INSTRUCȚIUNI CĂTRE OFERTANȚI
Proiect: Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor
Cod SMIS: 128394
Nr. exemplare: 1
Nr. 29036/08.02.2024
APROB, PRIMAR
Xxxxxx XXXXX
INSTRUCȚIUNI CĂTRE OFERTANȚI
SECŢIUNEA I. AUTORITATEA CONTRACTANTĂ |
I.1) Denumire, adresă şi punct(e) de contact |
Denumire oficială: MUNICIPIUL SLOBOZIA Localitate: MUNICIPIUL SLOBOZIA, Str. Episcopiei, Nr.1, Slobozia, Cod poştal: 920023, tel.: x00 0000000000, Fax: x00 0000000000, E-mail: xxxxxxx.xxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx Punct(e) de contact: MUNICIPIUL SLOBOZIA În atenţia: Xxxxxxxxxx Xxxxxxx |
Data limită până la care se pot solicita clarificări: 16.02.2024 Data limită de răspuns la solicitările de clarificări: 21.02.2024 Data limită pentru depunerea ofertelor: 23.02.2024, orele 13:00 Solicitările de clarificări se vor transmite la adresa xxxxxxx.xxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx, iar raspunsurile la solicitările de clarificări vor fi publicate pe site-ul autorității contractante, atasate Anunțului publicitar, la adresa xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx, secțiunea Informați de interes public-Achiziții publice - Anunțuri achiziții publice |
SECŢIUNEA II. OBIECTUL CONTRACTULUI |
II. 1) Descriere |
Servicii de promovare a proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor” |
II.1.2) Tipul contractului şi locul de executare a lucrărilor, de livrare a produselor sau de prestare a serviciilor |
Servicii Locul principal de prestare: la sediul prestatorului; predare la sediul beneficiarului, Municipiul Slobozia. |
II.1.3) Descrierea succintă a contractului sau a achiziţiei/achiziţiilor |
Servicii de promovare a proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor”, conform caietului de sarcini Serviciile de promovare vor consta în: - Realizarea de afișe publicitare, bannere; - Realizarea de broșuri, pliante, hărți cu trasee de transport public/moduri nemotorizate de transport; - Promovarea prin spot-uri video/audio (TV/radio). |
II.1.4) Cod si denumire CPV (vocabularul comun privind achiziţiile) |
92200000-3 Servicii de radio si de televiziune (Rev.2); 79800000-2 Servicii tipografice şi servicii conexe (Rev.2) |
II.1.5) Vor fi acceptate variante (oferte alternative) |
da □ nu x |
II.2) Cantitatea sau domeniul contractului |
Valoarea estimată fără TVA: 83.500,00 lei fără T.V.A. |
II.3) Durata contractului sau termenul pentru finalizare |
Durata în luni: □□□□ sau în zile: (de la data semnării contractului de servicii) Prezentul contract se încheie pe toată perioada de implementare a proiectului, începând cu data semnării sale de către părțile contractante, producând efecte până la îndeplinirea corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate și realizarea sarcinilor contractuale menționate. Prestarea serviciilor de promovare se va derula începând cu data înscrisă în Ordinul Adminstrativ de Începere a Contractului, respectiv prima lună a contractului și până în ultima lună a Proiectului. În situația unor eventuale modificări ale perioadei de implementare a proiectului, se modifică în mod corespunzător și durata contractului de servicii de promovare, fără a se modifica prețul contractului. |
II.4.1. Ajustarea preţului contractului |
da □ nu x |
SECŢIUNEA III: INFORMAŢII JURIDICE, ECONOMICE, FINANCIARE ŞI TEHNICE |
III.1.1.a) Garanţie de participare |
da □ nu x |
III.1.1.b) Garanţie de bună execuție |
da x nu □ Cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 10% din valoarea contractului fără TVA. Garantia de bună execuţie se va constitui în conformitate cu art. art. 154 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și art. 40 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. |
III.1.2) Principalele modalităţi de finanţare şi plată şi/sau trimitere la dispoziţiile relevante |
Buget local |
III.1.3) Legislaţia aplicabilă |
1. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare; 2. H.G. nr. 395/2016 Norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publică/acordului- cadru din legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare; |
3. Legea nr. 101/2016 privind remediile si căile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrări si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, cu modificarile si completarile ulterioare; 4. Alte acte normative in vigoare cu implicare directa la elaborarea ofertei conform specificului contractului: Manualul de identitate vizuală aplicabil pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 (REGIO- Inițiativă locală. Dezvoltare regională)-Ediția februarie 2018 și Contractul de finanțare nr. 5368/ 11.05.2020); Alte legi și acte normative în vigoare din domeniul achizițiilor publice: vezi site xxx.xxxx.xx. La elaborarea ofertei, ofertanții vor avea în vedere formele consolidate ale tuturor actelor normative, normelor tehnologice și standardelor precizate în caietul de sarcini și în prezentele instrucțiuni. |
