DECIZIA РЕШЕНИЕ
Republica Moldova
CONSILIUL MUNICIPAL BĂLŢI
Республика Молдова
СОВЕТ
МУНИЦИПИЯ БЭЛЦЬ
DECIZIA РЕШЕНИЕ
nr. 12/7 din 29.07.2022
Cu privire la aprobarea Acordului de colaborare
în vederea implimentării programului „Suport pentru co-crearea programelor de abilitate economică a femeilor supraviețuitoare
a violenței în bază de gen”, cu A.O. “Centrul de Drept al Femeilor”
În conformitate cu art. 14, alin. (1), alin. (2), lit. h), lit. p1), lit.y) din Legea RM privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006, Legii Nr. 86 din 11.06.2020 cu privire la organizațiile necomerciale, Legii Nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Ordinului MSMPS nr. 903 din 29 iulie 2019 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind intervenția structurilor teritoriale de asistență socială în cazurile de violență, și luând în considerație adresarea A.O. “Centrul de Drept al Femeilor” cu nr. 40/1862 din 24.03.2022, în vederea implimentării programului „Suport pentru co-crearea programelor de abilitate economică a femeilor supraviețuitoare a violenței în bază de gen”, menit să creeze cadrul de cooperare în vederea integrării unui ciclu complet de sprijin pentru a asigura abilitatea economică a femeilor supravețuitoare a violenței în bază de gen și integrarea lor pe piața muncii, -
Consiliul municipal Bălţi DECIDE:
1. Se aprobă Acordul de colaborare în vederea implimentării programului „Suport pentru co- crearea programelor de abilitate economică a femeilor supraviețuitoare a violenței în bază de gen”, conform anexei.
2. Se pune în sarcina primarului mun. Bălți, Xxxxxxx Xxxxxxxxxx, semnarea Acordului de colaborare în vederea implimentării programului „Suport pentru co-crearea programelor de abilitate economică a femeilor supraviețuitoare a violenței în bază de gen”, între Uniunea administrativ-teritorială municipiul Bălți și A.O. “Centrul de Drept al Femeilor”
3. Controlul asupra executării prezentei decizii se pune în sarcina comisiilor consultative de specialitate pentru educație, protecţie socială și sănătate publică, pentru drept şi disciplină, pentru colaborare cu alte autorități, înfrăţire, turism, culte şi activităţi social-culturale.
Preşedintele şedinţei a XII extraordinare a Consiliului
Digitally signed by Xxxxxxxx Xxxxx Date: 2022.08.03 15:27:22 EEST
Reason: MoldSign Signature Location: Moldova
municipal Bălţi Xxxxx Xxxxxxxx
Contrasemnează:
Secretarul interimar
al Consiliului municipal Bălţi
Digitally signed by Xxxxxxx Xxxxxxx Date: 2022.08.04 11:37:33 EEST
Reason: MoldSign Signature Location: Moldova
Xxxxxxx Xxxxxxx
Anexă la decizia Consiliului mun. Bălți nr. 12/7 din 29.07.2022
ACORD DE COLABORARE
încheiat între Unitatea administrativ-teritorială municipiul Bălți și
A.O. “Centrul de Drept al Femeilor”
” ” 2022 Nr.
Unitatea administrativ teritorială municipiul Bălți, reprezentată de Consiliul municipal Bălţi, cu sediul în municipiul Bălţi, piaţa Independenței nr. 1, autentificată prin cod unic de înregistrare nr. 1007601003161, în persoana Primarului municipiului Bălți Xxxxxxx XXXXXXXXXX, pe de o parte
și
A.O. “Centrul de Drept al Femeilor”, cu sediul în municipiul Chișinău, Str. Xxxxxx Xxxxxxxxxxxx, 76 ,autentificat prin cod unic de înregistrare nr. , care activează în baza statutului, în persoana Directoarei executive, Xxxxxxx Xxxxxxxx, pe de altă parte
denumite în continuare Părți,
Preambul
1. Părțile au convenit să coopereze în cadrul Programului “Suport pentru co-crearea programelor de abilitare economică a femeilor supraviețuitoare a violenței în bază de gen (”Program”- în continuare).
2. Proiectul este susținut de UN Women și sprijinit financiar de Suedia.
3. În cadrul acestui Acord, Centrul de Drept al Femeilor și Primăria municipiului Bălți își coordonează angajamentele care duc la implementarea cu succes a Programului.
4. Centrul de Drept al Femeilor și Primăria municipiului Bălți sunt pregătiți să urmeze acest Acord cu atenție și eficiență și își vor oferi reciproc toate informațiile referitoare la implementarea Programului. Instituțiile partenere vor discuta despre toate problemele care ar putea apărea în contextul prezentului Acord de colaborare .
CAPITOLUL I. SCOPUL COLABORĂRII
1.1 Scopul prezentului Acord de este constituirea unui cadru de colaborare și facilitare a colaborării dintre Părți prin schimb de experiență, schimb de informații, eforturi comune în organizarea și implicarea în cadrul diverselor activități, care contribuie la realizarea scopului Programului: privind susținerea abilitării economice a femeilor supraviețuitoare a violenței în bază de gen prin dezvoltarea a 5 programe de scară mică/5 instrumente de abilitare economică.
