REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOTIONALE
REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOTIONALE
“Vacanta de vara la tine acasa”
1. Organizatorul campaniei
1.1 Campania “Vacanta de vara la tine acasa’’ (denumita in cele ce urmeaza “Campania”) este organizata de TBI BANK EAD Sofia – Sucursala Bucuresti, cu sediul social in Bucuresti, str. Putul lui Xxxxxx nr. 8-12, etaj 4, Sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/11691/2012, avand CUI RO 00000000, in Registrul Institutiilor de Credit sub nr. RB-PJS-40-068/30.08.2012, operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 26838, reprezentata de Xxxxxx Xxxxxx, conform împuternicirii nr. 1 din data de 04.01.2024, denumita in continuare “Organizator”, in conformitate cu prevederile din prezentul regulament de campanie denumit in continuare “Regulament”.
1.2. Campania se va derula in conformitate cu prevederile prezentului Regulament ai carui termeni si conditii sunt obligatorii pentru toti participantii. Prin participarea la aceasta campanie, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si conditiilor prezentului Regulament, nerespectarea acestora avand ca efect neacordarea beneficiilor oferite de Organizator.
1.3. Prezentul Regulament este intocmit si va fi facut public conform legislatiei aplicabile, fiind accesibil in mod gratuit oricarui solicitant pe site-ul oficial al Organizatorului xxx.xxxxxxx.xx.
2. Scopul campaniei
Campania este destinata promovarii Creditelor de nevoi personale si se adreseaza persoanelor fizice care semneaza un contract de credit de nevoi personale cu TBI Bank EAD Sofia – Sucursala Bucuresti 100% online si care indeplinesc conditiile descrise in art. 5 din prezentul Regulament.
3. Conditii de desfasurare a Campaniei
3.1 Campania se va desfasura pe tot teritoriul Romaniei, exclusiv in mediul online (prin contractarea online a unui credit de nevoi personale direct de pe site-ul xxx.xxxxxxx.xx sau prin aplicatia mobila tbi).
3.2 Campania se desfasoara in perioada 10.07.2024 – 30.08.2024 si este destinata clientilor persoane fizice care indeplinesc conditiile descrise in art. 5 din prezentul Regulament.
3.3 Perioada prezentei Campanii poate fi modificata de catre Organizator, prin actualizarea prezentului regulament.
4. Premiile campaniei
4.1. Organizatorul ofera, prin tragere la sorti, 6 (sase) vouchere cadou Dedeman cu valoarea de 2.500 lei, fiecare, TVA inclus.
4.2. Conditiile de utilizare a voucherului oferit puteti gasi pe site-ul web al partenerului Dedeman: xxx.xxxxxxx.xx, sectiunea carduri-cadou/regulament-carduri-cadou.
4.2. Castigatorii Premiilor nu au posibilitatea sa primeasca alte beneficii in locul celor oferite in cadrul Campaniei si nici sa solicite modificarea premiului acordat conform Regulamentului sau sa solicite contravaloarea in bani a premiului.
4.3. Valoarea totala estimata a celor 6 vouchere acordate in aceasta campanie este de 15.000 lei, TVA inclus.
4.4. Orice eroare in datele furnizate de catre Participanti nu atrage raspunderea Organizatorului. Pe cale de consecinta, Organizatorul nu are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre Participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea acordarii premiului in conditii normale.
4.5. In situatia descoperirii de catre Organizator a unei/unor fapte cu privire la care exista suspiciuni intemeiate de frauda, fapta/fapte savarsita/savarsite pana la momentul acordarii premiilor, se va proceda dupa cum urmeaza: a) daca fapta este descoperita anterior acordarii premiului, atunci Organizatorul are dreptul sa elimine persoana care a savarsit frauda din cadrul Participantilor; b) daca fapta este descoperita ulterior acordarii premiului, Organizatorul este in drept sa solicite persoanei care a savarsit frauda returnarea premiului.
