Informare de presa ASF privind angajamentul de confidentialitate
Informare de presa ASF privind angajamentul de confidentialitate
Pentru clarificarea aspectelor vehiculate în presă potrivit cărora Președintele ASF ar fi impus semnarea unor angajamente de confidențialitate personalului ASF după începerea cercetărilor DNA, care ar fi limitat accesul la documentele solicitate, facem următoarele precizări:
Angajamentul de confidențialitate al angajaților ASF reprezintă Anexa 4.1. la contractul colectiv de muncă înregistrat la ITM din data de 29 iulie 2013 și a trebuit să fie semnat de către toți angajații ASF începând cu data de 29 iulie 2013.
Angajamente de confidențialitate au fost semnate și înainte de înființarea ASF de către salariații fostelor Autorități: CSA, CNVM, CSSPP.
Forma angajamentului de confidențialitate a fost preluată integral, fără nicio modificare, de către ASF din contractul colectiv de muncă înregistat la ITM în data de 29.11.2012 de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Inculusiv numărul anexei este același (4.1.)
Angajamentul include formularea ‘’să respect procedura de furnizare a informațiilor cu caracter confidențial și anume transmiterea după obținerea acordului scris al Președintelui ASF sau a persoanelor împuternicite în acest sens, numai după deliberarea în ședință de Consiliu ASF în următoarele situații:
a) “în cadrul unor proceduri judiciare, prin dispoziție a procurorului sau a instanțelor de judecată, după caz’’ Prin urmare angajamentul nu limitează accesul organelor de cercetare la documentele solicitate ci garantează accesul acestora la informații și documente, după deliberarea în ședința de Consiliu ASF. Președintele ASF sau persoana împuternicită în acest sens este doar persoana împuternicită, nu decidentă, să transmită acordul scris, în urma deliberărilor din Consiliul ASF.
Obligația încheierii unui angajament de confidențialitate exista înainte de înființarea autorității în toate cele 3 foste comisii. Inițierea unui astfel de angajament este prevăzută de contractul colectiv de muncă care a fost semnat și de reprezentanții salariaților și adus la cunoștință tuturor salariaților începând cu data de 29 iulie 2013 (data înregistrării la ITM).
Fiecare contract individual de muncă prevede că la momentul încheierii contractului individual de muncă, fiecare angajat al ASF trebuie să semneze angajamentul de confidențialitate și declarația cu privire la respectarea prevederilor legale privind accesul la informațiile clasificate sau cu caracter confidențial.
Precizăm că ASF a pus la dispoziția DNA toate documentele solicitate, fără nicio excepție și la fel va proceda și în continuare.
Această informare o transmitem ca reacție la informațiile difuzate în mass-media, potrivit cărora un astfel de angajament ar fi fost impus recent. Angajamentul se bazează pe Hotărârea Consiliului de aprobare a Regulamentului de Organizare și Funcționare al ASF și a Regulamentului intern al ASF din data de 3 iulie 2013. Contractul colectiv de muncă cu tot cu anexa 4.1. a fost înregistrat la ITM în data de 29 iulie 2013.
Anexăm acestui comunicat forma angajamentului de confidențialitate pe care toți salariații ASF au obligația să îl semneze, conform celor menționate mai sus.
Precizăm că nu interpretăm și nu comentăm în niciun fel deciziile DNA, instituție a statului român care are datoria să își îndeplinească atribuțiile integral.