REGULAMENTUL Concursului
REGULAMENTUL Concursului
“Găsește Caravana XxXxXxx.xx”
Ediția a 2-a
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxx: 23.10.2023 – 27.10.2023
SECȚIUNEA 1. Organizatorul concursului
(1) Organizatorul concursului “Găsește Caravana XxXxXxx.xx” (denumit pe scurt „Concursul”) este: Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice, cu sediul în București, str. Xxxxxx Xxxx, nr. 119, Sector 1, înmatriculată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor sub nr. 48/17.08.20, CUI RO 00000000, autorizată să colecteze DEEE conform autorizației de mediu nr. 13/10.12.2020; denumit în continuare „Organizator”.
(2) Decizia de derulare a acestui Concurs conform regulilor din prezentul Regulament este finală și obligatorie pentru toți participanții. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial (denumit în continuare „Regulamentul”), prin întocmirea unui act adițional.
(3) Concursul este organizat în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu legislația română aplicabilă.
SECȚIUNEA 2. Xxxxxx și desfășurarea concursului
(1) Concursul “Găsește Caravana XxXxXxx.xx” este organizat și desfășurat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, pe toată Perioada Concursului, pe pagina de Facebook Centrul National de Reciclare Electrice si Electronice.
(2) Concursul se desfășoară în perioada 23.10.2023 (ora 10:45) – 27.10.2023 (ora 23:59) (denumită în continuare „Perioada Concursului”). În situația în care Organizatorul decide să scurteze/ să prelungească Perioada Concursului, acest fapt va fi adus la cunoștință publică, ăn același mod în care a fost adus la cunoștință și concursul.
(3) Concursul nu este în niciun fel sponsorizat, susținut, administrat sau asociat cu platforma de socializare Meta.
(4) Regulamentul este întocmit și este publicat pe web site-ul xxx.xxxxx.xx, conform legislației aplicabile în România.
SECȚIUNEA 3. Condiții de participare
(1) Concursul se adresează tuturor persoanelor fizice, care au împlinit vârsta de 18 ani până la data de 22 octombrie 2023 (23:59), cu domiciliul sau reședința în România, care acceptă termenii și condițiile prezentului Regulament și care accesează pagina de Facebook a Organizatorului, denumite în continuare „Participanți”)
(2) Este interzisă participarea la Campanie a angajaților, membrilor familiei până la gradul al IV- lea sau colaboratorilor Organizatorului.
(3) Prin participarea la concurs, participanții își exprimă acordul necondiționat cu privire la prezentul Regulament.
(4) Organizatorul își rezervă dreptul de a înlătura orice tentativă de fraudă prin restricționarea accesului de a participa la acest Concurs a persoanelor care încearcă să fraudeze.
(5) În cazul identificării de către Organizator a unor persoane care încearcă fraudarea concursului, Organizatorii își rezervă dreptul de a apela la toate mijloacele legale pentru urmărirea în instanță a persoanelor respective și recuperarea eventualelor prejudicii cauzate.
SECȚIUNEA 4. Modul de desfășurare al concursului
(1) Pentru a participa la acest Concurs, Participanții trebuie să acceseze pagina de Facebook a organizatorului și să lase, în Perioada Concursului, în secțiunea de comentarii, răspunsul corect la ghicitoarea propusă de Organizator, aceștia trebuind să ghicească unde se afla parcată Caravana Xxxxxxx.xx. Răspunsul care conține răspunsul la ghicitoare trebuie să fie lăsat de către Participanți într-un singur comentariu.
(2) Pentru a putea câștiga un premiu, un Participant trebuie să:
-dețină o adresă de e-mail, un cont personal de Xxxxxxxxx;
-să lase, în Perioada Concursului, în secțiunea de comentarii, răspunsul corect la ghicitoarea propusă de Organizator, aceștia trebuie să ghicească unde se afla parcată Caravana Xxxxxxx.xx, conform indiciului postat de Organizator, mai exact o imagine cu dubița Caravanei parcate.
(3) Pe toata Perioada Concursului un Participant poate participa o singură dată la Concurs pe platforma Facebook și va putea câștiga un singur premiu. De asemenea, un Participant nu poate castiga un premiu daca a fost declarat castigator la alte concursuri desfasurate, organizate de Organizator in aceeasi perioada fie pe aceeasi platforma, fie pe alte platforme sociale.
