ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
21.06.2024 PREŞEDINTE,
A N U N Ţ
Academia Română cu sediul în Calea Victoriei, nr. 125, sector 1, Bucureşti, scoate la concurs 1 (unu) post vacant contractual de conducere, de director general gradul II, normă ȋntreagă, perioadă nedeterminată.
Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului - xxxxx://xxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxx/xxxxxxx/0000/00-x0000-XxxxxxxxXxxxxxxxxXxxxxxx.xxx;
a) copia actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
b) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
c) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d) copia carnetului de muncă, a adeverinţelor eliberate de angajator pentru perioade lucrate, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului şi/sau decizia de pensionare pentru persoanele care ȋndeplinesc cumulative condițiile standard de pensionare;
e) certificat de cazier judiciar sau declaraţie pe proprie răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, cu obligația prezentării cazierului judiciar în original până la data susținerii primei probe de concurs;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
g) curriculum vitae detaliat, model comun European, datat şi semnat pe fiecare pagină.
Notă: Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e) se prezintă însoţite de documentele originale, în vederea certificării "conform cu originalul" de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun exclusiv la sediul Academiei Române numai până la data de 05.07.2024 (inclusiv), în intervalul orar 09:00 – 13:00, la camera 29, după înregistrarea dosarului de concurs la Registratura Generală a Academiei Române, iar codul de candidat se va înmâna de către secretarul comisiei de concurs fiecărui candidat în parte.
Rezultatul selecției dosarelor se afișează la sediul Academiei Române și pe site-ul instituției în data de 10.07.2024.
Condițiile generale necesare ocupării unui post de natură contractuală
Poate ocupa postul vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
Cerințele specifice postului:
• Studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență ȋn domeniul ştiințe inginereşti sau ramura de ştiințe economice sau ramura de ştiințe juridice;
• Vechime în muncă: minimum 15 ani, din care: vechime într-o instituție publică: minimum
5 ani;
• Vechime într-o funcție de conducere: minimum 5 ani;
• Aptitudini/deprinderi:
- operare Microsoft Office – nivel avansat; utilizare internet;
- aptitudinea de a lucra cu oamenii și cu documentele, de comunicare verbală și în scris, de
soluționare și mediere a conflictelor;
- capacitate de a rezolva eficient problemele, de implementare a soluțiilor, de planificare și organizare a muncii proprii, de analiză și sinteză, de a genera idei noi, de gestionare a timpului și a resurselor alocate, de a acționa rapid, de asumare a responsabilităților, de autoperfecționare, de a organiza activitatea altora, de a motiva și influența subordonații și de a lucra în echipă;
- creativitate; flexibilitate; adaptabilitate la schimbări și la situații de criză; corectitudine; receptivitate; orientare către nou; rezistență la efort și stres; diplomație; toleranță; spirit de inițiativă; atenție la detalii; echilibru emoțional; constantă în atitudini și manifestări.
Bibliografie și tematică:
Bibliografie:
1. Hotărârea Guvernului nr. 225/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea şi prioritizarea proiectelor de investiții publice semnificative, cu modificările ulterioare;
2. Ordonanța nr. 80/2001 din 30 august 2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice şi instituțiile publice, publicată in Monitorul Oficial nr. 542 din 1 septembrie 2001, cu modificările si completările ulterioare;
3. Hotărârea Guvernului nr. 714 din 13 septembrie 2018 privind drepturile şi obligațiile personalului autorităților şi instituțiilor publice pe perioada delegării şi detașării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, publicată în Monitorul Oficial nr. 797 din 18 septembrie 2018.
4. Legea nr. 10/2001 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – Capitolul II- Restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent;
5. Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – Capitolul II – Norme metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001;
6. Legea nr. 165/2013 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România – CAPITOLUL II, Restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist si CAPITOLUL III, Acordarea de măsuri compensatorii;
7. Hotărârea nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România – CAPITOLUL III Procedura de valorificare în numerar a punctelor;
8. Legea nr. 1/2000 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 – Capitolele II și III, respectiv Retrocedarea terenurilor agricole si a celor forestiere;
9. Hotararea nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor - CAPITOLUL 4- Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
10. Ordonanța de urgență Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ- Secțiunea a IV-a – Închirierea bunurilor proprietate publică;
11. Legea nr.7 din 1996 a cadastrului - CAPITOLUL II Procedura de înscriere în cartea funciară;
12. Ordinul Nr. 700/2014 din 9 iulie 2014 - privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară - CAPITOLUL II Procedura de înscriere în cartea funciară;
13. Ordinul MC nr. 2035 din 18 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidența, gestiunea și inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecții publice, case memoriale, centre de cultură și alte unități de profil, cu modificările și completările ulterioare- capitolele I, II și III din Anexă- Evidența bunurilor culturale, Controlul gestiunilor, Scoaterea din gestiune a bunurilor culturale;
14. Ordinul nr. 2388/1995 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului- Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului;
15. Legea 311/2003 a muzeelor și colecțiilor publice- Capitolul III – Clasificarea, înființarea și acreditarea muzeelor și a colecțiilor publice.
16. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
17. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
18. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu modificările şi completările ulterioare;
19. Hotărârea nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conținutul- cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
20. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările şi completările ulterioare;
21. Hotărârea nr. 766 din 21 noiembrie 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții;
22. Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice;
23. Hotărârea nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții şi instalațiile aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
24. Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
25. Constituția României, republicată.
26. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare.
27. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
28. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
29. Hotarârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
30. Instrucțiunea nr. 1/2019 pentru modificarea Instrucțiunii Președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2018 privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială.
Notă: Toate actele normative prevăzute în bibliografie vor fi studiate în formă actualizată, republicate, cu modificările și completările ulterioare.
Tematică:
1.Cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice;
2. Competențe şi responsabilități în procesul bugetar (aprobarea bugetului, categorii de ordonatori de credite, rolul și responsabilitățile ordonatorilor de credite);
3. Procesul bugetar:- proceduri privind elaborarea bugetelor,
-calendarul bugetar,
-prevederi referitoare la investiții publice ( prezentarea investițiilor publice în proiectul de buget, structura programelor de investiții publice, informații privind programele de investiții publice, aprobarea documentațiilor aferente investițiilor publice, condiții pentru includerea proiectelor de investiții în proiectul de buget, finanțarea proiectelor de investiții semnificative și monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a programului de investiții publice );
4. Organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
5. Efectuarea de plăți în avans din fonduri publice (acțiuni și categorii de cheltuieli, criterii, proceduri și limite);
6. Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;
7. Drepturile şi obligațiile personalului autorităților şi instituțiilor publice pe perioada deplasărilor ȋn țară.
8. Legea nr. 10/2001 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – Capitolul II- Restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent;
9. Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – Capitolul II – Norme metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001;
10. Legea nr. 165/2013 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România – CAPITOLUL II, Restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist si CAPITOLUL III, Acordarea de măsuri compensatorii;
11. Hotărârea nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România – CAPITOLUL III Procedura de valorificare în numerar a punctelor;
12. Legea nr. 1/2000 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 – Capitolele II și III, respectiv Retrocedarea terenurilor agricole si a celor forestiere;
13. Hotararea nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor - CAPITOLUL 4- Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
14. Ordonanța de urgență Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ- Secțiunea a IV-a – Închirierea bunurilor proprietate publică;
15. Legea nr.7 din 1996 a cadastrului - CAPITOLUL II Procedura de înscriere în cartea funciară;
16. Ordinul Nr. 700/2014 din 9 iulie 2014 - privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară - CAPITOLUL II Procedura de înscriere în cartea funciară;
17. Ordinul MC nr. 2035 din 18 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidența, gestiunea și inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecții publice, case
memoriale, centre de cultură și alte unități de profil, cu modificările și completările ulterioare- capitolele I, II și III din Anexă- Evidența bunurilor culturale, Controlul gestiunilor, Scoaterea din gestiune a bunurilor culturale;
18. Ordinul nr. 2388/1995 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului- Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului;
19. Legea 311/2003 a muzeelor și colecțiilor publice- Capitolul III – Clasificarea, înființarea și acreditarea muzeelor și a colecțiilor publice.
20. Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia - Cap.I – art.4-6, Cap.II – Regimul juridic al proprietății private.
21. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții - Cap.I Autorizarea executării lucrărilor de construcții – atr.nr.1 – 4, art.nr.6 – 10.
22. Ordinul nr. 839/2009 – Principii generale
23. H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul- cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice - Cap.I – Dispoziții generale, Cap.III – Documentațiile tehnico – economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice.
24. Legea nr.10/1995 – privind calitatea în construcții - Cap. I – Dispoziții generale, Cap. II
– Sistemul calității în construcții – art.9,11 și art.17,18, Cap.III – Obligații și răspunderi.
25. H.G. nr.766/1997 – pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții – integral
26. Legea nr.422/2001 – privind protejarea monumentelor istorice - Dispoziții generale, protejarea monumentelor istorice.
27. H.G. nr. 273/1994 – privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalațiile aferente acestora - Cap. I Dispoziții generale.
28. Constituția României, republicată
- Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Deciziile Curții Constituționale, Administrația publică.
29. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ
- Prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice
- Metodologia pentru realizarea procesului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale personalului contractual
- Drepturile și obligațiile personalului contractual.
30. Obiectul, scopul, principiile și domeniul de aplicare al legislației privind achizițiile publice;
31. Reguli generale de participare şi desfăşurare a procedurilor de atribuire;
32. Modalităţi, Instrumente şi tehnici specifice de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
33. Realizarea achiziţiei publice - organizarea şi desfăşurarea procedurilor de atribuire;
34. Executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru.
Concursul va consta într-o probă scrisă și interviu.
• Proba scrisă se va desfăşura în data de 16.07.2024, ora 10:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul probei scrise se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de 16.07.2024, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 80 de puncte (nota 8). Numai candidaţii promovaţi la proba scrisă se pot prezenta la interviu.
• Interviul se va desfăşura în data de 19.07.2024, ora 10:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul interviului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de
19.07.2024, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum 80 de puncte (nota 8).
Rezultatul final al concursului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de 24.07.2024.
Candidaţii pot depune contestaţii cu privire la selecția dosarelor/proba scrisă/interviu în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor respective. Contestațiile se vor depune exclusiv la Registratura Generală a Academiei Române.
Rezultatele la contestațiile depuse pentru selecția dosarelor/proba scrisă/interviu se vor afișa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul Academiei Române.
NOTĂ: Accesul în instituție și în sala de concurs se va face în baza cărţii de identitate în original, în termen de valabilitate, iar candidaţii sunt rugaţi să se prezinte cu 10 minute înainte de începerea probelor.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 10 - 14 la telefon: 031.225.40.73 – int.
250.
Întocmit,
Serviciul Resurse Umane și Salarizare