CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII TRUSTED.ro
CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII XXXXXXX.xx
Versiunea 1.3 (25.05.2018)
1. DISPOZIȚII GENERALE
1.1. Prezentul contract este aplicabil tuturor cererilor de obținere a Mărcii de Încredere XXXXXXX.xx. Clientul are obligația sa citească cu atenție aceste condiții înainte de a realiza o comandă pentru serviciile XXXXXXX.xx. Toate comenzile implică acceptarea de către client a tuturor acestor condiții generale de vânzare.
1.2. Acceptarea prezentului contract de către client și a ofertei afișate pe site-ul XXXXXXX.xx se face prin bifarea căsuței “Am citit Criteriile de obținere a Mărcii TRUSTED și Contractul de utilizare și sunt de acord cu ele” și prin apăsarea butonului “Înscrie-mă acum”. Click-ul pe buton reprezintă o semnătură electronică, în sensul legislației aplicabile din domeniul semnăturii electronice, având aceeași valoare legală ca o semnătură olografă.
1.3 Prezentul contract se încheie intre FIRMĂ (persoana juridică cu datele de identificare oferite prin formularul de înscriere la XXXXXXX.xx, numită pe parcursul acestui contract FIRMĂ) și SC TRUSTED INTERNET SRL, cu sediul în București, Str. Xxxxxx Xxxxxxxxx nr.6, Sector 5, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4807/2013, cod de înregistrare fiscală RO 31491544, cont IBAN XX00XXXXXXXXXX0000000000 deschis la Banca Transilvania Agenția Crângași, reprezentată legal prin Administrator Xxxx Xxxxxx, în calitate de reprezentant al proiectului XXXXXXX.xx, numit pe parcursul acestui contract PRESTATOR.
1.4. Prezentul contract este încheiat în temeiul Art. 1270 din Noul Cod Civil și se încheie între profesioniști.
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Obiectul prezentului contract constă în analizarea de către PRESTATOR a îndeplinirii criteriilor din Anexa 1 sau 3, după caz, de către FIRMĂ și, în situația îndeplinirii acestora, acordarea unei licențe neexclusive pentru utilizarea Mărcii de Încredere XXXXXXX.XX de către FIRMĂ.
2.2. În cazul în care FIRMA este un magazin online, serviciul include și facilitarea obținerii – în mod independent – și a publicării opiniei clienților, conform informațiilor publice de la
Xxxxxxx.XXXXXXX.xx. Acest serviciu este prestat ca o obligație de diligență a Prestatorului și este voluntar pentru magazinul online.
2.3. Prestatorul își rezervă dreptul de a nu acorda (sau re-acorda) marca XXXXXXX.XX dacă estimează că FIRMA nu oferă suficiente elemente pentru a garanta încrederea către utilizatorii de Internet.
3. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prezentul contract este valabil din momentul cererii de înscriere a FIRMEI, timp de 12 luni calendaristice.
3.2. Valabilitatea prezentului contract se va prelungi automat pentru o perioada similară dacă niciuna dintre părți nu solicită încetarea contractului cu 30 de zile anterior datei de expirare. În cazul prelungirii contractului, Prestatorul va emite o noua factură pentru noua perioadă, conform Art. 4, în termen de cel puțin 10 zile calendaristice înainte de data expirării.
4. VALOAREA CONTRACTULUI
4.1.Serviciile aferente prezentului contract se tarifează conform sumelor afișate la xxxxx://xxxxxxx.xx/xxxx-xxxxxxxxx-xxxxxxx-xx/.
4.2. Prestatorul își rezervă dreptul de a acorda reduceri la aceste tarife în funcție de politicile sale de promovare a Mărcii de Încredere XXXXXXX.XX.
5. MODALITATEA DE PLATĂ
5.1. Prestatorul va emite factura integral imediat după înscrierea FIRMEI.
5.2. Plata facturii se va face în baza facturii emise de Prestator, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea facturii. Dacă FIRMA nu reușește să îndeplinească Standardele XXXXXXX.xx în termen de maxim 30 de zile lucrătoare de la primirea Raportului de audit (lucru stabilit fie de către Prestator sau de către FIRMĂ), FIRMA are dreptul de a cere rambursarea sumei plătite conform facturii de la Art. 5.1. Cererea se face în scris și duce la rezilierea prezentului contract.
