REGULILE GENERALE DE UTILIZARE A CARDURILOR DE PLATĂ
A P R O B A T
Prin Decizia Consiliul Băncii BC"COMERŢBANK" S.A.,
proces verbal nr. 42 din 31.12.2019 Data intrării în vigoare 01.03.2020
REGULILE GENERALE DE UTILIZARE A CARDURILOR DE PLATĂ
PENTRU PERSOANELE FIZICE
1. DISPOZIȚII GENERALE
1.1. Prezentele Reguli reprezintă parte componentă a contractului-cadru, sub formă de ofertă publică acceptată, întocmit în conformitate cu prevederile Codului Civil (Capitolul II – Încheierea contractului și Capitolul XXIV – Contractele și operațiunile bancare) și Legii nr. 114 din 18.05.2012 plasate pe site-ul oficial al Băncii xxx.xxxxxxxxxx.xx, compartimentul „Servicii”-„Persoane fizice”-„Carduri bancare”.
1.2. Cardul de plată este un instrument de plată emis de către BC "COMERŢBANK" SA (în continuare – „Prestator sau Bancă”) sub sigla sistemului International de plăți VISA Inc. (în continuare - SPC).
1.3. Prezentele Reguli reglementează modul de deschidere/închidere de către Prestator a conturilor de plăți, precum și modalitatea de utilizare a cardurilor de plată de către Client (în continuare după caz – „Deţinător” sau „Titular de cont”) .
1.4. Prestatorul emite următoarele tipuri de carduri de plată sub sigla SPC –, Visa Classic și Visa Gold în trei valute: MDL, EUR, USD.
2. TERMENI ȘI DEFINIȚII
2.1. Alertă prin e-mail/SMS – notificarea clientului pe adresa de e-mail/SMS privind efectuarea oricărei tranzacţii reuşite/tentative nereuşite din contul său de card.
2.2. Bancomat (denumit prescurtat conform uzanţelor internaţionale - ATM) – dispozitiv electromecanic, care permite deţinătorilor de carduri efectuarea operaţiunilor de retragere a numerarului, interogare de sold şi rulaje din cont.
2.3. Beneficiar – destinatarul fondurilor ce au făcut obiectul unei operaţiuni de plată de transfer de credit.
2.4. Blocare card – sistarea temporară sau definitivă a tuturor operaţiunilor efectuate prin intermediul cardului.
2.5. Blocare sume în cont – operaţiuni şi/sau comisioane/taxe blocate în cont.
2.6. Card de plată – suport de informaţie standardizat şi, după caz, personalizat prin intermediul căruia Deţinătorul, de regulă, cu utilizarea PIN- codului şi /sau altor coduri, care permit identificarea sa, are acces la distanţă la contul de plăţi la care este ataşat cardul de plată în vederea efectuării operaţiunilor.
2.7. Card principal – card de bază, emis în baza contului de plăţi pe numele deținătorului de card principal, care devine titular de cont.
2.8. Card suplimentar – card secundar, ataşat la acelaşi cont de plăţi ca şi cardul principal şi care este eliberat deţinătorului de card suplimentar conform cererii depuse de deţinătorul de card principal.
2.9. Cod CVV – cod numeric (Card Security Code) din 3 cifre, înscris pe verso-ul cardului şi destinat pentru efectuarea tranzacţiilor în mediul virtual.
2.10. Codul IBAN (International Bank Account Number) – şir de caractere care identifică în mod unic la nivel internaţional contul unui client deschis la Bancă.
2.11. Comerciant – persoana juridică, care acceptă carduri de plată în calitate de instrument de plată fără numerar pentru mărfurile comercializate serviciile prestate, lucrările executate, în baza contractului încheiat cu Prestatorul.
2.12. Cont de plăţi – cont bancar curent, deschis la Bancă în MDL/USD/EUR pentru efectuarea operaţiunilor prin intermediul cardului de plată.
2.13. Credit Voucher - o formă de a exprima că, contul menţionat pe voucher a fost creditat la o dată anumită cu o sumă anumită (în cazul în care marfa nu a fost livrată sau serviciul nu a fost prestat în totalitate), având iniţialele persoanei care a întocmit voucherul şi ale persoanei care a autorizat voucherul.
2.14. Cuvânt-cheie – parola stabilită de Deţinător în Cererea privind deschiderea contului de plăţi, emiterea şi eliberarea unui card de plată (în continuare Cerere) pentru a fi utilizată de către Bancă la identificarea acestuia.
2.15. Deţinător de card (Deţinător) – persoana fizică, rezidentă sau nerezidentă, care deţine card de plată emis pe numele său, conform contractului încheiat cu Banca. Această definiţie include noţiunile de Deţinător de card principal şi Deţinător de card suplimentar.
2.16. Documente justificative – documentele care, conform legislaţiei valutare şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, justifică efectuarea plăţilor/transferurilor de către persoanele fizice.
2.17. Elemente de securitate personalizate ale cardului – PIN- codul, cod-ul CVV, numărul cardului, data expirării cardului și/sau alte elemente de securitate convenite în prealabil între Deținător și Bancă.
2.18. Etapele aferente transferului de credit (în continuare -TC):
a) Recepționare – procedura prin care Prestatorul recunoaşte primirea ordinului de plată (în continuare – OP) de la Utilizator pentru a verifica eventualele erori în transmiterea sau în conţinutul elementelor OP, ori existenţa dispoziţiei de revocare dată de plătitor.
b) Acceptare – procedura prin care Prestatorul, după parcurgerea etapei de verificare a OP, recunoaşte că OP recepţionat corespunde tuturor normelor stabilite pentru a fi executat.
c) Refuz – procedura prin care Prestatorul, după parcurgerea etapei de verificare a OP, recunoaşte că OP recepţionat nu corespunde tuturor normelor sale stabilite pentru a fi executat şi refuză executarea acestuia, cu indicarea motivului refuzului.
d) Revocare – procedura prin care Utilizatorul dă Prestatorului dispoziţia de anulare a OP până cel târziu în momentul executării acestuia de către Prestator.
e) Executat – procedura prin care, în cazul iniţierii TC, Prestatorul în calitate de prestator plătitor, execută un OP prin debitarea contului plătitorului sau, în cazul finalizării transferului de credit, Prestatorul în calitate de prestator beneficiar, pune la dispoziţia beneficiarului fondurile indicate în OP prin creditarea contului beneficiarului.
2.19. FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act) – acronimul legii din SUA, denumită
„Legea conformităţii fiscale a conturilor străine”, care impune raportarea de către instituţiile financiare din RM în concordanţă cu Acordul semnat de guvernele SUA şi RM pe 26.11.2014, a clienţilor SUA, inclusiv a celor care locuiesc în afara graniţelor SUA, către Autorităţile fiscale americane (IRS – Internal Revenue Service).
2.20. Imprinter – dispozitiv mecanic aflat la Prestator sau comerciant, ce permite preluarea unei amprente a elementelor confecţionate în relief de pe faţa (recto) cardului pe un formular standardizat al chitanţei.
2.21. Mediu real (Card-Present Environment) – operațiune efectuată prin citirea benzii magnetice a cardului/micorpocesorului sau prin obținerea amprentei elementelor confecționate în relief a cardului pe chitanță cu ajutorul imprinterului – tranzacții la ghișeele Băncii, ATM-uri, la comercianți.
2.22. Mediu virtual (Card-Absent Environment) – operațiune efectuată prin telefon, poștă, internet, unde nu există dovada participării fizice a cardului, însă deținătorul trebuie să furnizeze parole sau coduri (de ex. CVV2, parola 3D-Secure, etc.)
2.23. Notă de dispută – sesizare, pe care deţinătorul de card o adresează în scris Băncii, în cazul contestării efectuării tranzacţiei prin intermediul cardului de plată emis de către Bancă.
2.24. Operaţiuni cu cardul – tranzacţii reflectate în contul de plăţi prin utilizarea cardului şi/sau nr. de card, care includ alimentări/retrageri de numerar, transferuri de
fonduri, plăţi de bunuri/servicii la comercianţi sau pe internet, plăţi de utilităţi, alte tranzacţii.
