ACORD DE ASOCIERE
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 153 din 27.06.2018 MUNICIPIUL ROMAN CLUB SPORTIV MUNICIPAL ROMAN
I. PĂRȚILE COLABORĂRII
1.1. Municipiul Roman, cu sediul în Roman, Piața Roman-Vodă nr. 1, județul Neamț, reprezentat prin dl. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxx, primar,
și
1.2. Club Sportiv Municipal Roman, cu sediul în Municipiul Roman, Piaţa Roman-Xxxx xx.0, Xxxx XX, xxxxxx 00, Xxxxxxx Xxxxx, xxx xxxxxx: 00000000, telefon/fax: 0000.000.000, adresa e-mail xxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx, reprezentat prin dl. Director Xxxxxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxx.
II. OBIECTUL ACORDULUI DE COLABORARE
Obiectul acordului îl constituie asocierea Municipiului Roman cu Club Sportiv Municipal Roman, în vederea organizării evenimentelor Petrecere în Ștrand, în data de 13 iulie 2018 și respectiv 11 august 2018, la Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”.
III. DURATA ACORDULUI DE COLABORARE
3.1. Prezentul acord de colaborare se încheie pentru perioada 01.07.2018 - 15.08.2018.
3.2. Părţile înţeleg că pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor Petrecere în Ștrand, Municipiul Roman va folosi Ștrandul Municipal din incinta Complexului și de Agrement „Moldova” în zilele de 13 iulie 2018 și respectiv 11 august 2018, în intervalul orar 11.00 – 22.00.
3.3. Evenimentele se vor desfășura vineri, 13 iulie 2018 și respectiv sâmbătă, 11 august 2018.
IV. OBLIGAȚIILE PĂRŢILOR
4.1. Obligațiile Municipiului Roman:
a. să asigure organizarea de: concursuri de volei, concursuri de înot, sesiuni de mișcare în aer liber, standuri pentru realizarea de picturi pe piele, standuri cu demonstrație de hairstyling (tuns, coafat) și machiaj, stand pentru realizarea de fotografii pe suport de xxxxxx, reprize de magie și baloane gigantice din săpun, demonstrații barista și de cocteiluri, petrecere realizată cu tunuri de spumă, animatori pentru copii;
b. să asigure participarea unei echipe de animatoare pentru întreținerea atmosferei și a unui DJ care să ofere muzică pentru toate gusturile;
c. să achiziționeze materialele necesare pentru petrecerea cu spumă, ornamente, baloane, lampioane;
d. să asigure premiile pentru câștigătorii concursurilor, onorarii artiști/animatori/ DJ, sonorizare;
e. se obligă să notifice evenimentul către Poliţia Locală, Jandarmerie, S.V.S.U. Roman, Poliţia Națională, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
f. să asigure publicitatea necesară evenimentului, prin mijloacele mass-media și să se implice direct în realizarea tipăririi de afişe cu nominalizarea în materialele promoționale a Municipiului Roman și a Club Sportiv Municipal Roman.
4.2. Obligațiile Club Sportiv Municipal Xxxxx
x. să pună la dispoziția organizatorului celor două evenimente zona Ștrandului Municipal din cadrul Complexului Sportiv și de Agrement „Moldova”;
b. să asigure asistența medicală și salvamar pe durata desfășurării evenimentelor;
c. să asigure paza evenimentelor în zilele de vineri, 13 iulie 2018 și respectiv sâmbătă, 11 august 2018, în intervalul orar 11.00 – 22.00;
d. să asigure salubrizarea locului de desfășurare a evenimentelor;
e. să asigure gratuit accesul la Ștrandul Municipal din Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”, pentru organizatori, artiști/DJ/animatoare, prestatorii de servicii de la eveniment, oficialități și staff-ul tehnic;
f. să încaseze de la clienții ștrandului taxa de intrare, conform regulamentului, aplicând tarifele aferente zilelor de desfășurare;
g. să asigure buna desfășurare a evenimentelor prin resursele umane proprii.
V. ÎNCETAREA COLABORĂRII
Colaborarea încetează în următoarele situații:
a. expirarea duratei de asociere
b. hotărârea comună a membrilor colaboratori;
c. hotărârea definitivă și irevocabilă a unei instanțe judecătorești;
d. după onorarea obligaţiilor acordului.
VI. RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR
6.1. Prezentul înscris servește interesul comun al părților care se obligă să-1 execute întocmai și întru totul cu bună credință.
6.2. Părțile se obligă să urmărească și să se informeze reciproc asupra derulării acestui acord.
VII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
7.1. Orice litigiu decurgând din prezentul acord se va soluţiona pe cale amiabilă şi, dacă acest lucru nu este posibil, litigiul se va supune legislaţiei româneşti în vigoare.
7.2. Prezentul acord a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte, ambele având valabilitate până la stingerea oricăror obligaţii dintre părţi asumate prin prezentul acord de colaborare.
VII. CLAUZE FINALE
8.1. Completările și modificările aduse prezentului acord nu sunt valabile și opozabile părților decât dacă sunt făcute prin acte adiționale semnate de către ambii colaboratori.
8.2. Prezentul acord a fost încheiat azi într-un număr de 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare membru colaborator.