UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE DREPT ȘCOALA DOCTORALĂ DE DREPT
Executarea silită în natură.
Relația cu celelalte remedii contractuale
Perspectivă substanțială și procesuală
Rezumat
Conducător de doctorat:
prof. univ. dr. XXXXX-XXXXXX XXXX
Doctorand: XXXXXX XXX
2023
§1. Introducere
Lucrarea s-a dorit a fi o una de cercetare dezvoltată pe două planuri, atât cel al dreptului substanțial în materia executării silite a obligațiilor precum și în ceea ce privește partea procedurală si implicațiile acesteia pe segmentul executării silite propriu-zise, în condițiile obținerii unui titlu executoriu.
Pe tot parcursul lucrării am încercat să argumentăm că cele două planuri reprezintă în sine două fațete ale aceleiași monede, care de altfel nu pot fi disociate. O astfel de abordare aparent pluridisciplinară, care îmbină dreptul substanțial al obligațiilor cu cel execuțional am apreciat-o necesară pentru a răspunde provocărilor pe care doctrina si practica judiciară le resimt în contextul unei metamorfoze perpetue a relațiilor sociale.
Obiectivele urmărite prin teza elaborată sunt multiple și printre cele mai importante putem menționa următoarele: surprinderea evoluţiei executării silite în timp şi spaţiu, analiza executării silite în natură în dreptul românesc, calificarea şi analiza diferitelor modalităţi prin care executarea silită se exprimă, examinarea celorlalte remedii ale neexecutării aflate la dispoziția creditorului prin raportare la executarea silită în natură, delimitarea răspunderii civile contractuale, a rezoluţiunii, a excepţiei de neeexecutare faţă de instituţia executării în natură, şi în final, dreptul de opţiune între diferitele remedii. Analiza întreprinsă a integrat deopotrivă perspectiva execuţională.
Pe parcursul cercetării am apelat la mai multe metode de cercetare cum ar fi : metoda explicativă, metoda exploratorie, metoda comparată etc., prin raportare la diferitele sisteme de drept, cum sunt: modelul de drept olandez, dreptul francez, dreptul german, common-law ori cel quebecoaz, cel din urmă fiind şi sursa primară a actualei reglementări autohtone.
§2. Structura tezei de doctorat
Lucrarea este împărţită în (5) cinci titluri, astfel: titlul I denumit remediile executării silite în natură cuprinde (5) cinci capitole, titlul II denumit răspunderea contractuală şi executarea silită în natură este structurat în (2) două capitole, titlul III vizează relaţia dintre executarea silită în natură şi celelalte remedii şi este divizat în (2) două capitole, titlul IV priveşte dreptul de opţiune între remedii şi este compus din (2) două capitole iar titlul V cuprinde concluziile finale. Fiecare capitol are în structura sa diferite subcapitole printre care şi o diviziune dedicată concluziilor intermediare.
Titlul I a fost dedicat în întregime analizei instituției executării din toate perspectivele găsite drept relevante. Identificarea conceputului în lumea istorică a cauzat prima descoperire, respectiv că executarea silită în natură nu este un remediu atât de „natural” pe cât ne părea (!) iniţial.
Dreptul roman, identificat drept sursă primordială a dreptului continental actual s-a arătat mult timp adeptul condemnatio pecuniaria, adică a ceea ce noi înțelegem astăzi, drept executare
prin echivalent şi doar inflația și instabilitatea socio-economică din sec. III și IV au activat principiul executării în natură, cunoscut sub denumirea de condemnatio in specie.
Evul mediu cu al său nemo praecise cogi potest ad factum (1601) care îi aparține lui Xxxxxxx Xxxxx reprezintă poate cel mai important moment din dezvoltarea conceptului de executare silită în natură. Această perioadă caracterizată de influența glosatorilor, a comentatorilor și mai cu seamă a dreptului canonic a amprentat puternic inclusiv asupra modalității în care instituția își găsește și în prezent aplicabilitatea. Influența bisericii creștine a fost determinantă în catalogarea executării silite în natură drept o sancțiune cu titlu general și cu aplicabilitate similară. Cu titlu de exemplu, amintim că glosatorii perioadei apreciau că executarea silită în natură și plata despăgubirilor coexistă în același raport. Opera lui Xxxxxxxx a diferențiat pentru prima oară între instituția executării în natură și cea prin echivalent, în funcție de izvorul obligațiilor.
