CONȚINUTUL CONTRACTULUI. CLAUZELE NEUZUALE

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE DREPT

CONȚINUTUL CONTRACTULUI. XXXXXXXX XXXXXXXX

Dublă perspectivă juridică și psihologică

- REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT -

Conducător de doctorat:

PROF. UNIV. XX. XXXXXXXX XXXXXX

Student doctorand:

XXXXXX XXX

Evoluția relațiilor social-economice din ultimii ani, caracterizată prin recrearea unor discrepanțe de forță între actorii contractuali și prin reînvierea dorinței de obținere a unui avantaj contractual profitând de orice circumstanțe – economice, juridice, sociale sau de orice altă natură, s-a manifestat, la nivelul contractelor, prin inserarea unor clauze nenegociate individual în convenții, de către partea aflată pe o poziție superioară.

În acest context, a fost necesară adaptarea mecanismelor juridice noilor provocări, apărând tendința de stabilire a unui set de reguli apte să combată clauzele nenegociate individual, ca modalitate eficientă de contracarare a abuzului de putere, prin înlăturarea pârghiilor de realizare a acestuia.

Anterior noului Cod civil, sistemul autohton beneficia de un mecanism de înlăturare a clauzelor nenegociate, în vederea combaterii abuzului de putere în contracte, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, care viza contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Cum mecanismul autohton inițial nu avea o adresabilitate generală, fiind incident doar în ipotezele în care părțile aveau anumite calități, profesioniști și consumatori, a fost necesară identificarea unui panaceu pentru înlăturarea clauzelor nenegociate, în vederea combaterii abuzului de putere în contracte.

Astfel, a apărut în cuprinsul Cod civil actual articolul 1203, care reglementează clauzele neuzuale și care au făcut obiectul prezentului studiu, împărțit în două titluri. Primul titlul este dedicat analizării clauzelor neuzuale din perspectivă juridică, iar cel de-al doilea analizării acestora din perspectivă psihologică.

În cuprinsul titlului întâi, având în vedere caracterul de noutate al instituției, care are o adresabilitate generală, spre deosebire de soluția reglementată de dispozițiile Legii nr. 193/2000, mi-am propus determinarea genezei, respectiv lămurirea regimului juridic al clauzelor neuzuale, în contextul în care le este dedicat un unic articol, respectiv art. 1203 Cod civil.

Apariția instituției clauzelor neuzuale concordă cu înlocuirea Codului civil Cuza cu noul Cod civil, operațiune care a presupus analizarea realității legislative, prin raportare la modelele altor state, dar și prin raportare la modele oferite de instrumentele de soft-law precum Principiile UNIDROIT, Principiile Dreptului European al Contractelor și DCFR – Draft Common Frame of Reference. Acestea cuprindeau, printre altele, și mecanisme prin care se urmărea înlăturarea efectelor clauzelor nenegociate individual.

Astfel, am apreciat că nu poate fi susținută teza potrivit căreia apariția reglementării autohtone a clauzelor neuzuale este efectul preluării unui model. Apariția acestei reglementări este rezultatul unei alinieri normative firești, cu atât mai mult cu cât modelul italian nu a fost preluat, ci a fost preluată doar enumerarea realizată în cuprinsul alineatului al doilea al dispozițiilor art. 1341, împreună cu cerința acceptării exprese și în scris a respectivelor clauze standard, soluția noului Cod civil fiind un model original tocmai ca urmare a preluării parțiale.

Fiind o structură originală, cu o reglementare specială, caracterizată printr-un articol unic, am considerat necesară lămurirea sensului noțiunii, a condițiilor în care astfel de clauze produc efecte, respectiv a consecinței neîndeplinirii condițiilor.

Prin clauze neuzuale, astfel cum sunt reglementate la acest moment, înțeleg acea categorie de clauze standard, dintre cele expres enumerate de legiuitor, cu potențial sporit de creare a unui dezechilibru contractual apt să îl favorizeze pe titularul acestora, care vor produce efecte doar dacă vor fi acceptate expres și în scris de cocontractantul aderent.

Astfel, se poate observa, pe de o parte, importanța apartenenței clauzelor standard la una dintre cele zece categorii expres și limitativ prevăzute de legiuitor, iar, pe de altă parte, condiția acceptări exprese și în scris.

În ce privește acceptarea expresă și în scris, apreciez că aceasta se poate realiza prin aplicarea a două semnături distincte, una prin care să se manifeste consimțământul la încheierea contractului și cea de-a doua, pentru realizarea unei acceptări individuale a clauzelor ce s-ar circumscrie dispozițiilor art. 1203 Cod civil, care se va putea realiza în dreptul clauzelor de interes, dar, în egală măsură, și într-o altă parte special destinată acestui scop, precum finalul contractului, unde ar putea fi enumerate xxxxxxxx a căror acceptare expresă și în scris se realizează.

Neîndeplinirea condiției acceptării exprese și în scris a clauzelor ce aparțin celor zece categorii limitativ enumerate conduce către nulitatea absolută parțială, consecința fiind înlăturarea respectivelor clauze din contract și înlocuirea lor cu dispozițiile legale incidente, având în vedere caracterul secundar al clauzelor anulate.

