficia o întreprindere pe parcursul a 3 ani fiscali, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1407/2013, momentul acordării ajutorului de minimis se consideră data semnării contractului de subvenție.
Pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul acestei scheme, beneficiarul de ajutor de minimis va da o declaraţie privind ajutoarele de minimis primite de întreprinderea unică în acel an fiscal şi în ultimii doi ani fiscali (fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare).
În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depășește pragul de 200.000 Euro (100.000 Euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost), echivalent în lei, întreprinderea nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţiune din ajutor care nu depăseste acest plafon.
Beneficiarul finanțării nerambursabile va acorda un ajutor de minimis după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a întreprinderii, faptul că suma totală a ajutoarelor de minimis primite de întreprinderea unică pe parcursul unei perioade de trei ani consecutivi (ultimii 2 ani fiscali şi anul fiscal în curs), fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depăşeşte pragul de 200.000 Euro (100.000 Euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost), echivalent în lei.
Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat în sensul art. 107 (1) din Tratatul de funcţionarea al Uniunii Europene acordate pentru aceleași costuri eligibile, dacă un astfel de cumul generează o intensitate a ajutorului de stat care depășește intensitatea maximă stabilită în fiecare caz în parte printr-un regulament privind exceptările în bloc sau printr-o decizie adoptată de Comisia Europeană.
Măsuri de informare şi publicitate
(1) Beneficiarul finanțării nerambursabile va informa în scris beneficiarii ajutorului de minimis cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme și caracterul de minimis al acestuia.
(2) Schema de ajutor de minimis va fi publicată integral pe pagina de internet a Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, la adresa xxxx://xxx.xxxxxxx-xx.xx.
11. Modificarea, completarea şi încetarea acordului
(1) Prezentul acord poate fi modificat doar cu consimţământul ambelor părţi, prin încheierea unui act adiţional.
(2) Actele adiţionale intră în vigoare în ziua imediat următoare semnării lor de către ultima parte.
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 15.1, Administratorul schemei poate solicita încheierea unui act adiţional pentru a reflecta modificări intervenite în legislaţia naţională şi/sau comunitară relevantă, cu impact asupra executării prezentului acord, situaţii în care modificarea respectivă intră în vigoare de la data menţionată în actul normativ corespunzător.
(4) Orice modificări în structura Beneficiarului schemei de ajutor de minimis, precum şi în privinţa statutului juridic sau alte modificări de natură a afecta executarea obligaţiilor din prezentul acord trebuie aduse imediat la cunoştinţa Administratorului schemei, dar nu mai târziu de 24 de ore de la producerea acestora.
12. Forța majoră:
Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat şi în mod complet, producerea forței majore şi de a lua orice măsură care îi stă la dispoziție în vederea încetării acesteia.
Forța majoră exonerează părțile de îndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul contract.
În perioada în care, datorită unor cauze de forță majoră sau de caz fortuit, părțile nu își pot îndeplini obligațiile asumate prin prezentul contract, subvenția nu se acordă.
În situația în care Beneficiarul proiectului se află în imposibilitate de plată datorită unor cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit (de ex. întârzieri la plata cauzate de AMPOCU) și în această perioadă Beneficiarul ajutorului de minimis si-a îndeplinit obligațiile, subvenția se poate acorda și retroactiv.
În cazul încetării forței majore sau a cazului fortuit care a condus la imposibilitatea de plată, Beneficiarul proiectului va notifica imediat Beneficiarul ajutorului de minimis despre această situație.
13. Încetarea contractului de subvenţie
(1) Prezentul contract încetează :
prin acordul de voință al părților
la data expirării duratei pentru care a fost încheiată, în cazul în care contractul nu a fost prelungita prin act adițional.
14 . Conflictul de interese, incompatibilităţi, nereguli
(1) Beneficiarul ajutorului de minimis se obligă să ia toate măsurile necesare pentru evitarea neregulilor, a conflictelor de interese şi/sau a incompatibilităţilor, conform prevederilor legale (în special O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, privind combaterea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora).
(2) Părţile vor urmări să execute prezentul contract cu bună credinţă, în mod obiectiv şi imparţial şi vor evita interferarea cu orice interese economice, afinităţi politice sau naţionale, legăturilor de familie sau emoţionale, ori al altor legături sau interese neoneste.
