CONDIȚII GENERALE BANCARE PENTRU PERSOANE FIZICE APLICABILE ÎN CADRUL B.C. „MOLDOVA-AGROINDBANK”
MAIB | public
CONDIȚII GENERALE BANCARE PENTRU PERSOANE FIZICE APLICABILE ÎN CADRUL B.C. „MOLDOVA-AGROINDBANK”
S.A. LA ACORDAREA DE CREDITE
1. SFERA DE APLICARE
1.1. Prezentele Condiţii Generale Bancare pentru Persoane Fizice aplicabile în cadrul B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. la acordarea de credite (în continuare „Condiţii Generale”) sunt elaborate în conformitate cu legislaţia în vigoare şi împreună cu Contractul(ele) de credit, semnat(e) de către Xxxxxxx, constituie un document unic.
1.2. Prezentele Condiţii Generale sunt destinate reglementării raporturilor juridice şi financiare existente între Bancă şi Debitor ce determină condiţiile de solicitare şi utilizare a creditelor, acordate de către Bancă, menţionate în prezentele Condiţii Generale.
1.3. Prezentele Condiţii sunt unele generale pot fi completate cu reguli şi condiţii speciale, specifice creditelor bancare, precum şi cu toate formularele standardizate/cererile/contractele semnate de Debitor şi Bancă.
1.5. Condiţiile Generale devin operante și obligatorii pentru Debitor din momentul semnării Contractului(elor) de credit și rămân valabile pe întreaga perioadă de valabilitate a Contractului(elor) de credit. Banca nu va stabili relații de afaceri cu o persoană fizică dacă aceasta nu acceptă Condiţiile Generale.
1.6. În cazul existenţei a divergențelor/discrepanţelor între prevederile Condiţiilor Generale și prevederile existente în Contract(e) vor prevala prevederile Contractului(elor) de credit.
2. TERMENII UTILIZAŢI
2.1. Termenii utilizati în cadrul prezentelor Condiţii Generale şi în toate documentele aferente acestora, vor fi înţeleşi după cum urmează:
Anularea Limitei la credit | Mecanism care constă în anularea dreptului Debitorului de a dispune de mijloacele creditare din Contul Cardului, ce conduce la încetarea Perioadei active şi care are drept consecință, declararea scadenței anticipate a Creditului şi apariția obligației Debitorului de a rambursa integral Creditul. |
Banca / Creditor | Banca Comerciala „Moldova-Agroindbank” S.A. reprezentată de către sucursalele sale/Direcția Operațiuni cu Clienții la Centrala Băncii (DOCCB). |
BNM | Banca Națională a Moldovei. |
Caz de Default | Survenirea unuia sau mai multor cazuri sau circumstanțe, indicate prezentele Condiţii Generale şi/sau Contractul de credit. |
Comision de acordare/Comision Unic | Suma de bani determinată, prin aplicarea unui anumit procent la suma Creditului acordat. Valoarea și ordinea de încasare a comisionului se stabilește conform “Registrul tarifelor şi comisioanelor aplicate de BC “Moldova-Agroindbank” S.A. la serviciile prestate clienţilor retail”, în vigoare la momentul respectiv, iar valoarea sa existentă la data semnării Contractului de credit și modalitatea de încasare se indică în Contractul de credit. |
Comision de administrare lunar | Se încasează automat, din prima lună de utilizare a Creditului, la data rambursării ratelor lunare (se include în rate lunare). |
Comision pentru modificarea condițiilor contractuale | Suma de bani fixă, care este stabilită în Registrul Tarifelor şi Comisioanelor aplicate de către Bancă la serviciile prestate clienţilor retail, în vigoare la momentul respectiv, iar valoarea sa, existentă la momentul semnării Contractului de Credit se indică în Condiţii Particulare. Comisionul în cauză se achită la data semnării acordului adiţional la Contractul de Credit, prin care se operează modificările negociate. |
Comision pentru prelungirea termenului Creditului | Suma de bani, determinată prin aplicarea unui anumit procent la soldul Creditului, dar care în orice caz nu poate fi mai mică decât Suma minimă, stabilită pentru acest comision. Valoarea comisionului, precum şi modalitatea de calcul a lui se stabileşte conform Registrului Tarifelor şi Comisioanelor aplicate de către Bancă la serviciile prestate clienţilor retail, în vigoare la momentul respectiv, iar valoarea sa şi modalitatea de calcul existentă la momentul semnării Contractului de Credit se indică în Condiţii Particulare. Comisionul în cauză se achită la data efectuării prelungirii. |
