REPUBLICA MOLDOVA CONSILIUL_RAIONAL TELENEȘTI MD-5801, or.Teleneşti, str.31 August, 9 tel: (258)2-20-58, 2-26-50, fax: 2-24-50
REPUBLICA MOLDOVA CONSILIUL_RAIONAL TELENEȘTI
MD-5801, or.Teleneşti, str.31 August, 9 tel: (258)2-20-58, 2-26-50, fax: 2-24-50
xxx.xxxxxxxxx.xx, xxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xx, xxxxx@xxxxxxxxx.xx
DECIZIE nr. 8/7
din 14 decembrie 2017
Cu privire la aprobarea acordurilor de colaborare dintre:
Consiliul raional și Organizația Necomercială Fundația Creștină „Xxxxx”,
Consiliul raional și Asociația Obștească „Concordia. Proiecte Sociale”
În scopul consolidării relațiilor de colaborare între sectorul non-guvernamental și Consiliul raional, având în vedere demersurile parvenite de la O.N. Fundația „Xxxxx”, respectiv A. O. „Concordia. Proiecte Sociale”, în conformitate cu prevederile art. 8 al. (1) al Legii nr. 837 din17.05.1996 cu privire la asociațiile obștești, art. 5 al. (1),(2),(3) al Legii nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă, având în vedere avizul pozitiv al Comisiei consultative pe probleme de administrație publică, în temeiul art. art. 43 al. 1 lit. (t), 46 al Legii nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, Consiliul raional,
Decide:
1. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Organizația Necomercială Fundația Creștină „Xxxxx” și Consiliul raional Telenești, conform prevederilor anexei nr. 1.
2. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Organizația Oștească „Concordia. Proiecte Sociale” și Consiliul raional Telenești, conform prevederilor anexei nr. 2.
3. Se deleagă Președintelui raionului, dreptul de a semna Acordurile de colaborare prevăzute la pct. 1 și 2 al prezentei decizii.
4. Executarea prezentei Decizii se pune în seama Vicepreședintelui raionului pe probleme sociale, Dna Ecaterina Furculiță.
5. Controlul asupra executării prezentei Decizii se pune în sarcina Președintelui raionului Xxx Xxxxx Xxxxxx.
Preşedintele şedinţei Xxxxxxx Xxxxxxxx
Secretarul Consiliului Raional Xxxxxx Xxxxx
Anexa nr. 1
la Decizia nr. 8/7 din 14 decembrie 2017
Între: ORGANIZAȚIA NECOMERCIALĂ FUNDAȚIA CREȘTINĂ „XXXXX”
și
Consiliul Raional Telenești
Considerând că realizarea unei uniuni mai strânse între reprezentanții societății civile și autoritățile publice locale care va contribui la ocrotirea și promovarea idealurilor și principiilor comune;
Considerând că unul dintre mijloacele prin care se atinge acest scop este încheierea de acorduri de colaborare;
Accentuând că succesul unei administrații publice locale responsabile și eficiente în fața cetățeanului poate fi atins printr-un angajament al autorităților locale și societății civile pentru a uni eforturile lor, a împărți experiența și a acționa în ansamblu;
Convinși că punerea în funcțiune a unui astfel de Acord în care autoritatea public locală și reprezentanții societății civile participă în egală măsură, vor contribui în mod semnificativ la dezvoltarea unui proces dinamic în vederea valorificării unei autonomii locale veritabile;
Am convenit asupra celor ce urmează:
Fundația Creștină „Xxxxx” (în continuare - Fundație) va organiza și desfășura anumite activități, în următoarele domenii:
Ajutorarea oamenilor aflați în dificultate;
Drepturilor omului, valorilor și demnității umane;
Educație și învățământ;
Asistență și protecție socială;
Ocrotirea sănătății;
Organizarea mecanismelor necesare pentru realizarea activităților de caritate
Coordonarea și realizarea altor acțiuni care nu contravin statutului Fundației și actelor normative în vigoare.
Genul de acțiuni specificat în pct. 2 vor fi coordonate cu Consiliul Raional Telenești (CRT) prin intermediul Direcției Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei (în continuare - DASPF), Direcția Generală Educație (DGE) şi finanţate în dependenţă de posibilităţile financiare ale CRT.
Fundația va furniza orice informații care prezintă interes pentru CRT obținute în rezultatul acţiunilor desfăşurate conform statutului acesteia.
Reprezentanții Fundației pot participa la ședințele CRT unde vor fi puse în dezbatere probleme ce vizează ambele părți.
