Contract
CONDIȚII GENERALE PRIVIND accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice pe STÂLPII DE SUSȚINERE A REȚELEI LINIEI DE CONTACT TROLEIBUZE – PROPRIETATE PUBLICĂ CONCESIONAȚI ÎN FAVOAREA MEDITUR SA MEDIAȘ DIN RAZA LOCALITĂȚII MEDIAȘ în
vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii ori mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora.
TERMENI FOLOSIȚI ȘI SEMNIFICAȚIA LOR :
Operator de rețea - operatorul economic care deține în concesiune o infrastructură fizică prin utilizarea căreia se furnizează servicii de transport, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, infrastructura fizică de transport a drumurilor.
Infrastructură fizică - orice element sau parte componentă a unei rețele, precum și orice element necesar susținerii acesteia, cu excepția rețelelor de comunicații electronice, care pot fi utilizate pentru instalarea unei rețele de comunicații electronice fără a deveni ele însele elemente ale rețelei de comunicații electronice, cum ar fi STÂLPII.
Accesul la infrastructura fizică - dreptul oricărui furnizor de rețele publice de comunicații electronice de a avea acces la elementele de infrastructură fizică deținute în concesiune de operatorul de rețea, în scopul construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii și mutării rețelelor de comunicații electronice sau, acolo unde este cazul, a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora .
Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice,în sensul Legii nr 159/ 2016 – furnizori autorizați în condițiile legislației din domeniul comunicațiilor electronice.
Meditur SA Mediaș are calitatea de operator de rețea, dobândită prin concesiune în baza CONTRACTULUI DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL PRIN CURSE REGULATE ÎN MUNICIPIUL MEDIAȘ Nr. 1810/01.02.2019, HCL Mediaș nr. 53/ 2019 , adresa nr 19325 / 23.12.2019 a MUNICIPIULUI MEDIAȘ.
DATE DE CONTACT MEDITUR SA Mediaș : SEDIU: STR. ȘOSEAUA SIBIULUI NR. 100A ELEFON : 0000-000000,
FAX : 0000-000000
E-MAIL : xxxxxx@xxxxxxx.xx, xxxxxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx
OBIECTUL SI CONDIȚIILE DE EXERCITARE A DREPTULUI DE ACCES :
Dreptul de acces pe stâlpii rețelei de troleibuze asigură folosința asupra acestora și se exercită în condițiile ce vor fi stabilite, în conformitate cu prevederile Legii 159/ 2016 .
MEDITUR SA Mediaș deține în concesiune un număr de 586 stâlpi.
Caracteristicile elementelor de infrastructură pe care se exercită dreptul de acces și zonele în care se poate realiza dreptul de acces, limitările tehnice cu privire la exercitarea dreptului de acces, care rezultă din caracteristicile elementelor de infrastructură ori din uzul sau interesul public al acestora sunt prevăzute în Anexa 1.
Furnizorii de rețele de comunicații electronice beneficiază de dreptul de acces dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) exercițiul acestui drept nu contravine legilor speciale care stabilesc regimul juridic aplicabil respectivelor imobile proprietate publică ori uzului sau interesului public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză;
b) efectuarea lucrărilor în cauză nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism, de amenajare a teritoriului sau privind calitatea în construcții ori celor privind protecția mediului, a sănătății, apărării, ordinii publice și securității naționale, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză.
Condițiile stabilite în vederea exercitării dreptului de acces respectă principiile transparenței și obiectivității și vor fi nediscriminatorii față de toți furnizorii de rețele de comunicații electronice.
Dacă Meditur SA Mediaș intenționează să modifice ori să completeze condițiile stabilite, acesta are obligația de a publica proiectul modificării sau completării cu cel puțin 30 de zile înaintea datei adoptării.
PROCEDURA OBȚINERII DREPTULUI DE ACCES :
În vederea exercitării dreptului de acces solicitantul va trimite o cerere operatorului de rețea însoțită de toate documentele solicitate, arătând îndeplinirea condițiilor de acces.