Comision pentru renegocierea Datoriei la Credit | Suma de bani, determinată prin aplicarea unui anumit procent la soldul Creditului, dar care în orice caz nu poate fi mai mică decât Suma minimă, stabilită pentru acest comision. Valoarea comisionului, precum şi modalitatea de calcul a lui se stabileşte conform Registrului Tarifelor şi Comisioanelor aplicate de către Bancă la serviciile prestate clienţilor retail, în vigoare la momentul respectiv, iar valoarea sa şi modalitatea de calcul existentă la momentul semnării Contractului de Credit se indică în Condiţii Particulare. Comisionul în cauză se achită la data semnării acordului adiţional la Contractul de Credit, prin care se operează modificările negociate, aferente Datoriei la Credit. |
Contract de Credit/ Contract | Contractul încheiat între Creditor şi Debitor (astfel cum ar putea fi completat, modificat sau reînnoit), în vederea contractării de către Debitor de la Creditor a unui sau mai multor Credite, alcătuit din „Condiţii Generale”, „Condiţii Standard”, „Condiţii Particulare” şi Anexe. |
Cont curent | Cont de plată în lei moldoveneşti, deschis în Bancă pe numele Debitorului, în care sunt reflectate toate operațiunile aferente acordării şi achitării Creditului, efectuate de către Xxxxxxx. |
Cont de card | Cont distinct deschis de Bancă pe numele Debitorului la care este ataşat un Card, iar la Cardul dat poate fi ataşată Linia de credit. |
Conturi Bancare | Orice conturi deschise sau care vor fi deschise la Bancă pe numele Debitorului, altele decît Contul curent. |
Credit/ Suma Principală/Corpul Creditului | Limită la credit sau suma de bani pusă la dispoziţia Debitorului în baza Contractului de Credit, care va putea fi utilizată prin una sau mai multe Trageri şi care urmează a fi rambursată de Debitor în termenele prevăzute de Contractul de Credit. |
Informație Publică. Document creat în cadrul MAIB
Data Limită | Data la care încetează dreptul Debitorului de a mai efectua Trageri din Credit. |
Data rambursării Creditului /Data rambursării | Data la care Debitorul este obligat sa efectueze ultima Plată obligatorie. |
Datorie la Credit | Soldul Creditului, care urmează a fi rambursat de către Xxxxxxx. |
Datorie restantă | Datorie la Credit/ Dobânda / comisioanele neachitate în termen. |
Debitor/Deţinător | Persoană fizică, deţinătoare de Card la care poate fi transferat Creditul acordat sau care în baza Contractului de Credit a obţinut de la Bancă o Limită la credit şi care se obligă să o restituie, inclusiv cu Dobânzile/Dobânzile de întârziere şi alte plăţi aferente. |
Dobândă | Suma de bani determinată în urma aplicării ratei dobânzii la Datoria la Credit, urmând a fi plătită periodic de Debitor, conform prevederilor Contractului. |
Dobândă anuală efectivă (DAE) | Costul total al Creditului pentru Debitor, exprimat ca procent anual din Credit. DAE valabilă în momentul încheierii Contractului de credit pentru Credit, precum şi ipotezele folosite pentru calcularea DAE se indică în Condiţiile Particulare la Contractul de credit. |
Dobânda de întârziere | În cazul neonorării de către Debitor a obligaţiilor asumate de rambursare a Creditului, de achitare a Plăţilor lunare aferente Creditului, sumele respective se vor considera restante şi la aceste sume, se va calcula până în ziua achitării complete a ei o dobânda de întârziere, mărimea şi modul de calculare a căreia este stabilită în Contractul de Credit. |
Fidejusor | Persoană fizică/juridică care garantează suplimentar prin garanții personale rambursarea Creditului, prin obligații asumate în baza Contractului de fidejusiune încheiat cu Creditorul. |
Garanţie | Orice instrument legal prin care se asigură executarea obligațiilor asumate de Debitor prin Contractul de Credit (gaj, fidejusiune). |
Garanţie reală | Instrument legal prin care se asigură executarea obligaţiilor asumate de Debitor prin Contract, care poate îmbrăca următoarele forme: a) ipotecă; b) gaj al dreptului asupra mijloacelor băneşti din cont depozit-garanţie, constituit prin control, fără dreptul debitorului gajist de a dispune de mijloacele băneşti gajate. c) gaj înregistrat/amanet asupra bunului mobil; d) gaj asupra acţiunilor ordinare nominative; e) amanet asupra mijloacelor băneşti sub formă de monede metalice jubiliare şi comemorative; f) contracte/scrisori de garanție. |