Acțiunile sociale de interes raional desfășurate de către Fundație vor fi coordonate în prealabil cu DASPF ori cu DGE, în dependență de specificul activității preconizate.
Părțile vor dezvolta cooperarea prin obținerea unor granturi comune de la finanțatori autohtoni cât și din exterior.
Părțile pot extinde volumul colaborării prevăzute în prezentul Acord pentru a include și alte activități ce nu contravin legislației în vigoare și scopurilor statuare ale Fundației.
Prezentul Acord poate fi modificat doar cu acordul ambelor părți.
Prezentul Acord se încheie pe un termen de 1 an și se va prelungi în mod automat pentru următorul termen dacă nu vor interveni alte propuneri din partea parţilor semnatare.
Fiecare din părțile prezentului Acord, au dreptul de a rezilia acordul, în caz de nerespectare a obligațiilor de către partea adversă.
Prezentul Acord este întocmit în 3 exemplare.
RECHIZITELE
BANCARE ŞI ADRESELE
JURIDICE ALE PĂRŢILOR
Adresa poştală: or. Telenești, str. 31 August nr.9 |
Adresa poștală: or. Telenești, str. Renașterii nr. 49 |
||
Telefon: 025822293 |
Telefon:000000000 |
||
Cont de decontare: XX00XXXXXX00000000000000 |
IBAN: XX00XX000000000000000000 B. C. „Moldova Agroindbank”, filiala Telenești |
||
Banca: MF Trezorăria de Stat |
cod bancar: XXXXXX0X000 |
||
Adresa poştală a băncii: |
cod fiscal: 1017620004223. |
||
Cod: TREZMD2X |
|
||
Cod fiscal: 1007601005556 |
|
||
Preşedintele raionului Teleneşti Xxxxx Xxxxxx
___________________ (semnătura) ”___”_______________2017 LȘ. |
Conducătorul Fundației Creștine „Xxxxx” Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx _____________________ (semnătura) ”____”____________2017 LȘ. |
|
CONSILIUL RAIONAL
TELENEȘTI
Între: asociația obștească „concordia. proiecte sociale”
și
Consiliul Raional Telenești
Aprobat
Prin decizia Consiliul Raional
Telenești
Nr. 8/___din14 decembrie 2017
Aprobat
Prin decizia AO ”Concordia. Proiecte Sociale”
Nr.8/7 din 14.12.17
Telenești 2017
Anexa nr. 2
la Decizia nr. 8/7 din 14 decembrie 2017
Între: asociația obștească „concordia. proiecte sociale”
și
Consiliul Raional Telenești
Consiliul Raional Telenești (în continuare - Consiliul), situat pe adresa: or. Telenești, str. 31 August nr.9, cod fiscal 1007601005556, cont bancar XX00XXXXXX00000000000000 reprezentat de către Xxx Xxxxx Xxxxxx, în calitate de Președinte al raionului;
și
Asociația Obștească A.O. „Concordia. Proiecte Sociale”, înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, nr. 1011620006720 din 26.03.2004, în persoana președintelui Xxxx Xxxxx Xxxxxxxxxxxx;
PREAMBUL
Consiliul Raional și A.O. „Concordia. Proiecte Sociale”, denumite în continuare „Părți”,
Activând în conformitate cu:
Legea asistenței sociale nr. 547-XV din 25.12.2003;
Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123 din 18.06.2010;
Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006;
Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc şi a copiilor separați de părinţi nr. 140 din 14.06.2013;
Legea Republicii Moldova nr. 338-XIII din 15.12.1994 privind drepturilor copilului;
Hotărîrea Guvernului nr. 1246 din 16.10.2003 despre aprobarea Regulamentului-tip
cu privire la funcționarea cantinelor de ajutor social.
Bazîndu-se pe:
Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948);
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (1951);
Convenția ONU privind Drepturile Copilului (1989);
Carta Socială Europeană (1996).
Exprimând dorința de a stabili un parteneriat viabil, transparent, eficient și de lungă durată;
Reafirmînd susținere reciprocă în implementarea strategiilor naționale și a planului de acțiuni privind implementarea „Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020” și altor acte de politici relevante;
Avînd drept scop asigurarea protecției, promovarea și respectarea drepturilor beneficiarilor la nivel național și local, precum și îmbunătățirea calității vieții persoanelor dezavantajate din Republica Moldova,
Se obligă să conlucreze în domeniile:
Consolidării sistemului de protecție al copiilor și al persoanelor vârstnice din raionul Telenești, prin crearea și dezvoltarea serviciilor calitative sociale în vederea respectării și promovării drepturilor copiilor și familiilor social dezavantajate;
Dezvoltării serviciului social Cantină de ajutor Social din raion.
c. Creării și extinderii serviciilor sociale Cantine de Ajutor Social (Cantină – în continuare) din s. Mîndrești.
d. Promovării serviciilor sociale de calitate în beneficiul copiilor, tinerilor și a familiilor, dezvoltând servicii pentru copii, persoane vârstnice și familii social – vulnerabile, care să asigure respectarea drepturilor persoanelor și să fie în conformitate cu standardele naționale și internaționale din acest domeniu.