Apreciem că în această perioadă istorică s-a configurat structura remediului așa cum noi o cunoaștem astăzi.
Mergând mai departe, am remarcat opera lui Xxxxxxx, care a fost sursa de inspirație majoră pentru Codul civil francez 1804, unde constrângerea fizică a debitorului în viziunea legiuitorului francez de la acea vreme era văzută drept imposibilă creând astfel un spațiul larg de aplicabilitatea daunelor-interese, cel puțin la nivel legislativ. Xxxxxx, instanțele de judecată nu s-au conformat acestei noi paradigme și au insistat în obligarea debitorilor la executare în natură, continuând practica desprinsă din dreptul canonic. Judecătorii francezi și mai apoi și cei din Țările de Jos nevoiți să determine executarea silită în natură, și în cazul obligațiilor de a face pentru care pronunțau executări în natură, au inventat conceputul de astreinte ori dwangsom, cele care au servit mai târziu, drept sursă de inspiraţie pentru penalităţile regăsite în dreptul naţional.
Am surprins și felul în care executarea silită în natură este reglementată și aplicată în prezent, în cele mai importante sisteme de drept precum cum sunt cel german, francez, qubecoaz și în proiectele internaționale de unificare, Convenția de la Viena, Principiile UNIDROIT, Principiile Dreptului European al Contractelor ori Proiectul Cadrului Comun de Referinţă.
Demersului de analiză îi era necesară o trecere în revistă a clasificărilor clasice regăsite în doctrina de specialitate în materia obligațiilor civile realizând totodată prezentarea categoriilor specifice dreptului execuțional și câteva clasificări pe care noi le-am dezvoltat din analiza dreptului execuțional. Având în minte dezideratul proclamat al cercetării noastre, respectiv acela de a crea puntea de legătură, sau mai plastic, de a surprinde membrana comună a dreptului substanțial al remediilor cu dreptul procesual execuțional, am transplantat o serie dintre clasificările deja cunoscute în dreptul substanțial în partea execuțională, surprinzând totodată elementele specifice care le diferențiază.
Următoarea parte a analizei noastre a fost centrată pe înțelegerea noțiunii de executare silită în natură în spațiul național și a modalității în care aceasta este aplicată în practica judiciară, decelând între diferite tipuri de obligații.
Am reţinut în acest demers faptul că reglementarea națională în materie datează din anul 2009 fiind inspirată din Codul civil al provinciei Québec, unde, în conținutul art. 1590, accesul
creditorului la executare silită în natură este reglementat de o manieră aparent similară ca în dreptul național.
Luând separat fiecare tipologie de obligație, cercetarea noastră ne-a determinat câteva concluzii importante, cum ar fi: obligația monetară care constă în a da o suma de bani poate fi executată silit numai în natura sa, respectiv prin plata sau remiterea sumei de bani datorate iar afirmația cum că această este susceptibilă de executare prin echivalentă nu este una riguroasă juridic. Legat de aceasta, am apreciat că neîndeplinirea obligației la timp, respectiv la scadență dă naștere la daune-interese moratorii, care, la rândul lor, reprezintă tot o obligație pecuniară, secundară și derivată din încălcarea obligației primare, acestea fiind o prelungire inerentă a remediului executării silite în natură, și nu neapărat o manifestare tipică a răspunderii contractuale. Cele mai multe dezbateri au cuprins analiza sferei de aplicare a executării silite în natură a obligației de a face, care după cum susține, doctrina clasică, de principiu, nu se poate executa în natură. Ne-am exprimat dezacordul în privința acestei concluzii care este una mult prea generală
și se leagă mai cu seamă de partea execuțională efectivă și nu de obținerea titlului executoriu.
Obligațiile de a face, ad rem, pot fi duse la îndeplinire prin forme de pseudo-executare (executarea realizată de către creditor sau de către terțe persoane pe seama debitorului) ori remedii alternative (hotărârea care ține loc de contract) care, în opinia noastră, se integrează în executarea silită în natură, găsind totuși preferabilă pentru catalogarea acestora terminologia de executare în natură prin echivalent/prin substituție, folosită în dreptul quebecoaz.
Modalitatea de forțare a executării silite în natură imaginată de legiuitorul român pentru obligațiile intuitu personae, ori ad personam, se concretizează în penalitățile punitive reglementate de art. 906 C.pr.civ., despre care am discutat pe larg.
Xxxxxx XX vizează analiza relației dintre răspunderea contractuală și executare silită în natură materializată în dorința noastră de a descoperi dacă ne aflăm în fața unei relații gen-specie sau dimpotrivă în fața unor remedii total diferite, precum și felul în care acestea interacționeză.
Cercetarea noastră s-a oprit, mai întâi, la teoriile dezvoltate de către doctrina națională și străină asupra răspunderii. Am încercat să surprindem conținutul răspunderii contractuale, pentru a ne lămuri dacă acesta este unul extins, care cuprinde toate remediilor puse de lege la dispoziţia creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei de către debitor, respectiv executarea obligaţiei prin executarea silită în natură, executarea prin echivalent ori rezoluţiunea sau rezilierea şi reducerea prestaţiilor, sau dimpotrivă este unul restrâns, care se traduce exclusiv prin daune-interese.
Am apreciat corectă cea de-a două perspectivă expusă, concluzionând că răspunderea contractuală este egală prejudiciului și în consecință doar dimensiunea daunelor-interese poate fi integrată în acest concept.
Răspunderea contractuală semnifică așadar potrivit concepției îmbrățișate toate mecanismele prin care debitorul este ținut să plătească creditorului său daune-interese. Acestea se pot concretiza în mai multe forme, în funcție de remediul al cărui rezultat sunt: executarea prin echivalent a obligației neexecutate, unde echivalentul se traduce, de regulă, prin daune-interese compensatorii, daunele-interese moratorii care pot însoți daunele-interese compensatorii ori
executarea silită în natură sau daunele-interese care se alătură rezoluțiunii sau rezilierii contractului.
Am încercat să argumentăm faptul că natura interesului protejat ar putea să difere atunci când daunele-interese reprezintă o executare prin echivalent față de cele care însoțesc rezoluțiunea. În cazul executării prin echivalent, interesul protejat este cel pozitiv, deoarece cuantumul daunelor trebuie să conducă la poziționarea creditorului într-o situație similară celei în care debitorul și-ar fi executat benevol obligația pe când daunele-interese consecutive rezoluțiunii ori rezilierii ar putea avea drept scop despăgubirea creditorului de o asemenea manieră (dincolo de ceea ce presupune restituirea prestațiilor, dacă este cazul) încât să se poată considera că înțelegerea contractuală nu a existat niciodată (interes negativ).
Xxxxxx XXX priveşte relaţia dintre celelalte remedii şi executarea silită în natură insistând cu precădere asupra rezoluțiunii dar fără a neglija, reducerea prestațiilor, excepția de neexecutare ori termenul suplimentar de executare.
Natura juridică a reprezentat și în acest caz dilema inițială, ne-am întrebat dacă rezoluțiunea este o formă de executare prin echivalent, parte din răspunderea civilă contractuală, cum apreciază o serie de autori, sau, dimpotrivă, este un remediu de sine stătător? Cercetarea dreptului comparat, în speță a sistemului francez, german, quebecoaz ori cel de common law ne-a demonstrat că rezoluțiunea este tratată aproape identic în toate sistemele juridice, în mod distinct de orice alt remediu ori sancțiune cunoscută, fiind apreciată drept un mecanism de sine stătător la care creditor poate apela în caz de neexecutare, concluzie pe care o apreciem valabilă și în sistemul național.
Ne-am arătat de acord că rezoluțiunea și răspunderea contractuală sub forma daunelor- interese consecutive rezoluțiunii sunt compatibile și pot fi accesate de către creditorul aflat în fața unei neexecutări culpabile care i-a cauzat un prejudiciu.
Analiza excepției de neexecutare a scos la iveală alte descoperiri referitoare la modalitatea de funcționare și de relaționare cu celelalte remedii. Pe lângă discuțiile referitoare la relația cu dreptul de retenție, care s-au dovedit suficient de contradictorii în doctrină, am găsit important să analizăm drept condiție esențială de invocare a remediului buna-credință a celui care dorește să se prevaleze de efectul remediului, și felul în care aceasta trebuie să transpară din modalitatea în care și-a îndeplinit până la acel moment obligațiile contractuale sau în care este gata să o facă, în viitor. După analiza câtorva situații practice, am concluzionat că, dacă neexecutarea obligației își are cauza în neîndeplinirea unei obligații anterioare de către creditor ori într-o conduită abuzivă a acestuia prin care a refuzat colaborarea în vederea executării, acesta din urmă nu se poate prevala de efectele excepției de neexecutare. Excepția de neexecutare poate să se manifeste doar ca un instrument al justiției private, putând să producă efecte fără intervenția organelor judiciare având totodată un efect cominatoriu în ceea ce îl privește pe debitor.
Perspectiva procedurală ori judiciară ne-a relevat faptul că, odată invocată sub forma unui mijloc de apărare, în fața unei solicitări de executare silită în natură ori în față solicitării de daune- interese moratorii, excepția de neexecutare, de regulă, blochează temporar accesul la aceste remedii, bineînțeles dacă este în mod întemeiat invocată. Am încercat să argumentăm faptul că excepția își poate produce efectele ei specifice dincolo de situațiile în care ceea ce se solicită de la
partea debitoare este executarea în natură ori executarea prin echivalent, respectiv că poate reprezenta un impediment juridic și în calea rezoluțiunii.
În ceea ce privește termenul suplimentar de executare, am observat că, remediul nu se regăsește în enumerarea pe care prevederile art. 1.516 C.civ. o realizează, fiind mai degrabă analizat inclusiv de doctrină, în contextul condițiilor de acces la executarea silită în natură, la executarea prin echivalent ori la rezoluțiune. Am afirmat funcția duală a termenului de grație esențialmente provizoriu, care, pe de-o parte, este înțeles ca servind la acordarea celei de-a doua șanse debitorului în a executa benevol, respectiv drept condiție necesară pentru accesul la celelalte remedii, cum de altfel este și analizat de către doctrina naţională.
Am determinat legătura dintre termenul suplimentar de plată și celelalte remedii analizate prin condiționarea accesului creditorului la executarea silită în natură, rezoluțiune (uneori și la executarea prin echivalent) de acordarea în prealabil a unui termen rezonabil în vederea executării, în scopul de a salva raportul contractual și de a-i oferi debitorului șansa executării benevole.
Am insistat în acest context asupra faptului că punerea în întârziere ca manifestare concretă a termenului suplimentar de executare are drept scop executarea benevolă, voluntară și nu neapărat executarea în natură, aceasta din urmă reprezintă doar o consecință inerentă a modalității de aducere la îndeplinire a obligațiilor contractuale.
Xxxxxx XX a avut drept obiect de analiză dreptul de opțiune între remedii și potențiala legătură a acestuia cu o eventuală ierarhizare a remediilor.
Am observat în acest demers faptul că o parte a doctrinei precum și jurisprudența recentă a instanței supreme interpretând principius favor contractus, afirmă existența principiului executării silite în natură. În opoziție cu teoria de mai sus se află concepția egalității între remedii care semnifică că atât timp cât sunt îndeplinite condițiile substanțiale și procesuale pentru a accesa două sau mai multe remedii, stă în puterea creditorului opțiunea între acestea. Teoria implică și lipsa oricărei ierarhii ori subordonări între remedii, altele decât cele derivate din îndeplinirea condițiilor de acces.
În argumentarea acestei teze, pe care o agreăm, am prezentat următoarele:
• pacta sunt servanda reprezintă un principiu egal aplicabil tuturor remediilor, înțelesul noțiunii de obligativitate nefiind același, dar sursa este unică, indiferent de forma pe care executarea obligației o îmbracă în mediul exterior;
• executarea în natură nu a fost dintotdeauna un remediu la dispoziția creditorului neîndestulat prin urmare, argumentul istoric prezentat de către doctrina dreptului nu este neapărat de nesurmontat;
• punerea în întârziere nu are drept scop direct executarea în natură ci mai degrabă executarea voluntară.
• perspectiva economică face inutilă o asemenea abordare. Am argumentat că din punct
de vedere economic, forțarea executării silite în detrimentul celorlalte remedii poate să devină un demers extrem de păgubos pentru părţile implicate. Raportul contractual este unul relativ, care privește și interesează, ca regulă, părțile contractante iar intervenția statului trebuie să se grefeze pe voința părților și nu poate depăși ceea ce înseamnă protejarea intereselor acestora.
• rezoluțiunea contractului nu poate fi subordonată imposibilității executării silite în natură. Principiul alegat al executării silite în natură nu își poate găsi aplicare în cazul în care partea nesatisfăcută solicită rezoluțiunea contractului.
Am concluzionat că principiul executării în natură nu trebuie înțeles ca o obligație pentru creditor de a apela întotdeauna și cu prioritate la executarea silită în natură, atunci când el nu își dorește acest lucru, ci mai degrabă că el are această posibilitate, fără a fi limitat la ea.
În continuare, răspunzând la dilema naturii juridice a dreptului de opțiune, am apreciat că acesta este mai degrabă un drept de creanță cu conținuturi alternative, decât unul pur potestativ cum îl cataloghează o parte de doctrinei. Xxxxx preferabilă teoria potrivit căreia atunci când creditorul alege unul dintre mecanismele instituite prin prevederile art. 1516 C.civ. își exercită dreptul subiectiv de creanță, și că consumarea opțiunii dintre formele posibil alternative se realizează doar odată cu realizarea acestuia prin una dintre modalitățile de constrângere pe care legiuitorul le-a reglementat.
Cercetarea noastră a avut în vedere și investigarea limitelor dreptului de opțiune precum și modalitatea în care pactele comisorii pot influența felul în care opțiunea se manifestă. Ne-am întrebat dacă este posibilă revocarea opțiunii ulterior sesizării instanței cu o acțiune în executare silită respectiv după obținerea unei hotărâri definitive, iar răspunsul găsit a fost unul pozitiv. Apreciind că epuizarea dreptului la executarea silită în natură intervine doar dacă debitorul și-a executat efectiv prestația asumată ori dacă aceasta a fost dusă la îndeplinire prin mijlocele substitutive, simpla pronunțare a unei hotărâri judecătorești fie ea si definitivă nu ar putea avea acest efect al epuizării opțiunii, aclamat de o parte a doctrinei juridice.
În final, am examinat problematica cenzurării opțiunii manifestate, arătând că dreptul
de opțiune între diferitele remedii fie el considerat potestativ sau nu, poate face obiectul analizei instanței din perspectiva unui eventual abuz de drept.
În acest demers am analizat unele manifestări concrete ale dreptului de opțiune care ar putea să fie catalogate drept abuzive și am încercat să stabilim care este sancțiunea care ar putea interveni în cazul acestora:
• invocarea unui pact comisoriu în mod tardiv ori formularea unei declarații de rezoluțiune unilaterală pentru o neexecutare derizorie;
• solicitarea executării în natură atunci când costurile executării sunt vădit disproporționate;
• invocarea excepției de neexecutare față de o neexecutare de mică însemnătate;
• manifestarea opțiunii de o manieră intempestivă cu încălcarea obligației de coerență contractuală.
Comun acestor situaţii, am apreciat că sancțiunea specifică care intervine în cazul în care instanța apreciază că dreptul de opțiune a fost manifestat în mod abuziv constă, în primul rând, în lipsirea de orice eficienţă a opțiunii prin blocarea dreptului exercitat cu rea-credinţă.
Xxxxxx X, a fost dedicat exclusiv concluziilor finale, care sistematizează, într-o manieră sintetică, concepția prezentată în privința remediilor contractuale și mai cu seamă a soluțiilor practice derivate din aceasta.
§3. Concluzii
Procesul de cercetare întreprins a determinat schimbări majore asupra perspectivei inițal avute referitor la conținutul noțiunii de executarea silită în natură și felul în care aceasta interacționează cu celelalte remedii contractuale. La debutul procesului, entuziasmul nostru referitor la importanța desăvârșită a acestei instituții ne-a determinat să apreciem că principiul executării în natură este unul riguros și nu permite prea multe posibilități de derogare de la liniile lui ghidatoare.
Timpul petrecut în cercetare și analiza întreprinsă ne-au demonstrat că lucrurile nu se așează tocmai în paradigma aceasta, apreciind într-ul final că ridicarea executării silite în natură la rang de principiu nu răspunde întocmai rigorilor actuale.
Cuprinsul lucrării
Titlul I. Remediile executării silite în natură
Capitolul I. Introducere în executarea silită în natură
⸹1. Evoluția executării silite în timp și spațiu
⸹1.1. Perioada preclasică și clasică a dreptului roman
⸹1.2. Perioada Evului Mediu
⸹1.3. Dreptul modern spaniol
⸹1.4. Codul civil francez 1804
⸹1.5. Dreptul olandez(1833-1933)
⸹2. Câteva modele de drept comparat
⸹2.1. Modelul de drept olandez
⸹2.2. Common law
⸹2.3. Modelul de drept francez
⸹2.4. Codul civil al provinciei Québec
⸹2.5. Modelul de drept german
⸹2.6. Reglementări internaționale
⸹2.6.1. Convenția de la Viena
⸹2.6.2. Principiile UNIDROIT
⸹2.6.3. Principiile Dreptului european al contractelor(PECL), Proiectul cadrului comun de referință(DCFR)
⸹3. Concluzii intermediare
Capitolul II. Considerații generale cu privire la obligațiile civile
⸹1. Definiția obligației
⸹2. Clasificarea obligațiilor
⸹2.1. Clasificarea obligațiilor din punct de vedere substanțial
⸹2.1.1. După origine
⸹2.1.2. După obiect
⸹2.1.3. După structura raportului obligațional
⸹2.1.4. După sancțiune
⸹2.1.5. După efect
⸹2.2. Clasificarea obligațiilor din punct de vedere procesual
⸹2.2.1. Obligații monetare
⸹2.2.2. Obligații de a face
⸹2.2.3. Obligații de predare
⸹2.2.4. Obligații de a face cu prestație fungibilă
⸹2.2.5. Obligații de a face care implică faptul personal al debitorului
⸹2.2.6. Obligații de a nu face
⸹2.2.7. Obligații evaluabile în bani/neevaluabile în bani
⸹3. Concluzii intermediare
Capitolul III. Executarea silită în dreptul românesc
⸹1. Codul civil 1864
⸹2. Codul civil 2009
⸹2.1. Executarea silită în natură. Sancțiune ori remediu?
⸹2.2. Sediul materiei
⸹2.3. Condiții generale de exercitare
⸹2.3.1. Neîndeplinirea integrală și la timp a obligației
⸹2.3.2. Punerea în întârziere a debitorului
⸹2.3.3. Prestația solicitată să fie posibilă
⸹2.3.4. Lipsa unor motive justificate pentru a refuza executarea
⸹2.3.5. Alte posibile impedimente în acordarea remediului
⸹3. Executarea silită a obligaţiilor de a da
⸹3.1. Obligaţia monetară
⸹3.2. Obligația de a transmite proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun individual determinat
⸹3.3. Obligația de a transmite proprietatea sau un alt drept real asupra unor bunuri de gen
⸹3.4. Situaţii specifice
⸹4. Executarea silită a obligaţiilor de a face
⸹5. Executarea silită a obligaţiilor de nu face
⸹6. Concluzii intermediare
Capitolul IV. Pseudo-executare silită în natură
⸹1. Executarea pe seama debitorului de către creditor ori terțe persoane
⸹1.1 Autorizarea creditorului prin însuși titlu executoriu
⸹1.2. Autorizarea creditorului în faza execuțională
⸹1.3. Punerea în întârziere a debitorului pentru executarea pe seama sa
⸹2. Remediu substitutiv. Hotărârea care ține loc de contract
⸹2.1. Natura juridică a remediului
⸹2.2. Funcționarea remediului
⸹2.2.1. Natura juridică a obligației
⸹2.2.2. Prescripţia dreptului de a sesiza instanţa
⸹2.2.3. Sesizarea instanței
⸹2.3. Condițiile de admisibilitate
⸹2.3.1. Condiții generale
⸹2.3.2. Ipoteze potențiale de inadmisibilitate
a) Neplata prețului stabilit prin promisiune
b) Vânzarea bunului altuia
c) Lipsa certificatului fiscal
⸹2.3.3. Situația bunurilor care nu se află în circuitul civil
⸹2.3.4 Situaţia specifică a terenurilor situate în extravilan.
⸹2.4. Natura juridică a acţiunii judiciare și modalitatea de concepere a dispozitivului hotărârii
⸹3. Concluzii intermediare
Capitolul V. Mijloace de constrângere a executării silite în natură
⸹1. Considerații generale. Perspectivă istorică.
⸹2. Penalități cominatorii ori daune-interese punitive?
⸹2.1. Domeniul de aplicare
⸹2.2. Natura juridică
⸹2.3. Mecanism de funcționare
⸹2.4. Situații specifice
⸹2.4.1. Executarea obligațiilor de a face specifice procedurilor de fond funciar
⸹2.4.2. Executarea obligațiilor de a face referitoare la
minori
⸹3. Amenzile judiciare şi cominatorii
⸹3.1. Amenziile judiciare
⸹3.2. Amenzile cominatorii
⸹4. Răspunderea penală
⸹5. Concluzii intermediare
Titlul II. Răspunderea contractuală și executarea silită în natură
(relație gen-specie sau remedii total diferite?)
Capitolul I. Semnificația noțiunii de „răspundere contractuală”
⸹1. Conceptul şi teoriile răspunderii
⸹2. Paradigma Codului civil român
⸹3. Înțelesul noțiunii de „răspundere”
⸹3.1. Răspunderea contractuală, în sens larg
⸹3.2. Răspunderea contractuală, în sens restrâns. Viziunea dreptului comparat
§3.4. Răspunderea contractuală în alte sisteme de drept.
⸹4. Concluzii intermediare
Capitolul II. Răspunderea civilă în viziunea proprie
⸹1. Concept si definiție
⸹2. Condițiile substanțiale ale răspunderii civile contractuale
⸹2.1. Neexecutarea obligației contractuale
⸹2.2. Prejudiciul şi legătura de cauzalitate
⸹2.3. Vinovăţia
⸹3. Condițiile formale ale răspunderii civile contractuale
⸹3.1. Punerea în întârziere
⸹3.2 Clauzele asupra răspunderii
⸹4.Executarea în natură versus răspunderea contractuală
⸹5. Concluzii intermediare
Xxxxxx XXX. Relația dintre executarea silită în natură și celelalte remedii
Capitolul I. Rezoluțiune/Reziliere/Reducerea prestaţiilor
⸹1. Natura juridică și mecanismul de funcționare
⸹1.1. Dreptul național
⸹1.2. Dreptul francez
⸹1.3. Dreptul german
⸹1.4. Common law
⸹1.5. Dreptul quebecoaz
⸹1.6. Concluzii intermediare
⸹2. Condițiile și efectele rezoluțiunii
⸹2.1. Condiţia(-ile?) de fond
⸹2.2. Efectele rezoluţiunii
⸹3. Reducerea prestațiile. Elemente specifice
⸹4. Compatibilitatea rezoluțiunii cu celelalte remedii
⸹5. Concluzii intermediare
Capitolul II. Excepţia de neexecutare şi termenul suplimentar de executare
⸹1. Excepția de neexecutare
⸹1.1. Noțiune și origine
⸹1.2. Domeniul de aplicare
⸹1.3. Condițiile neexecutării
⸹1.4. Efectele remediului
⸹1.5. Relația excepției de neexecutare cu celelalte remedii
⸹1.5.1. Excepția de neexecutare și executarea silită în natură. Problema compatibilităţii.
⸹1.5.2. Excepția de neexecutare și daunele- interese.Problema compatibilităţii.
⸹1.5.1. Excepția de neexecutare și rezoluțiunea/rezilierea. Problema compatibilităţii.
⸹2. Termenul suplimentar de executare
⸹3. Concluzii intermediare Xxxxxx XX. Dreptul de opțiune între remedii
Capitolul I. Dreptul la opțiune versus ierarhizarea remediilor
⸹1. Câteva repere de drept comparat
⸹2. Ierarhizarea funcțională a remediilor. Principiul favor contractus
⸹3. Concluzii intermediare
Capitolul II. Dreptul de opțiune
⸹1. Titularul și natura juridică a dreptului
⸹2. Momentul alegerii și revocabilitatea opțiunii
⸹3. Limitarea convențională a opțiunii
⸹4. Cenzurarea opțiunii manifestate
⸹4.1. Invocarea unui pact comisoriu în mod tardiv ori formularea unei declarații de rezoluțiune unilaterală pentru o abatere nesemnificativă. Sancțiunea.
⸹4.2. Solicitarea executării în natură atunci când costurile executării sunt disproporționate. Sancțiune.
⸹4.3. Invocarea excepției de neexecutare față de o neexecutare de mică însemnătate. Sancțiunea.
⸹4.4. Manifestarea opțiunii de o manieră intempestivă cu
încălcarea obligației de coerența contractuală. Sancțiunea.