Garanţie nematerială | Instrument legal prin care se asigură executarea obligaţiilor asumate de Debitor prin Contract, care poate îmbrăca următoarele forme: a) fidejusiune; b) gaj universalitate de bunuri mobile - drepturi patrimoniale, inclusiv creanţe băneşti; c) gaj al dreptului asupra mijloacelor băneşti în conturi bancare, constituit prin control, cu dreptul debitorului gajist de a dispune de mijloacele băneşti gajate; d) asigurare facultativă a riscurilor financiare. |
Garant Terţ | Persoană fizică, alta decât Debitorul, care constituie Garanţie (fidejusor). |
Graficul Plăţilor | Graficul de rambursare a Creditului, dobânzilor, comisioanelor și altor plăți. |
Indice de referință | Partea variabilă a Dobînzii flotante. Indicele de referinţă aplicabil şi valoarea acestuia la momentul semnării Contractului de credit se stabileşte în Contractul de credit. |
Linie de credit de tip „Revolving” / Linie de credit | Formă de creditare care permite retrageri și rambursări multiple în Perioada activă de valabilitate a Liniei de credit, cu condiția că soldul zilnic al Datoriei la Credit să nu depășească Limita la credit aprobată. |
Limită la credit/ Limită | Suma Creditului, acordată la Contul de card, stabilită de către Creditor pentru Debitor conform Contractului de Credit, dar care în nici un caz nu poate să depăşească Limita pe produs. |
Limită pe produs | |
Limită pe Debitor | Limită maximă stabilită unui Debitor în baza veniturilor acestuia. Inițial Limita la credit se stabilește în baza veniturilor deținute de Debitor la momentul semnării Contractului de credit, iar ulterior aceasta poate fi majorată/diminuată conform prevederilor Contractului de Credit. Limita pe Debitor în nici un caz nu poate depăși Limita pe produs. |
Marja fixă | Cuantumul procentual care se alică de către Bancă, suplimentar la Indicele de referință şi care constituie parte componentă a Dobânzii. |
Parola de unică folosință (în continuare ”OTP”) | Cod alfanumeric, generat de SADD în mod aleatoriu, transmis utilizatorului SADD prin intermediul unui mesaj la e-mail sau a unui mesaj SMS la nr. de telefon înregistrat în baza de date a Băncii, care este utilizat în calitate de cod de autentificare/ confirmare la efectuarea unor acţiuni/tranzacţii în cadrul SADD; |
Penalitate de întîrziere pentru | Sancţiune pecuniară aplicată de Creditor Debitorului în cazul neonorării de către Debitor a obligaţiilor asumate de rambursare a Creditului, în termenele şi sumele stabilite ( în continuare ”Sume”). Sumele |
plăţile datorate/ Penalitate | se vor considera restante şi la aceste Sume se va calcula, începând cu prima zi a restanţei şi până în ziua achitării complete a ei, o penalitate indicată în Condiţii Particulare. |
Perioada de valabilitate a Limitei la credit/ Perioadă activă | Un anumit interval de timp, în cadrul căruia Debitorul poate dispune integral de Limita la credit cu posibilitatea utilizării repetate a mijloacelor creditare, în cazul rambursării acestora de către Xxxxxxx. |
Perioada pasivă a Creditului/Perioadă pasivă | Un anumit interval de timp în cadrul căruia Debitorul nu poate dispune de Limita la credit, dar este obligat să efectueze achitări aferente Datoriei la Credit conform Plăților lunare obligatorii şi/sau rambursarea anticipată a Limitei la credit şi care începe să curgă din data încetării Perioadei active. |
Perioadă de grație | Un anumit interval de timp, cu o durată de până la 60 zile, în cadrul căreia nu se aplică Dobândă și care se aplică în cazul în care Xxxxxxxxx va asigura achitarea integrală a sumei Creditului utilizat în luna precedentă, până la închiderea lunii curente (penultima zi operațională). |
Plată lunară obligatorie/Plată obligatorie | Plată lunară aferentă rambursării Creditului care include, 5% lunare din Datoria la Credit, înregistrate la sfârşitul lunii precedente, la care se adaogă Dobânda/ Dobânda de întârziere, comisioanele și alte plăţi aferente (dacă există), calculate la Datoria la Credit. |
Plată restantă | Plata obligatorie, neachitată în termenul stabilit de Contractul de Credit. |