Consiliul raional și A.O. ”Concordia. Proiecte Sociale” sunt de acord să consfințească în prezentul document viziunea lor comună cu privire la:
Dezvoltarea și susținerea serviciului social de Cantina de ajutor social din s. Mîndrești, raionul Telenești.
Și angajamentul asumat în vederea asigurării respectării drepturilor beneficiarilor, obligând-se să colaboreze în acest scop în spiritul încrederii, transparenței, respectului și responsabilității reciproce în vederea implementării prevederilor prezentului Acord și atingerii rezultatelor concrete constatate de ambele părți semnatare ale Acordului.
ACORDUL
Acordul este prezentul document obligatoriu pentru Părțile semnatare valabil în perioadă menționată de timp. Prezentul Acord poate fi complementat și adnotat cu diverse anexe, care vor constitui părți integrate.
De îndată ce prezentul Acord va intra în vigoare și va deveni unul valabil pentru Părțile semnatare, acesta va fi supliment cu mai multe Contracte bilaterale specifice referitoare la crearea și finanțarea serviciilor noi dezvoltate, în corespundere cu obiectivele Acordului, încheiate între Părți și/sau structurile autorităților administrației publice locale, desemnate responsabile de implementarea proiectelor care fac obiectul prezentului Acord.
OBIECTUL ACORDULUI
Implementarea următoarelor servicii în raionul Telenești:
Serviciul Social de Cantină de ajutor social din sat. Mîndrești.
Stabilirea responsabilităților Părților în legătură dezvoltarea serviciilor sociale din cadrul raionul Telenești, care vor activa în parteneriat cu A.O. „Concordia. Proiecte Sociale”.
Stabilirea mecanismelor și procedurilor în legătură cu dezvoltarea serviciilor sociale din raionul Telenești.
Consolidarea sistemului de protecție al copilului și a persoanelor vârstnice în raionul Telenești.
Dezvoltarea serviciilor sociale calitative, în vederea asigurării respectării și promovării drepturilor copilului în conformitate cu necesitățile copiilor vulnerabili și familiilor lor.
PRINCIPIILE ACORDULUI
În procesul de realizare a prevederilor prezentului Acord, Consiliul raional și A.O. „Concordia. Proiecte Sociale” se angajează să acționeze în interesul superior al beneficiarilor, ghidând-se de următoarele principii:
Respectare și promovarea interesului suprem al copilului;
Cooperare și parteneriat;
Transparență și deschidere;
Corectitudine și responsabilitate;
Nondiscriminare și confidențialitate;
Eficiență și durabilitate.
COMPONENTELE COOPERĂRII
Părțile semnatare vor contribui la prestarea serviciilor sociale: cantina de ajutor social.
Părțile semnatare vor conveni asupra distribuțiilor cheltuielilor pentru menținerea serviciilor deschise, sub forma Anexelor, care vor fi parte integrala a prezentului Acord.
5. CONTRIBUȚIILE PĂRȚILOR SEMNATARE
5.1. Pentru Serviciul de Cantină de Ajutor Social din s. Mîndrești, A.O. ”Concordia. Proiecte Sociale” se obligă:
Să asigure suport material (bunuri mobile), și suport metodologic serviciului social conform standardelor minime prevăzute de legislația Republicii Moldova;
Să elaboreze și aprobe Regulamentele de organizare și funcționare a serviciilor, în coordonare cu administrația publică locală și Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Telenești (DASPF – în continuare).
Să presteze servicii în conformitate cu Regulamentul și anexele acestuia aprobate;
Să angajeze personalul și să asigure salarizarea în conformitate cu prevederile cadrului normativ în vigoare, cu posibilă preluare ulterioară a angajaților de către administrația publică locală de nivelul I sau II;
Să asigure formarea inițială și continuă a angajaților prin instruiri, cursuri și formări în vederea eficientizării activității personalului și acordarea unor servicii sociale calitative;
Să stabilească la fiecare 6 luni ședințe cu participarea părților implicate în crearea și funcționarea serviciului în vederea identificării rezultatelor obținute, obstacolele întâlnite și oportunitățile de îmbunătățire ale parteneriatului încheiat;
Să sprijine financiar în limita posibilităților și a bugetului anual prestabilit Serviciu Social dezvoltat în parteneriat:
Să identifice împreună cu administrația publică locală de nivelul I și reprezentantul DASPF beneficiarii serviciului de Cantină de Ajutor Social;
Să participe la grupul de lucru de examinare a solicitanților (beneficiarilor) de Cantină de Ajutor Social;
Să ia decizia finală de admitere în serviciu, prin semnarea Ordinului de admitere de către șeful serviciului;
Să respecte normele etice – morale în raport cu beneficiarii, luând decizii și întreprinzând acțiuni în mod imparțial, nediscriminatoriu și echitabil, fără a acorda prioritate unor persoane sau grupuri în funcție de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială;
Să colaboreze cu autoritățile administrației publice locale în vederea prestării unor servicii sociale de calitate conform standardelor prevăzute de legislația în vigoare în localitate;
Să acrediteze serviciile în colaborare și cu suportul Direcției de Asistență Socială și Protecția Familiei și Administrația Publică Locală de nivelul I;
5.2.1. Pentru Serviciul de Cantină de Ajutor Social din s. Mîndrești, Consiliul Raional Telenești, prin intermediul Direcției Asistență Socială și Protecție Familiei Telenești se obligă:
Să susțină serviciile în soluționarea problemelor sociale, îndemnând comunitatea spre solidaritate, responsabilitate socială și implicare comunitară, înaintând propuneri spre îmbunătățirea calității serviciilor, contribuind la crearea unei imagini publice pozitive;
Să încurajeze instituțiile locale pentru o cooperare cu A.O. ”Concordia. Proiecte Sociale” întru dezvoltarea și asigurarea durabilității serviciilor;
Să contribuie la formarea inițială și continuă a angajaților Serviciului prin instruiri, cursuri și formări în vederea eficientizării activității personalului și asigurarea beneficiarilor cu servicii sociale de calitate;
Să susțină serviciul social Cantina de Ajutor Social cu surse financiare alocate prin intermediul Fondului Local și Republican de Susținere Socială a Populației;
Să examineze posibilitatea de a prevedea în comun cu APL I din s. Mîndrești, surse financiare pentru asigurarea durabilității serviciului de Cantină.
Să delege asistentul social comunitar din localitate să participe la elaborarea listei beneficiarilor serviciului social Cantină de Ajutor Social, să o transmită DASPF spre aprobare, iar ulterior va fi aprobată de către Primar și prezentată Șefei de Cantină;
Să participe prin intermediul asistentului social comunitar la perfectarea anchetelor sociale ale solicitanților serviciilor prestate de Cantina de Ajutor Social, în baza cererii depuse de aceștia către Primărie, cu anexele respective, şi le prezintă lunar spre examinare grupului de lucru, format din asistent social comunitar, șef Cantină Socială și reprezentanți din primăriei;
Să asigure de comun acord, pin intermediul lucrătorilor sociali ai DASPF livrarea prânzurilor, persoanelor social vulnerabile admise în serviciu;
Să participe la fiecare 6 luni la ședințe cu participarea părților implicate în crearea și funcționarea Centrului în vederea identificării rezultatelor obținute, obstacolele întâlnite și oportunitățile de îmbunătățire a parteneriatului încheiat;
Să respecte normele etice – morale în raport cu beneficiari, luând decizii și întreprinzând acțiuni în mod imparțial, nediscriminatoriu și echitabil, fără a acorda prioritate unor persoane sau grupuri în funcție de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială;
Să coopereze eficient și transparent cu A.O. ”Concordia. Proiecte Sociale” în procesul de implementare a acordului prin promovarea accesului la informație și beneficiile necesare pentru asigurarea calității, în luarea deciziilor, planificarea în conformitate cu legislația în vigoare al Republicii Moldova.
COMUNICAREA ȘI CARACTERUL CONFIDENȚIAL
În scopul implementării activităților Părțile:
Se angajează să asigure cooperare, comunicare și coordonarea eficientă, permanentă și continuă a acțiunilor pe parcursul implementării proiectelor;
Se obligă să faciliteze schimbul de informații și utilizarea informației pentru planificare, desfășurarea și monitorizarea activităților din cadrul proiectelor atât la nivel național, cât și local;
Convin asupra conținutului informațiilor, le difuzează în conformitate cu principiile și obiectul Acordului;
O parte a acordului nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte Părți:
Să facă cunoscut conținutul Acordului unei părți terțe, în afara acelor persoane, care sunt implicate în executarea acestuia;
Să utilizeze informațiile și documentele la care are acces în perioada de acțiune a acordului în alt scop decât acela de a-și îndeplini responsabilitățile;
Părțile păstrează confidențialitate în ceea ce privește orice chestiune sau informație pe care o vor deține ca rezultat al încheierii prezentului Acord.
7. MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA ACORDULUI
7.1 Modificarea și completarea prezentului Acord se face la inițiativa uneia din Părți. Toate modificările şi completările prezentului Acord sunt parte integrantă a lui și au valoare juridică egală cu acesta, cu condiția că vor fi perfectate în scris, sub forma anexelor sau Acordurilor adiționale şi confirmate prin semnătura şi ştampila Părţilor.
8. REZILIEREA ȘI ÎNCETAREA ACORDULUI
Prezentul Acord poate fi reziliat la iniţiativa unei Părţi, cu un preaviz de 30 zile calendaristice, în cazul în care sunt încălcate prevederile Acordului de către cealaltă Parte.
În cazul rezilierii Acordului, obligaţiile din cadrul Acordului încetează, cu excepţia celor scadente la data rezilierii.
Prezentul Acord încetează:
Prin Acordul comun al Părților cu semnarea Acordului de reziliere;
La expirarea termenului prevăzut în prezentul Acord ;
La cererea scrisă a uneia din Părţi, în cazul în care una din Părţi nu execută obligaţiile asumate;
Persoana juridică îşi încetează activitatea.
9. CLAUZE FINALE
9.1. Prin prezentul Acord, Părțile se obligă să îndeplinească cu bună-credință și în deplină măsură obligațiile asumate.
9.2. Părțile se obligă să se înștiințeze reciproc, prin notificare scrisă, despre orice modificare a adresei juridice, sediu, rechizite bancare în termen de 10 zile calendaristice de la data înregistrării acestora.
9.3.Toate notificările se vor efectua în scris, prin scrisoare recomandată, telefax, sau orice alt mijloc de comunicare, care permite confirmarea recepționării acesteia.
9.4. Părțile semnatare vor realiza obiectivele trasate, doar în cadrul unei colaborări eficiente și cu executarea responsabilităților asumate prin prezentul Acord.
9.5. Părțile de comun acord vor colabora pentru dezvoltarea și implementarea altor servicii sociale necesare pentru comunitate.
9.6. Părțile vor asigura vizibilitatea proiectului vizat de prezentul Acord, pentru comunitate și publicul larg, prin intermediul mass-media.
9.7. Administrația Publică Locală va transmite orice informație privind activitatea serviciilor sociale mijloacelor mass-media sau alte instituții din exterior, cu coordonarea prealabilă a A.O. ”Concordia. Proiecte Sociale”.
9.8. Toate divergențele apărute în legătură cu executarea clauzelor prezentului Acord se soluționează pe cale amiabilă.
9.9.În cazul în care părţile nu vor ajunge la un consens, litigiile vor fi soluționate pe cale judiciară în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
9.10. Prezentul Acord intră în vigoare la data de 14 decembrie 2017 și este valabil pe un termen de 1 an și se va prelungi în mod automat pentru următorul termen dacă nu vor interveni alte propuneri din partea parţilor semnatare.
9.11. Prezentul Acord conține 7 pagini și este întocmit în 3 exemplare originale în limba română, cu putere juridică egală, câte unul pentru fiecare Parte.
10. RECHIZITELE PĂRȚILOR:A.O. ,,CONCORDIA. PROIECTE SOCIALE” IDNO (Cod fiscal): 1011620006720 Sediu: MD-2004, Republica Moldova, or. Chişinău, str. X. Xxxxxxxxxx 13/1, Banca: BCR CHIŞINĂU S.A., filiala nr.2 Puşkin Cod bancă: XXXXXX0X000 Cont bancar: 2224201799 IBAN MD88RN00000000224201799
Președintele Asociației Xxxx Xxxxx Xxxxxxxxxxxx _______________________________________
/__________________/
L.Ş.
|
Consiliul Raional Telenești Adresa poştală: or. Telenești, str. 31 August nr.9 Telefon: 000000000 Cont de decontare: XX00XXXXXX00000000000000 Banca: MF Trezorăria de Stat Adresa poştală a băncii: Cod: TREZMD2X Cod fiscal: 1007601005556 Președintele Raionului Telenești Xxxxx XXXXXX ______________________________
/__________________/
L.Ş |