2.25. Ordin de plată (OP) – dispoziție a plătitorului dată Prestatorului pentru executarea TC.
2.26. Overdraft autorizat (descoperire de cont) – facilitate acordată de Bancă în cazul insuficienţei mijloacelor băneşti în cont, care permite deţinătorului de a efectua operaţiuni într-o limita şi termene, stabilite în contractul de credit.
2.27. Overdraft nesancţionat – sold negativ ca urmare a depăşirii disponibilului din contul de plăţi la efectuarea unei tranzacții cu cardul în regim offline sau a modificării cursului valutar în perioada “zi autorizare tranzacţie” - “zi decontare tranzacţie”.
2.28. PIN-cod – element de securitate personalizat, reprezentat printr-un număr personal de identificare din 4 cifre, atribuit de către Prestator Deţinătorului, în vederea identificării acestuia la efectuarea anumitor operaţiuni cu cardul.
2.29. Plătitor – titularul unui cont de plăţi care autorizează un ordin de plată (iniţiază sau permite executarea unui ordin de plată) din acel cont de plăţi în vederea efectuării TC.
2.30. POS-terminal - dispozitiv destinat deservirii deţinătorilor de carduri, aflat la un prestator de servicii sau la un comerciant, care permite citirea datelor de pe banda magnetică şi/sau de pe microprocesorul cardului de plată, procesarea acestor date şi a altor date referitoare la operaţiunea iniţiată.
2.31. Sold disponibil – sumele mijloacelor băneşti din contul de plăţi, în limita cărora pot fi efectuat operaţiuni cu utilizarea cardului (cu reţinerea sumelor minime în conformitate cu Tarifele în vigoare).
2.32. Sold minim – sumă minimă necesar de menţinut în contul de plăţi, care se blochează la emiterea cardului.
2.33. Suport durabil – instrument (suport de hârtie, CD-ROM-uri, DVD-uri, hard discuri ale calculatoarelor personale, pagini de internet etc.) care permite Utilizatorului să stocheze informaţii adresate personal acestuia, într-un mod accesibil pentru consultări ulterioare şi pentru o perioadă de timp adecvată scopurilor informaţiei respective, şi care face posibilă reproducerea exactă a informaţiilor stocate.
2.34. Tarifele Băncii (Tarife) – comisioane şi taxe percepute de Bancă pentru operaţiunile efectuate prin intermediul cardului şi/sau contului.
2.35. Tehnologie contactless – tehnologie care permite achitarea rapidă a cumpărăturilor, în țară și străinătate, prin simpla apropiere a cardului de POS-terminalul de plată, fără introducerea PIN-ului pentru cumpărăturile ce nu depășesc echivalentul a 30 de dolari SUA.
2.36. Transfer de credit (TC) – o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de către plătitor a unui ordin de plată şi transmiterea acestuia unei bănci plătitoare cu scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a unor fonduri şi care se finalizează prin acceptarea şi executarea respectivului ordin de plată de către banca beneficiară.
2.37. Titular de cont – Deţinătorul de card principal, pe numele căruia Prestatorul deschide un cont de plăţi.
2.38. 3D-Secure (Verified by VISA) – element de securitate personalizat, care presupune autorizarea tranzacţiei cu o parolă unică, generată suplimentar, ori de câte ori se face o plată prin Internet la comercianţii certificaţi la acest serviciu.
2.39. Zi lucrătoare bancară – acea parte a unei zile pe parcursul căreia Prestatorul recepţionează, acceptă sau refuză executarea ordinelor de plată şi a revocărilor acestora.
3. APLICAREA REGULILOR
3.1. Regulile se vor aplica relației dintre Prestator și Deținător din momentul încheierii Contractului-cadru și până la încetarea acestuia.
3.2. Prezentele Reguli înlocuiesc orice dispoziţie contrară existentă în contractele şi/sau formularele specifice produselor şi serviciilor oferite de Bancă, încheiate anterior intrării lor în vigoare.
3.3. Prestatorul are dreptul să modifice unilateral prezentele Reguli. Orice modificare a Regulilor se aduce la cunoştinţă Deținătorului prin publicare şi pe site-ul oficial al Băncii: xxx.xxxxxxxxxx.xx: Compartimentul Servicii persoane fizice/Carduri bancare. Modificările la Reguli intră în vigoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data publicării lor sau începând cu data menţionată în modificări, dacă această va fi ulterioară termenului minim legal de preavizare stabilit. Părţile convin că modificările Regulilor se consideră acceptate de către Deținător dacă acesta, înainte de data propusă a intrării lor în vigoare, nu informează Banca despre faptul că nu le acceptă.
3.4. În cazul în care una dintre Părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile conform Contractului- cadru și/sau a Regulilor, cealaltă parte o va notifica acordându-i un termen de 30 de zile în vederea remedierii situaţiei. Neremedierea încălcărilor de către Partea somată în termenul de 30 de zile acordă dreptul Părţii lezate de a rezilia Contractul-cadru şi de a pretinde plata de daune. In cazul dat, Contractul-cadru încetează fără a fi necesară intervenţia unei instanţe judecătoreşti şi fără vreo formalitate prealabilă, cu excepţia adresării unei notificări de Partea care invocă rezilierea.
3.5. Nici o neexercitare sau întârziere, sau amânare în exercitarea de către Xxxxx a oricărui drept sau remediu acordat conform Regulilor sau existent în virtutea legii nu va acţiona ca o renunţare la asemenea drept sau remediu, şi nici o exercitare unică sau parţială a oricărui drept sau remediu nu va împiedica orice exercitare viitoare a acestora, sau nu va împiedica exercitarea concomitentă a oricărui alt drept sau remediu accesibil Băncii în baza Regulilor generale sau în baza unor alte temeiuri, legal justificate.
4. CONDIȚIILE DE DESCHIDERE, MODIFICARE ȘI ÎNCHIDERE A CONTULUI DE PLĂȚI
4.1. Prestatorul se obligă să deschidă Clientului sau viitorului Utilizator unul sau mai multe conturi de plăți, în lei moldoveneşti sau valută străină (USD, EUR), la respectarea de către acesta a următoarelor condiţii:
a) depunerea cererii privind deschiderea contului de plăți, emiterea și eliberarea cardului de plată în baza formularului tipizat al Prestatorului;
b) prezentarea setului de documente necesar deschiderii contului de plăți în conformitate cu cerinţele stabilite de Prestator şi publicate pe pagina web oficială xxx.xxxxxxxxxx.xx;
c) prezentarea setului de documente necesar identificării Deținătorului în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cerinţele Prestatorului.
4.2. Cererea de deschidere a conturilor şi seturile de documente indicate la pct. 4.1. se vor depune la Bancă nemijlocit de către Client sau persoana împuternicită de acesta. Prestatorul va deschide contul și va elibera cardul de plată doar Deținătorului în maxim 4 zile bancare din momentul depunerii cererii şi a seturilor de documente, cu condiţia conformităţii şi suficienţei acestora.
4.3. termenului de remediere a neajunsurilor admise. În cazul înlăturării de către viitorul Client a lacunelor, Prestatorul va deschide contul.
4.4. Prestatorul va fi în drept, în mod unilateral, să modifice contul de plăți al Titularului de cont în cazul în care vor surveni următoarele circumstanţe:
a) modificarea datelor personale ale Titularului de cont;
b) modificări ale Planului de conturi al evidenţei contabile în băncile licenţiate din R. Moldova;
c) alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
4.5. Contul de plăți se deschide pe o perioadă nelimitată de timp.
4.6. Prestatorul va închide contul de plăți al Titularului de cont în următoarele cazuri:
a) la cererea scrisă a Titularului de cont;
b) în baza hotărârii instanței de judecată;
c) utilizarea la deschiderea contului de plăți și/sau în continuare a documentelor care ulterior au fost determinate ca fiind neautentice;
d) efectuarea de către Deținător a tranzacțiilor ce nu sunt permise de legislația RM;
e) refuzul în furnizarea de informaţii şi documente necesare îndeplinirii de către Prestator a obligaţiilor aferente prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, şi FATCA;
f) alte situaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.