III.2) CONDIŢII DE PARTICIPARE - Documente de calificare |
III.2.1. a) Situaţia personală a ofertantului |
Informatii si formalităti necesare pentru evaluarea respectării cerintelor mentionate: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 (Motive de excludere) Modalitatea de îndeplinire 1. Completare și prezentare Formular nr. 11 - Declaraţie privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016; 2. Completare și prezentare Formular nr. 12 - Declaraţie privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 59 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (evitarea conflictului de interese). |
III.2.1. b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale |
Informatii si formalităti necesare pentru evaluarea respectării cerintelor mentionate Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidentă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitătile care fac obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire Documentele justificative, respectiv certificatul constatator emis de Oficiul Național Registrul Comerțului (ONRC), sau, în cazul ofertantilor străini, documente echivalente emise în tara de rezidentă, urmează să fie prezentate odată cu oferta. Din Certificatul Constatator emis de ONRC trebuie să rezulte: -Obiectul de activitate al ofertantului; Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. -Informatiile cuprinse in Certificatul constatator trebuie sa fie reale/ actuale la data limita de depunere a ofertelor. Certificatul constatator va fi prezentat de catre toți operatorii economici participanți (ofertant, asociat, terț sustinător, subcontractantant) în original, copie legalizata, sau copie lizibilă cu mentiunea „conform cu originalul”. In cazul unei asocieri fiecare asociat este obligat să prezinte acest document pentru partea din contract pe care o realizează. |
III.2.2) Capacitatea tehnică și/sau profesională |
Cerința nr. 1 1. Experiența similară Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate |
Ofertantul trebuie să dovedească că a prestat în conformitate cu normele profesionale în domeniu si dus la bun sfârsit, în ultimii 3 ani, raportat la data limită de depunere a ofertelor, servicii similare (servicii de informare și publicitate, sau de promovare) în valoare cumulată de cel puțin 40.000,00 lei, valoare care se poate demonstra prin însumarea valorilor serviciilor prestate la nivelul a maximum 3 contracte. Modalitatea de îndeplinire Documentele justificative prin care operatorii economici pot dovedi îndeplinirea cerinței privind experienta similară sunt următoarele, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: - copii ,,conform cu originalul” dupa părțile relevante ale contractelor de servicii similare; - copii ,,conform cu originalul” după proces-verbal de recepție finală sau parțială; - recomandări din partea beneficiarului, în copie ,,conform cu originalul”; - documente constatatoare, în copie ,,conform cu originalul”. Din documentele prezentate trebuie să rezulte informațiile necesare verificării îndeplinirii cerinței privind experienta similara: - obiectul serviciilor; - beneficiarii, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau client privati; - valoarea, exprimata in lei fara TVA; - perioada (data de inceput si data de finalizare) in care s-au prestat serviciile; - daca serviciile au fost prestate în conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfârsit. Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alta moneda decat in lei, data la care se va calcula echivalenta leu/alta valuta va fi cea comunicata de B.N.R. la data publicarii anuntului publicitar. Ofertantii nerezidenti vor prezenta documentele respective insotite de traducerea autorizata a acestora în limba româna. Cerința nr. 2 Informații privind asocierea (dacă este cazul) Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate Oferta depusa de o asociere de operatori economici, trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: a) sa fie semnata de toti asociatii; b) sa includa un Acord de asociere; Acordul de asociere va indica participarea fiecaruia la executarea contractului si tipul de servicii care urmeaza a fi executate de fiecare dintre asociati; In cazul unei asocieri, fiecare asociat va prezenta documentele solicitate la Sectiunile III.2.1 si III.2.2. (Certificatul Constatator emis de ONRC și Experiența similară) Modalitatea de îndeplinire Documente justificative în cazul asocierii, dacă este cazul: Completare și prezentare Formular nr. 3-Acord de asociere; Cerința nr. 3 Informatii privind terț/terți susținător/ susținători (dacă este cazul) Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Daca îsi demonstreaza capacitatea tehnica si /sau profesionala invocând sustinerea acordata, ofertantul are obligatia de a dovedi ca a luat toate masurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un Angajament ferm în acest sens din partea tertului/tertilor. Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirma faptul ca va/vor sprijini ofertantul în vederea |
îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activitati pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul va prezenta documente transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator/ sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Modalitatea de îndeplinire Documente justificative în cazul terței suțineri, dacă este cazul: Completare și prezentare Formular nr. 4-Angajament ferm privind terța susținere; alte documente transmise de catre tertul/tertii sustinator/ sustinatori Cerința nr. 4 Informatii privind subcontractantul/ subcontractantii (daca este cazul) Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Ofertantul precizeaza in oferta partea/ părțile din contract pe care urmează sa le subcontracteze si datele de identificare ale subcontractantilor propuși. Modalitatea de îndeplinire Documentele justificative în cazul subcontractării, dacă este cazul: Completare și prezentare Formular nr. 5-Lista cu subcontractanții și specializarea acestora, Formular nr. 6-Acord de subcontractare |
IV. CRITERIUL DE ATRIBUIRE Prețul cel mai scăzut |
V. INFORMAȚII ADMINISTRATIVE |
V.1.) Xxxxxx în care se transmite oferta financiară RON |
V.2.) Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta |
Durata în luni: □□□ sau în zile: 90 (de la termenul limită de primire a ofertelor) |
VI. PREZENTAREA OFERTEI |
VI.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice |
Propunerea tehnica va fi întocmita si prezentata astfel încât sa asigure posibilitatea verificarii corespondentei acesteia cu documentatia tehnica, cu mentionarea punctuala, concisa si clara a modului de indeplinire a tuturor cerintelor solicitate prin documentatia de atribuire. Ofertantul are obligatia de a face dovada conformitatii propunerii tehnice cu cerintele impuse in documentația de atribuire si eventualele clarificari/ raspunsuri la clarificari privind documentația de atribuire (compusă din caiet de sarcini, instrucțiuni către ofertanți, anunț publicitar, formulare, proiect contract). Propunerea tehnica va cuprinde: - un comentariu al fiecarui capitol din caiet de sarcini, prin care sa se demonstreze corespondenta propunerii tehnice cu specificatiile respective, precum si modul concret de indeplinire al acestora; - Proiectul de contract (conform modelului din documentatia de atribuire) însusit prin semnatura reprezentantului legal/imputernicit al ofertantului; eventualele obiectiuni sau propuneri cu privire la completarea contractului cu clauze specifice se vor formula în scris, sub forma de clarificari, inainte de depunerea ofertei, ori se pot depune in cadrul ofertei, sub forma de propuneri de amendamente, pe care Autoritatea Contractanta isi rezerva dreptul de a le accepta sau nu; - Declarație privind respectarea legislatiei privind conditiile de mediu, sociale si cu privire la relatiile de munca pe toata durata de îndeplinire a contractului de servicii - Formular nr. 7; |
- Declaratie privind securitatea si sanatatea în munca - Formular nr. 8; - Declaratie cuprinzand informatiile considerate confidentiale - Formular nr. 9; - Graficul de îndeplinire a contractului. Informatii detaliate privind reglementarile care sunt în vigoare la nivel national si care se refera la conditiile de munca si protectia muncii, securitatii si sanatatii în munca, precum si entitatile juridice de la care se pot obtine: Inspectia Muncii, site-ul: xxxx://xxx.xxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxxxxxxxx.xxxx Propunerea tehnica va fi semnata pe fiecare pagina de persoanele împuternicite ale operatorului economic si va avea un caracter ferm si obligatoriu din punct de vedere al continutului pe toata perioada de valabilitate a ofertei. Orice referire din cuprinsul documentației de atribuire prin care se indică o anumită autorizare/ certificare/ atestare sau standard/ specificație etc. se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea „sau echivalent”. |