(4) Câștigătorii Concursului sunt desemnați în funcție de rapiditatea și corectitudinea cu care lasa raspunsul corect la postarea de Concurs: Se vor desemna 5 (cinci) câștigători.
(5) Organizatorul își rezervă dreptul de a înlătura orice tentativă de fraudă prin restricționarea accesului Participanților care încearcă să fraudeze, precum crearea mai multor conturi folosind aceleași date de contact (adresă de e-mail sau număr de telefon).
(6) Nu se acordă contravaloarea în bani a premiilor.
(7) Anunțarea câștigătorilor: Câștigătorii vor fi anunțați la Postarea de Concurs în data de 30 octombrie 2023, până la ora 13:00.
SECTIUNEA 5. Premiile
(1) În cadrul acestui Concurs sunt oferite 5 premii, cu o valoare totală de 500lei, cu TVA inclus.
(2) Premiile oferite în cadrul acestui Concurs vor fi livrate prin curier, la adresa transmisă de câștigători. Aceștia se angajează să ofere datele necesare de livrare a coletului și să asigure prezența unei persoane la adresă, pentru a recepționa coletul, în data sau datele stabilite de comun acord cu Organizatorul.
(3) Toate premiile acordate în cadrul acestei Campanii trebuie să fie revendicate in conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial, in caz contrar, Organizatorul poate dispune de acestea dupa cum considera, inclusiv poate să nu-l atribuie.
(4) Câștigătorii premiilor atribuite în cadrul acestui Concurs nu au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a premiilor sau schimbarea acestora cu alte bunuri.
(5) Premiile sunt atribuite conform cu mecanismul descris în Regulament și va fi acordate numai Câștigătorilor validati în conformitate cu prevederile acestui Regulament.
SECTIUNEA 6. Taxe și impozite
(1) Organizatorul va calcula, plăti și declara impozitul pe premii, datorat la acordarea premiului si pentru care există obligativitatea de retinere, in conformitate cu prevederile din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, în măsura în care premiul acordat unui singur câştigător depășește plafonul zilnic stabilit prin lege ca fiind neimpozabil (600 de lei). Orice alte obligaţii de natură fiscală sau de altă natură, în legătură cu premiile revin în exclusivitate câştigătorului.
SECȚIUNEA 7. Prelucrarea datelor cu caracter personal
Prin prezentul Regulament:
(1) Prin prezentul Regulament, Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice, se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al
Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal pe durata Campaniei.
(2) Organizatorii procesează datele cu caracter personal ale Participanților în temeiul art. 6.1 lit.
b) din Regulamentului (UE) 2016/679, respectiv „prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract”.
(3) Sursa datelor cu caracter personal procesate este directă, acestea fiind colectate prin participarea la Campanie și completarea datelor de către persoana vizată.
(4) Datele cu caracter personal ale participanților nu vor fi transferate către operatori din alte state. Aceste date pot fi transferate între operatorii asociați menționați mai sus sau către societăți din grupul din care aceștia fac parte în scopul furnizării serviciilor către participanți.
(5) În afara celor de mai sus, datele cu caracter personal ale participanților nu vor fi transmise către alți terți, precum baze de date de marketing sau companii de marketing direct.
(6) În plus față de dezvăluirile menționate mai sus, putem divulga către autorități datele cu caracter personal ale participanților în cazul în care această divulgare este necesară pentru respectarea unei obligații legale la care suntem supuși sau pentru a proteja interesele vitale ale participanților sau ale altei persoane fizice. De asemenea, putem divulga datele cu caracter personal ale participanților în cazul în care această divulgare este necesară pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea revendicărilor legale, fie în cadrul procedurilor judiciare, fie în cadrul unei proceduri administrative sau extrajudiciare.
(7) Vom pastra datele cu caracter personal ale participanților atât cât va fi necesar pentru realizarea scopurilor de prelucrare mentionate mai sus, doar dacă o perioadă mai lunga de timp nu este solicitată prin lege.
(8) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții din această secțiune, putem să păstrăm datele cu caracter personal ale participanților atunci când stocarea este necesară pentru respectarea unei obligații legale la care suntem supuși sau pentru a proteja interesele vitale ale participanților sau ale altei persoane fizice.