4.7. Contul de plăți poate fi suspendat când toate cardurile atașate la cont sunt expirate, nu există rulaje în cont pentru o perioadă de 24/36 luni în dependență de termenul de valabilitate pentru care a fost emis cardul şi soldul este “zero” (cu excepția dobânzilor și comisioanelor Băncii).
4.8. Operațiunile în conturile suspendate vor fi posibile numai după prezentarea tuturor documentelor actualizate (actul de identitate, ancheta de identificare a persoanei fizice, formularele IRS W9/W8 BEN etc.).
4.9. La solicitarea Titularului de cont privind reluarea operaţiunilor în contul suspendat conform pct.4.8., Prestatorul reactivează contul, cu condiţia prezentării tuturor documentelor solicitate de Bancă conform prezentelor Reguli.
4.10. Odată cu depunerea cererii conform pct.4.6. lit. a), Titularul de cont este obligat să restituie Băncii cardul principal şi toate cardurile suplimentare. În cazul nerestituirii cardurilor Prestatorul percepe comision conform Tarifelor.
4.11. Închiderea contului de plăți și eliberarea soldului se efectuează în termen de pînă la 35-zile calendaristice din momentul depunerii cererii în conformitate cu pct.4.6. lit. a).
4.12. Titularul de cont abilitează în mod irevocabil Banca cu dreptul de a percepe sumele debitate peste limitele mijloacelor din cont (Overdraft nesancționat) din celelalte conturi ale sale deschise în Bancă, acționând în calitate de mandatar. Mandatul acordat de Titularul de cont poate fi exercitat de Bancă fără îndeplinirea vre-unei formalități suplimentare și este valabil la stingerea obligațiunilor Deținătorului rezultate din utilizarea cardului.
4.13. Dacă mijloacele bănești din conturile Titularului de cont în valuta contului nu sunt suficiente pentru achitarea deplină cu Banca, restul datoriei va fi încasat în numerar de la client sau de Bancă prin perceperea echivalentului acestei sume din conturile Titularului de cont în alte valute în modul prevăzut de prezentul alineat. Suma percepută din aceste conturi va fi convertită în valuta contului conform cursului valutar stabilit de Banca Națională la data zilei lucrătoare bancare când se va achita datoria.
5. CONDIȚIILE DE UTILIZARE A CONTULUI DE PLĂȚI
5.1. Contul de plăţi poate fi alimentat în numerar la unităţile Băncii sau la terminalele cash- in, ori prin virament, la efectuarea transferurilor atât din ţară, cât şi de peste hotare, ori prin alte modalităţi oferite de Bancă, cu excepția contului prevăzut pentru plățile sociale (CNAS).
5.2. Alimentarea contului se efectuează de către deţinătorul de card, însă poate fi alimentat de către o persoană terţă, conform legislației în vigoare,.
5.3. Serviciile de plată aferente cardurilor sunt furnizate de către Prestator Deţinătorului cu respectarea următoarelor reguli:
a) Prestatorul asigură autorizarea operaţiunilor de plată 24/24, 7/7, în limita
disponibilului din cont;
b) operaţiunea de plată este considerată autorizată doar în cazul în care plătitorul şi-a exprimat consimțământul fie înainte, fie după executarea operaţiunii de plată. În lipsa unui astfel de consimțământ, operaţiunea este considerată ca fiind neautorizată. Forma şi procedura de exprimare a consimţământului pentru operaţiunile prin carduri sunt următoarele:
✓ la ghişeele Băncii prin POS-terminal: consimţământul se exprimă prin introducerea PIN- codului şi prin aplicarea semnăturii Deţinătorului pe chitanţă;
✓ la comercianţi: consimţământul se exprimă prin aplicarea semnăturii Deţinătorului pe chitanţa oferită de comerciant sau prin introducerea PIN-codului;
✓ pe internet: consimţământul se exprimă prin indicarea numelui şi prenumelui Deţinătorului, nr. cardului, datei de valabilitate, CVC2/CVV2, 3D-Secure.
c) Deţinătorul în calitate de plătitor îşi poate retrage consimţământul, menţionat la lit. b), dar nu mai târziu de momentul în care poate revoca operaţiunea de plată.
d) Deţinătorul poate revoca operaţiunea de plată efectuată cu cardul astfel:
✓ pentru operaţiunile în numerar:
− prin ATM – pot fi revocate până în momentul selectării sumei spre retragere;
− prin POS-terminale, la ghişeele Băncii sau la comercianţi – tranzacţia poate fi anulată prin operaţiunea REVERSAL;
✓ pentru operaţiunile prin internet: pot fi revocate numai după expedierea unui e- mail/fax în adresa comerciantului, iar comerciantul iniţiază o solicitare de anulare a tranzacţiei Prestatorului în termen de 1 zi bancară de la efectuarea tranzacţiei.
e) termenul maxim de executare al operaţiunii de plată este:
✓ în cazul în care Deţinătorul are calitatea de plătitor, după introducerea/citirea datelor de pe card/datelor aferente tranzacţiei în POS terminal/ATM/imprinter/internet (date privind suma, opţional, în dependenţă de tipul tranzacţiei (POS terminal/la comerciant/ pe internet) valuta, numele, prenumele Deţinătorului, data expirării, CVV2, parola Verified by Visa), tranzacţia se autorizează, urmând să fie debitată în termenul stabilit de către SPC, dar nu mai mult de 35 de zile calendaristice.
✓ în cazul în care Deţinătorul are calitatea de beneficiar, Prestatorul atribuie data valutei, care nu poate fi ulterioară zilei lucrătoare în care suma ce face obiectul operaţiunii de plată este creditată în contul Prestatorului, şi ulterior creditează imediat contul beneficiarului plăţii.
f) transferul de credit efectuat prin intermediul cardurilor de plată emise de Prestator se realizează în conformitate cu cap.7 din prezentele Reguli.
g) operaţiunile valutare, care se realizează prin intermediul cardurilor emise de Prestator, se efectuează în conformitate cu prevederile legislaţiei valutare a RM.
5.4. Procedura alimentării Contului:
a) până la ora-limită 16:15 va fi executată în aceeaşi zi bancară;
b) după ora-limită 16:15 va fi executată în următoarea zi bancară.
5.5. Conturile deschise de către persoanele fizice nerezidente pot fi alimentate în conformitate cu prevederile Regulamentului BNM nr.29 din 13.02.2018 privind condiţiile şi modul de efectuare a operaţiunilor valutare.
5.6. Transferul de credit se înscrie în cont cu sau fără convertirea valutei în următoarea ordine:
a) dacă valuta tranzacției coincide cu valuta contului, atunci nu are loc convertirea valutei;
b) dacă valuta tranzacției diferă de valuta contului, atunci convertirea valutei se face la cursul valutar al zilei bancare la momentul prelucrării tranzacției stabilit pentru operațiunile cu cardurile de plată.
5.7. Operațiunile de retragere a mijloacelor bănești la ghișeele Băncii din conturile la care sunt atașate cardurile de plată se efectuează:
a) prin intermediul cardului, la POS-terminal;
b) în lipsa cardului - în baza cererilor depuse de către clienți, cu condiția blocării cardului în perioada dintre procesări. Eliberarea numerarului se efectuează doar în baza actului de identitate, prezentat în original şi în conformitate cu Tarifele în vigoare.
6. REGULILE DE UTILIZARE A CARDULUI DE PLATĂ
6.1. Cardul este proprietatea Băncii şi se eliberează Deţinătorului cu dreptul de utilizare temporară. Cardul poate fi utilizat numai de către Deţinător, al cărui nume şi prenume sunt imprimate sau embosate pe card.
6.2. Termenul de valabilitate al cardului se stabilește de către de Bancă, este indicat pe card și expiră în ultima zi a lunii și anului indicate pe card.
6.3. La primirea cardului şi plicului cu PIN-cod Deţinătorul trebuie să:
a) verifice integritatea plicului în prezenţa angajatului Băncii. Dacă plicul este deteriorat, Deţinătorul poate solicita emiterea gratuită a unui card cu PIN- cod nou;
b) verifice corectitudinea numelui de familie şi a prenumelui embosate pe card. Dacă acestea au fost embosate pe card eronat din vina Băncii (datele în Cerere au fost indicate corect), Deţinătorul trebuie să solicite emiterea gratuită a unui card şi PIN- cod noi;
c) confirme prin semnătură primirea cardului şi plicului cu PIN- cod;
d) semneze cardul pe verso pe panelul pentru semnătură. Semnătura trebuie să fie identică cu cea din actul de identitate. Necorespunderea sau lipsa semnăturii de pe card îi dă dreptul Prestatorului/comerciantului să refuze deservirea Deţinătorului şi să retragă cardul din circulaţie.