Cererea de acces la infrastructura fizică a operatorilor de rețea va conține în mod obligatoriu următoarele:
a) datele de identificare și de contact ale furnizorului de rețele publice de comunicații electronice care intenționează să realizeze lucrările de acces la infrastructura fizică, inclusiv dovada autorizării;
b) descrierea tehnică a elementelor de rețea ce urmează a fi instalate;
c) zona în care se intenționează să se realizeze accesul și elementele de infrastructură fizică vizate;
d) durata estimativă a realizării lucrărilor;
e) condițiile în care se vor realiza intervențiile solicitantului, pentru întreținerea și reparația elementelor de rețea ce urmează a fi amplasate.
Cererea va fi însoțită de certificatul constatator eliberat de Registrul Comerțului, dovada autorizării calității de furnizor de rețele de comunicații electronice.
Entitatea sesizată va reține cererea spre soluționare, va analiza îndeplinirea condițiilor de acces prevăzute la art. 6 din lege și va comunica solicitantului soluția motivată, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii și a documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor de acces.
Operatorul de rețea poate refuza acordarea accesului la infrastructura fizică pe care o deține în concesiune doar în următoarele cazuri obiective și temeinic justificate:
a) limitările tehnice ale infrastructurii fizice la care a fost solicitat accesul, care nu ar permite instalarea sau operarea oricăror elemente ale rețelei publice de comunicații electronice;
b) lipsa spațiului disponibil pentru instalarea rețelei publice de comunicații electronice, inclusiv ca urmare a planurilor operatorului de rețea probate în mod concludent;
c) respectarea unor cerințe privind securitatea și sănătatea publică;
d) asigurarea securității și integrității celorlalte rețele și în special a infrastructurii critice naționale;
e) eliminarea riscului producerii unor interferențe semnificative care pot perturba serviciile furnizate cu ajutorul aceleiași infrastructuri fizice;
f) disponibilitatea unor mijloace alternative viabile, în condiții rezonabile și nediscriminatorii, de furnizare de gros a accesului la infrastructura fizică de rețea, oferite de operatorul de rețea și adecvate pentru furnizarea de rețele publice de comunicații electronice;
g) în cazul în care furnizorul de rețea publică de comunicații electronice nu și-a executat alte obligații de plată , anterioare față de operatorul de rețea;
Motivele care au determinat respingerea cererii de către operatorul de rețea se comunică furnizorului de rețele publice de comunicații electronice solicitant, în cel mult două luni de la data primirii unei cereri de acces complete.
În cazul în care operatorul de rețea refuză acordarea accesului la infrastructura fizică pe care o deține în concesiune ori dacă, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces complete nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile în care se realizează accesul, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului în conformitate cu prevederile cap. V din lege și stabilirea, după caz, a modalităților și condițiilor, inclusiv cele privind tarifele, în care se va realiza accesul la infrastructura fizică.
În situația în care părțile unui contract de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică a operatorilor de rețea nu ajung la un acord cu privire la modificarea clauzelor contractuale privind modalitățile și condițiile, inclusiv cele tarifare, în care se realizează accesul la infrastructura fizică deținută în proprietate, administrare sau concesiune de către operatorii de rețea sau dacă operatorul de rețea împiedică executarea lucrărilor de acces, oricare dintre acestea poate sesiza ANCOM în vederea soluționării litigiului sau instanței competente în condițiile legii .
În vederea exercitării dreptului de acces operatorii de rețea au obligația ca, în termen de maximum două luni de la primirea unei cereri complete, să pună la dispoziția furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice informații privind amplasarea, traseul, tipul și utilizarea actuală a infrastructurii fizice, precum și un punct de contact.
Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, cu respectarea principiului proporționalității, pot solicita operatorilor de rețea informațiile respective, doar dacă acestea nu sunt disponibile prin punctul de informare unic de pe site-ul ANCOM.
Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice vor specifica în cerere zona în care intenționează să instaleze elemente ale unei rețele publice de comunicații electronice.
Operatorii de rețea pot refuza accesul la informații doar în cazurile în care acestea sunt disponibile prin intermediul punctului de informare unic ANCOM ori punerea la dispoziție a acestor informații ar afecta securitatea națională sau sănătatea publică, precum și securitatea și integritatea rețelelor.
Motivele care au determinat respingerea cererii de acces la informațiile prevăzute se comunică furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice solicitanți, în cel mult două luni de la data depunerii cererii.
În cazul în care operatorul de rețea nu pune la dispoziția furnizorului de rețele publice de comunicații electronice informațiile ,oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului în condițiile legii .
Lucrările de acces prevăzute de prezenta lege se pot efectua numai cu respectarea
prevederilor legale referitoare la:
a) amplasarea, proiectarea, autorizarea executării, executarea, utilizarea și postutilizarea construcțiilor;
b) proiectarea și amplasarea construcțiilor și a instalațiilor în zona rețelelor de energie electrică și gazelor naturale, drumurilor și în zona infrastructurii fizice feroviare, pe poduri, pasaje, viaducte și tuneluri rutiere, precum și în zonele supuse servituților de aeronautică civilă;
c) condițiile de amplasare a lucrărilor tehnico-edilitare și a stâlpilor pentru instalații în zona drumurilor și în zona infrastructurii fizice feroviare;
d) calitatea în construcții;
e) protecția igienei și a sănătății publice;
f) protecția mediului;
g) protecția muncii;
h) protejarea monumentelor istorice.
În măsura în care în anumite zone s-a instituit un regim de protecție prin documentațiile de amenajare a teritoriului și prin documentațiile de urbanism în ceea ce privește realizarea unor lucrări de acces, precum și în cazul zonelor supuse unui regim special, conform prevederilor legale, exercitarea dreptului de acces nu se poate realiza decât după obținerea acordului organismelor competente.
Obținerea avizelor sau a autorizațiilor necesare incumbă persoanei care solicită exercitarea dreptului de acces.
În zona drumurilor nu pot fi instalate infrastructuri fizice care:
a) restrâng ampriza drumurilor;
b) stânjenesc circulația autovehiculelor;
c) periclitează siguranța circulației, inclusiv prin reducerea vizibilității.
DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR :
Concesionarul – operator de rețea are următoarele drepturi:
a) în cazul în care accesul este constituit cu titlu oneros, să încaseze tariful datorat pentru exercitarea de către FURNIZOR a dreptului de acces, sumă care include atât contravaloarea folosinţei, cât şi, în măsura în care se produc prejudicii prin efectuarea lucrărilor, şi despăgubirea aferentă;
Tarifele se stabilesc cu respectarea dispozițiilor art. 19 alin. 2 din lege.
TARIFELE MAXIME VOR FI STABILITE PRINTR-O EXPERTIZĂ TEHNICĂ DE EVALUARE CE CONSTITUIE ANEXA 2 ȘI VOR FI PREVĂZUTE ÎN CONTRACTUL PĂRȚILOR .
Tarifele se datorează de furnizorii de rețelele de comunicații electronice doar operatorului de rețea cu care încheie contract în condițiile art. 6 alin. 12 din Legea nr 159/ 2016 .
Sumele cu titlu de tarif pentru exercitarea dreptului de acces, percepute se fac venit la bugetul propriu, în condițiile prevăzute de art. 6 alin. 12 din lege, HCL Mediaș nr 53/2019.
b) să beneficieze de readucerea în starea iniţială a imobilului afectat de realizarea lucrărilor de acces pe proprietate sau, prin acordul părţilor, să beneficieze de compensarea cheltuielilor necesare pentru aducerea în starea iniţială a respectivului imobil;
c) să fie notificat de FURNIZOR, cu cel puţin 30 zile lucrătoare în avans cu privire la accesul persoanelor împuternicite de FURNIZOR pentru efectuarea lucrărilor sau pentru desfăşurarea unor activităţi de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări, cu excepţia cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă;
d) să fie notificat, de FURNIZOR prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra imobilului sau, în lipsa acesteia, personal, cu privire la accesul persoanelor împuternicite de FURNIZOR pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii cu caracter de urgenţă pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav sau a unor lucrări de întreţinere ori de reparaţii impuse de asigurarea continuităţii furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice;
e) în cazul apariţiei motivelor întemeiate, să solicite FURNIZORULUI includerea în contract a unor clauze ce limitează exercitarea dreptului de acces în anumite zone sau pe anumite proprietăţi, astfel încât să nu fie afectată realizarea altor proiecte de utilitate publică, cu condiţia ca FURNIZORUL să îşi poată deservi reţeaua;
f) să interzică circulația și accesul în zonele restricționate stabilite de către operatorul de rețea la începerea lucrărilor.
CONCESIONARUL – operator de rețea are următoarele obligaţii:
a) să asigure accesul în termenele şi condiţiile convenite de Părţi şi în zonele de acces inclusiv prin eliminarea acelor împrejurări care ar putea împiedica exercitarea dreptului de acces în bune condiţii, astfel:
i. să garanteze liberul acces, în maxim 30 zile de la primirea unei notificări scrise din partea FURNIZORULUI, pentru persoanele desemnate de FURNIZOR, în vederea efectuării măsurătorilor pentru întocmirea proiectului de lucrări;
ii. să garanteze liberul acces, în maxim 30 zile de la primirea unei notificări din partea FURNIZORULUI, pentru persoanele desemnate de FURNIZOR şi pentru toate materialele, utilajele şi instalaţiile necesare atât la executarea lucrărilor de construcţii şi amenajări, cât şi a lucrărilor de asamblare, instalare, modificare,
operare, întreţinere şi reparare a reţelelor publice de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora;
iii. să pună la dispoziţia FURNIZORULUI toate informaţiile necesare legate de existenţa unor eventuale restricţii asupra utilizării imobilului, impuse de un terţ, în cazul în care acestea există;
b) să asigure, într-o manieră care să afecteze cât mai puţin aspectul exterior al concesiunii şi mediul înconjurător, tăierea arborilor sau arbuştilor, precum şi a ramurilor ori rădăcinilor care îngreunează sau ar îngreuna efectuarea lucrărilor de acces, la solicitarea în scris a FURNIZORULUI, pe cheltuiala FURNIZORULUI şi cu acordarea unei despăgubiri, conform actelor normative în vigoare, în situaţia în care nu există o soluţie alternativă, cu respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei mediului;
c) să semneze Xxxxxxxx verbal de începere a lucrărilor în ziua începerii lucrărilor; în cadrul Procesului verbal se vor menţiona starea fizică a imobilului, dotările şi utilităţile de care acesta beneficiază în momentul începerii lucrărilor, precum şi durata efectuării lucrărilor;
d) să efectueze reparaţiile necesare asupra imobilului pe toată durata Contractului, cu excepţia celor cauzate de exercitarea dreptului de acces;
e) să se abţină de la orice acţiuni sau inacţiuni, care ar avea drept consecinţă împiedicarea sau limitarea exercitării de către FURNIZOR a dreptului de acces;
f) să nu instaleze în incinta imobilului ori pe, deasupra sau sub imobilul respectiv echipamente tehnice care ar putea să afecteze buna funcţionare a reţelei FURNIZORULUI, fără acordul scris al acestuia;
g) să răspundă pentru evicţiunea totală sau parţială şi pentru viciile ascunse ale imobilului care împiedică exercitarea în bune condiţii a dreptului de acces;
h) să nu pretindă şi să nu primească nici un drept în legătură cu activitatea de afaceri a FURNIZORULUI, altul decât dreptul de a primi plăţile prevăzute în prezentul Contract;
i) să despăgubească FURNIZORUL în cazul în care, în exploatarea elementelor de reţele publice de comunicaţii electronice sau de infrastructură amplasate pe, deasupra, în sau sub imobil, apar defecţiuni tehnice din culpa operatorului de rețea;
j) să permită în cel mai scurt timp, fără întârzieri nejustificate, accesul persoanelor împuternicite de FURNIZOR, pe baza unei notificări comunicate telefonic operatorului de rețea în cazul în care se impune efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii cu caracter de urgenţă pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav sau a unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii impuse de asigurarea continuităţii furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice;