5.3. În cazul prelungirii duratei inițiale a contractului, plata se va face până cel târziu în prima zi de prelungire a contractului.
6. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
6.1. OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI
6. 1. 1. Să analizeze îndeplinirea criteriilor din Anexa 1, cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului contractual asumat, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare din momentul plății, să prezinte FIRMEI rezultatele analizei într-un Raport și să comunice cu FIRMA cu privire la pașii necesari pentru remedierea eventualelor probleme identificate în Raport. Prestatorul poate îndeplini aceasta obligație în mod direct sau prin intermediul altor parteneri în cadrul XXXXXXX.xx.
6.1.2. Să comunice FIRMEI momentul în care aceasta îndeplinește criteriile din Anexa 1 și să-i pună la dispoziție un script care sa permită afișarea siglei XXXXXXX.xx, cu un link către o descriere a FIRMEI, siglă găzduită pe site-ul XXXXXXX.xx.
6.1.3. Să trimită către FIRMĂ orice plângere primită – în mod anonimizat - referitoare la neîndeplinirea criteriilor din Anexa 1 pe parcursul derulării contractului și să comunice cu aceasta pentru remedierea de urgență a problemelor.
6.1. 4. Să emită factura prevazută la Art. 3.2 în termen de maximum 10 zile lucrătoare înainte de expirarea mărcii, dacă FIRMA confirmă dorința de a prelungi contractul.
6.1.5. Să informeze FIRMA cu privire la modificarea Anexei 1 în mod unilateral de către Xxxxxxxxx, ca urmare a unei decizii a Partenerilor XXXXXXX.xx, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de aplicarea noilor criterii.
6.1.6. Să păstreze secretele comerciale al FIRMEI dezvăluite în conformitate cu prezentul contract, potrivit dispozițiilor Art. 10 din prezentul contract.
6.1.7. Să acorde o licență neexclusivă de utilizare a Mărcii de Încredere XXXXXXX.xx, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute în Anexa 1 sau 3.
6.1.8. Să încerce să obțină opinia clienților magazinului online, pentru magazinele care se înscriu voluntar la acest serviciu (conform Art. 2.2) și care implementează în mod adecvat pe site scriptul de preluare a datelor clienților de către Prestator.
6.1.9. Să prelucreze datele cu caracter personal primite de la FIRMĂ pentru serviciul de la Art. 2.2. exclusiv în scopul acestui serviciu și pentru o durată limitată, în conformitate cu legislația în domeniul protecției datelor personale și cu contractul dintre cele două părți
– Anexa 2 la acest contract (disponibilă în contul de client al magazinului la Xxxxxxxx.Xxxxxxx.xx).
6.2. OBLIGAȚIILE FIRMEI
6.2.1. Să plătească Prestatorului sumele convenite în termenele și condițiile stipulate la Art. 4 și 5.
6.2.2. Să facă o analiză proprie a îndeplinirii condițiilor prevăzute în Anexa 1 sau 3 înainte de semnarea prezentului contract.
6.2.3. Să respecte pe tot parcursul contractului criteriile impuse în Anexa 1 sau 3, după caz.
6.2.4. Să pună la dispoziția Prestatorului toate informațiile de care acesta are nevoie pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevazute în Anexa 1 sau 3 și pentru îndeplinirea obligațiilor Prestatorului, oricând pe parcursul prezentului contract, într-un termen rezonabil și să răspundă în maximum 7 zile lucrătoare la eventuale cereri de clarificare din partea Prestatorului.