6.4. Din momentul primirii cardului şi a plicului cu PIN-cod, Deţinătorul poartă răspundere pentru toate operaţiunile efectuate prin intermediul cardului sau datelor aferente cardului, indiferent de faptul dacă este semnătura Deţinătorului pe cec sau nu. Responsabilitatea se extinde până în momentul restituirii cardului Băncii conform clauzelor contractuale.
6.5. Cardul trebuie să fie păstrat în condiţii ce ar exclude deteriorarea, pierderea şi/sau furtul acestuia.
6.6. Deţinătorul trebuie să memorizeze şi să păstreze în secret PIN-codul atribuit cardului primit, iar plicul pe care este imprimat acesta, să-l distrugă. PIN-codul va fi folosit la utilizarea fizică a cardului. La utilizarea PIN-codului, Deţinătorul trebuie să se asigure că acesta nu este observat de alte persoane.
6.7. În cazul în care Deţinătorul uită PIN-codul, trebuie să solicite emiterea unui card nou prin depunerea unei cereri la una din subdiviziunile Băncii sau prin intermediului sistemului 24comertbank şi să restituie cardul existent pentru care Prestatorul nu poate genera un PIN- cod nou.
6.8. În caz de distrugere/deteriorare/furt sau pierdere de card din vina Deţinătorului, acesta poate retrage numerar din contul de plăţi. În cazul eliberării numerarului din contul de plăţi al clientului, Prestatorul percepe comision conform Tarifelor.
6.9. La efectuarea operaţiunilor la ghişeu/comerciant este necesară prezenţa obligatorie a Deţinătorului.
6.10. Deţinătorul cardului îşi dă acordul cu faptul că introducerea PIN- codului la efectuarea operaţiunilor este:
a) echivalentă cu semnătura sa personală;
b) confirmarea faptului, că efectuarea operaţiunii în suma respectivă a fost efectuată în prezenţa sa şi în strictă conformitate cu voinţa sa.
6.11. În anumite cazuri, comercianţii pot solicita prezentarea actului de identitate pentru stabilirea identităţii Deţinătorului.
6.12. Deţinătorul trebuie să solicite chitanţă după efectuarea operaţiunilor la ghişeu/comercianţi. Deţinătorul trebuie să ia notă de chitanţă şi să se asigure ca data, numărul de card, numele/prenumele, suma tranzacţiei corespund tranzacţiei efectuate, iar “mesajul de răspuns “ al operaţiunii este reuşit.
6.13. La eşuarea tranzacţiei şi în lipsa abonării la serviciul “Alertă SMS/e-mail“, Deţinătorul trebuie să verifice urgent soldul contului la ATM, POS-terminal, la ghişeu sau apelând la Serviciul call-centru al Prestatorului.
6.14. Deţinătorul trebuie să păstreze chitanţele tranzacţiilor şi după caz, să le colaţioneze cu extrasul de cont.
6.15. În cazul în care la retragerea numerarului din bancomatele Băncii, bancnotele nu au fost ridicate din bancomat în timp de 30 (treizeci) de secunde – bancnotele respective vor fi retrase în bancomat (măsuri similare de securitate pot fi prevăzute şi la bancomatele altor bănci).
6.16. Decizia privind restituirea sumei retrase va fi luată în urma analizei cazului în baza cererii în scris a Deţinătorului.
6.17. Pentru evitarea fraudelor şi tentativelor de fraudă, Deţinătorului i se recomandă abonarea la serviciul “Alertă SMS/e-mail“, care îi permite recepţionarea notificărilor în baza unei cereri depuse la subdiviziunea Băncii.
6.18. La efectuarea operaţiunilor prin telefon, poşta electronică, internet sau altor operaţiuni fără prezenţa fizică a cardului, Deţinătorul trebuie să fie sigur că partea contractantă este un partener de încredere şi bine cunoscut, că acest partener va lua măsuri pentru păstrarea confidenţialităţii datelor cardului şi că modalitatea de expediere a acestora este securizată.
6.19. La efectuarea tranzacţiilor pe internet Deţinătorul va utiliza site-uri protejate prin sisteme de securitate a plăţilor cu carduri. În lipsa sistemelor de securitate Deţinătorul va evita utilizarea concomitentă a datelor numărului de card, CVV-ului şi termenului de valabilitate. Site-urile care vor solicita codurile PIN trebuie să fie evitate.
6.20. Pentru efectuarea tranzacţiilor pe internet (în mediul virtual – Card Absent Environment) în condiţii de strictă securitate, Banca pune la dispoziţie gratuit serviciul Verified by Visa.
6.21. Activarea serviciului 3-D Secure este gratuită şi nu implică prezentarea Deţinătorului de card la unităţile Băncii sau semnarea vreunui contract.
6.22. Pe pagina securizată, Deținătorul introduce datele cardului (numărul cardului, data expirării, codul CVV/CVV2 format din 3 cifre, numele prenumele).
6.23. După validarea preliminară a acestor date, platforma online pe care Deținătorul efectuează plata, dacă este compatibilă cu acest standard, solicită parola 3-D Secure. Odată ce parola de acces a fost introdusă și validată, plata va fi finalizată, iar Deţinătorul va primi un mesaj de confirmare a plății.
6.24. Deținătorul primește parola unică prin SMS/mesaj la datele de contact (numărul de telefon mobil/adresa de e-mail), pe care le-a indicat în cererea de deschidere a contului/cererea de conectare la serviciile suplimentare/cererea de modificare a datelor. Fiecare plată efectuată are parola sa unică, emisă de platforma de plată on- line.
6.25. Dacă Deţinătorul nu a informat Prestatorul despre pierderea/furtul cardului/compromiterea unor date legate de card, Banca nu va purta răspundere pentru operaţiunile efectuate cu cardul pierdut/ furat/compromis. Prestatorul va bloca cardul din momentul notificării de către Deţinător despre furtul/ pierderea/ compromiterea cardului.
6.26. Notificarea prin telefon şi cererea scrisă de blocare a cardului trebuie să conţină următoarele date: numărul cardului, numele de familie, prenumele Deţinătorului, cuvântul-cheie, împrejurările în care a fost pierdut/ furat/compromis cardul. Dacă cererea se expediază prin fax, se va transmite şi copia actului de identitate. Datele referitor la blocarea cardului (numele de familie, prenumele deţinătorului, numărul de telefon de la care s-a apelat, modalitatea de identificare a clientului (prin cuvântul- cheie sau alte date personale) se vor păstra într-un registru special.
6.27. În cazul în care Deţinătorul a găsit cardul pierdut/furat, prealabil blocat, deblocarea cardului este posibilă doar după efectuarea unei investigaţii de către Bancă şi achitării comisionului în conformitate cu Tarifele. Dacă după efectuarea investigaţiei, Banca a ajuns la concluzia imposibilităţii deblocării cardului, Deţinătorul nu are dreptul să utilizeze cardul dat şi este obligat să-l returneze imediat Băncii. Comisionul achitat, în cazul de faţă, nu se restituie.
6.28. Nu se percepe comision de deblocare în cazurile menționate la pct.8.2.7.și în cazul în care cardul a fost capturat de bancomat din motive tehnice.
6.29. Pentru prevenirea utilizării cardului de către persoane neautorizate, dar şi din motive de siguranţă, Banca stabilește limite zilnice de retragere a numerarului, indicate în Tarifele Băncii.
6.30. La efectuarea a mai mult de 3 operaţiuni de tip „credit voucher” în sume care depăşesc 200 euro sau echivalentul acestora, Banca îşi rezervă dreptul de a bloca cardul până la stabilirea autenticităţii operaţiunii.