Reprezentant | Persoană fizică, împuternicită prin procură de către Debitor pentru reprezentarea acestuia în relaţia cu Banca pe parcursul vieţii Creditului şi efectuarea următoarelor tranzacţii: a) Semnarea acordului adițional la contractul de credit și Graficul plăților actualizat; b) Alimentarea contului curent al Debitorului pentru rambursarea Creditului, achitarea dobînzilor şi altor plăţi aferente, semnarea oricăror documente aferente acestei acţiunii; c) Contactarea cu reprezentanţii Băncii şi reprezentarea Debitorului în Banca pe orice întrebarea referitor la afacerea creditară, semnarea oricăror documente aferente acestei acţiunii; d) Primirea notificărilor Băncii referitor la modificarea ratei dobânzii la Credit, rambursarea datoriilor restante, primirea reclamaţiilor, notificărilor şi a oricărei alte corespondenţe, semnarea oricăror documente aferente acestei acţiunii; e) Notificarea Băncii în scris despre dezacordul Debitorului privind modificarea ratei dobânzii la Credit; f) Înaintarea şi semnarea cererii de rambursarea anticipată a Creditului (integral sau parţial); |
Scadenţa | Data la care, în conformitate cu condițiile Contractului de Credit, Debitorul este obligat de a efectua o anumită plată în favoarea Creditorului. |
Sumă minimă | Suma minimală, prevăzută în Registrului Tarifelor şi Comisioanelor aplicate de către Bancă la serviciile prestate clienţilor retail, în vigoare la momentul respectiv, stabilită pentru un comision al Băncii, care este determinat prin aplicarea unui anumit procent la soldul Creditului. |
Stoparea Limitei la credit | Mecanism de sancţionare a Debitorului pentru încălcarea obligaţiilor Debitorului, care constă în restricţionarea temporară a dreptului Debitorului de a dispune de mijloacele creditare din Contul cardului. |
Sistem de deservire bancară la distanţă/ SADD | Soluţie informatică, pusă de Creditor la dispoziția Debitorului (BankFlex-Multychannel, MAIBank etc.), ce permite Debitorului prin intermediul unei aplicaţii informatice, a unei metode de autentificare şi al unui mijloc de comunicaţie să aibă acces de la distanţă la mijloacele aflate în Cont în scopul: obţinerii de informaţii privind starea contului de plăţi şi a tranzacţiilor realizate, efectuării tranzacţiilor în numele şi la ordinul Debitorului, etc. |
Soldul Creditului | Suma rămasă, la un moment dat, de rambursat din Credit. |
Tarifele şi comisioanele Băncii/Tarife | Tarifele şi Comisioanele care se aplică conform „Registrului Tarifelor şi Comisioanelor aplicate de către |
Taxă de examinare a dosarului/Taxă de examinare | Se încasează în ziua prezentării la Bancă de către solicitant de credit a pachetului complet de documente necesar pentru examinarea posibilității acordării Creditului. |
Termenul creditului | Un anumit interval de timp, în cadrul căruia Xxxxxxxxx se obligă să ramburseze Creditul. |
Termenul - limită de rambursare a Creditului | Data la care Debitorul este obligat sa efectueze ultima plată a Creditului în conformitate cu Graficul Plăților. |
Tragere | Eliberarea de către Creditor Debitorului a unei sume de bani în conformitate cu condiţiile stipulate în Contractul de Credit. |
Zi Bancară | Orice zi în care Banca este deschisă pentru activitatea de afaceri cu publicul în conformitate cu reglementările aplicabile ori conform unor dispoziţii ale autorităţilor competente din Republica Moldova. |
2.2. Termenii utilizați în prezentele Condiţii Generale, scrişi cu majusculă, vor avea sensul indicat în Condiţii Generale, dacă alt sens nu a fost descris în textul Contractului(elor) de credit.
3. ACORDAREA CREDITULUI
3.1. Creditorul va pune la dispoziția Debitorului sumele aferente Creditului, în conformitate cu prevederile Contractului de Credit şi care urmează a fi rambursate de Debitor în termenele prevăzute de Contractul de Credit.
4. TERMENUL CREDITULUI
4.1. Perioada de valabilitate a Creditului este convenită de către Bancă şi Debitor în Contractul de Credit pentru fiecare Credit în parte în dependenţă de tipul şi destinaţia Creditului.
5. DOBÂNDA
5.1. Rata Dobânzii poate fi fixă sau flotantă. Tipul Dobînzii, valoarea sa iniţială şi modalitatea ei de calcul este stabilită în Contractul de Credit.
5.2. Rata Dobânzii flotantă este compusă din partea flexibilă (Indicele de referinţă) şi partea fixă (Marja Fixă). Astfel, Dobânda flotantă poate varia în dependenţă de modificarea Indicelui de referinţă.