6.2.5. Să nu utilizeze Marca de Încredere XXXXXXX.xx până în momentul primirii de la Prestator a unui script în acest sens. FIRMA este de acord și înțelege ca singurul mod acceptat de utilizare a Mărcii de Încredere XXXXXXX.xx pe Internet este prin scriptul pus la dispoziție de către Prestator. Marca poate fi folosită doar pe site-ul(urile) care au făcut obiectul îndeplinirii condițiilor de calitate. Astfel, este interzisă orice încărcare pe site a unei imagini a Mărcii sau orice altă modalitate de prezentare a acesteia. Pentru utilizarea Mărcii de Încredere XXXXXXX.xx în mediul offline (pe broșuri, bannere etc.), FIRMA are obligația să obțină acordul scris prealabil al Prestatorului în acest sens. De asemenea FIRMA
are obligația de a nu mai folosi Marca de Încredere XXXXXXX.xx din momentul înștiințării de către Prestator asupra neîndeplinirii condițiilor prevăzute în Anexa 1 sau 3 sau din momentul în care una dintre părți încetează contractul. FIRMA întelege că XXXXXXX.XX este marcă înregistrată la OSIM cu numărul 116001 și orice utilizare dincolo de ceea ce este specificat de acest contract reprezintă o încălcare a legislației in vigoare.
6.2.6. Să pună la dispoziția Prestatorului date de contact corecte și complete pentru informări legate de posibile încălcări inițiale sau ulterioare ale criteriilor prevăzute în Anexa 1 sau 3.
62.7. FIRMA este obligată să informeze Prestatorul cu privire la modificarea datelor de contact în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la eveniment.
6.2.8. Să actualizeze datele puse la dispoziția XXXXXXX.xx sau prezentate pe site-ul Xxxxxxx.xx și referitoare la FIRMĂ, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la producerea schimbării datelor.
6.2.9. Se obligă să răspundă în maximum 2 zile lucrătoare la orice plângere primită de Prestator referitoare la neîndeplinirea criteriilor din Anexa 1 sau 3, pe parcursul derulării contractului și să comunice cu toate părțile implicate pentru remedierea de urgență a problemelor. FIRMA înțelege că neîndeplinirea acestei obligații poate duce la suspendarea afișării Mărcii de Încredere pe site-ul său.
6.2.10. Se obligă să accepte decizia Prestatorului cu privire la îndeplinirea inițială sau ulterioară, pe tot parcursul contractului, a criteriilor prevăzute în Anexa 1, ca și orice modificare a acestora.
6.2.11. Dacă optează pentru pachetul voluntar de la Art 2.2., se obligă să instaleze scriptul de trimitere a datelor clienților către XXXXXXX.xx sau alte persoane indicate de către acesta. FIRMA înțelege că acest contract nu acoperă costul implementării scriptului în propriul site și că ea se obligă să o utilizeze în mod leal – orice alterare a scriptului, limitare a clienților trimiși către sistemul Xxxxxxxx.XXXXXXX.xx, trimitere a unor date false sau răspunsul FIRMEI sau al angajaților la e-mail-urile de obținere a opiniei clienților magazinului online sunt considerate fraudă și duc la dreptul Prestatorului de a aplica rezilierea contractului conform Art. 9.1.e).
7. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
7.1. Toate drepturile de proprietate intelectuală cu privire la Marca de Încredere XXXXXXX.xx, drepturile de autor asupra site-ului Xxxxxxx.xx și a scripturilor puse la dispozitie, ca și orice alt element ce poate beneficia de protecția acordată proprietății intelectuale, disponibil pe Xxxxxxx.xx, aparțin Prestatorului sau inițiatorilor Xxxxxxx.xx și pot fi folosite de FIRMĂ doar în condițiile stipulate de prezentul contract sau alte înțelegeri scrise în acest sens.
7.2. XXXXXXX.xx este marcă înregistrată sub numărul 116001 și orice utilizare dincolo de ceea ce este specificat de acest contract reprezintă o încălcare a legislației in vigoare în domeniul mărcilor.
7.3. FIRMA înțelege să respecte drepturile de proprietate intelectuală ale Prestatorului și să folosească Marca de Încredere XXXXXXX.xx în condițiile și modalitățile stabilite prin prezentul contract.
7.4. Orice utilizare a Mărcii de Încredere prin încălcarea dispozițiilor prezentului contract reprezinta o încălcare a acestui contract și o măsură de concurență neloială, ce dă dreptul la daune - interese pentru Prestator, în valoare de 100 de lei/zi, din momentul trimiterii unei notificări de către Prestator în acest sens prin e-mail sau prin scrisoare recomandată, la datele de contact puse la dispoziție de FIRMĂ.
7.5. În plus față de articolul 7.3, Prestatorul își rezervă dreptul de a acționa în instanță pentru utilizarea ilegală a unei mărci înregistrate, inclusiv pentru obținerea de daune - interese.
8. FORȚA MAJORĂ. CAZUL FORTUIT
8.1. Părțile prezentului contract nu vor fi răspunzătoare pentru neexecutarea la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial, a oricăreia dintre obligațiile care le incumbă în baza prezentului contract, dacă neexecutarea obligației respective a fost urmarea unui caz de forță majoră sau caz fortuit.
8.2. Se înțelege prin caz de forță majoră acel eveniment imprevizibil și de neînlăturat produs ulterior perfectării contractului, precum: incendiu, cutremur, orice altă calamitate naturală, precum și războiul.
8.3. Împrejurarea relativ imprevizibilă și relativ invincibilă, neavând caracter extraordinar - precum grevele, restricțiile legale, alte asemenea evenimente - definesc cazul fortuit.
8.4. Partea care invocă vreunul dintre evenimentele mai sus menționate este obligată să-l aducă la cunoștința celeilalte părți în cel mult 5 zile lucrătoare de la producerea acestuia.
8.5. Partea contractantă care a fost obligată/împiedicată să-și execute obligațiile din cauza celor stipulate la Art. 8.2. și 8.3, după încetarea acestora, va trebui să-și reia îndeplinirea obligațiilor decurgând din prezentul contract.
8.6. Dacă evenimentele menționate la Art. 8.2. și 8.3 durează mai mult de 30 de zile, prezentul contract se consideră încetat de drept, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități.
8.7. Aplicarea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore sau a cazului fortuit, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acestor situații.
9. ÎNCETAREA CONTRACTULUI. REZILIERE
9.1. Prezentul contract încetează în următoarele situații:
a) prin acordul părților;
b) în situația în care Prestatorul decide că FIRMA nu poate respecta standardele XXXXXXX.xx într-un termen rezonabil. De asemenea, Xxxxxxxxxxx își rezervă dreptul de a refuza acordarea Mărcii de Încredere XXXXXXX.xx și a rezilia în mod unilateral acest contract pentru imposibilitatea îndeplinirii obiectului acestuia, în cazul în care FIRMA sau unul dintre asociații acesteia a mai obținut Marca de Încredere XXXXXXX.xx (pentru această FIRMĂ sau pentru alta), dar Marca de Încredere XXXXXXX.xx i-a fost retrasă pentru încălcarea standardelor Xxxxxxx.xx;
c) în cazul în care FIRMA își exprimă dezacordul în scris cu privire la modificarea criteriilor, efectuată potrivit Art. 6.1.7;
d) la notificarea încetării contractului efectuată în condițiile Art. 3.2 din prezentul contract;
e) prin reziliere, în cazul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor de către FIRMĂ, în special a celor prevăzute la Art. 6.2.3, 6.2.8 și 6.2.9 și 6.2.11. În acest context, Xxxxxxxxxxx va putea să invoce pactul comisoriu prevăzut la Art. 1553 din Noul Cod Civil, punerea în întârziere fiind considerată îndeplinită prin însăși neexecutarea obligației, având drept consecință rezilierea de drept a contractului.
f) prin pierderea personalității juridice sau a capacității de exercițiu sau folosință, după caz, a uneia dintre părți.
9.2. Partea care invocă încetarea contractului va notifica celeilalte părți cauza de încetare, cu 5 zile lucrătoare înainte de data la care încetarea urmează să-și producă efectele, cu excepția cazului de la Art. 9. b.
9.3. În cazul rezilierii contractului, sumele plătite conform Art. 4 nu pot să fie returnate.