6.31. Banca limitează la trei numărul de tentative greşite de introducere a PIN- codului. La introducerea consecutivă de 3 ori a PIN-codului incorect, cardul se blochează şi nu mai poate fi utilizat. Pentru deblocare Deţinătorul de card trebuie să apeleze Serviciul call-centru al Prestatorului, disponibil 24/24 de ore la numărul de telefon x000 00 000 000.
6.32. În cazul introducerii incorecte a PIN-codului şi blocării cardului, deblocarea acestuia, la aflarea Deţinătorului de card peste hotarele ţării, este posibilă, conform Regulilor SPC, doar după expirarea a 24 ore din momentul blocării.
6.33. În conformitate cu Legea cu privire la reglementarea valutară N62-XVI din 21.02.2008 şi Regulamentul BNM nr.29 din 13.02.2018, sunt stabilite limite la utilizarea cardurilor peste hotarele ţării: retragere de numerar în străinătate de pe un cont de plăţi nu mai mult de 10 000 euro/lună sau echivalentul lor, calculat la cursul oficial al BNM stabilit pentru ziua în care s-a retras numerarul.
6.34. În cazul în care la un cont au fost deschise carduri suplimentare, suma totală a retragerilor de numerar în valută străină efectuate prin intermediul cardurilor emise la unul şi acelaşi cont de plăţi nu poate depăşi limita indicată în punctul 6.32 al prezentelor Reguli.
6.35. În scopul prevenirii fraudelor cu cardurile emise, Banca a stabilit restricţii (imposibilitatea efectuării operațiunilor) la utilizarea cardurilor pentru operațiunile de retragere de numerar și achitare prin POS-terminal/internet la comercianți în următoarele țări: Indonesia, Thailand, China, Vietnam, Burkina Faso, Iran, Iraq, Pakistan, Qatar, Syria, Tunisia, Argentina, British Virgin Islands, Mexico, Peru, Venezuela, Albania, Afganistan, Nepal, India.
7. CONDIŢIILE PRIVIND UTILIZAREA SERVICIULUI „TRANSFERUL DE CREDIT”
7.1. TC se efectuează în următoarele condiţii:
a) se realizează în monedă naţională şi în valută străină, conform prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare numai la indicarea codului IBAN sau contului plătitorului/beneficiarului în cazul în care ţara acestuia nu face parte din cadrul zonei SEPA;
b) se utilizează pentru efectuarea plăţilor/transferurilor între conturile proprii sau în adresa persoanelor terţe. TC în monedă naţională se utilizează suplimentar şi la efectuarea plăţilor la bugetul public naţional.
c) TC în monedă naţională poate fi efectuat în regim de urgenţă (transfer urgent) sau în regim normal (transfer normal).
d) pentru efectuarea TC se va utiliza OP conform formularului tipizat al Prestatorului, care se va completa în limba română în cazul efectuării TC în monedă naţională şi în limba engleză în cazul efectuării TC în valută străină. Responsabilitatea privind veridicitatea şi corectitudinea informaţiei indicate în OP îi revine emitentului.
7.2. Transferul de credit se execută de Prestator cu respectarea următoarelor reguli:
a) OP se prezintă spre executare Prestatorului de către Deţinător în ziua în care a fost emis;
b) moment al recepţionării OP se consideră momentul în care OP, prezentat de către plătitor, pe suport hârtie sau transmis prin 24Comerţbank este recepţionat de Bancă, în calitate de prestator plătitor. În cazul în care momentul recepţionării nu este într-o zi lucrătoare pentru Bancă, ordinele de plată se verifică, acceptă/refuză şi se execută în următoarea zi bancară.
c) OP recepţionat în ziua lucrătoare pentru Prestator, până la ora-limită (cut-off time) indicată în Graficul de recepţionare a OP pe parcursul zilei bancare (aprobat de Comitetul de conducere al Băncii), se verifică, acceptă/refuză şi se execută în aceeaşi zi bancară în care a fost emis şi prezentat Prestatorului;
d) OP recepţionat după ora-limită (cut-off time) a zilei lucrătoare, indicată în Graficul de recepţionare a ordinelor de plată pe parcursul zilei bancare sau într-o zi de odihnă, se verifică, acceptă/refuză şi se execută în următoarea zi bancară în care a fost emis şi prezentat Prestatorului;
e) termenul maxim de executare al ordinului de plată este:
✓ în cazul în care Prestatorul are calitatea de bancă plătitoare, atunci după momentul recepţionării ordinului de plată în conformitate cu pct. 7.2 lit.b)-d), suma operaţiunii de plată este creditată în contul băncii beneficiare cel mai târziu până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare;
✓ în cazul în care Prestatorul are calitatea de bancă beneficiară, atunci Prestatorul atribuie data valutei, care nu poate fi ulterioară zilei lucrătoare în care suma ce face obiectul operaţiunii de plată este creditată în contul Prestatorului, şi ulterior creditează imediat contul beneficiarului plăţii.
f) operaţiunea de plată este considerată autorizată doar în cazul în care plătitorul şi-a exprimat consimțământul fie înainte, fie după executarea operaţiunii de plată. În lipsa unui astfel de consimțământ, operaţiunea de plată este considerată ca fiind neautorizată. Forma de exprimare a consimţământului pentru operaţiunile cu carduri se exprimă conform pct.5.3, lit.b).
g) plătitorul îşi poate retrage consimţământul, menţionat la pct. 7.2, lit. f), dar nu mai târziu de momentul în care poate revoca OP.
h) plătitorul poate revoca OP (cu excepţia transferului de credit urgent) până la momentul executării acestuia de către Xxxxx.
i) la utilizarea instrumentului de plată Banca poate stabili limite de cheltuieli pentru operaţiunile executate cu utilizarea instrumentului de plată respectiv în conformitate cu Tarifele sale în vigoare şi/sau în conformitate cu contractul aferent liniei de credit.
7.3. Informaţiile ce trebuie furnizate de către Deţinător în vederea executării corecte a unui OP sunt următoarele:
TC în MDL ordinar | TC în MDL la buget | TC în valută străină |
nume, prenume/denumire plătitor/beneficiar |
codul IBAN al plătitorului/beneficiarului | codul IBAN al plătitorului/beneficiarului | codul IBAN sau contul plătitorului/beneficiarului în cazul în care ţara acestuia nu face parte din cadrul zonei SEPA |
codul fiscal al plătitorului/beneficiarului | ||
- | - | adresa plătitorului |
Opțional:banca plătitoare/banca beneficiară | banca plătitoare/banca beneficiară | banca plătitoare/banca beneficiară |
- | - | codul băncii plătitoare/băncii beneficiare |
- | - | oraşul/ţara/adresa beneficiarului |
informaţii/ documente care justifică efectuarea plăţii în conformitate cu legislaţia RM |
7.4. OP recepţionat de către Xxxxxxxxx va fi acceptat spre executare numai după verificarea următoarelor:
a) actului de identitate al Deţinătorului, prezentat în original;
b) Deţinătorul are deschis cont în Bancă în conformitate cu prevederile actelor normative in vigoare;
c) mijloacele băneşti aflate în cont sunt suficiente pentru efectuarea plăţii şi acoperirea comisioanelor Băncii în conformitate cu tarifele sale în vigoare;
d) asupra mijloacelor băneşti din contul Deţinătorului nu sunt aplicate restricţii privind utilizarea acestora din partea organelor abilitate prin lege;
e) corectitudinii codului IBAN al plătitorului/ beneficiarului;
f) ordinul de plată este întocmit corect şi conţine informaţii complete şi corecte în conformitate cu pct.7.3 şi este semnat de Deţinător sau de persoana împuternicită, conform legislaţiei în vigoare a RM şi procedurilor Prestatorului;
g) în funcţie de caz, a documentelor justificative. La prezentarea documentelor justificative, datele indicate în acestea, inclusiv codul IBAN al plătitorului și al beneficiarului, trebuie să corespundă cu datele din ordinul de plată prezentat.
7.5. În cazul în care nu este întrunită vreuna din condiţiile enumerate în pct. 7.4 din prezentele Reguli, Prestatorul refuză ordinul de plată şi notifică Deţinătorul privind motivul refuzului, precum şi procedura de remediere a oricăror erori, care au determinat refuzul.