k) să acorde şi FURNIZORULUI eventualele condiţii mai favorabile, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de acces în favoarea unor terţi furnizori de reţele
publice de comunicaţii electronice prin contractele încheiate cu aceştia;
l) să asigure exercitarea dreptului de acces în condiţii la fel de comode pentru FURNIZOR în cazul în care, în vederea construcţiei de clădiri sau realizării de lucrări, solicită transferul reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, notificând în acest sens FURNIZORUL;
m) să permită ca lucrările efectuate în zona de protecţie a reţelei FURNIZORULUI să se realizeze în prezenţa reprezentanţilor acestuia şi în conformitate cu Regulile privind protecţia reţelelor de comunicaţii electronice şi executarea lucrărilor în zonele de protecţie şi pe traseele liniilor de comunicaţii electronice;
n) să permită, în urma unei cereri motivate, personalului furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, în condiții transparente, nediscriminatorii și proporționale, să inspecteze elementele de infrastructură fizică vizate în vederea instalării unor elemente ale rețelelor de comunicații electronice, care vor fi precizate, în mod obligatoriu, în solicitarea transmisă în acest sens.
Autorizarea accesului în vederea efectuării inspecției se va realiza în cel mult o lună de la data primirii solicitării, cu precizarea condițiilor în care urmează să se realizeze inspecția.
Operatorul de rețea poate refuza solicitarea de inspecție doar în cazurile în care aceasta ar afecta securitatea națională sau sănătatea publică, precum și securitatea și integritatea rețelelor.
Motivele care au determinat respingerea solicitării de autorizare a inspecției se comunică furnizorului de rețele publice de comunicații electronice solicitant în termenul de cel mult 1 lună .
În cazul în care operatorul de rețea nu autorizează efectuarea inspecției sau în cazul în care în termen de maximum o lună de la data primirii solicitării nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile de realizare a inspecției, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului în condițiile legii.
FURNIZORUL de rețele publice de comunicații electronice are următoarele drepturi:
a) să beneficieze de dreptul de acces în limite contractuale;
b) să împuternicească persoane care să efectueze lucrări de acces, inclusiv cele cu caracter de urgenţă, sau să desfăşoare activităţi de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări, aceste persoane au dreptul de acces numai în măsura în care este necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pe baza unei împuterniciri scrise din partea FURNIZORULUI şi cu acordul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra imobilului sau, în lipsa acesteia, cu acordul operatorului de rețea , exercitarea dreptului de acces se realizează cu respectarea clauzelor privind notificarea, prevăzute anterior;
c) să realizeze, după transmiterea unei notificări cu cel puţin două zile lucrătoare în
avans, operaţiunile în vederea exercitării dreptului de acces dacă în termen de 30 de zile de la primirea solicitării din partea FURNIZORULUI, operatorul de rețea nu efectuează aceste operaţiuni. Operaţiunile se vor realiza într-o manieră care să afecteze cât mai puţin aspectul exterior al proprietăţii şi mediul înconjurător;
d) să încheie acorduri de utilizare partajată a infrastructurii (instalate conform prezentului Contract) cu alţi furnizori autorizaţi de reţele şi/ sau servicii publice de comunicaţii electronice cu condiția ca operatorul de rețea să accepte aceste acorduri;
e) să beneficieze de garanţia împotriva oricărei evicţiuni totale sau parţiale;
f ) să fie notificat despre intenţia operatorului de rețea de a efectua lucrări asupra imobilului ce ar afecta reţelele de comunicaţii electronice sau elementele de infrastructură necesare susţinerii acestora, sau buna lor întreţinere ori care ar necesita transferul lor, cu cel puţin 30 zile lucrătoare înainte de data planificată pentru începerea lucrărilor;
g) de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi din zona de protecţie a reţelelor ce ar putea pune în pericol reţelele publice de comunicaţii electronice sau elementele de infrastructură necesare susţinerii acestora, sau persoanele care efectuează lucrări de construcţie (instalare), întreţinere, demontare, înlocuire, transfer sau retehnologizare a acestor reţele;
h) exercitarea dreptului de uz asupra unor imobile proprietate publică în vederea întreţinerii, demontării, înlocuirii, transferării cablurilor, echipamentelor şi a altor elemente de infrastructură asociată reţelelor respective, instalate în incinta acestor proprietăţi, cu titlu gratuit, cu excepţia cazurilor în care în urma acestor acţiuni au fost aduse prejudicii.
