REGULAMENTUL DE CONTRACTARE A LUCRĂRILOR PENTRU EDITURĂ
REGULAMENTUL DE CONTRACTARE A LUCRĂRILOR PENTRU EDITURĂ
1. În urma discuţiilor dintre cele două părţi, redactor, ca reprezentant al Casei Corpului Didactic şi beneficiar, în urma cărora beneficiarul îşi prezintă solicitările sale iar redactorul prezintă clauzele contractuale, se stabileşte preţul de editare, în funcţie de caracteristicile cărţii
2. În cazul în care solicitantul este de acord cu preţul de editare, el va completa şi va semna o comandă de editare (formulare tip).
3. Dacă solicitarea de editare este făcută în numele unei instituţii, formularul de comandă şi contractul de editare va fi parafat cu ştampila instituţiei respective, fiind semnată şi de reprezentantul legal al instituţiei în cauză.
5. Solicitarea autorului (comanda de editare) va fi adusă de către redactor la cunoştinţa directorului instituţiei, în vederea avizării lor.
6. După semnarea comenzii de către conducerea instituţiei, redactorul informează solicitantul despre aprobarea cererii lui şi stabileşte o întâlnire cu acesta în vederea completării şi semnării contractului de editare.
7. La semnarea contractului de către beneficiar acesta plăteşte un avans de minimum 50% din preţul de editare, restul fiind achitat la ridicarea lucrării, conform clauzelor contractuale.
8. La solicitarea beneficiarului şi în condiţiile în care conducerea CCD admite, beneficiarul poate plăti un avans care să reprezinte mai puţin de 40% din valoarea lucrării de editare, după cum, în aceleaşi condiţii, poate achita integral costul cărţii la finalizarea lucrării.
9. După semnarea contractului între cele două părţi, vor fi parcurse următoarele etape:
a. obţinerea numerotării internaţionale standardizate (ISBN, ISSN), şi a descrierii CIP A Bibliotecii Naţionale a României.
b. concepere copertei şi a paginii de titlu, cu includerea elementelor de identificare, a siglei editurii şi cu precizări din partea autorilor, referitoare la realizarea lucrării, dacă este cazul
c. efectuarea eventualelor retuşuri ale tehnoredactării; aceste operaţii se fac în prezenţa autorului
d. completarea şi semnarea formularului „Bun de tipar”, prin care autorul îşi asumă răspunderea pentru forma şi conţinutul lucrării
e. tipărirea lucrării (care se poate face fie în regie proprie, fie printr-o tipografie aleasă în urma unor cereri de ofertă din partea CCD).
10. Redactorul va informa beneficiarul despre finalizarea lucrării.
11. Predarea şi recepţia lucrărilor se face la sediul editorului la o dată stabilită de comun acord
şi care este stipulată în contractul de editare.