9.4. În cazul încetării contractului, FIRMA va fi ținută de obligațiile prevăzute la Articolul 7, pe o perioadă de 3 ani de la data încetării, precum și de obligația prevăzută la Art. 10. 4 (Confidențialitate).
9.5 Încetarea contractului, în oricare din situațiile menționate la Art. 9.1, nu va avea niciun efect asupra obligațiilor deja scadente între părți.
9.6 Cuantumul despăgubirilor ce ar putea fi datorate de Prestator în baza răspunderii civile contractuale ca urmare a nerespectării sau a îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute în Contract nu poate depăși suma plătită de FIRMĂ pe 12 luni calendaristice, conform Art. 4.1.
10. CONFIDENȚIALITATE ÇI DATE PERSONALE
10.1. O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părți, de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
10.2 Excepție de la Art. 10.1 face dezvăluirea informațiilor obținute de Prestator către ceilalți membri ai proiectului Xxxxxxx.xx.
10.3 Prelucrarea datelor personale de către Prestator pentru activitatea de la Art. 2.2. se face în calitate de Împuternicit, conform contractului dintre cel două părți – Anexa 2 la prezentul contract (disponibilă în contul de client al magazinului la Xxxxxxxx.Xxxxxxx.xx).
11. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Litigiile de orice fel decurgând din derularea prezentului contract se vor soluționa pe calea amiabilă sau, în caz de nereușită, vor fi supuse medierii sau arbitrajului, conform dreptului comun. În cazul în care medierea sau arbitrajul nu reușește, acestea vor fi supuse soluționării instanțelor judecătorești competente, de la sediul Prestatorului.
12. AMENDAMENTE. CESIUNE
12.1. Prestatorul își rezervă dreptul, pe durata derulării contractului, de a dispune modificarea clauzelor acestuia, prin afișarea noului contract pe site-ul Xxxxxxx.xx și modificarea versiunii în vigoare.
12.3. Prestatorul are dreptul de a cesiona prezentul contract doar prin simpla afișare a numelui firmei noului Prestator pe site-ul xxx.xxxxxxx.xx.
13. COMUNICĂRI
13.1. Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului contract trebuie să fie transmisă în scris sau la următoarele adrese electronice de corespondență: xxxxxxx@xxxxxxx.xx (Prestator) și adresa indicată în formulatul de înscriere (FIRMĂ).
13.2. Comunicările care implică asumarea prestării unui serviciu suplimentar sau a unei plăți vor fi confirmate de către părți prin încheierea de acte adiționale la prezentul contract.
14. DOCUMENTELE CONTRACTULUI
14.1 Toate documentele constituite ca anexe sau acte adiționale la prezentul contract fac parte integrantă din acesta, completând și/sau explicitând anumite clauze din contract.
14.2 Anexa 1 (standardele XXXXXXX.xx pentru atestarea magazinelor online) este disponibilă separat în format PDF la adresa
xxxxx://xxxxxxx.xx/xx-xxxxxxx/xxxxxxx/0000/00/xxxxxxxxx-xxxxxxx-x0.0-00xxx0000.xxx.
14.3 Anexa 2 - contractul de prelucrare a datelor personale prin sistemul “Opinii de Încredere” - este disponibilă în contul magazinului de pe Xxxxxxxx.XXXXXXX.xx și se aplică din momentul instalării corecte a script-ului de trimitere a datelor către Prestator.
14.4 Anexa 3 (standardele XXXXXXX.xx pentru atestarea site-urilor profesionale) este disponbilă separat în format PDF la adresa
xxxxx://xxxxxxx.xx/xx-xxxxxxx/xxxxxxx/0000/00/xxxxxxxxx-xxxxxxx-x0x.xxx.
15. DISPOZIȚII FINALE
15.1. Părțile garantează că reprezentanții desemnați au fost și sunt învestiți la data încheierii prezentului contract cu toată puterea juridică să semneze și să execute acest contract.
15.2. Prezentul contract este supus legii române în vigoare și se aplică din data de 25 mai 2018.