FURNIZORUL de rețele publice de comunicații electronice are următoarele obligaţii:
a) poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe întreaga perioadă contractuală, pentru pagubele produse imobilului prin efectuarea lucrărilor, din culpa sa;
b) să notifice în scris persoana care exercită dreptul de folosinţă asupra imobilului sau, în lipsa acesteia, operatorul de rețea , cu cel puţin 30 zile lucrătoare în avans, cu privire la exercitarea dreptului de acces de către persoanele împuternicite de FURNIZOR, cu excepţia cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă, caz în care notificarea se va face telefonic în condiţiile stabilite prin prezentul contract;
c) să obţină şi, la cererea TITULARULUI, să prezinte avizele/ autorizaţiile necesare pentru realizarea lucrărilor, după caz;
d) să semneze Procesul verbal de începere a lucrărilor în ziua începerii lucrărilor, după prezentarea avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru realizarea lucrărilor, după caz;
e) să efectueze lucrările de acces pe, deasupra, imobilului ce face obiectul prezentului Contract cu respectarea cerinţelor specifice de urbanism, de amenajare a teritoriului sau privind calitatea în construcţii ori a celor privind protecţia mediului, a igienei şi sănătăţii publice, a muncii, a regimului secret, a ordinii publice şi siguranţei naţionale;
f) să suporte în întregime cheltuielile cu privire la instalarea, modificarea, operarea, întreţinerea şi repararea reţelelor publice de comunicaţii electronice sau elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora;
g) să plătească suma contravalorii dreptului de acces în condiţiile stabilite prin prezentul Contract, sumă care include atât contravaloarea folosinţei, cât şi, în măsura în care se produc prejudicii prin efectuarea lucrărilor, despăgubirea aferentă;
h) să transfere elementele reţelelor de comunicaţii electronice sau elementele de infrastructură necesare susţinerii acestora, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, şi în condiţiile convenite de către părţi;
i) să respecte normele şi standardele tehnice aplicabile echipamentelor instalate pe, deasupra, imobilului ce face obiectul prezentului Contract;
j) să evite producerea unor daune reţelei de comunicaţii electronice sau elementelor de infrastructură necesare susţinerii acesteia, să nu afecteze, destinaţia sau dreptul de folosinţă asupra imobilului în cauză prin efectuarea lucrărilor de acces sau, în cazul în care au fost deja efectuate lucrări de acces asupra aceluiaşi imobil de către un alt furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice, să nu afecteze în mod permanent dreptul de folosinţă asupra imobilului, printr-o restrângere suplimentară determinată de efectuarea unor noi asemenea lucrări;
k) prin exercitarea dreptului de acces, FURNIZORUL nu va cauza schimbarea destinaţiei imobilului;
l) de a readuce în starea iniţială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăţi sau, prin acordul Părţilor, de a compensa operatorului de rețea cheltuielile determinate de aducerea în starea iniţială a proprietăţii afectate;
m) să prezinte operatorului de rețea lista persoanelor care vor avea acces la proiectarea, instalarea și întreținerea echipamentului reţelele de comunicaţii și va asigura acordul acestora pentru verificări în scopul obținerii de către aceștia a dreptului de acces;