7.6. În cazul în care sunt întrunite condiţiile enumerate în pct. 7.4 din prezentele Reguli, Prestatorul, în calitate de bancă plătitoare, acceptă şi execută ordinul de plată, creditând suma operaţiunii în contul băncii beneficiarului plăţii cel mai târziu până la sfârşitul următoarei zile bancare. La recepţionarea fondurilor şi în cazurile în care sunt respectate condiţiile din prezentul capitol, Prestatorul în calitate de bancă beneficiară, creditează contul Deţinătorului în aceeaşi zi bancară, în care fondurile au intrat în contul Prestatorului.
7.7. Un OP se consideră ca fiind executat corect în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare (IBAN, etc.) dacă OP este executat în conformitate cu codul unic de identificare.
8. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
8.1. Prestatorul se obligă:
8.1.1. să deschidă Deţinătorului contul de plăţi şi să efectueze operaţiuni în el în ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova, uzanţele bancare şi actele normative interne ale Prestatorului;
8.1.2. să execute întocmai şi în termenii stabiliţi prin Contract operaţiunile ordonate de Deţinător;
8.1.3. să păstreze evidenţele pentru o perioadă de timp determinată, în conformitate cu prevederile legale, încât tranzacţiile să poată fi urmărite, iar erorile să poată fi rectificate;
8.1.4. să demonstreze, în cazul în care Deţinătorul contestă o tranzacţie, faptul că tranzacţia respectivă a fost înregistrată corect în cont;
8.1.5. să asigure că elementele de securitate personalizate ale cardului nu sunt accesibile altor persoane decât Deţinătorului;
8.1.6. să asigure Deţinătorul cu posibilitatea notificării în conformitate cu pct. 8.3.4 (telefon, e-mail) a situaţiilor de urgenţă şi să ia toate măsurile necesare care depind de el pentru a stopa imediat executarea tranzacţiilor frauduloase prin intermediul cardului, asigurând Deţinătorul cu mijloace care să poată dovedi că comunicarea a fost efectuată (data, ora înregistrării şi nr. de înregistrare a comunicării);
8.1.7. să pună la dispoziţia Deţinătorului, la cerere, în termen de 18 luni de la notificare, mijloacele de a dovedi că a fost efectuată o notificare despre cazurile de pierdere/furt, însuşire a cardului sau de orice altă utilizare neautorizată a acestuia;
8.1.8. să ofere, înainte de executarea unei operaţiuni de plată, la cererea Deţinătorului, exprimată pentru această operaţiune specifică de plată şi iniţiată de un plătitor, informaţii explicite cu privire la termenul maxim de executare, la comisioanele ce trebuie achitate de către plătitor şi, unde este cazul, specificarea comisioanelor după tip şi valoare;
8.1.9. în cazul menţionat la pct. 8.2.6, lit. b), dacă este posibil, înainte de blocare şi, cel mai târziu, imediat după blocarea cardului de plată, să informeze Deţinătorul despre aceasta şi motivele blocării, cu excepţia cazului în care furnizarea acestei informaţii aduce atingere motivelor de siguranţă justificate în mod obiectiv sau este interzisă de actele normative în vigoare;
8.1.10. să deblocheze cardul de plată sau să îl înlocuiască cu unul nou odată ce motivele de blocare încetează să mai existe;
8.1.11. să transmită gratuit Deţinătorului cel puţin o dată pe lună, extrasul din cont pe suport de hârtie sau în alt mod convenit de Părţi prin cerere (e-mail,pagină internet, etc.).
8.1.12. să nu transmită Deţinătorului un instrument de plată nesolicitat (card, plic cu PIN cod), cu excepţia cazului în care instrumentul de plată deja deţinut de Deţinător trebuie înlocuit;
8.1.13. să asigure confidenţialitatea datelor privind Deţinătorul şi a tranzacţiilor efectuate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal şi secretul comercial şi bancar;
8.1.14. să instruiască Deţinătorul privind comportamentul optim în caz de fraudă sau suspectare de fraudă.
8.1.15. să pună gratuit la dispoziția Deținătorului un exemplar al Tarifelor Prestatorului în vigoare;
8.1.16. să informeze Titularului de cont despre:
a) programul de lucru cu publicul prin afişarea acestuia în oficiile Prestatorului;
b) codul IBAN aferent contului deschis;
c) Graficul de recepţionare a ordinelor de plată, pe care îl va publica pe site-ul Prestatorului xxx.xxxxxxxxxx.xx;
d) motivul refuzului OP, cu indicarea motivului refuzului;
e) modalitatea în care plătitorul poate remedia eventualele erori ce au determinat motivul refuzului;
f) când Titularul de cont are calitatea de plătitor: după ce suma unei operaţiuni de plată este debitată din contul plătitorului, Prestatorul îi pune imediat la dispoziţie, prin email; ori pe suport de hârtie; sau pagină internet; ori prin e-mail; ori sms conform tarifelor, în dependenţă de cererea Utilizatorului, următoarele informaţii:
✓ informaţii care să permită plătitorului identificarea fiecărei operaţiuni de plată şi, unde este cazul, informaţii privind beneficiarul plăţii;
✓ valoarea operaţiunii de plată exprimată în moneda în care este debitat contul său de plată sau în moneda utilizată în ordinul de plată;
✓ valoarea comisioanelor legate de operaţiunea de plată şi specificarea lor după tip şi valoare sau dobânda care trebuie achitată de către plătitor;
✓ dacă este cazul, cursul valutar utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului şi valoarea totală a operaţiunii de plată după conversia monetară respectivă;
✓ data de debit a valutei sau data primirii ordinului de plată.
g) când Titularul de cont are calitatea de beneficiar: după executarea unei operaţiuni de plată, Prestatorul, îi furnizează fără întârziere Utilizatorului (nu mai târziu de ziua lucrătoare în care a fost executată operaţiunea de plată), pe suport de hârtie; sau pagină internet; ori prin e-mail; ori sms conform tarifelor, în dependenţă de cererea Utilizatorului, următoarele informaţii:
✓ informaţia care îi permite beneficiarului identificarea operaţiunii de plată şi, după caz, identificarea plătitorului, precum şi a oricărei informaţii transmise odată cu operaţiunea de plată;
✓ valoarea operaţiunii de plată exprimată în moneda în care este creditat contul beneficiarului;
✓ valoarea comisioanelor aplicate operaţiunii de plată, specificate după tip şi valoare, sau dobânda care trebuie achitată de către beneficiar;
✓ dacă este cazul, cursul valutar utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către Prestator, în calitate de prestator beneficiar şi valoarea totală a operaţiunii de plată înaintea conversiei monetare;
✓ data de credit a valutei.
8.1.17. să accepte spre executare și să execute OP ale Titularul de cont, în conformitate cu cap.7 din prezentele Reguli (excepție constituind documentele aferente operațiunilor inițiate de către Titularul de cont prin intermediul serviciilor electronice care sunt reglementate prin contract separat);
8.1.18. să consulte Titularul de cont privind exigențele BNM stabilite pentru administrarea conturilor de plăți.
8.2. Prestatorul este în drept:
8.2.1. să facă investigaţii în legătura cu datele completate în cerere, în condiţiile legii;
8.2.2. să refuze activarea serviciului Verified by Visa, în cazul în care nu sunt furnizate informaţiile necesare pentru verificarea identităţii Deţinătorului.
8.2.3. să refuze deținătorului deschiderea contului de plăți şi/sau efectuarea operaţiunilor în cont în cazul în care:
a) deținătorul a furnizat informaţii neautentice sau neveridice la deschiderea contului de plăți;
b) există suspiciuni rezonabile privind folosirea de către deținător a contului de plăți în scopul realizării unor activităţi ilegale;
c) se utilizează documente care ulterior au fost depistate de Prestator ca fiind neautentice;
d) deținătorul nu prezintă sau refuză să prezinte Prestatorului informaţii complete şi autentice, necesare identificării sale conform legislaţiei în vigoare şi actelor normative interne ale Prestatorului;
e) deținătorul nu îndeplineşte solicitarea Băncii privind prezentarea documentelor în vederea determinării statutului FATCA sau informaţiilor necesare de raportat către IRS SUA ori acesta nu îşi exprimă acordul (consimţământul) privind furnizarea datelor sale personale de către Bancă în adresa IRS SUA;
f) a expirat termenul de valabilitate a actelor de identitate şi împuternicirilor persoanelor împuternicite;
g) nu s-au prezentat actele, care conform legislaţiei în vigoare a RM, sunt necesare efectuării tranzacţiei;
h) efectuarea tranzacţiei nu este permisă de legislaţia Republicii Moldova în vigoare;
i) alte situaţii prevăzute de actele normative şi procedurile interne ale Prestatorului.
