Impuls Leasing debuteaza in forta
Impuls Leasing debuteaza in forta
de Ager Press
Miercuri, 10 octombrie 2007, 0:00
Desi practic si-a inceput activitatea de mai putin de sase luni, IMPULS-Leasing Romania a devenit deja o prezenta din ce in ce mai vizibila pe o piata disputata de peste 250 de jucatori si care ar putea atinge in acest an valoarea de cinci miliarde de euro.
“Am semnat primul contract pe 24 aprilie si am incheiat luna septembrie cu aproximativ 4700 de contracte, corespunzand unui volum de finantare de 60 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro doar in trimestrul trei al anului, in mod traditional o perioada mai putin favorabila in industria noastra”, a declarat Xxxxxx Xxxxxxxxxx, Directorul General al IMPULS-Leasing Romania.
“Ne asteptam sa incheiem anul cu circa 8000 de contracte semnate si un volum de finantari de 100 de milioane de euro. Este o prognoza realista, intrucat ultimul trimestru este de regula cel mai bun din an pentru companiile de leasing”, a adaugat Xxxxxxxxxx.
In afara sediului central din Bucuresti, cei aproape 60 de angajati ai IMPULS-Leasing Romania lucreaza in prezent in cinci filiale teritoriale (Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Brasov si Constanta), urmand ca pana la sfarsitul anului sa se adauge retelei si Craiova.
In primul trimestru al anului viitor vor urma filialele din Pitesti si Ploiesti, iar pana la sfarsitul lui 2008 reteaua de birouri locale va ajunge la 11.
“Nu intentionam sa ne extindem mai mult de-atat”, a declarat Xxxxxxxxxx. “Functionam dupa principii intrucatva diferite fata de alte companii; punem accentul pe descentralizare, pe sisteme IT, pe viteza, flexibilitate si calitatea serviciilor.
Bunaoara, produsul nostru de varf - Leasing Automat, cu minimum de documente si contract incheiat in maximum 24 de ore - este foarte apreciat atat de clienti, cat si de cei peste 400 de dealeri cu care lucram, astfel incat ne putem dispensa de o prezenta fizica masiva in teritoriu”.
Planurile de crestere pe termen scurt vizeaza atingerea nivelului de 10000 de contracte semnate si o cifra de afaceri de 150 de milioane de euro in 2008, precum si un loc intre primii 10 jucatori din piata pana la finele anului 2009, obiective considerate mai degraba conservatoare de managementul IMPULS- Leasing.
Structura vanzarilor este una tipica pentru companiile de leasing romanesti, spune Xxxxxxxxxx - 70% autoturisme si vehicule utilitare, 25% camioane si remorci, 5% diverse echipamente.
“Pe termen mediu dorim sa echilibram portofoliul in sensul scaderii ponderii autoturismelor si vehiculelor utilitare la 60%, concomitent cu cresterea ponderii echipamentelor la 10% si a leasingului imobiliar la 5%. De altfel, am luat un start bun, semnand deja un prim contract de leasing imobiliar”, a mai spus directorul IMPULS-Leasing.
Autovehiculele din clasa mica si mijlocie domina categoria autoturismelor, in vreme ce in celelalte categorii primeaza utilajele si vehiculele destinate industriei constructiilor. Desi IMPULS-Leasing ofera si finantare pentru obiecte second hand, ponderea unor astfel de achizitii este de ordinul unui procent si practic zero in categoria autoturismelor.
Infiintata in decembrie 2006, Impuls Leasing Romania IFN SA este filiala romaneasca a companiei elvetiene Impuls Leasing International AG, avand drept unic finantator de grup Raiffeisenlandesbanks Oberosterreich AG.
Detoxifierea organismului
Scapa de toxinele acumulate in cel mai natural mod posibil!
Afla salariile reale din
Romania, pe XxxxXxxx.xx Statistici pe job, oras si domeniu.