(3) Părţile se obligă să întreprindă toate diligenţele necesare pentru a evita orice conflict de interese şi să se informeze reciproc, în termen de maximum 00 xx xxx xx xx xxxxxx xx cunoştinţă a oricărei situaţii de natură a da naştere unui astfel de conflict.
(4) Neregula reprezintă orice abatere în privinţa legalităţii, regularităţii şi conformităţii în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi faţă de prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază, printr-o cheltuială necuvenită, bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă.
15. Rezolvarea şi soluţionarea litigiilor
(1) Prezentul contract se interpretează, se execută şi se supune legii române.
(2) În caz de conflict, părţile vor încerca rezolvarea acestora, cu prioritate, pe cale amiabilă.
(3) În caz de emitere a corecţiilor financiare de către organismul guvernamental competent, precum şi în alte circumstanţe justificate, întreprinderea beneficiară poate executa restituirea din proprie iniţiativă a sumelor către administratorul schemei.
(4) Litigiile ce nu au putut fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse soluţionării instanţei judecătoreşti competente material de la sediul administratorului schemei ajutorului de minimis.
16. Confidenţialitatea
(1) Informaţii confidenţiale vor fi considerate datele şi informaţiile cărora părţile le-au acordat acest caracter prin precizarea făcută sau înscrisă pe documentele transmise, cu excepţia celor care, conform prezentului acord, fac obiectul publicităţii, consemnării, înregistrării în registre sau evidenţe publice.
(2) Părţile se obligă să nu transmită terţilor date, informaţii în legătură cu executarea prezentului contract, cu excepţia organismelor guvernamentale cu atribuţii în administrarea, gestionarea, controlul fondurilor şi/sau ajutoarelor nerambursabile.
(3) Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate obligă partea responsabilă la repararea prejudiciului cauzat.
(4) Nu sunt confidenţiale documentele, materialele, informaţiile folosite în scopuri publicitare în vederea promovării şi informării, aşa cum acestea au fost definite anterior.
(5) Părţile nu vor putea fi făcute răspunzătoare pentru dezvăluirea de informaţii confidenţiale dacă s-a obţinut acordul scris al celeilalte părţi, sau dacă partea în cauză a dat curs unor dispoziţii legale de dezvăluire a informaţiilor.
17. Clauze finale
Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.
Prezentul contract se completează cu prevederile normelor legale in vigoare.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi,……………….., in doua exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte semnatara.
Beneficiar finantare nerambursabilă Nume prenume reprezentant legal |
Beneficiar ajutorului de minimis Nume prenume reprezentant legal |
Avizat,
Nume prenume - Manager Proiect
1 Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, republicată, privind societăţile.
2 Prin actori cu expertiză relevantă se înțelege acele entități care au experienţă de minimum 6 luni cel puțin în domeniul uneia din activitățile prevăzute în Ghidului solicitantului conditii specifice „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate” și care vor fi implicate în derularea activității/activităților în care are experiență, contribuind în mod direct la atingerea indicatorilor de realizare/ de rezultat solicitați prin apelul de proiecte menționat.
3 Prin actori cu expertiză relevantă se înțelege acele entități care au experienţă de minimum 6 luni cel puțin în domeniul uneia din activitățile prevăzute în Ghidului solicitantului conditii specifice „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate” și care vor fi implicate în derularea activității/activităților în care are experiență, contribuind în mod direct la atingerea indicatorilor de realizare/ de rezultat solicitați prin apelul de proiecte menționat.
4 Se va/vor păstra doar situația/situațiile aplicabile contractului de subvenție
5 Inclusiv PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială.
6 Se vor menține doar obligațiile specifice aplicabile tipurilor de măsuri de ocupare implementate de Beneficiarul ajutorului de minimis.
13
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020
Titlu proiect: ”Servicii integrate inteligente pentru reducerea numărului de persoane marginalizate din comuna Valea Ierii, județ Cluj”
cod SMIS 2014+: 115269
Comuna Valea Ierii, județ Cluj (Beneficiar)
Adresa: România, comuna Valea Ierii nr. 50, județ Cluj, cod 625200
Tel. / Fax: 0000000000 / 0000000000 E-mail: xxxxxxxx_xxxxx_xxxxx@xxxxx.xxx