8.2.4. să solicite informaţii şi documente suplimentare în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile interne ale Băncii necesare deschiderii contului/monitorizării tranzacţiilor în cont/identificării Deţinătorului;
8.2.5. să dispună retragerea cardului, fără îndeplinirea vreunei formalităţi juridice, în situaţia nerespectării obligaţiilor asumate de către Deţinător în conformitate cu prezentele Reguli;
8.2.6. să ia următoarele măsuri, în caz de fraudă/suspiciune de fraudă sau utilizare neautorizată:
a) să refuze autorizarea unei tranzacţii cu carduri;
b) să blocheze cardul;
c) să refuze emiterea unui card nou sau înlocuirea cardului, fără ca prin aceasta Deţinătorului să fie exonerat de răspunderea financiară pentru tranzacţiile efectuate deja cu cardul.
8.2.7. Blocarea cardului poate fi iniţiată în baza:
a) informaţiei prezentate de SPC;
b) interpelărilor organelor competente de drept şi de Stat;
c) în caz de fraudă sau suspiciune de fraudă;
d) alte cazuri prevăzute prin contract.
8.2.8. să acţioneze potrivit dispoziţiilor legale pentru recuperarea pagubelor provocate de utilizarea abuzivă sau frauduloasă a cardului.
8.2.9. să modifice în mod unilateral condiţiile Regulilor de utilizare şi Tarifelor aferente utilizării cardurilor, informând Deţinătorul minim cu 2 luni înainte de intrarea în vigoare a modificărilor, cel puţin prin una din următoarele modalităţi: pe suport hârtie, la sediile unităţilor Prestatorului sau prin mijloace de comunicare electronică (pagina web a Băncii, e-mail, sms etc.) privind noile condiţii, oferindu-i acestuia posibilitatea să accepte aceste condiţii sau să renunţe imediat şi în mod gratuit la serviciile oferite. Prevederea dată nu se aplică în cazul rezilierii contractului în temeiul neexecutării obligaţiilor de către una dintre părţi.
8.2.10. să stabilească limite de cheltuieli pentru operaţiunile executate de Deţinător cu utilizarea cardului de plată în conformitate cu Tarifele sale în vigoare.
8.2.11. să modifice în mod unilateral dobânda aplicată în funcţie de nivelul dobânzilor practicate pe piaţa bancară în conformitate cu pct. 10.3.
8.2.12. să închidă contul în conformitate cu pct.4.7. din prezentele Reguli;
8.2.13. fără acordul Titularului de cont, acționând ca împuternicit al acestuia, să debiteze mijloacele bănești din contul de plăți al acestuia în următoarele cazuri:
a) încasarea plăților datorate Prestatorului, inclusiv comisioane dobânzi și orice alte datorii ale Titularului de cont față de Prestator, indiferent de temeiul apariției acestora;
b) corectarea erorilor aferente înregistrărilor mijloacelor bănești incorecte în contul de plăți al Titularului de cont;
c) perceperea incontestabilă a mijloacelor bănești din contul de plăți al Titularului de cont în favoarea terțelor persoane în baza documentelor înaintate de organele de stat abilitate prin lege;
d) alte situații stabilite de legislația Republicii Moldova în vigoare și de prezentele Reguli.
8.3. Deţinătorul se obligă:
8.3.1. la deschiderea contului să prezinte Prestatorului actele stabilite în pct.4.1. din prezentele Reguli perfectate în ordinea stabilită;
8.3.2. să actualizeze Ancheta de identificare a clientului, persoană fizică, ori de câte ori este necesar, dar cel puţin, anual.
8.3.3. să prezinte și să actualizeze la cererea Prestatorului orice informații necesare conform Acordului interguvernamental semnat de către guvernele RM și SUA pe 26.11.2014;
8.3.4. să notifice în scris în cel mai scurt timp, despre orice schimbare care poate afecta relația cu Prestatorul și să prezinte Prestatorului actele confirmative în termen de cel mult 5 zile lucrătoare;
8.3.5. să substituie în termeni rezonabili actele cu termen de valabilitate limitat;
8.3.6. să utilizeze cardul, doar în condiţiile prevăzute de prezentele Reguli şi Tarifele în vigoare, disponibile on-line pe pagina web oficială a Prestatorului;
8.3.7. să prezinte Prestatorului, în cazul rezilierii Contractului, cererea de închidere a contului de plăţi;
8.3.8. în scopul prevăzut la pct. 8.3.6, să asigure păstrarea cardului şi elementelor de securitate personalizate (nr. cardului, PIN-codul, CVV-ul, parola 3D-Secure şi cuvântul-cheie) în condiţii ce ar exclude deteriorarea, pierderea, furtul sau orice utilizare neautorizată a acestora;
8.3.9. să anunţe telefonic Banca la nr. de tel.x000 00 000 000 imediat ce constată apariţia unei situaţii de urgenţă:
a) blocarea, pierderea, furtul, distrugerea, însuşirea sau altă utilizare neautorizată a cardului/PIN- codului/oricărui alt cod ce permite identificarea sa;
b) înregistrarea în contul personal a unor tranzacţii neautorizate;
c) orice eroare sau neregulă apărută în urmă gestionării contului de către Prestator.
8.3.10. Să solicite reemiterea cardului în cazul pierderii, furtului, deteriorării acestuia sau pierderii PIN-ului la depunerea unei cereri scrise.
8.3.11. să restituie cardul Băncii în următoarele cazuri:
a) card defectuos (nu se citeşte informaţia de pe banda magnetică şi/sau CIP);
b) card pierdut, ulterior găsit, iar Prestatorul a reemis un card nou;
c) card cu termenul de valabilitate expirat;
d) tranzacţii frauduloase efectuate prin intermediul cardului;
e) rezilierea anticipată a Contractului.
8.3.12. să notifice Prestatorul cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte despre intenţia de retragere a numerarului în sumă ce depăşeşte 50 000.00 MDL sau în echivalent.
8.3.13. să suporte toate pierderile legate de orice operaţiune neautorizată dacă aceste pierderi rezultă din fraudă ori din nerespectarea intenţionată, sau din neglijenţă gravă a obligaţiilor ce îi revin conform pct.8.3.6. şi 8.3.9. din prezentele Reguli. În astfel de cazuri, suma maximă menţionată la pct.9.3. nu se aplică;
8.3.14. să efectueze transferuri din contul de plăți deschis la Prestator în limita mijloacelor bănești disponibile, inclusiv cu achitarea comisioanelor aferente și altor datorii scadente;
8.3.15. la efectuarea unui transfer de credit, să furnizeze Prestatorului date bancare veridice conform pct. 7.3;
8.3.16. să confirme prin semnătură pe OP în valută străină bifarea sintagmei „Declar pe propria răspundere că datele bancare ale beneficiarului sunt veridice”;
8.3.17. să înainteze Prestatorului OP spre executare în limita programului de lucru, stabilit prin Graficul de recepționare a ordinelor de plată pe parcursul zilei bancare, în conformitate cu pct.7.2. din prezentele Reguli.