Revenind la enumerarea realizată de legiuitor, pentru că din aceste categorii vor face parte clauzele înlăturate, se poate constata că fiecare dintre respectivele categorii se bucură de o normă dedicată obiectului reglementat de respectivul tip de clauze (dacă nu cu titlu general, măcar cu titlu particular – e.g. contract de locațiune pentru posibilitatea reînnoirii tacite), cu

excepția celei dintâi dintre categorii, care, de altfel, este și cea mai cuprinzătoare – cea referitoare la clauzele de limitare a răspunderii.

În acest context, în care categoria clauzelor de limitare a răspunderii este una vastă, dublat de avantajul pe care codificarea unor clauze cu conținut predeterminat l-ar avea, precum și de necesitatea analizării situațiilor în care dispozițiile art. 1203 Cod civil ar putea deveni incidente, apreciez că ar fi necesară reglementarea în viitor a unui set minim de clauze, atât sub aspectul conținutului, cât și sub aspectul efectului.

Deși soluția nu este o noutate absolută, ar conduce la consolidarea circuitului juridic civil și la sporirea predictibilității rezultatului unei dispute dintre părțile contractante. Cu titlu de propunere, din pachetul minimal de clauze reglementate sub aspectul conținutului și efectelor ar putea face parte, pe lângă cele deja existente, o serie de clauze precum: clauza de indexare, clauza de hardship, clauza rebus sic stantibus, clauze de limitare sau înlăturare a răspunderii (ale căror premise de negociere sunt create de dispozițiile art. 1355 Codul Civil), acestea din urmă având deja un exemplu pilot, respectiv clauza penală, care am putea spune că este o clauză de cuantificare a răspunderii.

Suplimentar analizării manierei de funcționare a clauzelor neuzuale, în cuprinsul titlului întâi mi-am propus analizarea din perspectivă juridică a eventualelor vulnerabilități pe care le-ar avea reglementarea actuală a dispozițiilor art. 1203 Cod civil.

Cu această ocazie, a fost identificată o primă vulnerabilitate ce are la bază opțiunea legiuitorului pentru o enumerare limitativă. Este adevărat că fiecare dintre cele zece categorii de clauze alese de legiuitor este aptă să creeze un dezechilibru contractual semnificativ, perspectivă din care nu se poate pune problema criticării opțiunii legiuitorului, sub acest aspect.

Cu toate acestea, rămâne deschisă întrebare dacă enumerarea este aptă să răspundă nevoilor realității social-economice contemporane și, de ce nu, dacă va putea ține pasul cu vremurile. Or, o astfel de enumerare, așa cum am arătat, ar putea fi, pe de o parte, insuficientă și, pe de altă parte, capabilă să devină caducă.

Astfel, enumerarea ar putea fi insuficientă pentru că titularii contractelor standard și-ar putea exercita forța și prin intermediul altor clauze care ar scăpa filtrului rigid al dispozițiilor art. 1203 Cod civil, iar caducă pentru că titularii de clauze standard s-ar putea reprofila, urmărind atingerea acelorași scopuri, prin utilizarea altor instrumente.

Așa cum am argumentat în cuprinsul lucrării, apreciez că depășirea neajunsurilor anterior expuse, specifice enumerărilor limitative, ar putea fi realizată prin inserarea la finalul

enumerării limitative a unei categorii care să aibă caracter descriptiv, o potențială formulare fiind – precum și orice alte clauze care creează un avantaj nejustificat părții care le propune.

O a doua vulnerabilitate ar putea apărea în legătură cu condiția acceptării exprese și în scris, pe de o parte, din cauza poziției inferioare a părții aderente și, pe de altă parte, din cauza importanței relativ reduse a contractelor încheiate într-o asemenea manieră. Astfel, există riscul ca acceptarea expresă și în scris să fie pur formală, o consecința a aplicării celei de-a doua semnături, fără ca partea în beneficiul căreia a fost impusă cerința să obțină protecția pe care legiuitorul și-a propus să i-o ofere.

Ipoteza descrisă nu este una pur teoretică, ci este o realitate influențată de mai mulți factori: de contextul economic și social al încheierii unor astfel de contracte, de poziția inferioară a părții aderente, analizată intens în jurisprudența CJUE1, respectiv gradul mai scăzut de interes al aderentului la încheierea unor astfel de convenții care, de foarte multe ori, au drept scop satisfacerea unor nevoi curente2.

Consecința acestei realități ar fi că acceptarea expresă și în scris a xxxxxxxxx în discuție, de o manieră pur formală, ar conduce către salvarea xxxxxxxxx apte să creeze dezechilibre contractuale, pentru ipoteza clauzelor standard inserate în contracte ce nu intră sub incidența legilor speciale - Legea nr. 193/2000 și Legea nr. 72/2013.

Din această perspectivă, pentru a înlătura și această a doua vulnerabilitate, consider utilă inserarea unui filtru suplimentar, precum cel creat prin introducerea unor dispoziții legale care să impună cunoașterea de către partea aderentă, la momentul încheierii contractului, a clauzelor standard întocmite de cealaltă parte contractantă, pentru ca acestea să poată produce efecte juridice.

În urma unei asemenea completări, titularul clauzelor standard va fi determinat să își modifice strategia abordată la încheierea contractului. Acesta va fi nevoit să se asigure că

1 C-240/98 – Océano Grupo Editorial SA împotriva Xxxxx Xxxxxxxx Quintero (C-240/98) și Salvat Editores SA împotriva Xxxx X. Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxx (C-241/98), Xxxx Xxxx Xxxxxx Xxxxxxx (C- 242/98), Xxxxxxxx Xxxxxxxx (C-243/98) și Xxxxxx Xxxxx Xxxxx (C-244/98) – conexate și soluționate sub nr. C-240/98, C-168/05 – Mostaza Claro împotriva Centro Móvil Milenium SL, C-40/08 – Asturcom Telecomunicaciones împotriva Xxxxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxxx, C-243/08 – Pannon GSM Zrt. împotriva Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx, C-137/08 – VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Xxxxxx Xxxxxxxxx.

2 În acest sens se impune a fi observată cauza C – 488/06 P – L & D împotriva OHIM.

aderentul cunoaște xxxxxxxx, abia în acest context acceptarea expresă și în scris fiind o verificare suplimentară a voinței cocontractantului defavorizat.

Pentru a nu deveni o obligație prea costisitoare, apreciez utilă inserarea unei prezumții relative de cunoaștere a conținutului contractului de la momentul când xxxxxxxx ajung la adresa fizică sau de poștă electronică indicate de destinatar, fiind exceptată situația în care destinatarul ar face dovada că s-a aflat în imposibilitate de a lua cunoștință, din cauze neimputabile lui.

Introducerea unei asemenea prezumții ar avea un impact dublu: pe de o parte, titularul contractului standard nu ar fi împovărat excesiv (dublat de stabilirea unui nivel concret de implicare a aderentului) și, pe de altă parte, ar oferi aderentului posibilitatea de răsturnare a prezumției dacă, din motive neimputabile, nu ar fi putut cunoaște clauzele contractului, urmând să fie înlăturate clauzele ce produc dezechilibru contractual.

În cuprinsul celui de-al doilea titlu mi-am propus să analizez clauzele neuzuale în relație cu voința internă, respectiv eficiența cerinței impuse de legiuitor, aceea a acceptării exprese și în scris a unor astfel de clauze de către partea aflată pe o poziție inferioară.

Această analiză și-a propus să releve dacă structura reglementată de dispozițiile art. 1203 Cod civil este aptă sau nu să satisfacă în concret dezideratul urmărit, acela al temperării, dacă nu al înlăturării, abuzului de putere în contracte.

Ulterior creării contextului, prin definirea instrumentelor referite am procedat la utilizarea unei metode de cercetare specifice psihologiei, respectiv metoda chestionarului, prin intermediul căreia am adresat o serie de întrebări utilizatorilor a două aplicații aplicații mobile, SanoPass și Salarium, rezultatele fiind spectaculoase.

Astfel, aderarea la o structură contractuală este rezultatul unei direcționări a interesului printr-o puternică ghidare a afectului, care determină partea aderentă să își asume un set de reguli contractuale alcătuite exclusiv de cocontractantul său, obținându-se o orbire a conștiinței, astfel încât condiția de acceptare expresă și în scris impusă de dispozițiile art. 1203 Cod civil ar putea fi insuficientă pentru asigurarea protecției părții firave.

În urma prelucrării datelor a rezultat că, deși conținutul termenilor și condițiilor celor două aplicații cuprindea dispoziții care solicită acceptarea expresă, acestea au fost observate numai de douăzeci de procente dintre cei care au citit clauzele, în contextul în care restul de optzeci de procente, deși parcurseseră un mecanism care solicita manifestarea expresă a

consimțământului, au răspuns că este nevoie de intervenția legiuitorului pentru restabilirea echilibrului, fapt ce denotă neobservarea solicitărilor referitoare la consimțământ.

Astfel, a fost demonstrată teza referitoare la vulnerabilitatea mecanismului reglementat de art. 1203 Cod civil pentru ipoteza în care acceptarea expresă și în scris a fost realizată mecanic, fără ca manifestarea specială a consimțământului să lase vreo urmă asupra aderentului.

Conchizând, deși dispozițiile art. 1203 Cod civil ar reprezenta o evoluție din perspectiva manierei de poziționare a legiuitorului față de adresanții normei, urmărind să le garanteze posibilitatea de a acționa deliberat, mecanismul demonstrându-și avantajele atunci când, urmare a trezirii conștiinței reflexive, partea s-ar opri de la acceptarea respectivelor clauze, apreciez că există două vulnerabilități ale acestei reglementări: una, reprezentată de enumerarea limitativă a clauzelor cu potențial vătămător, care ar putea conduce chiar la lipsirea de efect a acestor dispoziții și cea de-a doua, reprezentată de caracterul singular al cerinței acceptării exprese și în scris, care ar putea fi lipsită de efecte prin obținerea unui comportament formal din partea aderentului.