Asigurarea de răspundere civilă a unităților
Asigurarea de răspundere civilă a unităților
turistice și hoteliere
Document de informare privind produsul de asigurare
Societatea: SIGNAL IDUNA Asigurări S.A. înregistrată în România și autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară sub nr. RA-059/ 09.07.2007
Produsul: SIGNAL Hotelier
Acest document are rol de informare a clienților și prezintă un sumar al celor mai importante aspecte ale produsului de asigurare. Te rugăm să citești integral termenii și condițiile produsului de asigurare și toată documentația precontractuală și contractuală pusă la dispoziție de SIGNAL IDUNA Asigurări.
Despre ce tip de asigurare este vorba?
SIGNAL Hotelier oferă acoperire pentru prejudiciile produse în perimetrul asigurat. SIGNAL Hotelier este o asigurare facultativă dedicată persoanelor juridice.
Ce se asigură? Planul Standard: ✓ Orice eveniment produs în perimetrul asigurat în legătură directă cu activitatea desfășurată de tine și/sau cu bunurile comercializate sau servite de tine și care are drept consecință vătămarea corporală, intoxicație alimentară, decesul sau pagube materiale suferite de clienți sau vizitatori; ✓ Riscul de furt prin efracție a bunurilor de valoare ale clienților lăsate în grija ta în cutii de valoare, seifuri, case de bani pe perioada pe care clientul a plătit tariful de cazare în structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare a ta; ✓ Riscul de avariere a autovehiculelor și accesoriilor lor, aduse de turiști și staționate în parcarea privată a structurilor de primire turistică; ✓ Riscul de pierdere, distrugere sau deteriorare a documentelor originale lăsate de clienți în grija ta în vederea completării, înregistrării și luării în evidență a clienților la recepția structurilor de primire turistică.(ex. cărți de identitate, pașapoarte, certificate de naștere, deconturi de cazare, etc.). Planul Extins: ✓ Riscul de custodie ce cuprinde riscuri suplimentare specifice serviciilor personale (frizerie, coafură, cosmetică, manichiură, pedichiură, gimnastică de întreținere, exerciții fizice, spălătorie și curățătorie) și servicii diverse (piscine, saune, sala de fitness, solariu, masaj) ce pot fi prestate în structurile de primire turistice. Notă: Te rugăm să consulți lista completă a acoperirilor din condițiile de asigurare generale și speciale. Despăgubirile se vor acorda în limitele de răspundere aferente poliței de asigurare în vigoare la data înregistrării cererii de despăgubire la asigurător. Limita răspunderii este stabilită conform declarației tale, în măsura în care asigurătorul acceptă această valoare. Întinderea temporală a acoperirii: Loss occurrence – se acoperă evenimentele întâmplate în timpul perioadei de valabilitate a poliței de asigurare, precum și consecințele directe ale acelor prejudicii, manifestate ulterior expirării poliței, dar numai dacă au fost cauzate în mod cert de acele evenimente petrecute în perioada de valabilitate a poliței și dacă terța persoană prejudiciată solicită și dovedește pretențiile de despăgubire în termenul de prescripție stabilit de legislația în vigoare. | Ce nu se asigură? 🗶 Furtul sau dispariția bunurilor de valoare (documente, bani, bijuterii) care au fost lăsate de clienți în alte locuri decât în cutii de valoare, seifuri, case de bani, puse la dispoziție de tine în acest scop; 🗶 Pentru consecințele încălcării deliberate din partea ta a legilor și reglementărilor aplicabile activității tale sau a regulilor definite de către instanțele reprezentative ale profesiei tale; 🗶 Pentru prejudiciile produse clienților datorită nerespectării normelor de igienă în perimetrul asigurat; 🗶 Prejudicii consecutive folosirii sau punerii în vânzare a produselor improprii consumului; 🗶 Pentru daunele cauzate de vehiculele terestre cu motor și remorci, de aeronave care sunt în proprietate, pază sau conducerea ta sau de ambarcațiuni de orice fel; 🗶 Atunci când distrugerea sau avarierea autovehiculelor clienților parcate în spațiile de parcare este consecința producerii unor riscuri cuprinse în asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie; 🗶 Pentru dispariția sau avarierea bunurilor lăsate în autovehicule; 🗶 Pentru consecințele răspunderii tale ca și organizator al unui salon, congres sau concurs; 🗶 Pentru prejudicierea sănătății clienților minori ca urmare a servirii acestora cu băuturi alcoolice; 🗶 Pentru prejudiciile produse de fenomene naturale. Notă: Te rugăm să consulți lista completă a excluderilor din condițiile de asigurare generale și speciale. | |
Există restricții de acoperire? ! Perioada de asigurare este de 12 luni. Opțional se poate prelungi până la 18 luni. ! Nu se acordă acoperire pentru daune morale. |
Pagina 1 | 2
Unde beneficiez de asigurare? ✓ Polița de asigurare este valabilă doar pentru activități desfășurate în România. ✓ Jurisdicție: jurisdicția stabilită în contractul de asigurare este România, ceea ce înseamnă că toate solicitările de despăgubire se vor judeca în România conform legislației românești. |
Ce obligații am? - declarații corecte și complete în documentele aferente contractului de asigurare; - îndeplinirea condițiilor legale de autorizare și funcționare; - respectarea prevederilor legale, a actelor normative și a standardelor în vigoare care reglementează activitatea desfășurată; - luarea pe seama asigurătorului și în limita sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, a măsurilor pentru limitarea pagubelor, salvarea bunurilor și a persoanelor, păstrarea și paza bunurilor rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare; - înștiințarea imediată a asigurătorului de orice pretenție de despăgubire primită sau de orice acțiune în instanță pornită având ca obiect despăgubiri solicitate de terți înștiințarea se va face telefonic la numerele 021 659 59 59, 0756 59 59 59 sau la adresa de e-mail ▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇@▇▇▇▇▇▇-▇▇▇▇▇.▇▇; - înștiințarea imediată, în caz de incendiu sau explozie, organele poliției sau unitățile de pompieri ori alte autorități publice, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului și la pagubele provocate, pe care să le depună la asigurător în cel mai scurt timp după ce se va afla în posesia lor; - transmiterea în cel mai scurt timp posibil a informațiilor, documentelor și actelor oficiale referitoare la evenimentul care a determinat formularea unei pretenții de despăgubire; - să nu facă nici o plată sau promisiune de plată fără acordul scris al asigurătorului. |
Când și cum plătesc? Prima de asigurare se achită anticipat și integral la încheierea asigurării sau în rate subanuale, scadența acestora stabilindu-se la încheierea poliței de asigurare, în funcție de modul în care s-a agreat cu asigurătorul. În cazul în care asigurătorul urmează să achite despăgubiri, toate ratele subanuale neachitate devin scadente și se rețin de asigurător din despăgubirea acordată. În caz de neplată la scadență a unei rate de primă, beneficiezi de o perioadă de grație de 15 zile de la scadența ratei respective, polița de asigurare rămânând în vigoare în acest interval de timp, cu condiția plății ratei de primă scadente până la expirarea perioadei de grație. Prima de asigurare se poate plăti: - direct la SIGNAL IDUNA Asigurări prin virament bancar, internet banking sau în numerar la sediul nostru; - la intermediarii produselor noastre prin virament bancar, internet banking în conturile acestora sau în numerar la sediile lor. |
Când începe și când încetează acoperirea? Acoperirea începe: - la data precizată în polița de asigurare, dar nu mai devreme de ora 00:00 a zilei următoare celei în care a fost achitată prima de asigurare/prima rată de primă. Acoperirea încetează: - la ora 24 a datei înscrisă în polița de asigurare, ca dată de expirare a asigurării. În cazul contractelor reînnoite acoperirea prin asigurare va începe de la ora 00:00 a zilei imediat următoare celei în care a expirat vechiul contract, cu condiția ca prima de asigurare sau rata întâi să fi fost plătită până la această dată. |
Cum pot să reziliez contractul? Contractul de asigurare se reziliază de drept, fără punere în întârziere și fără a apela la instanțele de judecată în cazul retragerii sau suspendării autorizației de funcționare, obținute în baza dispozițiilor legale în vigoare sau în cazul încetării activității din orice cauză. Potrivit prevederilor Codului Civil, poți solicita încetarea contractului, pe toată durata acestuia, prin transmiterea unei cereri în scris către SIGNAL IDUNA, cu un preaviz de cel puțin 20 de zile calendaristice înainte ca încetarea să-și producă efectele. Notă: Te rugăm să consulți condițiile de asigurare în legătură cu restituirea primelor în caz de încetare/reziliere a contractului. |
Pagina 2 | 2
