Cu privire la încheierea unui contract de asistenţă juridică
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
HOT Ă R Â R E nr.
din 2022
Chișinău
Cu privire la încheierea unui contract de asistenţă juridică
------------------------------------------------------------
În temeiul art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 252, art. 412), cu modificările ulterioare, precum și în conformitate cu pct. 62 din Regulamentul privind modul de reprezentare a intereselor statului în instanţele judecătoreşti şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 764/2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 216-220, art. 826), Guvernul HOTĂRĂȘTE:
1. Se ia act de rezultatele selecţiei companiei de avocatură „Xxxxxxx & Xxxxxxx” LLP (Washington, Statele Unite ale Americii) în parteneriat cu Biroul asociat de avocaţi „Tănase & Partenerii” (Republica Moldova), pentru reprezentarea intereselor statului în ordine de apel în acţiunea înaintată de Gater Assets Limited împotriva Republicii Moldova, alături de SС „Gazsnabtranzit” SA şi SC „Moldovagaz” SA, la Curtea de Apel a Statelor Unite ale Americii pentru al Doilea Circuit (SUA).
2. Se împuterniceşte ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale să semneze în numele Guvernului contractul de asistență juridică cu compania de avocatură „Xxxxxxx & Xxxxxxx” LLP (Washington, Statele Unite ale Americii), în parteneriat cu Biroul asociat de avocaţi „Tănase & Partenerii” (Republica Moldova) în sumă de 171 500,00 dolari SUA, precum şi actele, acordurile şi procesele-verbale necesare pentru buna executare şi realizare a contractului numit.
3. Cheltuielile menţionate la punctul 2 vor fi suportate de Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din contul alocaţiilor bugetare ale acestuia.
2
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Prim-ministru XXXXXXX XXXXXXXXX
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul infrastructurii
și dezvoltării regionale Xxxxxx XXXXX
Ministrul justiției Xxxxxx Xxxxxxxxxx
Ministrul finanțelor Xxxxxxx Xxxxxxxxxx