5.3. Valoarea inițială a Dobînzii şi modalitatea ei de calcul este stabilită în Condiţiile Particulare ale Contractului de credit.
5.4. Rata Dobânzii flotante se va modifica semestrial, la data de 01 ianuarie şi 01 iulie a fiecărui an, în dependență de modificarea Indicelui de referință, fără a fi necesară semnarea unui acord adiţional la prezentul Contract în acest sens. Astfel:
5.4.1. pentru perioada 01 ianuarie – 30 iunie – se va aplica Indicele de referinţă, stabilit pentru luna noiembrie a anului precedent;
5.4.2. pentru perioada 01 iulie – 31 decembrie – se va aplica Indicele de referinţă, stabilit pentru luna mai a anului curent;
5.5. Modificarea ratei Dobânzii va fi actualizată şi modificată corespunzător de către Bancă, fără a fi necesară notificarea Debitorului în acest sens. Dobânda modificată se va aplica Soldului Creditului existent, începând cu prima zi operațională a semestrului.
5.6. Indicele de referinţă, aplicabil la calcularea Dobânzii, va fi adus la cunoştinţa Debitorului prin amplasarea informației în cauză pe pagina WEB a Creditorului şi în subdiviziunile Creditorului.
5.7. Dobânda acumulată va fi plătită de Debitor lunar sau în alte termene, după cum este stipulat în Condiţiile Particulare.
6. TAXE ŞI COMISIOANE
6.1. Taxele şi comisioanele ce ţin de deservirea Creditului sunt stabilite în Contractul de Credit.
7. RAMBURSAREA CREDITULUI
7.1. Pentru rambursarea Creditului Debitorul asigură alimentarea Contului curent/Contului de card cu sumele datorate spre rambursare.
7.2. Rambursarea datoriei se va efectua în mod automatizat pe măsura suplinirii Contului curent/Contului de card. Orice intrare în Contului curent/Contului de card va micșora suma Datoriei la Credit, astfel asigurând-se achitarea în aceeași Zi Bancară a Datoriei la Credit;
7.3. Debitorul asigură lunar, cel târziu în penultima Zi Bancară a lunii, prin alimentarea Contului de card, disponibilitatea mijloacelor financiare în Contul de card în scopul efectuării achitării sumei lunare spre rambursare.
7.4. În procesul efectuării oricăror plăţi scadente, Debitorul va fi lipsit de dreptul de a efectua compensarea obligaţiilor sale de plată izvorâte din Contractul de credit contra oricăror obligaţii de plată ale Creditorului faţă de Debitor, izvorâte atât din Contractul de credit, cât şi din orice alte raporturi juridice eventuale dintre Părţi.
7.5. În procesul efectuării oricăror vărsăminte ale mijloacelor Creditului, Creditorul va fi în drept să efectueze compensarea obligaţiilor sale de plată, izvorâte din Contract de credit, contra oricăror obligaţii de plată scadente şi neplătite ale Debitorului faţă de Creditor, izvorâte atât din Contractul de credit, cât şi din orice alte raporturi juridice eventuale dintre Părţi.
8. REVOCAREA CREDITULUI. RAMBURSAREA ANTICIPATĂ A CREDITULUI
8.1. Debitorul este în drept să revoce Contractul de credit.
8.2. Revocarea poate fi făcută în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data încheierii lui sau de la data la care i-au fost aduse la cunoştinţă clauzele şi condiţiile contractuale, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară datei încheierii Contractului de Credit, cu achitarea de către Debitor Creditorului principalul și dobînda aferentă acestuia de la data de la care creditul a fost tras până la data la care principalul a fost rambursat și fără restituirea de către Creditor Debitorului a taxei pentru examinare a dosarului de credit.
8.3. Xxxxxxxxx va fi oricând în drept să ramburseze anticipat, total sau parţial, Creditul.
9. GARANŢIILE RAMBURSĂRII CREDITULUI
9.1. În scopul garantării executării cuvenite a tuturor obligaţiilor de plată stabilite în Contractul de Credit, inclusiv, dar fără a se limita la obligaţia de plată a Sumei Principale a Creditului, Dobânzii, Dobânzii de întârziere, comisioanelor, cheltuielilor de urmărire, despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate Creditorului prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către Debitor a Contractului de Credit şi a celorlalte instrumente juridice de asigurare a rambursării Creditului, precum şi orice alte plăţi, la care Creditorul este sau va fi în drept să pretindă de la Debitor în temeiul Contractului de Credit (“Obligaţii Garantate”), Creditorul poate solicita, iar Debitorul/ persoana terţă va constitui garanţiile enumerate în Contractul de Credit.