VI.2. Modul de prezentare a propunerii financiare |
Propunerea financiara trebuie elaborata astfel incat sa furnizeze toate informatiile cu privire la preturi, tarife si alte conditii financiare si comerciale legate de obiectul contractului, si va cuprinde toate cheltuielile legate de prestarea serviciilor. Propunerea financiara se va exprima în lei, fara TVA, cu evidentierea distincta a TVA, și va fi prezentata în conformitate cu Formularul nr. 10 - Formular de oferta, din Sectiunea Formulare, care reprezinta elementul principal al propunerii financiare, din care rezulta pretul pentru indeplinirea in totalitate a contractului de servicii, însoțit de o anexă cu detalierea modului de formare a prețului. Prețul ofertei este ferm, nu se ajustează. Autoritatea Contractantă informează operatorii economici asupra necesității de a preciza în mod clar care sunt acele informații din cuprinsul ofertei pe care le consideră confidențiale, dat fiind că dezvăluirea acestora către terți ar putea prejudicia interesele lor legitime, în special cu privire la secretul comercial și proprietatea intelectuală. Se va completa Declaratie cuprinzand informatiile considerate confidentiale - Formular nr. 9. |
VI.3. Modul de prezentare a Ofertei |
Ofertele vor fi transmise în format electronic, la următoarea adresă de email: xxxxxxx.xxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor menționată in Anunțul publicitar. Pentru a păstra confidențialitatea ofertelor și deschiderea acestora numai după expirarea termenului de depunere precizat în anunțul publicitar, documentele care compun oferta trebuie să fie arhivate și protejate cu parolă/cheie de criptare, astfel încât acestea să nu poată fi accesate. Ulterior transmiterii ofertei, ofertantul are obligația ca, în cel mult 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului limită de depunere a ofertelor, să transmită prin email la aceeași adresă unde a fost depusă oferta, parola/cheia de criptare pentru accesarea acesteia. Modalități de arhivare și criptare/parolare a documentelor transmise: 1. Arhivare ZIP/RAR: Ofertanții pot folosi o aplicație gratuită cum ar fi 7-Zip, Winrar sau orice aplicație similară pentru a arhiva documentele și a seta o parolă pentru a le proteja; 2. Criptare: Ofertanții pot folosi o aplicație gratuită, cum ar fi Encrypto sau orice aplicație similară, pentru a cripta documentele înainte de a le transmite prin email. Atenție: În cazul în care parola/cheia de criptare nu este recepționată în perioada solicitată, oferta va fi considerată neconformă. Ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. |
Limba de redactare a ofertei este limba româna, orice alt document prezentat în alta limba va fi însoțit de traducerea autorizata. În cazul în care operatorul economic își demonstrează îndeplinirea criteriilor privind capacitatea invocând susținerea unor terți, documentele de calificare vor fi depuse si de către susținătorii acestuia. De asemenea, aceste documente vor fi transmise si de către asociați sau subcontractanți, daca este cazul. Oferta va fi compusă din:Documente de calificare, Propunere tehnica, Propunere financiara (descrise la cap. III.2, VI.1, VI.2 din prezentele instrucțiuni). Lipsa Propunerii tehnice sau a Propunerii financiare duce la respingerea ofertei. Ofertanții au obligația de a numerota si de a semna fiecare pagina a ofertei, precum si de a anexa un opis al documentelor prezentate. Toate paginile ofertei unde au fost făcute amendamente/modificări/ completări înainte de transmiterea acestora vor fi semnate de persoana care semnează oferta. Dacă Ofertantul folosește prescurtări în textul ofertei pentru a denumi noțiuni tehnice sau alte noțiuni, acesta va oferi explicații într-o anexă. O ofertă care va fi prezentată în orice alt format poate fi respinsă ca inadmisibilă. Ștersăturile sau adăugirile sunt valabile numai în cazul în care acestea sunt asumate oficial (semnate și/sau parafate) de către persoana care semnează oferta. Pe lângă documentele de calificare, propunerea tehnica si propunerea financiara solicitate, se vor prezenta obligatoriu următoarele documente: a) Scrisoare de înaintare (Formular nr.1); b) Împuternicire scrisa din partea ofertantului (Formular nr.2). Oferta depusa după data si ora-limita de depunere a ofertelor nu se va lua în considerare. Riscul transmiterii ofertelor, inclusiv forța majoră, sunt suportate de către ofertant. |
Manager proiect, Responsabil achiziţie,
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxx