REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOŢIONALE
REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOŢIONALE
„Acțiunea Specială Nissan Finanțare” derulată în perioada 01 aprilie – 31 mai 2021
Art. 1. Organizatori
Organizatorii campaniei promoționale „Acțiunea Specială Nissan Finanțare” (denumită în cele ce urmează "Oferta Specială ") sunt:
- Renault Commercial Roumanie S.R.L, cu sediul social în Bucureşti, sector 6, Str. Preciziei nr.3G, Renault Bucharest Connected, Clădirea A, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/5566/2001, CUI/CIF/cod de înregistrare în scopuri de TVA RO13943110, reprezentată prin Xxxxx XXXXXXXX, în calitate de Director General, prin Agenții Autorizați Nissan din România;
și
- RCI LEASING ROMANIA IFN SA, cu sediul în București, str. Preciziei, nr. 3G, Clădirea A et.1, camera AE1 20, sector 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/96/2002, CUI / CIF / Cod de înregistrare in scopuri de TVA RO14378619, nr. de înregistrare în Registrul General al BNR RG-PJR41- 110108 și în Registrul Special al BNR RS-PJR-41-110016, capital social 16.580.400 LEI, cont XX00 XXXX 000X X000 0000 0000, deschis la BRD Sucursala Mari Clienți Corporativi, tel. 021/000.00.00, fax. 021/000.00.00, email xxxxxxxxxx.xxxxxxx@xxxxxxxxx.xxx, reprezentată legal de Xxxxxx Xxxxxxx, în calitate de Director General,
Art. 2. Beneficiari
Oferta Specială se adresează persoanelor fizice si juridice, care comandă ferm (plătesc factură de acont) în perioada 01 aprilie – 31 mai 2021 și ulterior achită (plătesc factura finală) vehiculele Nissan. Oferta Specială este valabilă doar la achiziția prin finanțare, prin RCI Leasing Romania IFN SA, în următoarele condiții:
- credit auto în cazul persoanelor fizice sau
- leasing auto în cazul persoanelor juridice
Art. 3. Procedura de participare și derulare a Campaniei Promoționale
Oferta Specială este realizată de către RCR împreună cu RCI Leasing Romania IFN SA și este disponibilă în cadrul rețelei de Agenți Nissan, în perioada 01 aprilie – 31 mai 2021, în timpul orarului de lucru al Agenților Nissan.
Modelele Nissan impactate de această Ofertă Specială sunt: Micra, Juke, Leaf, Qashqai, X-Trail, 370Z, eNV200, Navara.
În cadrul acestei Oferte Speciale, clienții care îndeplinesc condițiile menționate la Art. 2 beneficiază de reduceri suplimentare conform tabelului de mai jos, pentru vehiculele Nissan comandate ferm în perioada 01 aprilie – 31 mai 2021 și ulterior facturate final.
Renault Commercial Roumanie S.R.L.
Bucureşti, sector 6, Bd. Preciziei nr.3G, Renault Bucharest Connected, cladirea A, parter, camera ap.10 J40/5566/2001, CUI 00000000, CIF R013943110
Capital social: 2.455.900 lei, integral vărsat
Document destinat în exclusivitate Reţelei Autorizate Nissan din România. Reproducerea interzisă
Model | Versiune | Reducere suplimentara |
Micra | Benzină 1.0 IG-T | 200 € |
Juke | Toate versiunile | 300 € |
Leaf | Toate versiunile | 400 € |
Qashqai | Toate versiunile | 400 € |
X-Trail | Toate versiunile | 500 € |
370Z | Toate versiunile | 500 € |
eNV200 | Toate versiunile | 400 € |
Navara | Toate versiunile | 500 € |
Art. 4. Prelucrarea datelor personale
4.1 Tuturor participanților la această campanie le sunt garantate drepturile în conformitate cu prevederile legale aplicabile protecției datelor personale la momentul prelucrării acestora. Organizatorul și împuternicitul acestuia sunt responsabili pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților.
4.2 Scopul pentru care este organizată această campanie pentru care organizatorul prelucrează datele personale ale participanților în cadrul acesteia este de a promova modelele mărcii Nissan.
4.3. Pentru participare la campanie, pentru buna desfășurare a ei, vom prelucra următoarele date personale : nume, prenume, adresa de email, număr telefon mobil, seria de șasiu a vehiculului comandat și achiziționat. Temeiul legal al prelucrării este cel contractual. Datele personale menționate mai sus vor fi prelucrate/accesibile și de către împuterniciții Operatorului Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Leasing Romania IFN SA, rețeaua de agenți Nissan. Datele personale vor face obiectul următoarelor operațiuni de prelucrare: colectare, înregistrare, organizare, utilizare în scopul menționat, stocare, ștergere.
4.4. În general, vom șterge datele dvs. personale dacă acestea nu mai sunt necesare pentru a îndeplini scopurile pentru care au fost colectate inițial. Cu toate acestea, este posibil să ni se solicite să păstrăm datele cu caracter personal pentru o perioadă mai lungă, determinată de unele prevederi legale. Pentru scopul sus menționat, datele personale prelucrate vor fi stocate o perioadă de 5 ani.
4.5. Dacă aveți întrebări cu privire la aceste clauze și la protecția confidențialității sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră legale, astfel cum sunt stabilite mai jos, vă rugăm să ne contactați printr-un email la xxxxx.xxxxxxxxxx@xxxxxx-xxxxxxxx.xxx. Vom încerca să îndeplinim cererea în termen de 30 (treizeci) de zile. Cu toate acestea, perioada poate fi prelungită din motive specifice referitoare la dreptul legal specific sau complexitatea solicitării.
4.6. Drepturile dvs. față de prelucrarea datelor cu caracter personal
Următoarea listă conține informații cu privire la drepturile care decurg din prevederile legale în vigoare privind protecția datelor:
● Dreptul la rectificare: Puteți obține de la noi rectificarea datelor cu caracter personal care vă privesc. Facem eforturi rezonabile pentru a vă păstra datele cu caracter personal, care sunt în posesia sau controlul nostru - exacte, complete, actuale și relevante, pe baza celor mai recente informații disponibile pentru noi.
● Dreptul la restricție: Puteți obține de la noi restricția de prelucrare a datelor cu caracter personal, dacă:
- contestați corectitudinea datelor cu caracter personal pentru perioada în care noi trebuie să verificăm exactitatea,
- prelucrarea este ilegală și solicitați restricționarea prelucrării mai degrabă decât ștergerea datelor cu caracter personal,
- nu mai avem nevoie de datele dvs. cu caracter personal, dar dvs le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept, sau
- vă opuneți prelucrării în perioada în care verificăm dacă motivele noastre legitime au întâietate față de ale dvs.
● Dreptul de acces: Ne puteți cere informații cu privire la datele dvs. cu caracter personal pe care le prelucrăm în scopul sus-menționat.
● Dreptul la ștergere: puteți obține de la noi ștergerea datelor cu caracter personal, în cazul în care:
- datele dvs. personale nu ne mai sunt necesare în raport cu scopul pentru care au fost colectate sau sunt prelucrate în alt mod;
- aveți dreptul de a vă opune prelucrării ulterioare a datelor cu caracter personal (a se vedea mai jos) și să vă executați acest drept de obiecție la prelucrare;
- datele cu caracter personal au fost prelucrate în mod ilegal, Cu excepția cazului în care prelucrarea este necesară:
- în vederea îndeplinirii unei obligații legale care necesită prelucrarea de către noi;
- în special pentru cerințele legale de păstrare a datelor;
- pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept.
● Dreptul de opoziție: Puteți obiecta oricând la prelucrarea datelor cu caracter personal. Dacă vă opuneți prelucrării, însă, nu vă veți putea înscrie/nu veți putea participa/nu veți putea fi identificat, în vederea jurizării/premierii/atribuirii premiului.
● Dreptul de a depune o plângere: În cazul unei pretinse încălcări a legislației în vigoare privind confidențialitatea, puteți depune o plângere la autoritatea de supraveghere pentru protecția datelor în țara în care locuiți sau unde a avut loc presupusa încălcare.
4.7 Gestionarea și securitatea datelor
Aplicăm un nivel adecvat de securitate și am implementat proceduri fizice, electronice și administrative rezonabile pentru a proteja informațiile pe care le colectăm. Politicile și procedurile noastre privind securitatea informațiilor sunt strâns aliniate cu standardele internaționale acceptate la scară largă și sunt revizuite periodic și actualizate după cum este necesar pentru a satisface nevoile noastre de afaceri, schimbările tehnologice, precum și cerințele reglementate. Accesul la datele cu caracter personal se acordă numai personalului autorizat, și numai pentru a-și îndeplini sarcinile specifice în cadrul evenimentului, sub obligația păstrării confidențialității lor. În cazul unei încălcări a securității datelor cu caracter personal, organizatorul/îi va/vor respecta toate legile în vigoare privind notificarea încălcării datelor.
Art. 5. Clauze speciale
Prin participarea la Oferta Specială, beneficiarii sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament oficial. Organizatorii își rezervă dreptul de a prelungi sau a reduce perioada acestei acțiuni, anunțând în mod public orice modificare. Organizatorii nu vor putea fi ținuți responsabili dacă intervin schimbări de date sau dacă această Ofertă Specială va fi modificată sau anulată din motive care nu le sunt imputabile. Detalii suplimentare legate de aceasta Campanie pot fi obținute în mod gratuit de la Agenții Nissan.