n) să nu încheie acorduri de utilizare partajată a infrastructurii (instalate conform prezentului Contract) cu alţi furnizori autorizaţi de reţele şi/ sau servicii publice de comunicaţii electronice, fără acordul prealabil exprimat în scris a operatorului de rețea;
o) să aducă la cunoştinţă persoanelor care vor avea acces în vederea construirii (instalării), întreţinerii, demontării, înlocuirii, transferului sau retehnologizării reţelelor publice de comunicaţii electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, că în cazul obţinerii sau luării la cunoştinţă a unor informaţii ce constituie secret comercial să respecte regimul juridic al acestora şi să
nu le divulge persoanelor terţe, precum şi despre răspunderea juridică în cazul încălcării acestor reguli;
p) să nu instaleze camere de supraveghere sau alte mijloace tehnice de fixare a informației decât cu acordul expres și scris al operratorului de rețea;
r) să prezinte planul lucrărilor, împreună cu notificarea cu privire la exercitarea dreptului de acces;
s) furnizorul prealabil trebuie să ofere titularului toată informația despre echipamentul instalat;
ș) furnizorii de rețele publice de comunicații electronice au obligația de a asigura confidențialitatea informațiilor dobândite, conform legislației privind protecția secretului comercial. Informațiile obținute înainte, în timpul sau după finalizarea negocierilor unui contract de acces trebuie utilizate numai în scopul în care au fost furnizate, iar confidențialitatea informațiilor transmise sau stocate va fi respectată în toate cazurile. Aceste informații nu pot fi divulgate către niciun terț, cu excepția informațiilor solicitate de autoritatea de reglementare sau de alte instituții abilitate de lege;
t) persoanele care efectuează lucrări de instalare, mutare sau extindere a rețelelor de comunicații electronice au obligația de a marca traseele rețelelor, în condițiile stabilite prin normativele tehnice prevăzute la art. 29 alin. (2) din legea specială;
ț) După efectuarea lucrărilor impuse de exercitarea dreptului de acces pe imobilele aflate în concesiune ori după încetarea exercitării dreptului de acces, furnizorii de rețele au obligația de a repune în starea inițială respectivul imobil în condițiile, inclusiv termenele, stabilite prin contractul părților . Dreptul de acces pe proprietăți nu va afecta existența dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra imobilului respectiv ori asupra infrastructurii fizice care face obiectul dreptului de acces sau asupra rețelelor de comunicații electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora. Exercitarea dreptului de acces pe proprietăți nu va cauza schimbarea destinației imobilului decât în limitele necesare, cu respectarea legislației în vigoare, urmând a afecta cât mai puțin imobilul asupra căruia se constituie dreptul de acces.
Contractul părților :
Exercitarea dreptului de acces nu se poate realiza decât după încheierea contractului între părți.
CONDIȚII GENERALE PRIVIND accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice pe STÂLPII – PROPRIETATE PUBLICĂ CONCESIONAȚI ÎN FAVOAREA MEDITUR SA MEDIAȘ DIN RAZA LOCALITĂȚII MEDIAȘ în
vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii ori mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora constituie contractul – cadru și face parte integrantă din contractul părților.
Contractul încheiat în condițiile prezentului articol trebuie să prevadă cel puțin:
a) zonele în care este permis accesul, metodele de lucru ce urmează a fi utilizate și condițiile efective, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces poate realiza lucrări de construire, instalare, întreținere, înlocuire sau mutare a rețelelor de comunicații electronice ori a elementelor de infrastructură fizică, inclusiv lucrări de reparații cu caracter de urgență;
b) condițiile în care proprietarul sau deținătorul imobilului poate efectua lucrări ce ar afecta accesul la rețelele de comunicații electronice ori la elementele de infrastructură fizică necesare susținerii acestora sau buna lor întreținere ori care ar necesita mutarea lor;
c) modalitățile și termenele de informare între părți cu privire la realizarea unor lucrări pe imobilul proprietate publică sau privată pe care se exercită dreptul de acces;
d) tariful sau, după caz, prețul datorat pentru exercitarea dreptului de acces;
e) condițiile, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces va readuce în starea inițială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăți.
În cazul în care, până la data publicării condițiilor de acces potrivit dispozițiilor din Legea nr 159/2016 au fost realizate lucrări de acces, dar nu au fost încheiate contracte de exercitare a dreptului de acces pe proprietăți, operatorul de rețea și furnizorul de rețele de comunicații electronice au obligația de a încheia aceste contracte în conformitate cu dispozițiile LEGII NR 159/ 2016 (art. 47 din lege).
Soluționarea litigiilor dintre părți:
Litigiile dintre părți se soluționează fie pe calea procedurii facultative în condițiile art. 37, 38 din legea specială, fie de instanța competentă de drept comun de la sediul operatorului de rețea.
Prezentul contract – cadru se va afișa pe site-ul propriu al Meditur SA Mediaș și se va transmite în copie în termen de maxim 10 zile de la publicare către ANCOM în condițiile art. 7 din Legea nr 159/ 2016.
Din prezentul contract-cadru fac parte integrantă și anexa 1 care cuprinde caracteristicile elementelor de infrastructură pe care se exercită dreptul de acces și zonele în care se poate realiza dreptul de acces, limitările tehnice cu privire la exercitarea dreptului de acces și anexa 2 care cuprinde tarifele maxime stabilite prin expertiză tehnică de specialitate și sunt publicate întro secțiune securizată disponibilă pe site-ul propriu, parola de acces fiind comunicată la cererea persoanelor interesate. Anexele cuprind informati care intra sub incidenta secretului comercial si a xxxxxxx de confidențialitate dintre parti. Acestea pot fi vizualizate și la Punctul de contact de la sediul operatorului de rețea, înființat în condițiile art. 20 alin (1) din legea 159/2016.
MODEL CERERE
ANTET
Nr. /Data
pentru acordarea dreptului de acces pe stâlpii de susținere a rețelei liniei de contact troleibuze de pe raza municipiului Mediaș
Subsemnatul , domiciliat in jud. , Loc , str. , nr. ,
ap. , tel. avand CNP , administrator /
reprezentant al SC , cu sediul (adresa de corespondenta) in jud. , Loc. ,str. nr. , tel. , Fax. , e-mail , inregistrat la Registrul Comertului sub nr. , CUI , cont bancar nr. deschis la Banca , in calitate de Furnizor de retele publice de comunicatii electronice certificat de Autorizatia nr. din , solicit acordarea dreptului de acces pe urmatoarele tronsoane/strazi, in vederea instalarii de retele publice de comunicatii electronice:
TRONSON | STRADA | Numar stalpi | Tip cablu (fibra otptica/ cablu torsodat/ cablu coaxial) | Bucati cabluri | Diametru exterior (mm) | Dimensiuni cutie de joctiune (mm) | Lungime rezerva de cablu (m) |
Motivez solicitarile de mai sus astfel:
.................................................................
Anexam prezentei cereri pe hartie si in format electronic urmatoarele documente:
- tabelul inclus in solicitarea de acces in format Excel;
- copia documentelor de identificare ale solicitantului: CUI / CIF / Certificat constatator de la Oficiul Registrului Comertului;
- imputernicirea persoanei care reprezinta solicitantul;
- dovada calitatii de furnizor de retele publice de comunicatii electronice.
L.S