10. CAZURI DE DEFAULT
10.1. Survenirea unuia sau a mai multor cazuri sau circumstanţe indicate mai jos va constitui un Caz de Default:
10.1.1. Debitorul nu a efectuat în întregime orice plată a sumei Creditului, Dobânzii sau a altor sume, pasibile de plată conform Contractului de Credit şi datorate Creditorului în conformitate cu Contractul de Credit, cu condiţia că omisiunea respectivă a Debitorului a continuat o perioadă de cel puţin 30 zile calendaristice din momentul scadenţei plăţii respective (indiferent de faptul dacă Creditorul a notificat sau nu Debitorul despre o asemenea neplată);
10.1.2. Debitorul nu a executat orice angajament sau obligaţie (altele decât obligaţiile de plată a unor sume de bani) asumate în baza Contractului de Credit, sau în baza unor alte contracte prevăzute de Contractul de Credit, încheiate între Debitor şi Creditor şi/sau orice altă persoană, cu condiţia, că neexecutarea respectivă a Debitorului a continuat, fără a fi remediată într-un mod satisfăcător pentru Creditor, o perioadă de 30 zile calendaristice din momentul survenirii acestei neexecutări (indiferent de faptul dacă Creditorul a notificat sau nu Debitorul despre neexecutarea
respectivă de a executa angajamentul sau obligaţia dată);
10.1.3. oricare din reprezentările şi garanţiile făcute de Debitor în Contractul de Credit, sau în alte contracte prevăzute de Contractul de Credit, s-a descoperit sau s-a dovedit a fi incorectă sub orice aspect material, falsă sau făcută cu scopul de a induce în eroare Creditorul;
10.1.4. Garantul Terţ a devenit obiectul unei acţiuni privind încasarea datoriei/urmărirea bunului(rilor) gajat(e) în favoarea Băncii;
10.1.5. Garanţiile enumerate în Contractul de Credit nu au fost constituite valabil sau, ulterior constituirii, una sau mai multe dintre Garanţii nu mai sunt valabile sau încetează din oricare motiv să mai producă efecte depline sau acestea au devenit obiectul unui litigiu în rezultatul căruia asupra lor au fost aplicate sechestre de către executorii judecătoreşti, instanţele de judecată sau alte organe competente;
10.1.6. au survenit orice alte circumstanţe, care, în opinia rezonabilă a Creditorului în calitate de instituţie bancară prudentă, indică cu certitudine incapacitatea viitoare a Debitorului de a rambursa Creditul, fie datorită prejudiciului adus sau care ar putea fi adus activităţii economice, activelor şi situaţiei financiare ale Debitorului, fie datorită altor factori obiectivi.
11. JUSTIFICAREA DATORITĂ UNUI IMPEDIMENT
11.1. Părţile sunt exonerate de răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor în conformitate cu clauzele Contractului de Credit, dacă acest fapt este justificat datorită unui impediment, pe care Părţile nu l-au putut prevedea la data încheierii Contractului de Credit, nici să-l evite prin măsuri rezonabile. În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe durata existenţei impedimentului.
11.3. Dacă Xxxxxx în cauză nu va informa sau va informa cealaltă Parte cu întârziere, peste termenul indicat în punctul 11.2. din prezentele Condiţii Generale, ea pierde dreptul de a folosi impedimentul justificator în calitate de motiv, care o eliberează de la răspundere pentru nerespectarea Contractului de Credit.
11.4. În cazul prelungirii impedimentului justificator mai mult de 30 (treizeci) de zile sau în cazul în care impedimentul justificator este permanent, Partea a doua are dreptul de a rezolvi Contractul de Credit.
12. CONFIDENŢIALITATE
12.1. Informaţia conţinută în documentele aferente Contractului de Credit este confidențială.
12.2. Banca asigură confidenţialitatea informaţiei privind Debitorul, Contractul de credit, conturile lui bancare şi operaţiunile efectuate în conturile lui bancare şi nu permite accesul altor persoane la aceste informaţii, decât în cazurile şi în ordinea prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, precum şi în cazul în care protecţia intereselor Băncii în cadrul unor acţiuni în justiţie necesită dezvăluirea informaţiei respective.
12.3. Partea care încalcă clauza de confidenţialitate va repara prejudiciile produse celeilalte Părţi în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei Republicii Moldova.