5. Dreptul de participare la campanie
5.1. La aceasta campanie pot participa persoane fizice (denumite in continuare „Participanti”), care
indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) sunt cetateni romani cu domiciliul/rezidenta in Romania;
b) au varsta cuprinsa intre 18 ani (impliniti la data semnarii contractului de credit) si maxim 75 de ani (impliniti la data finalizarii duratei contractului de credit);
c) solicita in perioada campaniei un credit de nevoi personale in mediul online si nu isi exercita dreptul de retragere din contract in termen de 14 (paisprezece) zile de la semnarea contractului de credit;
d) indeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de Organizator potrivit normelor interne de creditare pentru acordarea unui credit de nevoi personale;
e) creditul este aprobat de banca si acordat in perioada 10.07.2024-30.08.2024 (data de desfasurare a prezentei Campanii);
f) nu si-a exercitat dreptul de restrictionare a prelucrarii datelor cu caracter personal;
g) detin un numar de telefon valid inregistrat in sistemele Organizatorului;
h) clientul nu trebuie sa aiba restante active la data extragerii.
5.2. Toti participantii la Campanie sunt obligati sa indeplineasca toate conditiile de participare la Campanie asa cum sunt descrise in prezentul Regulament.
5.3. La Campanie nu pot participa angajatii Organizatorului, angajatii societatilor din grupul Organizatorului, precum si afinii si rudele de gradul 1 ai acestora.
5.4. Organizatorul are dreptul de a solicita, dupa caz, orice documente necesare in analiza de creditare, de a analiza si de a aproba sau respinge solicitarea de acordare a creditului, conform normelor sale interne si reglementarilor legale in vigoare.
6. Mecanismul campaniei
6.1. Pe toata durata derularii Campaniei, Organizatorul va trimite clientilor TBI Bank care si-au dat acordul de marketing prin SMS si newsletter informare cu privire la campanie si va desfasura diverse actiuni de promovare in mediul online, ce constau in afisare de bannere.
6.2. In cazul in care Cererea de credit este aprobata si creditul este acordat in baza contractului de credit semnat, clientul intra automat in baza de date interna pe listele clientilor care indeplinesc conditiile de participare la Campanie.
6.3. Pentru acordarea premiului Campaniei se va realiza o tragere la sorti in data de 17.09.2024, in prezenta unui notar.
6.4. La tragerea la sorti organizata in conditiile aratate la art 6.3 de mai sus, pentru stabilirea castigatorului premiului Campaniei, vor fi inclusi toti clientii care intrunesc conditiile de participare de la punctul 5.
6.5. Un participant intra cu o singura sansa la tragerea la sorti pentru premiul Campaniei. La tragerea la sorti vor fi desemnati 6 (sase) castigatori si 6 (sase) rezerve pentru situatiile in care castigatorii nu mai intrunesc conditiile de participare de la punctul 5 sau nu pot fi contactati.
6.6. Organizatorul contacteaza castigatorii telefonic prin departamentul Call Center, la numerele de telefon furnizate de catre acestia Organizatorului la momentul solicitarii creditului. Pentru a intra in posesia premiilor, castigatorii trebuie sa semneze un proces verbal de predare-primire a premiului, premiul urmand a fi trimis prin email castigatorilor.
7. Taxe si impozite
7.1. Pentru premiile care depasesc suma de 600 de lei se va calcula, retine si vira impozit platit in mod direct de Organizator in numele castigatorului conform legislatiei in vigoare.
7.2. Orice alte obligatii de natura fiscala sau de orice alta natura, in legatura cu acestea, sunt in sarcina exclusiva a Participantilor.
7.3. Prin prezentul Regulament, Participantii sunt informati cu privire la mecanismul de impozitare aplicat de Organizator.
8. Reguli generale
8.1. Campania poate inceta in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora sau in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a o continua.
8.2. Pentru scopul acestui Regulament, forta majora inseamna orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau previzionat de catre Organizator si a carui aparitie pune pe acesta din urma in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin Regulament. In categoria acestor evenimente sunt incluse, fara a se limita la acestea: razboaie, incendii, inundatii, greve si blocade, cutremure, alte catastrofe de orice fel, precum si orice reglementare care poate aparea ulterior intrarii in vigoare a Regulamentului si care poate interzice sau modifica termenii Regulamentului etc.