8.4. Deţinătorul este în drept:
8.4.1. să solicite Prestatorului lunar sau la cerere, extrase din cont, prin una din modalităţile stipulate în prezentele Reguli;
8.4.2. să analizeze în termen de 2 luni de la data recepţionării notificării privind noile condiţii conform pct.8.2.8., după să anunţe Prestatorul asupra opţiunii sale. Neanunţarea opţiunii în termenul specificat mai sus se consideră acceptare tacită a noilor condiţii de către Deţinător;
8.4.3. să opteze pentru ca să fie sau nu informat despre efectuarea operaţiunii de plată prin modalităţile propuse de Prestator;
8.4.4. să apeleze la Serviciul call-centru al Prestatorului;
8.4.5. să primească la cerere, în orice moment al relaţiei contractuale condiţiile Contractului precum şi informaţiile stabilite prin art. 42 alin (1) din Legea nr. 114 din 18.05.2012 pe suport hârtie sau pe pagină internet ori prin e-mail:
8.4.6. să solicite deschiderea mai multor conturi de plăți în subdiviziunile Prestatorului, indiferent de amplasarea teritorială a acestora;
8.4.7. să solicite închiderea contului de plăți, cu condiția achitării comisioanelor aferente, rambursării tuturor sumelor datorate Prestatorului, stingerii tuturor obligațiilor asumate de Prestator în numele Titularului de cont, lipsei dispozițiilor de suspendare a operațiunilor și/sau sechestrare a mijloacelor bănești, aplicate de organele competente;
8.4.8. să dispună de sumele din contul de plăți pe bază de documente justificative prezentate și acceptate de Prestator în conformitate cu prevederile normative și a procedurilor interne;
8.4.9. să solicite executarea urgentă a OP aferent TC urgent, cu achitarea unui comision conform tarifelor în vigoare a Prestatorului;
8.4.10. să primească orice informație cu privire la tarifele aplicate în vigoare.
9. RESPONSABILITĂŢILE PĂRŢILOR
9.1. Prestatorul este responsabil pentru:
a) informarea Deţinătorului în cazul în care acesta are calitatea:
✓ de plătitor, după primirea ordinului de plată, în conformitate cu art.47 din Legea nr.114 din 18.05.2012;
✓ de beneficiar, după primirea ordinului de plată, în conformitate cu art.48 din Legea nr.114 din 18.05.2012.
b) rambursarea către Deţinător a sumei aferente operaţiunii de plată neautorizate în conformitate cu prevederile art.56 din Legea nr.114 din 18.05.2012.
9.2. Prestatorul nu este responsabil pentru utilizarea incorectă a cardului de plată.
9.3. În cazul în care Deţinătorul nu a asigurat siguranţa elementelor de securitate personalizate ale cardului de plată, el suportă pierderile legate de orice operaţiune de
plată neautorizată, care rezultă din producerea unei situaţii de urgenţă (pierderea, furtul sau însuşirea cardului de plată), până la mărimea maximă de 2500 de lei.
10.COMISIOANE ŞI DOBÂNZI
10.1. Prestatorul va percepe, iar Deţinătorul va plăti comisioane, penalităţi şi taxe pentru serviciile furnizate de Prestator în conformitate cu prezentele Reguli şi cu Tarifele Prestatorului în vigoare, plasate pe pagina web oficială xxx.xxxxxxxxxx.xx.
10.2. Prestatorul bonifică o dobândă la disponibilităţile din contul de plăţi. Formula de calcul a dobânzii -
100×12×Nr.zile
Dobânda = Soldla sfârşitul zilei × ( Rata dobânzii (%) ).
CalendaristiCe a lunii de raportare
10.3. Dobânda zilnică se acumulează, iar în prima zi a lunii următoare se va reflecta în contul de plăţi. Rata dobânzii este indicată în Tarifele Băncii.
10.4. Orice modificare a ratei dobânzii este adusă la cunoştinţă Deţinătorului, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil, cu cel puţin 3 zile bancare până la intrarea lor în vigoare. Dacă modificarea ratei dobânzii este în avantajul Deţinătorului, aceasta poate fi aplicată fără nicio notificare.
10.5. Rata dobânzii şi cursul valutar, care urmează să fie aplicate de Prestator, sunt cele aprobate şi publicate de Prestator pentru tipul dat de tranzacţie la ziua efectuării tranzacţiei.
10.6. Prestatorul aplică Deţinătorului o dobândă penalizatoare pentru overdraft nesancţionat.
10.7. Convertirea valutelor la carduri se efectuează în felul următor:
a) dacă valuta operațiunii este USD sau EURO și coincide cu valuta contului de plăți, convertirea valutelor nu se efectuează;
b) dacă valuta operațiunii este USD sau EURO şi nu coincide cu valuta contului de plăţi, Banca debitează suma operaţiunii la cursul comercial al Băncii;
c) dacă valuta operațiunii nu este USD sau EURO, iar valuta contului este USD, convertirea în valuta contului este efectuată la cursul sistemului de plăţi Visa;
d) în restul cazurilor convertirea valutei operaţiunii în valuta decontărilor este efectuată la cursul sistemului de plăţi, iar în valuta contului de plăţi – la cursul comercial al Băncii.
10.8. În momentul efectuării operațiunii, în cazul în care valuta operațiunii nu coincide cu valuta contului de plăți, Banca blochează pe cont suma mijloacelor bănești cu aplicarea unui multiplicator valutar. Decontarea definitivă are loc prin convertirea conform pct.10.7. din prezentele Reguli.
11.FORŢA MAJORĂ
11.1. Clauzele de forţă majoră exonerează Părţile de orice răspundere dacă executarea obligaţiilor rezultate din Contract a devenit imposibilă datorită acestora.
11.2. Prin "forţă majoră" se înţeleg evenimentele independente de voinţa Părţilor, imprevizibile, inevitabile, care în mod absolut împiedică Părţile să-şi execute obligaţiile contractuale (calamităţile naturale, războaiele) şi care exonerează de răspundere Partea care o invocă. Cazul de forţă majoră va fi notificat celeilalte Părţi în termen de 3 (trei) zile de la apariţia lui, iar în termen de 10 (zece) zile va fi înaintată celeilalte părţi dovada constatării cazului de forţă majoră, emisa de Camera de Comerţ şi Industrie.
11.3. Părţile îşi vor onora toate obligaţiile asumate până la data apariţiei cazului de forţa majoră.
12.RECLAMAŢII ŞI LITIGII
12.1. Deţinătorul poate iniţia dispută pentru orice operaţiune, indicată în Extrasul de cont în termen de maxim 120 de zile din momentul decontării sumei din cont cu condiţia executării obligaţiei de către Prestator în conformitate cu pct. 9.1. din prezentele Reguli. În cazul neexecutării obligaţiei de către Prestator în conformitate cu pct. 9.1., Deţinătorul poate iniţia dispută pentru orice operaţiune în termen de nu mai târziu 13 luni din momentul notificării clientului despre debitarea sumei. În cazul neprezentării Prestatorului în termenul indicat a reclamaţiilor în scris privind operaţiunile indicate, acestea se consideră ca fiind acceptate de către Deţinător şi nu mai pot fi reclamate. Dreptul de a iniţia dispute îl are doar titularul de cont.
12.2. Prestatorul examinează reclamaţia Deţinătorului în conformitate cu procedurile interne şi comunică decizia sa Deţinătorului în cel mult 15 zile de la recepţionarea reclamaţiei.
12.3. Dacă Prestatorul nu a examinat reclamaţia în termenul indicat în pct.12.2. din prezentele Reguli sau dacă Deţinătorul nu este de acord cu decizia comunicată, acesta din urmă este în drept să sesizeze autoritatea de supraveghere în funcţie de competenţă sau să intenteze acţiune în instanţa de judecată competentă.
12.4. Litigiile apărute între Părţi vor fi soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care litigiul nu poate fi soluţionat pe calea negocierilor, acesta va fi soluţionat de instanţa de judecată conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.
13.DISPOZIȚII FINALE
13.1. Prezentele Reguli intră în vigoare la data aprobării acestora de către Consiliul Băncii. La data intrării în vigoare a Regulilor date se abrogă Regulile generale de utilizare a cardurilor de plata, aprobate prin Decizia Consiliului Băncii din 11.05.2018, proces- verbal nr.15.
13.2. Prezentele Reguli generale de utilizare a cardurilor de plata pentru persoane fizice se vor aplica după cum urmează:
a) aferent serviciilor prestate pentru conturile de plăți deja existente la momentul intrării în vigoare a prezentelor Reguli;
b) aferent serviciilor prestate pentru conturile de plăți deschise ulterior intrării în vigoare a prezentelor Reguli, din data deschiderii acestor conturi de plăți.