12.4. Părţile convin în mod expres că informaţiile menţionate în prezentul Contract şi în alte documente puse la dispoziţia Băncii în legătură cu analiza/aprobarea/derularea Creditului vor fi stocate şi prelucrate în mod corespunzător de către Băncă şi, după caz, vor fi comunicate birourilor de credit, agenţii de colectare a debitelor/recuperare a creanţelor, brokeri, societăţi de asigurare-reasigurare, organizaţii profesionale, organizaţii de cercetare a pieţei, precum şi în afara ţării, în baza convenţiilor
încheiate cu aceştia, legate de furnizarea de produse şi servicii în cadrul executării prezentului Contract.
13. LEGEA APLICABILĂ ŞI SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
13.1. În toate cazurile, care nu sunt direct reglementate de prezentul Contract, Părţile se vor conduce de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
13.2. Părţile vor depune toate eforturile pentru soluţionarea oricăror neînţelegeri pe cale amiabilă. Termenul de soluţionare amiabilă în nici un caz nu poate depăşi 30 (treizeci) zile.
13.3. Orice litigiu, care apare din, sau în legătură cu prezentul Contract, inclusiv din încheierea, executarea sau încetarea acestuia şi care nu a fost soluționat amiabil de Părţi, va fi examinat de către instanţele de judecată competente din Republica Moldova.
14. MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
14.1. Dacă altceva nu este prevăzut de Contractul de Credit, modificarea prevederilor Contractului de credit se efectuează doar cu consimţământul în scris al ambelor Părţi, perfectate în formă de acorduri adiționale care vor constitui parte integrantă a Contractului de Credit.
14.2. Părţile sunt în drept să rezoluţioneze Contractul de Credit prin acordul scris al ambelor părți.
14.3. Acţiunea Contractului de Credit încetează în următoarele cazuri:
14.3.1. la executarea integrală de către Părţi a obligaţiilor contractuale, ce rezultă din Contractul de Credit;
14.3.2. în cazul rezolvirii Contractului de Credit.
14.3.3. în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
15. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
15.1. Datele cu caracter personal, colectate de către Bancă, sunt prelucrate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și normelor internaționale aplicabile, care reglementează protecția datelor cu caracter personal.
15.2. Banca este înregistrată în calitate de operator de date cu caracter personal în Registrul de evidenţă al operatorilor de date cu caracter personal cu numărul 0000144.
15.3. Banca prelucrează datele cu caracter personal doar în scopul menționat și notificat conform legislației în vigoare, fără a se urmări obţinerea unor informaţii pentru alte scopuri decât cele enunţate.
15.4. Datele cu caracter personal sunt prelucrate în cadrul Băncii în termenele stabilite, astfel încât să permită identificarea subiecţilor datelor cu caracter personal pe o perioadă care nu va depăşi durata necesară atingerii scopurilor pentru care datele sunt colectate şi ulterior prelucrate.
15.5. Condițiile și regulile de prelucrare a datelor cu caracter personal în cadrul prestării serviciilor bancare, sunt stipulate în Politica de securitate a datelor cu caracter personal în cadrul BC "Moldova-Agroindbank" S.A., publicată pe pagina web a Băncii, precum și în prezentele Condiții . Termenul de prelucrare a datelor este stabilit, astfel încât să permită identificarea subiecţilor datelor cu caracter personal pe o perioadă care nu va depăşi durata necesară atingerii scopurilor pentru care sunt colectate şi ulterior prelucrate. Banca este obligată legal să păstreze datele de identitate și înregistrările tuturor operațiunilor financiare, ce decurg din derularea relațiilor contractuale sau tranzacțiilor ocazionale, pe o perioadă de minim 5 ani de la închiderea relației contractuale, respectiv de la realizarea tranzacției ocazionale, într-o formă corespunzătoare (5 ani pe suport de hârtie și, ulterior, până la 5 ani – în format electronic). La expirarea termenului de stocare, datele sunt distruse/șterse. În cazul obligaţiilor expres prevăzute de lege, aceste date pot rămâne la păstrare ca document de arhivă.
15.6. Persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi: dreptul la informare privind condițiile de prelucrare a datelor, dreptul de acces la datele personale, dreptul de intervenţie asupra datelor cu caracter personal, dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca datele cu caracter personal care îl vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel, să se adreseze organului de control al prelucrărilor de date cu caracter personal în cazul încălcării legislaţiei în vigoare ce vizează protecţia datelor cu caracter personal, și alte drepturi consacrate de legislația în vigoare.