CAPITOLUL II. PRINCIPII DE COLABORARE
2.1 Părțile vor:
a) promova respectarea drepturilor omului;
b) face schimb de date și se vor informa reciproc referitor la activitățile realizate și progresele de implementare a proiectului;
c) păstra confidențialitatea asupra datelor furnizate între Părți. Părțile se obligă să păstreze confidențialitatea conținutului documentelor sau oricăror informații, altor materiale cu caracter informativ (date personale, privind starea de sănătate, etc.) sub clauză de confidențialitate;
d) desemna persoanele de contact în vederea implementării cu succes a prevederilor prezentului Acord;
e) mediatiza evenimentele comune realizate în cadrul proiectului, cu respectarea măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal al participanților/participantelor.
CAPITOLUL III. OBIECTIVE DE COLABORARE
3.1 Colaborarea PĂRŢILOR va conduce la atingerea următoarelor obiective /finalități:
a) Dezvoltarea unui ( 1) Program de abilitare economică de scară mică în parteneriat cu autoritățile publice, prestatorii de servicii, organizații neguvernamentale și alte părți interesate în Primăria municipiului Bălți;
b) Sporirea capacităților reprezentanților instituțiilor publice și altor actori pentru a oferi un ciclu complet de sprijin pentru a asigura abilitarea economică a supraviețuitoarelor și integrarea lor pe piața muncii;
c) Consolidarea mecanismelor de coordonare și cooperare dintre autoritățile publice și alți actori în domeniul ocupării forței de muncă și a abilitării economice.
d) Facilitarea proceselor pentru a contribui la o mai bună implementare a legislației în domeniu, prin îmbunătățirea politicilor publice, mecanismelor de coordonare, crearea unor programe și instrumente noi de abilitare economică a victimelor și supraviețuitoarelor violenței în bază de gen (VBG).
CAPITOLUL IV. RESPONSABILITĂȚILE PĂRȚILOR
4.1. Centrul de Drept al Femeilor se angajează să:
a) asigure o coordonare strânsă și o comunicare eficientă între partenerii Programului;
b) asigure buna organizare a acitivăților de nivel local și național în conformitate cu necesităților identificate și în vederea atingerii rezultatelor propuse în cadrul Programului;
c) ofere asistență continuă (online și la locul activității) pentru consolidarea capacității partenerilor;
d) identifice și asigure anagajea/contractarea experților pentru desfășurarea sau sprijinirea activităților specifice (evaluare, instruire);
e) consultarea și implicarea autorităților publice de nivel național în activitățile cheie a proiectului;
f) informarea periodică a actorilor cheie, inclusiv Comitetul de coordonare a Programului, despre mersul implementării proiectului;
g) cooperarea cu ceilalți parteneri cu privire la implementarea activităților proiectului.
4.2. Consiliul mun. Bălți se angajează să:
a) faciliteze procesul prin participare și implicarea la crearea platformei raionale privind co- crearea Programului de abilitare economică;
b) asigure sprijin, sinergie la realizarea activităților și participare directă/nominalizarea reprezentanților la activități de consultări, co-crearea a Programului de abilitare economică, programe de formare a capacităților, etc.
c) asigure (dacă este necesar) spații pentru instruire și întâlniri la nivelul raionului;
d) asigure promovarea activităților în cadrul proiectului;
e) asigure sprijin activ în identificarea actorilor locali relevanți subiectului (ex. mediul educațional, mediul de afaceri, etc) în vederea împlicării în procesul de co-crearea a Programului;
f) participe activ la validarea pre-finală și finală a Programelor de abilitare economică a femeilor supraviețuitoare a violenței în bază de gen .
CAPITOLUL V. RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR
5.1. Pentru neexecutarea prezentului Acord, Părțile poartă răspunderea prevăzută de legislația în vigoare a Republicii Moldova.
CAPITOLUL VI. MODALITĂȚILE DE MODIFICARE ŞI ÎNCETARE A ACORDULUI
6.1 Prezentul Acord poate fi modificat sau reziliat prin consimțământul ambelor Părți;
6.2. Rezilierea unilaterală a Acordului poate avea loc ca urmare a nerespectării prevederilor lui de către una din Părți sau în cazul în care una din Părți se află în imposibilitate de a continua colaborarea. În această situație, Părțile vor anunța, în prealabil, în formă scrisă, despre intenția de desfacere a Acordului cu un preaviz de o lună.
CAPITOLUL VI. DISPOZIȚII FINALE
7.1. Prezentul Memorandum este valabil de la data semnării până la data finalizării oficiale a proiectului (planificată pentru luna decembrie 2022).
7.2. Toate chestiunile legate de aplicarea dispozițiilor prezentului Acord vor fi soluționate, pe cale amiabilă, prin consultări și negocieri.
7.3. Fiecare Parte poate notifica în scris celeilalte Părți intenția sa de a înceta prezentul Acord. În acest caz, Acordul încetează să mai producă efecte după 30 de zile de la data primirii de către cealaltă Parte a anunțului respectiv.
7.4. Părțile, de comun acord, pot conveni modificarea sau completarea, prin Act adițional, a dispozițiilor prezentului Acord de colaborare, în funcție de necesitățile de dezvoltare a cooperării.
7.5. Acordul a fost semnat la în două exemplare, fiecare în limba română. Textele Acordului sunt identice.
Consiliul municipal Bălți piața Independenței nr.1 Mun.Bălți, RM, MD-3100, Tel: 0000-0-00-00
Cod fiscal: 1007601003161
Primar
Xxxxxxx XXXXXXXXXX
A.O. “Centrul de Drept al Femeilor”,
municipiul Chișinău, Str. Xxxxxx Xxxxxxxxxxxx, 76 , Tel: 000 000 000
Cod fiscal: