Date Page
Date Page
2016-04-15 1 (4)
Cod de Conduită Moldcell pentru părți terțe - contracte de sponsorizare și donație
Compania Moldcell este un prestator de servicii de telecomunicații de top și o parte vitală a infrastructurii sociale și economice pe piețele unde operează. Prestăm servicii care ajută oamenii și companiile să comunice simplu și eficient, când și unde este nevoie. Valorile noastre: “Inspiră, Acționează, Învinge” constituie baza activității noastre zilnice.
Scopul nostru este să devenim o companie de clasă superioară, care oferă servicii și rețele de cea mai înaltă calitate. Compania Moldcell și-a asumat angajamentul să respecte acest Cod de Conduită pentru a ne asigura că noi, partenerii noștri de sponsorizare și primitorii contribuțiilor de la compania noastră suntem conștienți de așteptările și punctul nostru de vedere asupra sustenabilității.
Acest Cod de Conduită pentru părți terțe este în concordanță cu Codul de Etică și Conduită și se bazează pe documente internaționale: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convențiile Organizației Internaționale a Muncii, Convenția ONU împotriva Corupției și Declarația de la Rio cu privire la Mediu și Dezvoltare.
Toate companiile și toți angajații Moldcell trebuie să urmeze Codul de Etică și Conduită. De asemenea, toți Furnizorii sunt obligați cel puțin să urmeze solicitările egale ale Codului de Conduită pentru Furnizori. În plus, ne așteptăm ca partenerii de sponsorizare și primitorii fondurilor donate să întrunească standardele acestui cod pentru terțe părți. Acest cord este de asemenea valid pentru sub-contractorii partenerilor noștri de sponsorizare și primitorilor de fonduri, angajații și consultanții acestora, indiferent dacă aceștia sunt angajați permanenți, contractați temporar, angajați direct sau monitorizați.
1. Solicitări de ordin social
1.1 Drepturile omului
• Toți angajații, temporari sau permanenți, contractați de un partener de sponsorizare sau un primitor de fonduri sunt tratați cu respect și demnitate, le sunt respectate drepturile fundamentale ale omului.
• Libertatea de exprimare și datele personale ale angajaților, clienților și alte părți interesate sunt respectate.
• Discriminarea este interzisă, indiferent de motive și în mod specific pe bază de etnie, gen, orientare sexuală, statut marital, social sau parental, religie, motive politice, naționalitate, nevoi speciale, vârstă sau afiliere la sindicate.
• Nicio persoană care nu a atins vârsta minimă legală pentru angajare nu este angajată. Este strict interzis să fie folosiți copii sau minori sub vârsta legală de muncă sau cincisprezece (15) ani – oricare dintre acestea este mai înaltă. Angajații cu vârsta mai mică de optsprezece (18) ani nu vor face ture de noapte și nu vor depune eforturi grele sau periculoase.
1.2 Drepturi de muncă
• Toți angajații, temporari sau permanenți, vor avea un contract scris, într-o limbă pe care o înțeleg. Contractul va conține orele de muncă, compensații pentru lucrul extra-program, perioada de preaviz, salariul și periodicitatea plății.
• O săptămână normală de lucru nu va depăși 40 de ore, iar orele extra-program vor fi voluntare și nu vor depăși 12 ore pe săptămână, cu excepția cazurilor când alte puncte sunt indicate în contractele colective de muncă. Angajaților li se va asigura cel puțin o zi de odihnă, la fiecare șapte zile.
• Plata și termenii trebuie să fie corecți și să întrunească necesitățile de bază, care ar putea fi egale cu salariul minim prevăzut de legislația națională, inclusiv alocații și beneficii. Ratele de plată pentru orele extra-program vor fi mai mari decât salariile standard.
• Angajații vor fi informați și vor avea o înțelegere completă asupra condițiilor și drepturilor de angajare, într-o limbă pe care o înțeleg. Angajații vor fi încurajați și vor avea instrumentele necesare pentru a-și exprima îngrijorările fără a se teme de pedeapsă saurepresiune.
• Fișele de lucru, inclusiv detalii documentate despre munca periculoasă există, sunt actualizate și comunicate tuturor angajaților și consultanților. Toți angajații vor avea acces la lucruri de bază precum apă potabilă, toaletă și spații de odihnă sau dormitoare curate, sigure și potrivite pentru scopul acestora.
• Orice formă de lucru ne-voluntar este strict interzisă. Angajaților nu li se va solicita să lase depozite bănești, acte de identitate sau alte bunuri prețioase. Angajaților li se va permite să se miște liber și să părăsească sediul locului de lucru în afara orelor de lucru.
• Nimeni nu va fi subiect al pedepsei fizice, detenții ilegale, hărțuire sau abuz fizic, sexual sau psihologic. Nu sunt permise diminuări salariale în calitate de sancțiune disciplinară.
• Toți angajații sunt liberi să formeze și să devină membri de sindicat sau ai altor organizații reprezentative similare și să negocieze în mod colectiv.
1.3 Sănătate și securitate
• Munca în spații închise, operațiuni de ridicare, construcții/la sol/civilă; frecvențe radio, electrică și electronică, lucrul la înălțime; șofatul (acolo unde acesta e parte integrantă a
slujbei) trebuie să se conformeze standardului OHSAS 18001 sau echivalent. În cazcontrar, partenerul sau primitorul de fonduri va oferi companiei Moldcell un plan de implementare a unui standard echivalent.
• Mediul de lucru va avea condiții de lucru corecte, va fi sigur și sănătos, incluzând sănătatea fizică și psihosocială. Informație și instruire corespunzătoare privind mediul de lucru vor fi oferite angajaților inclusiv, dar fără a se limita la: securitatea anti-incendiară, mânuirea corectă a produselor chimice și echipamentelor, pregătirea pentru situații de urgență și prim ajutor.
• Măsuri corespunzătoare pentru a corecta și a preveni accidentele și traumele fizice, precum și bolile psihosociale vor fi întreprinse pentru a limita cauzele de pericol în mediul de lucru. Echipament corespunzător de protecție personală va fi oferit gratis angajaților. Incidentele și accidentele fizice și psihosociale vor fi documentate.
2. Solicitări anti-corupție
• Toate formele de corupție, inclusiv, dar fără a se limita la estorcare, mită, plăți de facilitare, nepotism, fraudă și spălare de bani sunt strict interzise.
• Nimeni nu va oferi, solicita, da sau accepta, direct sau indirect, o plată personală, un cadou sau un beneficiu în schimbul un tratament preferențial cu scopul de a influența o tranzacție de afaceri sau de a obține un avantaj personal sau în afaceri. Această prevedere include familiile și angajații Moldcell, partenerul, primitorul și sub- contractorul.
Un cadou înseamnă orice lucru de valoare, incluzând, dar fără a se limita la: evenimente, produse, servicii, mese, cazare, bani gheață, reduceri, premii, transport, vacanțe çi statut de membru.
• Angajaților Moldcell le este strict interzis să primească sau să ofere orice fel decadouri pe durata proceselor contractuale sau în relații cu funcționarii.
• Angajații departamentelor de Achiziții Moldcell pot accepta sau primi cadouri doar din partea Moldcell, dacă aceste cadouri au un obiectiv de afaceri clar, sunt corespunzătoare pentru natura relației de afaceri și au o valoare limitată. Evenimentele vor fi legate direct de afaceri. Toate cadourile vor fi înregistrate și vor fi considerate proprietate a companiei Moldcell.
• Competiția onestă și principiul piețelor deschise vor fi respectate, iar deciziile de afaceri nu vor fi motivate sau influențate de relații sau interese personale.
3. Solicitări de mediu
• Partenerul de sponsorizare sau primitorul de fonduri își va asuma angajamentul de a depune toate eforturile posibile pentru a reduce impactul negativ asupra mediului influențat de activitățile și transportul său, va avea o viziune de mediu axată pe prevenirea riscurilor, va aspira să mențină și să sporească biodiversitatea și va limita consumul de apă, mai ales în zonele de risc.
• Energia din resurse regenerabile va constitui întotdeauna o prioritate.
• Toate deșeurile vor fi tratate sau reciclate corespunzător, într-un mod ce poate fi documentat și urmărit.
• Evaluarea folosirii oricăror produse și substanțe chimice va fi realizată în mod constant, pentru a vedea dacă pot fi înlocuite cu alternative mai puțin periculoase. Produsele chimice vor fi mânuite și depozitate într-o formă sigură și corectă, asigurând minimizarea consecințelor negative de mediu. Produsele chimice folosite vor fi documentate.
4. Solicitări de conformitate
• Partenerul de sponsorizare sau primitorul de fonduri va indica acest Cod de Conduită în contractele cu sub-contractorii.
• La cerere, partenerul de sponsorizare sau primitorul de fonduri va participa la procesul de auto-evaluare realizat de Moldcell. Compania Moldcell are dreptul să auditeze felul încare partenerii, primitorii și sub-contractorii acestora respectă acest Cod de Conduită pentru Terțe Părți. Orice abateri identificate de la Codul de Conduită, un plan de acțiuni de corecție va fi oferit și aprobat de Moldcell.
• La cerere, partenerul de sponsorizare sau primitorul de fonduri va oferi date și informații pentru raportul anual și alte rapoarte Moldcell.
• Orice încălcare materială a solicitărilor din acest Cod de Conduită oferă companiei Moldcell dreptul de a încheia imediat orice contract cu partenerul de sponsorizare sau primitorulde fonduri vizat.
• Partenerul de sponsorizare sau primitorul de fonduri va informa Moldcell dacă descoperă o încălcare sau o suspectare de încălcare a Codului de Conduită. Aceasta nu va fi folosită împotriva partenerului sau primitorului de fonduri, dacă acesta acționează cu bună credință. Dacă o persoană observă, este informată sau suspectează orice activități ce violează Codul de Conduită, informația va fi raportată la adresa electronică: xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxx.xx.