8.3. Eventualele litigii intre TBI BANK EAD Sofia – Sucursala Bucuresti si participantii la Campanie se vor solutiona pe cale amiabila, iar in cazul in care solutionarea amiabila nu este posibila, litigiile vor fi solutionate de catre instantele judecatoresti competente. Legea aplicabila este legea romana.
8.4. Eventualele reclamatii legate de derularea Campaniei se vor putea trimite catre TBI BANK EAD Sofia – Sucursala Bucuresti la sediul din Str. Putul lui Xxxxxx nr. 8-12, etaj 4, Sector 1, Romania.
8.5. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestei Campanii.
8.6. In cazul in care sunt identificate persoane care au influentat sau care au facilitat castigarea de premii, Organizatorul are dreptul de a cere urmarirea in instanta a respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente.
8.7. Clientii recompensati nu au posibilitatea de a cere modificarea parametrilor recompenselor.
9. Prelucrarea datelor personale
9.2. Prin participarea la aceasta campanie, va dati acordul cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastra in ceea ce priveste tragerea la sorti si primirea premiului, solicitarea documentelor cu privire la verificarea identitatii dumneavoastra si a documentelor necesare validarii castigatorului, precum si postarea datelor dumneavoastra personale mentionate mai sus, pe retelele de socializare ale Organizatorului si ale Partenerului si pe site-ul companiei. Aceste date nu se vor prelucra de catre companie in alte scopuri ulterioare inmanarii premiului si incheierii Campaniei.
9.3. Organizatorul Campaniei, in calitate de operator de date, prelucreaza datele cu caracter personal ale Participantilor Campaniei cu stricta respectare a legislatiei in domeniul protectiei datelor.
9.4. Monitorizarea respectarii cerintelor legale in acest domeniu este asigurata inclusiv de catre responsabilul cu protectia datelor desemnat in cadrul Organizatorului Campaniei, avand urmatoarele date de contact: XXX@xxxxxxx.xx, telefon 0000 000 000.
9.5. Organizatorul Campaniei colecteaza, stocheaza si prelucreaza date cu caracter personal ale Participantilor pe care acestia le furnizeaza in mod direct pentru scopuri legate de organizarea si desfasurarea Campaniei.
9.6. Datele cu caracter personal sunt stocate in vederea prelucrarii lor pe durata necesara atingerii scopurilor de prelucrare mentionate mai sus pentru o perioada de maxim 3 (trei) luni de la finalizarea campaniei.
9.7. Datele cu caracter personal ale Participantilor pot fi transmise partenerilor contractuali ai Organizatorului Campaniei care asista la organizarea si desfasurarea Campaniei si realizarii scopurilor mentionate mai sus, altor parteneri contractuali, companiilor din acelasi grup cu Organizatorul si autoritatilor publice potrivit dispozitiilor legale.
9.8. Furnizarea de catre Participanti a datelor cu caracter personal este o obligatie a acestora necesara pentru a putea beneficia de produsele/serviciile care fac obiectul acestei Campanii. Refuzul de a furniza /prelucra datele cu caracter personal in conditiile descrise prin prezentul Regulament ori furnizarea incorecta/incompleta a acestora atrage imposibilitatea de a beneficia de produsele
/serviciile Bancii supuse Campaniei.
9.10. Pentru orice intrebari suplimentare cu privire la modul in care datele cu caracter personal sunt prelucrate, va rugam sa va adresati: xxx@xxxxxxx.xx sau la numarul de telefon 0000 000 000.
9.11. Prin participarea in aceasta Campanie in modalitatile prevazute de Regulament, participantii au luat la cunostinta de prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora in conditiile descrise in prezenta Sectiune.
Actul s-a întocmit la Societatea Profesională Notarială Preda şi Xxxxxxxxx, într-un singur exemplar original și două duplicate având aceeaşi forţă probantă ca originalul, din care un duplicat s-a eliberat părţi şi un duplicat s-a depus la arhiva societății notariale, împreună cu exemplarul original.
SEMNĂTURA
TBI BANK EAD Sofia – Sucursala Bucuresti
prin reprezentant