15.7. Pentru a exercita unul sau mai multe drepturi privind prelucrarea datelor cu caracter personal, persoana vizată poate adresa o sesizare (cerere/reclamație) scrisă, datată și semnată, la sediul Băncii din mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxxx Xxxxxx, nr. 9/1, sau prin e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxx.xx. Orice sesizare, adresată Băncii în scris, va fi procesată în modul corespunzător, conform ordinii stabilite în Bancă.
16. NOTIFICĂRI
16.1. Toate notificările prezentate între Părţi, vor fi întocmite în formă scrisă în limba de stat, livrate sau expediate Părţii corespunzătoare la adresa acesteia sau prin canale de informare la distanţă deţinute de Creditor, indicate în Contractul de credit (sau la altă adresă, pe care destinatarul o indică preventiv celeilalte Părţi în formă scrisă).
16.2. Creditorul va notifica Xxxxxxxxx prin următoarele canale de comunicare:
16.2.1. e-mail, la adresa indicată în Contractul de credit; sau
16.2.2. mesaj SMS la numărul de telefon mobil, indicat în Contractul de credit, cu condiţia că acest număr este conectat la unul din operatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova; sau
16.2.3. SADD, în cazul în care Debitorul este abonat la acestea; sau
16.2.4. scrisoare, care va fi expediată Debitorului prin poștă, prin scrisoare recomandată, cu aviz de recepție, în cazul dacă Xxxxxxxxx nu deține un e-mail, telefon mobil sau nu este abonat la SADD ale Creditorului.
16.3. Debitorul va motifica Creditorul prin următoarele canale de comunicare:
16.3.1. e-mail, la adresa indicată în Contractul de credit; sau
16.3.2. SADD, în cazul în care Debitorul este abonat la acestea şi Creditorul a oferit un mecanism de notificare prin acestea; sau
16.3.3. scrisoare, care va fi expediată Creditorului prin poștă, prin scrisoare recomandată, cu aviz de recepție, în cazul
dacă Xxxxxxxxx nu deține un e-mail sau nu este abonat la SADD ale Creditorului.
16.4. Notificarea se consideră ajunsă la destinatar:
16.4.1. când este predată destinatarului;
16.4.2. când este predată la adresa poştală indicată de destinatar în acest scop ori, în lipsa acesteia, la sediul destinatarului Creditor sau la domiciliul destinatarului Debitor;
16.4.3. în cazul unei notificări transmise prin poştă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, când poate fi accesată de către destinatar; sau
16.4.4. când este pusă în orice alt fel la dispoziţia destinatarului într-un loc şi într-un mod care fac posibil în mod rezonabil accesul destinatarului, fără întârziere.
16.5. Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerinţele prevăzute la pct. 16.4. din Condițiile Generale, oricare dintre acestea este îndeplinită mai întâi.
17. RENUNŢĂRI ŞI REMEDII. CUMULUL DREPTURILOR.
17.1. Nici o condiţie sau prevedere a Contractului de credit nu va fi considerată ca fiind renunţată şi nici o încălcare nu va fi considerată ca fiind iertată, decât dacă o asemenea renunţare sau iertare va fi convenită şi perfectată în scris între Părţi.
17.2. Nici un drept sau remediu acordat Creditorului în baza Contractului de credit nu exclude nici un alt drept sau remediu prevăzut în Contractul de credit, în orice alt contract legat de Contractul de credit, sau existent în temeiul legii, şi fiecare asemenea drept sau remediu va fi cumulativ şi suplimentar oricărui alt drept sau remediu disponibil Creditorului în prezent sau în viitor, în virtutea legii, contractului sau a altor temeiuri legal justificate.
17.3. Nici o neexercitare, sau întârziere, sau amânare în exercitarea de către Creditor a oricărui drept sau remediu acordat conform Contractului de credit, sau existent în virtutea legii, nu va acţiona ca o renunţare la asemenea drept sau remediu, şi nici o exercitare unică sau parţială a oricărui drept sau remediu nu va împiedica orice exercitare viitoare a acestora, sau nu va împiedica exercitarea concomitentă a oricărui alt drept sau remediu accesibil Creditorului în baza Contractului de credit sau în baza unor alte temeiuri legal justificate.
18. INVALIDARE
18.1. În cazul în care o clauză a Contractului de credit este sau devine, în întregime sau parţial, nulă sau în cazul în care Contractul de credit nu reuşeşte să acopere un anumit aspect, validitatea celorlalte clauze nu va fi afectată. Părţile vor înlocui clauza nulă, cu una validă, care să reflecte cel mai bine scopul clauzei devenite nule.