(9) După încetarea operațiunilor de procesare, datele cu caracter personal ale Participanților vor fi anonimizate.
(10) Participantul la Campanie în calitate de persoană vizată are urmatoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergere, dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a obiecta si dreptul de a se adresa Autorității Nationale pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
(11) Datele prelucrate pot fi comunicate numai următorilor destinatari: persoanei vizate, firmi de curierat si autorităților abilitate prin lege să le primească.
(12) Pentru orice informații sau solicitări de exercitare a drepturilor dumneavoastră referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, ne puteți contacta prin:
- Transmiterea unui e-mail la adresa: xxxxxx@xxxxx.xx
- Transmiterea solicitării prin curier / poștă, către Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice, la adresa București, Str. Xxxxxxx Xxxx xx.000, Xxxxxx 0, xxx poștal 010109.
(13) Politica de procesare a datelor cu caracter personal implementată de Organizatori precum și alte detalii cu privire la securitatea datelor cu caracter personal, stocarea acestor date, personalul autorizat și destinația datelor poate fi consultată la adresa xxx.xxxxx.xx.
SECȚIUNEA 8. Reclamații
(1) Reclamațiile cu privire la selecția câștigătorilor primită pot fi transmise telefonic, la telefon 0000.000.000 sau prin e-mail la adresa xxxxxx@xxxxx.xx, xx xxxxxx xx xxxxx 0 (două) zile lucrătoare de la data anunțării câștigătorilor de către Organizator. Reclamațiile efectuate după acest interval, nu vor mai fi luate în considerare și nu vor fi responsabilitatea Organizatorului. Organizatorul va prelua reclamațiile și va răspunde în scris sau telefonic (convorbirea telefonică fiind înregistrată), în termen de 10 (zece) zile de la înregistrarea acestora.
(2) În caz de tentativă de fraudă a sistemului, abuz sau orice acte de natură a afecta imaginea Organizatorului, acesta își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru remedierea situației apărute și/sau pentru recuperarea integrală a prejudiciilor.
SECȚIUNEA 9. Forța majoră și cazul fortuit
(1) Forța majoră reprezintă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa, și a cărui apariție pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament. În acest sens, urmare a unei măsuri instituite la nivel național, prin care se restricționează/ suspendă desfășurarea anumitor activități la nivel național sau local, iar activitatea de colectare de deșeuri intră în categoria acestor activități restricționate/suspendate, Organizatorul este exonerat de răspundere. Evenimentul de forță majoră operează de la data instituirii măsurii.
(2) Dacă o situație de caz fortuit împiedică sau întârzie total sau parțial executarea obligațiilor asumate de către Organizatori prin Regulament, (inclusiv, dar fără a se limita la situația întârzierii datorată verificărilor efectuate de organele abilitate ale statutului sau administrațiilor publice centrale sau locale, în vederea verificării conformității desfășurării activității, în contextul restricțiilor și măsurilor de protecție instituite ca urmare a stării de urgență la nivel național)
Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale, conform art.1351 și 1352 din Codul Civil.
(3) Dacă Organizatorul invocă forța majoră sau cazul fortuit este obligat să comunice participanților apariția/ intervenția situației de forță majoră/ caz fortuit în termen de 2 zile lucrătoare de la apariția cazului fortuit și de 5 zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră.
SECȚIUNEA 10. Litigii
Litigii Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la prezentul concurs se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente din București.
SECȚIUNEA 11. Întreruperea/ sistarea / prelungirea Concursului
Organizatorii își rezervă dreptul de a întrerupe/ sista /prelungi Concursul oricând pe parcursul desfășurării acesteia, cu informarea prealabilă a participanților cu cel puțin 24 (două zeci și patru) ore înainte, prin aceleași mijloace de comunicare utilizate pentru lansarea și desfășurarea Concursului.
SECȚIUNEA 12.
(1) Regulamentul concursului este publicat pe site-ul xxx.xxxxx.xx.
(2) Participarea la acest Concurs presupune cunoaşterea şi acceptarea integrală şi necondiţionată de către participanta prevederilor şi aplicării prezentului Regulament în ceea ce priveşte Concursul.
Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice